Oscar 2015. Boyhood – captează momentul

Tatăl şi copiii, imagine din filmul Boyhood (2014). Sursa: imdb.com (printscreen)

Cele mai mari aşteptări pe care le-am avut atunci când m-am aşezat confortabil pentru a vedea Boyhood (2014, regia Richard Linklater, 2 ore şi 45 de minute) vizau posibilele răspnsuri la întrebarea cine e mai tare, viaţa sau machiajul? Înclinam să pariez că viaţa, dar orişicât, trebuie să rămânem ancoraţi în prezent, în cuceririle tehnico-ştiinţifice, care nu cunosc margini. Deci, problema rămânea deschisă. Ce alt gând să ai atunci când ţi se derulează în faţa ochilor un film realizat de-a lungul a 12 ani, în care sunt folosiţi aceiaşi actori, peste care trece timpul? Ce aşteptări în plus de la Patricia Arquette (a primit un Glob de Aur pentru acest rol, e nominalizată la Oscar) ori Ethan Hawke (nominalizat şi el la Oscar anul acesta, la fel ca în alte trei rânduri – de două ori pentru scenariu!)?

Despre Ellar Coltrane, copilul care a crescut în faţa camerei de filmat, recunosc, nu ştiam nimic. La început, fireşte, nici nu ştia ce i se întâmplă. Spre final, a devenit vedetă în neighborhood, iar acum, odată cu Boyhood, are calea deschisă spre filme cu bugete mari.

Cu cele două Globuri de Aur deja acontate, cu 6 nominalizări la Oscar, Boyhood va fi, este deja, un eveniment în sine al Premiilor Academiei Americane de Film din acest an.

Povestea e simplă, de o simplitate care frizează banalul: urmăreşte evoluţia unei familii dezmembrate (cum se zice), în care mama şi tata nu se mai înţeleg (probabil din cauza lipsei de maturitate a tatălui), aşa că prichindeii (o fetiţă şi un băieţel) sunt nevoiţi să se mute prin statul Texas şi să vadă prin casă o serie de taţi vitregi.

Dar viaţa merge înainte, zilele petrecute cu tatăl lor natural sunt o încântare chiar şi pentru spectator şi aşa, pe nesimţite, trec aproape trei ore (presupun că înainte de editare erau de cel puţin o sută de ori mai multe ore la care n-ai cum să renunţi!) şi copiii se fac mari.

„Ştii cum lumea spune mereu, „Captează momentul”?  Mă gândesc că e exact pe dos: de parcă momentul ne captează pe noi.”

Aşa se încheie filmul, cu această replică, schimbată între Mason jr., copilul care a crescut, şi probabil viitoarea lui prietenă (la prima lor ieşire). E un final deschis, care poate lăsa impresia unei continuări. Sau nu.

Mie mi-a plăcut acest film pentru simplitatea şi banalitatea lui, pentru că a fost făcut, şi cred că nu ar strica să fie văzut. Poate primi şi un Oscar, deşi sunt filme mai bune în competiţie, roluri mai mari, mai actoriceşti. Boyhood e pentru sentimentali, fără a avea accente dramatic-plângăcioase. Pentru bărbaţi care nu plâng niciodată, dar uneori se duc la baie să se spele pe faţă în miezul zilei.

Bonus: trailer oficial.

NOTĂ. Ce am scris până acum despre filmele e Oscar

• Boyhood – captează momentul
• Gone Girl, o Elodia americană
• The Grand Budapest Hotel
• The Theory of Everything
• filme de la ediţii anterioare ale Premiilor Oscar

 

 

Etichete: Boyhood, Ethan Hawke, Oscar, Patricia Arquette, Richard Linklater