Uneori, măreţia stă în mici detalii. Alteori, micile detalii o completează, deşi pare de necompletat. Pe mine m-au fermecat minutele (ora?) petrecute iscodind apartamentul lăsat deschis pentru vizitatori. Presupun că n-a fost locuit de zeci de ani (n-am verificat de când), dar totul e proaspăt, deşi vetust.
Mi-a amintit, pe ici, pe colo, de casa în care am copilărit, de casa bunicii de la Câmpina şi de casa bunicii de la Horezu. Am revăzut obiecte. Am revăzut secvenţe de film alb-negru. A fost o incursiune plină de farmec. Vă arăt câteva fotografii mai jos, cu scurte explicaţii care să lase suficient loc pentru un no comment necesar.
NOTĂ. Cred că aceasta a fost cam ultima incursiune în Casa Mila (La Pedrera). Dacă mai doriţi să vedeţi fotografii şi însemnări de-ale mele (legate de subiect), găsiţi aici şi aici.