Copilul George Enescu. Fotografie de pe site-ul Festivalului Enescu
Mai jos, prima temă a concursului PA Enescu (citiţi regulamentul aici):
Prima vioară a lui Enescu
Se dă întâmplarea descrisă mai jos şi se cere să alcătuiţi, pornind de la ea, una sau mai multe poveşti de aproximativ 500 de semne (cele de fix 500 vor primi un bonus) în care să vă imaginaţi primul contact cu muzica al copilului George Enescu, pasiunea şi ambiţia acestuia. Deadline: marţi, 20 august, ora 24:00 (ora României).
Iată textul:
„La vârsta de 3 ani, copilul George Enescu a avut o experenţă muzicală hotărâtoare: a auzit întâmplător un taraf cântând într-o staţiune balneară situată în apropierea satului natal. Impresionat de ceea ce auzise, copilul a încercat a doua zi să imite instrumentele tarafului: vioara printr-un „fir de aţă de cusut pe o bucată de lemn”, ţambalul cu ajutorul unor beţe de lemn, şi naiul – suflând printre buze. Văzând preocuparea pentru arta sunetelor, părinţii i-au dăruit viitorului muzician o mică vioară cu trei coarde. Supărat că nu este luat în serios şi că nu a primit o vioară adevărată, copilul a aruncat jucăria în foc. Abia după ce a primit vioara mult visată, a început să cânte, după ureche, pe o singură coardă, cu un singur deget, melodii auzite în sat.„
Mai jos voi publica textele dumneavoastră, pe măsură ce ele vor fi primite la comentarii şi/sau via pingback.
Baftă!
Enescu 500 (Laurean)
Mărite, cu vioara Ta,
Ne-ai ars bărbia tuturor,
Pribegi de-un secol şi ceva
Prin Occidentu-amăgitor.
Dar tu ai mai trăit un veac,
Să-l ai pe Tico promotor,
Şi-abia aştept să-i văd în frac,
Talentul lui de dirijor.
Lăsaţi viorile pe foc,
Să ardă ademenitor,
Să fie fără echivoc:
Reginele se nasc. Şi mor.
Mi-e dat să nu pot alunga
Gândul acesta apăsător
Că n-o vei mai putea avea,
De prea curând, auditor.
Dar dor, spunea cineva,
ca popor, fie pâinea cât de rea,
e nemuritor.
Undeva se pierde ceva (LePetitPrince)
Undeva, candva, un copil a dorit schiuri. Si-a improvizat unele din niste sipci, dar, nu alunecau deloc si le-a aruncat in foc. Apoi a inchiriat unele si a schiat din prima ca si cand ar fi facut asta de ceva vreme. A mers ce a mers si a restituit schiurile. Undeva, candva, un copil a dorit o vioara. A improvizat una, n-a putut canta la ea si a aruncat-o in foc. Cand a primit una adevarata a cantat din prima. Apoi a tot cantat cu har si folos. A ajuns cel mai renumit dirijor si compozitor roman.
Impresiile primei viori (Anamaria Deleanu)
Privea imaginea de pe coperta discului : eu cu prima mea vioară adevărată; da, am rugat să se scrie adevărul – “ceea ce sunt astăzi trebuie căutat în copilărie”. Departe de casă, în vremuri tulburi, aveam nevoie să-mi amintesc impresii din copilărie. Celor de aici le-a plăcut, dar oare ce-ar spune Moș Lae Chioru de la care am deprins ceea ce știu și azi sau Domn’ profesor Caudella dacă ar vedea partitura ? Printre sunetele olecuță cam aspre ei ar recunoaște vioara copilului care-am rămas.
Reflectii (otg080)
De cate ori nu am ascutit creioane cand eram copii? Si cate varfuri nu am rupt si le-am aruncat apoi nemultumiti la cos? Bucatele mici de grafit, frati fara valoare ai diamantelor, uneori enervante, ne-au ocupat timpul exact atunci cand nu il aveam.
Nu stiu daca domnul si doamna Enescu s-au priceput la ascutit creioane ori la diamante. Insa ei au crezut in George, „varful” lor de grafit. Desi sclipirile micutului nu s-au putut vedea niciodata, l-au slefuit incet, pana cand a devenit un briliant.
Viața începe cu o vioară (Perken)
Unde mă aflu aici? Într-o lume reală sau închipuită? Cu greu am venit din sfera mea și găsesc doar o jucărioară cu trei coarde bună de aruncat în foc.
Sunetele captate de la un taraf se scurg prin el și-i hrănesc spiritul și înseamnă viață! Și iată primele lui sunete cântate din talentul crescut de dorință la coardele unei viori adevărate cu arcușul țintind spre cer.
Oare sunetele viorii vor fi nemuritoare, ori artistul va rămâne nemuritor?
Deodată, prin fereastra spartă se întrezare o nouă viață…
Exerciţiu de compătimire (LeeDee)
Vedetă a muzicii autohtone, Koka dă pentru a cincea oară, examenul de Bacalaureat. A mai citit ea, una, alta, pe sărite, pentru că nu are timp din cauza concertelor şi, printre altele, a aflat despre George Enescu, cel mai mare compozitor român, c-ar fi cântat în copilărie, la vioară, pe o singură coardă. Uimită de strădaniile acestuia, Koka filozofează plină de admiraţie faţă de propria-i capacitate de analiză: “Vezi, fată, dacă nu să ştii să dansezi şi să dai din fund, munceşti din răsputeri!”
Viața fără Rapsodia română (exerciţiu de imaginaţie) (Abra)
Cu smatrphone, tabletă și internet, poate n-ar fi fost fascinat de trilurile păsărilor, orăcăitul broaștelor, cântul tarafului de lăutari și n-ar fi făcut diferența între sunetele unei viori de jucărie și ale uneia adevărate. Poate că urechea muzicală de excepție și memoria uimitoare, moștenite de la părinți, l-ar fi ajutat în zilele noastre să devină marele manelist Gigi-copilul minune, sau olimpic internațional la informatică. Dar ar fi fost păcat. Ne-ar fi lipsit rapsodiile și simfoniile lui.
Vioara alba, vioara neagra (dragoselu)
Carpete sucare, manele maxime, purcei de lapte, salbe de bistari, gagii cu palarii cu boruri largi, masini bengoase, mai hacana printese canapeliste cu fustele lor inflorate…
Proaspatul botezat azvarle la misto pe foc mingea, zarurile, nuceagul, vioara, supravegheat de zambetele aurite ale mesenilor.
– Zici ca-I Enescu, indrazneste un chefliu electoral.
– Haoleo, cine-i ala? isi aduna sprancenele tatal piromanului
– Ala de-I tine locul lu’ tata lu’ Madalin pa hartia de cinjdemii, ofteaza bulibasa.
FIX 500
Undeva se pierde ceva (LePetitPrince)
Exerciţiu de compătimire (LeeDee)
Reflectii (otg080)
Vioara albă, vioara neagră (dragoselu)
Viaţa fără Rapsodia română (exerciţiu de imaginaţie) (Abra)
Călin Hera. PA-uri şi mirări 