Dl. Lică și iubirea curcubeică

Dl. Lică a iubit-o mult pe Fosta. Foarte mult. Enorm. În fiecare zi o iubea mai mult decât în precedenta. Și Fosta îl iubea, îl adora. Învățaseră împreună ce e iubirea și erau fericiți. Pluteau. N-aveau nevoie nici de apă, nici de mâncare, nici să respire. Se respirau unul pe celălalt. Trăiau într-o esență a Iubirii. Fericiții de la scara C. Se vedea din satelit ceva ca o aură a iubirii țâșnind din cartierul lor. Ce-o fi curcubeul asta?, se întrebau oamenii de știintă mai tineri.

Până într-o dimineață, când dl. Lică s-a trezit panicat. Și-a dat seama. O iubea imens, total, curcubeic. Exact ca în ziua precedentă. Era mai mult decât iubise oricine vreodată. Dar nu mai mult decât iubise el ieri. Era maximum posibil.

Spre seară, i-a spus. „Cred că ăsta e Apogeul. Everestul. Am fost pe Lună, pe Venus, pe Saturn, pe Carul Mare, de-a lungul și de-a latul Căii Lactee, am fost, cu iubirea noastră, pe Constelația QMY76521. Am ajuns la capătul Universului. Și p-ormă? Dacă mâine, peste o lună, la anu’, înaintea morții, voi simți că te iubesc cu un milimetru mai puțin? Dacă vom pierde vreo fărâmă?”

S-au privit în ochi. A doua zi, dl. Lică s-a dus la serviciu, iar Fosta și-a pus eșarfa turcoaz și a plecat.

Etichete: Dl. Lică