Noi aventuri în Tramvaiul 1

Tramvaiul 1

Când are timp, domnului Lică îi place să privească şi să asculte Oraşul. Nu-i place să-l miroasă, dar asta e altă poveste. Mi-a împărtăşit câteva din tehnicile lui; vi le voi dezvălui cu altă ocazie. De data asta am încercat doar să pun în practică unele dintre ele. Cum socoteala de acasă nu se potriveşte cu cea din târg şi una e teoria, alta practica, a ieşit ce-a ieşit (vezi mai jos), dar recomand cu căldură călătoriile cu tramvaiul. Din când în când, măcar.

Îl aştept de multişor. Vine. Urc. Precizare subînţeleasă: e înţesat. Cu toate acestea, o distinsă doamnă trupeşă, având trăsături caracteristice comercianţilor din mijoacele de transport în comun, îşi face loc prin mulţime împreună cu binecunoscutul îndemn subînţeles „Am cârlige de rufe. Papiote. Elastice am!”. Avea şi unghiere, chibrituri, metru de croitorie şi încă vreo trei sortimente înghesuite într-o cutie de pantofi şi, cam pe când mă întrebam care-i şpilu’, altfel spus cum poate cineva să bage în seamă această ofertă, în acele condiţii, o doamnă la fel de distinsă, dar mult mai puţin corpolentă, aş putea spune „o slăbănoagă”, o trage de mânecă: „Da’ lanterne n-ai?”. „Ba am”, zice trupeşa şi scoate o lanternă din plastic albastru. N-am aflat cum s-a terminat deal-ul fiindcă au coborât amândouă, negociind pesemne.

Între timp, alte poveşti (fiecare om din Tramvaiul 1 e o poveste, asta o ştiu de la Ovidiu). Lângă mine e un tânăr care aduce a controlor RATB, dar nu e. Omul butonează cu pasiune un telefon Nokia din perioada pre-touchscreen şi pre-aparatfotoîncorporat. Câţiva paşi mai încolo, un ţânc scânceşte. Mă rog, urlă. Pe bună dreptate. „Du-l, cucoană, cu taxiu’!”.

În fine, aflu, dar nu pot auzi povestea până la capăt, că pe aici (prin preajma Oborului), “acu’ şaij’ dă ani nu iereau blocuri”. Aş fi vrut să aflu cum era fără blocuri („doar casa asta ierea”), dar bărbatul care începuse istoria a trebuit să tacă. Să-i dea, altfel spus, cuvântul femeii lui, care ţinea să spună ea cum a murit o tânără din Baia Mare, care a căzut în cap tot acu’ şaij’ de ani.

Fascinant e că puţini dintre cei care purtau conversaţii în Tramvaiul 1 o făceau discret. Părea că le place această tribună. Poate că vorbeau tare de singurătate, poate erau tari de urechi, poate că aşa vorbeau ei de obicei. Nu urlau, să ne înţelegem, dar acustica era bună, iar spaţiul strâmt, ce-i drept.

Una peste alta, mie mi-e clar: Tramvaiul 1 e doldora de personaje şi de poveşti. În ceea ce mă priveşte, mai consemnez doar că în staţia de la Obor se vindeau piaptăne: “De femei un leu, bărbaţii doi la leu” (bun şi-aşa).

NOTĂ. De trecut în registrele vremeii că, aşa cum la Dristor se face cea mai bună şaorma (tot pe linia Tramvaiului 1), la Obor e cel mai vestit loc de unde poţi cumpăra manuale şcolare – găseşti tot.

NOTĂ2. Duc acest articol, foarte puţin modificat, şi sub nasul lui Ovidiu.

Etichete: Mirări, Vedere din Bucuresti