Două tipe mişto (americance) pleacă la Barcelona pt o vacanţă. Una dintre ele urmează să se mărite cu un american cam comun, aşa că, deşi iniţial i se pare o tâmpenie (fascinantă, e drept), acceptă propunerea unui străin (cam fustangiu), care le cheamă pe amândouă într-un weekend la Oviedo, unde să bea vin şi să facă dragoste în trei. Ambele tipe se îndrăgostesc de gagiu, un pictor boem (pleonasm), care are o ex-soţie uşor nebună, super explozivă, talentată.
Filmul ăsta m-a binedispus încă de la generic. Mi-a plăcut muzica, mi-a plăcut povestea uşurică, foarte woodyalleniană (am aflat că a scris-o întâi pt San Francisco; am aflat că a scris-o, mare parte, avându-i în minte anume pe Scarlett Johansson şi Javier Bardem) mi-au plăcut femeile din film (mă veţi pune în încurcătură dacă-mi veţi cere un clasament, domnilor; dar dacă aş fi cu spatele la perete, aş spune 1. Scarlett, 2. Penelope. Pe 3. Rebecca). Am căutat Barcelona în film, am găsit mai mult Oviedo. Dar, peste toate, am rămas cu o senzaţie foarte plăcută.
Sunt câteva momente foarte bune în naraţiune, apreciez: momentul propunerii acelui weekend nebun, momentul scenei de amor ratat Cristina-Juan Antonio, concertul la chitară, apariţia Mariei Elena (şi, practic, mai toate scenele jucate de o Penelope Cruz incredibilă, care a primit nu degeaba Oscarul pentru rolul într-un film în care apare abia pe la jumătate), scena sărutului din camera obscură şi explicaţia împuşcăturii din final. Recomad cui n-a văzut încă, face ziua/seara plăcută!
Călin Hera. PA-uri şi mirări 