Întâlnire cu Regele Mihai

Întâlnire cu Regele Mihai, în redacţia EVZ din Piaţa Presei, în anul 2002. În prim-planul fotografiei, fiul meu, Radu. Nu mai ştiu cine a făcut fotografia. FOTO: Arhiva personală Călin HeraFotografie făcută în redacţia EVZ din Casa Presei, în anul 2002 (nu mai ştiu cine e autorul), cu ocazia unei vizite a Regelui Mihai la care am participat din întâmplare (veneam după mai multe zile de absenţă motivată). În prim-plan, fiul meu, Radu. FOTO: Arhiva personală Călin Hera

Ziua Regelui a fost deja alaltăieri. I-am urat la mulţi ani dincolo. Povestesc abia acum despre asta fiindcă abia acum am găsit fotografia. Prima* oară l-am văzut alături de zeci de mii de oameni. Nu se pune.

A doua oară tocmai mergeam în redacţie la EVZ (era fosta redacţie din Casa Presei) să-mi prezint fiul (era anul 2002). Am văzut la intrarea în clădire ceva animaţie, dar n-am băgat în seamă – eram grijuliu cu moştenitorul. Când am ajuns pe palierul EVZ, am văzut mulţi colegi emoţionaţi, cu flori în mâini.

„Mulţumesc”, le-am zis, „dar nu trebuia”. N-am apucat să-mi gust gluma, că a trecut un fel de vuiet: „Vine!”. M-am dumirit că vine Regele Mihai cu foarte puţine secunde înainte de a-l vedea. Prin forţa împrejurărilor, cred că am fost printre primii aşezaţi acolo să-l întâmpine.

Am simţit un ceva aparte când l-am văzut, în faţa mea, înalt, încă în putere. A început să dea mâna cu toată lumea (mulţi nu s-au spălat pe mâini după aceea – cum se spune). Fireşte, a zăbovit în faţa fiului meu, care era o prezenţă inedită. M-a întrebat despre el, a glumit („ştiam că e o redacţie tânără, văd că e foarte tânără; deci aceasta e noua generaţie de ziarişti EVZ” – n-am pretenţia că redau întocmai, dar asta a fost ideea), apoi l-a lat în braţe pe puştiul meu (faza asta n-a fost fotografiată…) şi l-a binecuvântat.

Pentru mine, a fost ceva deosebit.

*Abia acum, când scriu asta, realizez că l-am mai întâlnit o dată, în 1995, înainte de a pleca în voiaj spre Iaşi, la Sfânta Parascheva, cu Regina Ana şi suita ei. Trebuie să caut reportajele publicate atunci în ziarul Ziua.

8 Responses to “Întâlnire cu Regele Mihai”

  1. La multi ani Regelui!
    Cred ca asemenea intalniri nu se pot uita Esti un norocos.

    Apreciază

  2. Un eveniment deosebit

    (Radu stia unde trebuie sa priveasca!)

    Apreciază

  3. the new football manager 2012 looks nice. Many new features.

    Apreciază

Trackbacks

Lasă un comentariu