Cât costă să treci Dunărea cu bacul la Călărași

Veste bună pe bac. Foto cu telefonul: Călin Hera

Veste bună pe bac. Foto cu telefonul: Călin Hera

… depinde de cine întreabă. Depinde de oră, zi, cotele apelor Dunării. OK, prețul e afișat, acceptat de autoritatea care trebuie să accepte, dar asta nu înseamnă nimic. Cel puțin asta am pățit eu. Să vă povestesc.

Încep cu o amintire. Dacă nu vă interesează, săriți următoarele două paragrafe.

În copilărie, fiindcă știau că e o aventură pentru noi, ai mei obișnuiau să facă în așa fel încât drumul la sau de la mare să treacă pe la Călărași, anume pentru a face traversarea Dunării cu bacul. Îmi amintesc emoția de atunci, ușoara teamă, fascinația de a privi atât de aproape „străinătatea” – blocurile comuniste din Silistra, atât de asemănătoare celor de la noi. De aceea am poreclit acest oraș „Sinistra”.

Rampa vechiului bac, acum gata să fie năpădită de iarbă. În zare, rampa nouă. Foto cu telefonul: Călin Hera

Rampa vechiului bac, acum gata să fie năpădită de iarbă. În zare, rampa nouă. Foto cu telefonul: Călin Hera

Am regăsit bacul de la Călărași în ultimii ani. Îmi era familiar și mă miram că mulți cunoscuți ai mei nu-l experimentaseră. Ultima oară, l-am folosit în această lună, la începutul minisejurului la Balcic. Alegeți feribotul, ne-a sfătuit un amic din Călărași. Linia de ferry e nouă, ambarcațiunea e mai mare și pare mai sigură. Cu o seară înainte, același amic ne-a spus să mergem totuși cu bacul, fiindcă seceta a urcat sus bancuri de nisip printre care feribotul se mișcă mai greoi, a fost luată chiar în calcul ideea de a suspenda activitatea până la zile mai ploioase în aval.

Încet și sigur, bacul sosește la mal, încălecat de un TIR. Foto cu telefonul: Călin Hera

Încet și sigur, bacul sosește la mal, încălecat de un TIR. Foto cu telefonul: Călin Hera

Așa că am purces la bătrânul bac. N-am așteptat mult. Circulă din sfert în sfert de oră (în intervalul 6:00 – 22:00), respectiv din jumătate în jumătate de oră (între 22:00 și 6:00). Călătoria durează aproximativ 20 de minute. Am făcut poze, am plătit 15 lei, am urcat mașina pe bac și am trecut dincolo civilizat și destul de repede. Singurul „incident” a fost acela că un meseriaș cu numere de înmatriculare bulgărești și-a tras botul mașinii până în fundul nostru – al mașinii noastre vreau să zic. Nu s-a sinchisit să coboare ca să vadă ce și cum, a stat cu picioarele pe bord toată traversarea, vorbind la telefon și scuipând coji de semințe. Își dăduse jos șlapii.

Cabina căpitanului de bac. Foto cu telefonul: Călin Hera

Cabina căpitanului de bac. Foto cu telefonul: Călin Hera

Silistra părea mai sinistră decât de obicei; știu multe orașe amărâte din România, care arată mult mai bine. Dunărea, chiar așa, secată dramatic, era maiestuoasă și oferea peisaje de vis. Am retrăit emoția din copilărie, împărtășită acum cu copiii mei. Asta a fost la dus.

Blocurile din Silistra, de pe malul celălalt, arată la fel de jalnic precum în urmă cu 25 de ani. Foto cu telefonul: Călin Hera

Blocurile din Silistra, de pe malul celălalt, arată la fel de jalnic precum în urmă cu 25 de ani. Foto cu telefonul: Călin Hera

Seceta e bună

Partea cool a fost la întoarcere, câteva zile mai târziu. Era vineri, 24 iulie, cam pe seară. Domnișoara căreia i-am spus că vreau să trec mi-a spus că nu e nicio problemă, dar biletul s-a scumpit, de la 15 la 35 de lei. Cum așa?, am întrebat. Uite-așa, s-a scumpit azi la prânz. Păstrasem doar 25 de lei, am zis că plătesc cu cardul. Nu se poate, a zis ea în sictir. Păi, și ce facem?, întreb. N-avem ce face, a dat din umeri. Apoi mi-a făcut o concesie: Puteți să vă întoarceți în Bulgaria, scoateți leva de la bancomat, schimbați în lei la casa de schimb și gata!

