Despre lucrurile care contează în viață

O întâmplare cu maneliști, la o trecere de pietoni din București, despre lucrurile care contează în viață. Probabil.

A doua Apocalipsă a pisicilor

De regulă, motănelul e foarte vioi dis-de-dimineață. Așteaptă cuminte să mă trezesc. Dacă i se pare că durează prea mult vine tipil. Îmi dă cu lăbuța pe față. Primul lucru pe care îl fac e să îi pun mâncare în bol. Și apă proaspătă. Stă deoparte. Toarce domol. Știe că i se cuvine. Când termin, mă privește lung. Parcă ar zice: „E bine”. Mănâncă încet, tacticos. Apoi are chef să se joace. Proiectez lumini pe perete. Îi place.

Am fost la „Bach, colegul de birou”. De la BWV la BMW

Am avut parte, la începutul lunii februarie, de o porție de cultură și bună dispoziție de tip uns pe suflet de care îmi era (și îmi este mereu) dor. M-a dat gata, din nou, un proiect de Cleopatra David și Alexandru Pătrașcu, care au adunat în jurul lor câțiva artiști minunați, propunându-ne un spectacol neașteptat: Bach, colegul de birou. Deja știam de ce isprăvi sunt în stare; cu un an înainte fusese La Serva Padrona.

Cartea pe care, când o citești, vezi și filmul

Cartea lansată ieri de Cristian Mungiu („Tania Ionașcu, bunica mea. O biografie basarabeană”), este cartea aceea pe care vrei s-o citești înainte de a vedea filmul. Mai precis, cartea pe care, citind-o, vezi și filmul.

Dacă Pergolesi ar fi avut smartphone

La Serva Padrona (Pergolesi, 1733), pusă în scenă de Alexandru Pătrașcu la Sala Dalles în 2022. Foto: Călin Hera

Dacă Giovanni Pergolesi ar fi trăit în secolul XXI și ar fi avut smartphone, poate că și-ar fi imaginat bijuteria (La Serva Padrona) jucată dintr-un scaun de gamer, cu ochii pe ecranul telefonului inteligent. Dar n-a apucat să trăiască decât foarte puțin (26 de ani), suficient cât să compună niște capodopere. Cât despre montarea de la Sala Dalles, Alexandru Pătrașcu, în calitate de regizor, a adus povestea fix în zilele noastre, cu multă sensibilitate, umor și bun gust.

Aeul pe Facebook

A fost o dată, prin 2016, ca niciodată. Descoperisem „porcușorul”. Îl vedeam peste tot prin oraș, parcă mă urmărea (așa cum, când aștepți un copil, vezi peste tot femeile gravide peste care altfel treci cu privirea, nebăgându-le în seamă). E un fenomen acesta: observăm ceea ce ne interesează. Înainte ca Facebook să ne creeze bule, ni le creăm noi înșine, subconștient.

împrejurul lipsea împrejurul erai

…m-ai invitat înăuntru am
intrat era semiîntuneric
era semisferic adică roteam privirea de jur

împrejurul lipsea împrejurul erai
tu adică
ceea ce devenisem eu când m-ai chemat înăuntru

adică treceam prin râu ca atunci când curge viața și te agăți de privirea unui pescăruș
să nu clipească să nu clipească să nu

și ai zis intră puțin dar să nu te faci comod
comoditatea incomodează încetinește firul epic
blegește viața

dar poți să-ți imaginezi că stai tolănit într-un fotoliu (lângă șemineu și așa mai departe)
poți desena (în gând) o realitate virtuală
poți fi întrucâtva tu

dar mai bine hai înăuntru vedem noi dup-aia și-am intrat
ce era sã fac ncsf

Pisici la fereastra cu pisici la fereastră

…fotografii cu pisici
cu cozi stufoase
cu ghearele scoase
prin ochii mici

prin ochii-brici

priviri-arici
nădejdi pufoase

omul înțelept pe malul râului

omul înțelept pe malul râului
stă

iată-l privind în liniște
universul prin firul transparent al undiței

ce încântare filozofică
cat dezmăț poetic

în căutarea ferestrelor albastre

… sau aș putea veni tiptil pe lângă baltă

ca un tâlhar romantic (cu fruntea lui înaltă)
și-atunci mi-ar da târcoale trei cocostârci cu gâlci
și-o pasăre flamingo cu cearcăne adânci
și câteva egrete cochete dar discrete
și lebedele negre umflate de regrete
și broaște verzi măiastre și sute de dezastre

… și dincolo de apă-s ferestrele albastre

iubirea e ca zborul unui pescăruș

…iubirea e ca zborul unui pescăruș

pe deasupra râului din centrul orașului

 

am fotografiat acest zbor de sute de ori

căutând cele mai bune cadre

le-am ales pe acelea în care pescărușul pare că se uită la mine

se gândește la mine

am păstrat fotografiile care în mod normal le plac și celorlalți

(pe celelalte le-am șters)

 

…și totuși iubirea nu e ca o zi glorioasă

în care obții multe multe like-uri pe Instagram

cioara de lângă drum

Era o cioară matură, cu ciocul puternic, viguroasă, adaptată traiului rural, acolo unde întotdeauna e care pe care. O vietate socială, care își oferă destule momente de solitudine. Găsise o bucată de pâine uscată. Zburase câțiva metri, leneș, până la o baltă de lângă drum, rămasă în urma unei mașini dereglate a Salubrității. S-a oprit la marginea băltoacei, a coborât ușor ciocul, s-a uitat scurt de jur împrejur, cu o imperceptibilă mișcare a capului, apoi a lăsat bucata de pâine în apă. Însă foarte puțin, de parcă ar fi avut cunoștință de mitul celor trei secunde. După care și-a înfulecat prada (cu o înfulecare prelungă și neîntreruptă).

apus de soare, început de mirare

importantă-i lumina
felul în care
îți spune trezește-te
sau hai la culcare

când bărbosul în blugi
își turează motorul
importantă-i lumina
crede azi trecătorul

dacă oamenii ar fi clădiri

… dacă oamenii ar fi clădiri
s-ar plictisi enorm (într-o primă fază)
apoi ar începe sa se laude

cine are acoperișul mai țuguiat
cine are mai multe etaje
mai multe ferestre camere de supraveghere

cine are încuietorile mai sofisticate
și porțile mai ferecate
cine are izolarea fonică mai buna

și dintre zidurile cui nu se aude nici pâs

dincoace de pleoape

… cele mai prețioase lucruri
sunt cele care te opresc din drum
drumul tău grăbit (vâjâit)

Iată o culoare. Iată un zâmbet.

iată ceva ce poți păstra
dincoace de pleoape

Martie în Parcul IOR

Vedere din București. Rață sălbatică pe lacul IOR. Foto: Calin Hera

 

La colț de Spitalul Colțea, la colțul castelului, la colț de Paris

Vedere din Hunedoara. La colțul Castelului (anunțând o lansare de carte, 2010)

Ce ar alege câinele tău?

Vedere din București. Câinele care a avut de ales între New York şi o străduţă bucureşteană. Foto: Călin Hera (MfC)

Cartierul Downtown. Gen

Vedere din București, Piața Unirii. Dâmbovița secată, plină de pescăruși. Foto: Călin Hera