Omama se fereşte de fum, dar nu-i chip. E vesel focul de sub ceaunul în care fierb oase (şi ce mai trebuie ca să faci săpun de casă) şi pus pe şotii. Dacă bunica se dă doi paşi la stânga, fumul o urmează. La fel când ea se fereşte la dreapta şi când dă roată ceaunului, ba chiar şi când se retrage spre gard, la margine de curte. Bunica tuşeşte, iar copilul de trei ani o ia la fugă, dar nu spre Omama, ci spre poartă. „Ce faci la poartă?”, întreabă ea. „O deschid să iasă fumul”, explică flăcăul.
Dansând cu fumul
8 Responses to “Dansând cu fumul”
-
felicitări Călin, după cum comentam și atunci când am citit-o prima dată, aceasta este o bucățică de proză arhiscurtă care mi-a plăcut extrem de mult. foarte frumos condimentată cu memorii din copilărie, exact așa cum șade bine unui maestru al PA-ului
-
cred că trebuie să facem o discutie despre ce credem noi că e un PA bun/ce face dintr-un text de 500 de semne un PA bun
stati pe aproape!
-
-
Mi-a fost drag s-o citesc prima oară, da la fel am rămas şi acum cu zâmbetul pe buze.:)
-
Multumesc, Stela. Si mie-mi arde de zâmbit.
-