Apus de soare pe Dunăre, fotografiat de pe bac. Foto cu telefonul: Călin Hera

Apus de soare pe Dunăre, fotografiat de pe bac. Foto cu telefonul: Călin Hera

Am plecat năuc. Îmi făceam calcule – cam cât îmi ia să dau ocol prin județul Constanța ca să trec podul apoi la Cernavodă, numai să nu mă mai întorc pe la ăștia. Până la urmă, am aflat că cel mai apropiat bancomat românesc e în Ostrov, localitate aflată la 9 kilometri distanță. Am mai aflat că scumpirea a fost făcută după principiul „ăia nu mai pot trece cu feribotul decât din An în Paște, așa că lumea n-are încotro, vine la noi, să-i ardem pe fraieri!”. Cică nu a fost prima ispravă de acest fel. Cică înainte de apariția feribotului prețul unei traversări cu bacul era 25-35 de lei (pentru mașini mici), iar când a apărut concurența prețul a scăzut rapid la 15 lei (la ferry e 18 lei), lucru mediatizat intens la posturile de radio locale. Scumpirea de acum nu a fost mediatizată, a fost făcută haiducește, conform principiului enunțat mai sus.

Mie chestia asta mi s-a părut nașpa. Înțeleg foarte bine și apreciez regulile pieței, cerere / ofertă, dar parcă aici a fost vorba de altceva. Oare nu ar fi trebuit anunțat Consiliul Concurenței mai înainte? Oare ăștia care au bacul nu au și un contract cu CNADR? – lucrează totuși pe un drum național, DN 3.

Ancora pe bac. Foto cu telefonul: Călin Hera

Ancoră pe bac. Foto cu telefonul: Călin Hera

Am folosit totuși bacul la suprapreț. Dacă nu aveam copiii cu mine, n-o făceam, de-al dracului. Dunărea a fost tot frumoasă. Am prins un apus de soare ca-n povești. Parcă până și țânțarii erau în extaz; au început să ciupească abia atunci când am descins pe malul stâng al Dunării. Dar mai rău ne-au ciupit patronii bacului.

 

UPDATE. Zona utilitară a acestui articol

 

Date despre trecerea Dunării cu bacul la Călărași, valabile în luna iulie 2015. Sursa: InfoNaiv

Date despre trecerea Dunării cu bacul la Călărași, valabile în luna iulie 2015. Sursa: InfoNaiv

 

Anunțuri

29 Responses to “Cât costă să treci Dunărea cu bacul la Călărași”

  1. Cand se construieste odata podul ala ? Sa terminam cu balamucul ala juma de ora dus , juma de ora intors

    Apreciază

  2. Locuiesc în Călăraşi şi ştiu povestea cu preţurile….dar asta cu nivelul scăzut al Dunării a pus capac….în anii trecuţi , , Ostrovitul taxa traversarea pentru bicicletă cu 12 lei, iar maşinile erau 35 lei, o căruţă 14 lei , o motocicletă 13 lei şi pietonii 2 lei. De când a aprărut feribotul , au scăzut maşina (mai întâi ) la 25 apoi la 15, motocicleta la 9 şi bicicleta la 5, pietonii tot 2 lei. Feribotul nu ia taxă bicicliştilor şi pietonilor.

    Ostrovitul , în special taxatoarele = nişte acrituri

    Apreciat de 1 persoană

  3. Bacul a fost in proprietatea IAS-ului, apoi a fost cumparat prin metode frauduloase ,cu IAS cu tot, de catre firma Elison 200,apoi numele ia fost schimbat in SC OSTROVIT SA ,iar azi lucreaza sub numele de Domenike Ostrov. In totdeauna bacul a fost al celor ce au in conducere cele 23 de ferme agricole care se gasesc incepand de la Regie, pe partea Constantei, si pana la Lipnita. Acolo mereu mafia a fost necontrolata, si cand spun mafie, vorbesc din experienta de peste 12 ani de munca la SC OSTROVIT SA.

    Apreciază

    • Mulțumesc pentru feedback. Nu știam că mereu a fost „la pachet”, dar nu mă mir deloc. Nu mă mir nici de existența mafiei. E un loc cotit, ferit de ochii lumii, deci numai bun pentru furtișaguri mari și mici.

      Apreciază

  4. „ăia nu mai pot trece cu feribotul decât din An în Paște, așa că lumea n-are încotro, vine la noi, să-i ardem pe fraieri!”

    Corect e „aia nu poate trece si atunci vine la noi” daca vrei sa sune autentic de Calarasi 🙂

    Apreciază

  5. Oamenii nu mai treceau cu bacul nici sa-si viziteze rudele pentru ca de multa vreme costa 70 de lei dus/intors, chiar eu am platit suma acesta de multe ori. Iar despre ferme numai de bine, localnicii nu au unde sa castge un ban, iar la ferme sunt adusi din alte zone muncitori. In iarna m-am cazat la hotelul Domeniile Ostrov si am aflat ca angajatii nu erau platiti cu lunile, dar nu aveau alternativa. Unul din preotii Ostrovului este si director la Domenii, iar eu am intrebat cine a preluat afacerea?ce fel de forma de privatizare?intrebare pusa unui ostrovean, raspuns, nu stim si nici nu este treaba noastra.

