Olympia

DOCUMENT. Aceasta a fost amprenta maşinii mele de scris (toate maşinile de scris aveau anumite caracteristici, chiar dacă erau „de serie”) . Mi s-a spus că „luarea în evidenta” însemna notarea, într-un dosar, a tuturor caracterelor, pentru identificarea unui eventual text-manifest anonim scris la acea maşină.

Mi-am amintit în acestă dimineaţă de vechea mea maşină de scris. Nu ştiu de ce. Lucram la laptop, ascultam ceva frumos. Scriam, reciteam, corectam. Priveam pagina scrisă, micşoream, măream, schimbam fontul. Tot tacâmul. Cu toate acestea, m-am gândit la bătrâna mea Olympia. Cu nostalgie. Apoi mi-am amintit că am scris despre ea undeva,  pe acest blog (citiţi şi comentariile). Reproduc textul mai jos:

Maşina de scris

Prin anii 1981-’82 o primeam pe Olympia, maşina de scris a bunicului meu (care se stinsese cu puţin timp în urmă). Mi se părea miraculos, la 13-14 ani, în plină Epocă de Aur, să am aşa ceva. Mă fascina să „bat” semnul dolarului.

O făceam de câte ori aveam ocazia; scriam înadins texte în care apărea $.

Făceam rost de coli de hârtie, de indigo şi de role negre (pe care le foloseam şi le refoloseam până deveneau fâşii de cârpă, de nici cerneala nu le mai salva).

Cred că era deja anul 1985, „băteam” deja la maşină poezii şi scurte povestioare pe care le citeam la cenaclul „Lucian Blaga al lui Eugen Evu, când, la uşa apartamentului nostru din OM, a sunat un miliţian. A întrebat de mine. Mi-a zis că trebuie să mă prezint în data de, la camera numărul, cu maşina de scris. Mi-a dat să semnez într-un tabel (din care n-am reţinut nimic) şi a plecat.

Milițianul știa tot

Tremuram. Dar mai mult am tremurat în ziua în care am fost să o predau pe Olympia. Ofiţerul care a luat-o a fost amabil. Cred că m-a întrebat dacă scriu poezii. Mi-a zis să fiu liniştit, că e doar o formalitate, că trebuia să raportez că am o mașină de scris (părea că știe „istoricul” Olympiei mele încă de pe vremea când îi aparținuse bunicului meu). În câteva zile, după ce va fi luată în evidenţă, îmi va fi înapoiată, mi-a zis. Cred că am răspuns cu un „Mulţumesc” gâtuit și am respirat abia când am ieșit în stradă.

Am primit-o pe Olympia înapoi după mai bine de un an. Era în stare bună. Am curăţat-o, i-am pus o rolă nouă şi am ţăcănit la ea aproape toată noaptea aia. Îmi imaginez că era ceva ciudat: la parterul unui bloc cu două etaje, într-unn cartier liniştit, într-un oraş întunecat, se auzea un ţăcănit ritmat.

Mi-a fost dragă. La fel cum îmi e amintirea bunicului meu și întreaga copilărie

Nu ştiu unde anume se află acum bătrâna mea maşină de scris. Cred că o păstrează mama pe undeva. Am revăzut-o prin 1997-98. Chiar și aşa, arhaică, greoaie (la propriu şi la figurat), mi-a fost dragă. Cum îmi e copilăria şi amintirea bunicului meu.

 

Maşină de scris Olympia. Alta, dar asemănătoare

 

N-am scris niciodată foarte relaxat la ea (cum mi se întâmplă acum, la calculator), poate fiindcă, la orice greșeală, trebuia să o iei de la capăt. Să folosești pastă corectoare sau chiar altă coală de hârtie.

Dar cine n-a experimentat „bătutul” la mașină a pierdut ceva, un ceva aparte; poate tocmai grija asta de a nu greși.

Etichete: Amintiri, Ceausescu, Mirări