Provocat de Carmen (pentru că azi e Miercurea fără cuvinte), am zis să susțin cauza rațelor semi-sălbatice. Au nu-s ele cel mai bun prieten al omului? Altfel de ce le-ar hrăni cu pâine adusă de-acasă, de ce momentul hrănirii e bifat cu religiozitate în timpul plimbărilor prin parc? Oamenii n-au niciun folos de la rațele de parc, nu le mănâncă, nu le caută ouăle, nu-și fac pufoaice din penele lor. Doar le privesc și le fotografiază. Deci, câinele de apartament are un rival real! 🙂
NOTĂ. Fotografia, făcută într-un început de decembrie neobișnuit de generos (vreme de toamnă târzie), e inclusă în seria Vedere din București.