Pup la tine dulce, Alicia

Echipa Academiei de traduceri. Sursa: Facebook

Ilarion se scarpină în creștetul capului și e pe cale să acționeze ardelenește, adică își mângâie acum barba, după care mai citește o data: ”Bună ziua dragi. Numele meu este Alicia. Am vazut profilul de astăzi în Facebook, am ales un interes în tine, vreau să fiu prietenul tău. De asemenea, vreau să ştiu mai multe şi dacă nu te superi vreau să trimite-mi e-mail la adresa mea de e-mail privat (aliciahmad@yahoo.in) și avea un aspect important de discutat cu tine și să poate da mai mult de poza mea pentru tine să ştii mai multe despre mine. Dumnezeu să vă binecuvânteze mulțumesc lui. Pup la tine dulce, Alicia”. Primul gând care îi trece lui Ilarion prin cap, după câteva minute, este convingerea că autoarea acestor rânduri ar fi avut nevoie de o traducere autorizată.

În orice caz, până și el, care s-a urcat pe Facebook abia de trei luni, își dă seama că agațamentele de pe Facebook ar trebui să nu se bazeze orbește pe Google translate. Nu mai suntem nici noi chiar atât de proști, îi vine să zică și își amintește că doamna expert  PR spunea odată o chestie despre credibilitatea mesajului. N-a înțeles el prea bine nici atunci ce voia să spună femeia, dar i se pare că se potrivește cu situația de acum.

Limbile în care lucrează Academia de traduceri. Sursa: academiadetradcueri.ro

”Carevasăzică, o doamnă Alicia (ăsta nu prea e nume românesc, deși acum nu mai poți fi sigur de nimic) mi-a scris ceva simpatic pe Facebook, fermecată probabil de poza mea în tricou portocaliu, făcută la țară. Că mi-a scris, e clar, dar ce a vrut să spună autorul?  Bine, apreciez că s-a chinuit, așa cum am zis, cred că nu știe să vorbești românește (na, că m-am prostit și eu!), dar ce ne facem că eu nu înțeleg ce zice ea, iar ea n-o să înțeleagă ce o să-i zic eu dacă îi răspund, deci suntem într-un impas cât casa”. Cam așa se gândea Ilarion atunci când, fără să-și dea seama, fiu-său Sebi a venit lângă el și, văzându-l încruntat, a citit pe fugă mesajul, după care a râs.

– Și eu am râs, i-a răspuns Ilarion, dar tot nu pricep. Crezi că ar fi bine să îi dau adresa ălora de la Academia de traduceri, că traduc ăia din vreo sută de limbi, din care de jumătate nici n-am auzit?

– E spam din ăla de duzină, tată, i-a zis Sebi. Nici proștii proștilor nu mai mușcă, i-a răspuns copilul, apoi și-a dat seama că tocmai l-a făcut prost pe tac-su.

”Da’ stai un pic, de ce să fie prost? Poate că nu s-a prins el cum stă treaba cu netu’, da’ măcar a găsit repede o soluție”, își zice copilul și îi vine să-l pupe pe taică-său pe frunte.

NOTĂ. Acest articol face parte dintr-o serie de texte din categoria „Pauza de publicitate”, marcate cu (P).

Etichete: Ilarion, Pauza de publicitate