    Apreciază

  6. Din pacate si feribotul a fost subinchiriat tot printr-o schema dubioasa. A apartinut consiliului local care ani la rand nu a fost in stare sa il puna la treaba. De cand a fost subinchiriat, din ce in ce mai multa lume trece cu feribotul, iar cei care l-au subinchiriat fac bani multi. Asa e la noi la romani, statul da de pomana tot ce e bun si ar putea sa aduca bani la buget.

    Apreciază

  7. Așa a fost mereu cu aceste bacuri mici și nesigure…de câte ori au avut concurență au lăsat sau au crescut prețul așa cum au dorit patroni.Rețineți că ele circulă ilegal deoarece nu sunt prevăzute cu două motoare așa cum li sau cerut de acum 4 ani!Ferybotul e sigur,dar acum sunt apele scăzute!

    Apreciază

  8. Eu lucrez la ferry boat și va pot spune ca la noi nu se joaca cu preturile și nivelul dunării e o problema pentru 1 din cele 2 ferry boat -uri dar 1 din ele circula non stop și se mișcă mai repede ca un bac al ostrovitului este și mai sigur și mai mare .. cu personal mare și atent la îmbarcat și la debarcat cât sa nu fie probleme… bacurile nu sunt sigure sunt foarte vechi și pot ceda în ori ce clipa … sincer mie mi se pare ceva ce nu e normal ce fac ei cu preturile și mai ales 35 de lei e foarte mult 18 lei e un preț normal și plus de asta hai sa ne gândim la ce-i care trec pe jos sau cu bicicleta … trăim într-o tara nu prea bogata sa cerem bani și celor care merg pe jos .. cu 2 lei un om își ia pâinea într-o zi și un biciclist cu 10 lei mănâncă o zi. .. nu vb pt ca lucrez la ferry boat dar dacă mă pun în locul unui om de rand eu zic sa alegem ferry boat – ul sa avansam și noi și plus de asta e un mare avantaj … dak ferry boat – ul s-ar opri ostrovitul vor cere câți bani vor pentru ca uni nu au de ales…

    Apreciază

    • Mulțumesc pentru punctul tău de vedere, Valutzu. Când am vrut eu să trec cu feribotul, în vinerea aceea, era un domn în mijlocul drumului, care ne-a făcut semn că nu se poate. Vreo 30 de tiruri așteptau pe marginea drumului. Am văzut apoi, din larg, un feribot traversând Dunărea, dar mi-am imaginat că e așa cum mi s-a spus: că feribotul circulă mult mai greu și mai rar. În orice caz, pentru mine și alții ca mine, nu circula deloc. Asta e.

      Apreciază

  9. OSTROV ITALIA NIȘTE JEGOȘI NE EDUCAȚI CU TOȚII , PRINCIPIUL DE BAZA LA EI FIIND FURATUL LA DRUMUL MARE . AN CAZUL DE FATA LA DRUMUL DE APA PANA CÂND OR INTRA ȘI EI LA APA . MARS JAVRELOR .!

    Apreciază

  10. Ultima duma am patit’o eu acum, pe 23APR 2016. Urc pe ferry, peste tot erau afisate preturi cu 18 ron. La iesire, spre Calarasi, au instalat o bariera si concluzia a fost ca numai pe malul acesta se plateste (la debarcare/imbarcare), pe malul bulgaresc nefiind instalata nici o casa. Pregatesc 20 RON, cu speranta ca voi vedea si rest in schimb domnisorul imi spune ca e 35, ca e sezon si in sezon doar masinile cu numere de CT, CL si Silistra – platesc 18 RON.
    Mi-a picat fata, ce puteam sa ii mai raspund? Am platit, am bombanit, m-am jurat ca nu mai trec p’acolo si aia a fost…

    Apreciază

  11. Am trecut cu feribotul pe data de 29 aprilie 2016, era un haos general si la bac, si la feribot. Desi in zona de vama am vazut agatat un benner pe care era afisat un pret de 18 lei pt. autoturism la trecere bac, de la prieteni care au trecut tot in ziua respectiva am inteles ca pretul la bac OSTROVIT este de 35 lei. Ca la noi, nimic nu te surprinde.

    Apreciază

  12. Furtisaguri.de.milioane.acum15…16.ani.struguri.si.peste.se.intra.la.bac.prin.cuetea.i.a.s.sa.nu.mai.stai.la.rand.si.fara.bilet.făceam.mylte.ghidusii.dar.acum.aunt.afaradar.si.acum.se.fura

    Apreciază

  13. 20.08.2016 (20 august 2016)- trecere cu feribot Calaras – Ostrov: 35 lei cu chitanta pentru masina mica. La bac nu m-am interesat dar presupun ca tot atat este…

    Apreciază

Trackbacks

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: