A treia etapă a concursului de proză arhiscurtă AutoPArtert vă invită să vă explorati preferintele culinare. Descrieti, în max. 550 de semne (textele de fix 500 de semne vor primi un bonus) o amintire culinară, o preferintă culinară, o experientă sau o dorintă culinară – preferabil, prima care vă vine în minte.
Deadline, miercuri, 23 martie, 23.59.
Baftă!
Soldăţei injineru
La radioul Gloria cu scobitoarea înfiptă-n al treilea buton se auzeau ştirile de dimineaţă. În bucătărie mirosea a ceai şi a pâine prăjită făcută la plită. Aştepta rezemat de peretele cald apariţia bunicii că să-i facă soldăţei din pâine cu unt şi sare. Nu era nimic mai simplu decât felia fierbinte de pâine, uşor înnegrită, pe care bunica întindea cu grijă o bucăţică din calupul alb cu ambalaj sărăcăcios. Apoi o tăia în cubuleţe şi o aranja pe farfurie şi i-o punea în faţă. Visa să crească mare.
Ciorba de salată eftimie
În primăvara anului 1997, undeva pe dealurile prafuite ale judeţului Galaţi, “la moşie”, caştigam net concursul de sapă depăşindu-l astfel de unchiul meu Gigi, zis Gigiucă “Trei inimi”, pentru că e era mic, iubitor de femei şi plin de energie. Am terminat tarlaua pe la prânz, soarele ne bătea serios în cap şi eram sleiţi de muncă. Am mâncat ciorbă de salată cu ou, la borcan, rece ca gheaţa, adusă de nevasta lui Gigiucă “pentru băieţii de la câmp”. A fost cea mai bună ciorbă din viaţa mea.
Stranie pofta de mine Laura Driha
Imi mananc cateodata unghiile. Parca in ciuda manichiurilor perfecte, a ojelor mele scumpe, a mesajelor pe care le transmit mainile ingrijite. N-o fac niciodata constient, si-mi plang prea tarziu carnea roasa, nu-mi inteleg nici eu pofta nebuna de-a sfasia ceva atat de fragil… Imi linisteste nebunia din fiecare por mirosul ala intens de acetona, imi uratesc dinadins fereastra catre lume ca sa nu-i trezeasca nimanui interes interiorul. Imi rod adesea unghiile si las sufletul sa-mi roada randurile…
La plesneală Leo
Îmi imaginez cam cum s-au petrecut lucrurile, o fi fost nervos bucătarul, avea o dispoziţie răzbunătoare sau era niţel plictisit de rutină, o fi zis că nu-şi va mai sufla nasul în mâncare, o să încerce ceva mai exotic. Ce-ar fi să le trântească-n farfurie un cocoloş de carne tocată, crudă? Şi, ca să fie bătaia de joc şi mai fără milă, să azvârle în mijloc un ou, tot crud. Şi-o să-i zică pretenţios biftec tartar. Mânca-v-ar Salmonella pe toţi, o fi rânjit la urmă bucătarul, contemplandu-şi opera.
Salata de… mentă starsgates
,,- Se pune o legătură de pătrunjel, de mentă, de ceapă verde, doi căţei de usturoi, două căpăţâni de salată, patru roşii mari.Se taie totul şi se asezoneză cu sare şi ulei de măsline…,,
Se suflecă şi prepară salata, amestecă toate ingredientele. Gustă sora ei. O grimasă o făcu să-i scadă elanul. Fratele ei, spuse că are miros de petrol. Tatăl concluzionă:
– Era bună , dacă erau roşii cu ulei…
– Dar atunci n-ar fi fost de mentă!
– Da aşa este! ziseră ceilalţi într-un glas, n-ar fi fost dementă!
PAduminica Petra
“Iar mancam ca-n Salajan!” il aud pe Dan spunand vesel. Ce-i drept de cand ne-am mutat nu ne-am mai ocupat atat de mult de mesele imbelsugate de duminica si cand ne facem pofta ne amintim cu umor zilele acelea in care eram mai tineri si mai cu chef de o familie traditionala. Parintii m-au chinuit in copilarie cu pranzul – “macar duminica sa stam impreuna la masa” parca si acum il aud pe tata spunand nervos. Totusi timpurile s-au schimbat, ajungi tot mai des sa mananci cu pisica decat cu familia.
Stampe Ion Toma Ionescu
Casa Oanţei părea că o luase la vale din fundul curţii. Il trăgeam cu putere de mână pe tata şi nu înţelegeam cum el nu simţise primejdia.
– Intră că taman s-o răscopt mămăliga. Lampa cu gaz arunca pe pereţi umbre. Răsturnă tuciul direct pe masa rotundă din mijlocul casei şi-ntr-un castron, alături, fiertura de varză, din care ieşeau vălătuc, aburi. Mi-a dat şi mie lingură de lemn. A rămas în picioare mută. Intr-un târziu, după ce ne-a tihnit:
– Da să şti Tomo, că la colectivă tot nu mă-nscriu!…
Fochistul MeetTheSun
Flăcări înalte ieşeau pe coş. Mi se făcuse teamă, dar nu mă puteam opri. În bucătăria de vară, oala de email alb abia ţinea întrânsa clocotele imense. Căldura creştea alarmant. Prima variantă a ciorbei de fasole se făcuse scrum cât plecasem eu în grădină să iau morcovi. Mă luasem cu joaca şi mă jucam în voie dacă nu mă chema fumul acasă. Am îngropat boabele negre, am frecat oala cu nisip şi-am pus altă fasole la fiert. Trebuia să termin la timp aşa că am dat focul mai tare umplând soba cu lemne.
Am făcut-o de mămăligă Călin
Ieșisem din Godeanu, intram în Retezat. Am pus cortul în Poiana Pelegii. Eram cu Tibi și cu Oc. Pregătesc eu cina, am spus (ideea îmi venise la Piatra Iorgovanului). Am aruncat mălai în apa fierbinte (dădusem un praf de sare și un cub de unt). Când mămăliga strălucea ca luna plină peste lacul Bucura, am spart ouăle purtate în secret în cutia de aluminiu. Speram să prindă crustă, să fie gălbenușul cleios, speram ca albușul să se lege prin cea mai bună mămăligă care poposise vreodată prin acel ceaun. N-a fost să fie. Nu încercați așa ceva acasă.
“Intoxicație” LeeDee P.
Te sorb din priviri.
Simt cum încet, încet, atom după atom,
Fiecare colțișor din mine se transformă în tine,
Mă năpădește un gust de artist,
Noaptea adâncă din ochii tăi, înfipți în mine,
Miros de aftershave proaspăt,
Adiere de munte cu piscuri intangibile…
Te sorb din priviri, cu nesaț,
Ca pe cina dinaintea execuției,
Rememorând vremea,
Devenirea noastră din noi, în mai noi,
Din umbră la lumină,
Din ieri, azi, din unul, amândoi.
Și, ca în orice toxiinfecție alimentară,
De mâine, intru la regim.
Papa bun LePetitPrince
Cand vine vorba de « papa bun » unii se gandesc la o mancare gustoasa. Eu nu ma pot gandi decat la tatal meu, m-am obisnuit sa-i spun « papa ». A fost un parinte bun desi cand eram mica, mica de tot, pe vremea cand nu stiam sa spun decat mama, tata, nani, adica somn si papa, adica ceea ce venea la gura mea cu lingurita, m-a cam chinuit. Stia si el o boaba de franceza si tot voia sa-mi bage in cap ca el e papa, nu tata, ceea ce eu nu voiam sa cred, de vreme ce cascam gurita si asteptam lingurita.
Raniţa Călin
Erau trei ore între trenul de la Bacău şi cel de Hunedoara. Mă aştepta în gară, mă ducea la un restaurant bun. Vorbeam mult. Dă-i tot ce vrea, îi zicea ospătarului, apoi se răzgândea şi comanda el şi se asigura că grătarul e mare cât farfuria şi carnea prăjită numai bine, cât să mustească puţin. Băutura şi desertul le alegeam eu. La plecare, îmi punea în raniţă un pachet cu caşcaval, salam de Sibiu şi alte chestii care nu se găseau pe vremea aia. La plecarea lui…, ce-aş putea oare să-i pun în raniţă?
Şi cu ce poftă … dAImon
– Uite la el, a terminat morcovii din ciorbă!
– Chiar tu.
– Tare-i plac … Alex, să-ţi mai pun?
Dau din cap disperat că nu.
– Ei nu, nu te ruşina.
Bucăţi de morcovi se prăvălesc din nou în farfuria mea; îmi vine să plâng de ciudă.
– Aşa, poftă mare voinicule! Mănâncă tot!
(trec iar şi încep să înghit în silă fiertura)
– Să-i mai punem?
– Lasă-l să termine de mâncat .. i-o fi rău la joacă apoi.
Familia pleacă din bucătărie. Am terminat morcovii. Acum pot, în sfârşit, să mă bucur de boabele de fasole la care speram de la început …
Cozonac Pachistanez Lord D`if
Auzi bunicule, da tu de ce ai muschi asa de mari?
– Apai ma nepoate, când eram eu tânc, era o foamete mare si pentru ca n-aveam de-ale gurii, mâncam cozonac pachistanez… Fara sa stau pe gânduri o si zbughii voiniceste în directia bucatariei
– Mamaieeee, vreau si eu cozonac pachistanez ca sa fac muschii mari. Bunica aruca doua felii de mamaliga pe plita, le unse bine cu usturoi si îmi întinse farfuria râzând:
– Na la mama, ia cu lapte ca sa lunece
Înfulecând cu pofta parca-i si simteam cum cresc
Alioli Dan
În spiritul dictonului nici ceapă n-am mâncat, nici gura nu-mi miroase, vă recomand să încercaţi un sos nobil. Reţeta e foarte simplă: se mărunţesc manual 6 căţei de usturoi cu sare după gust, apoi se adaugă treptat ulei de măsline şi se amestecă încontinuu; rezultatul e o pastă din ce în ce mai consistentă. Se poate rafina cu un gălbenuş de ou amestecat de la început cu usturoiul. Gata! Se serveşte rece, împreună cu pâine prăjită, cartofi fierţi ori prăjiţi sau cu orice fel de carne sau legume.
Foame Alina
6 fără un sfert vineri dimineața, ceas deșteptător și ceață în depărtare. Umed pe jos; o fi plouat azi-noapte. N-am timp, deși sunt gata mai repede decât dacă plec după-amiaza. Cobor treptele din fața blocului. Pe aleea gri, înmărmurit, un ghem de blană privește lung, cu ochi negri, umezi, catifelați; pietrificați. Resemnarea și deznădejdea i se citesc în seriozitatea cu care clipește ritmic. La capătul aleii se auzi un scârțâit urmat de o bufnitură: firma de salubrizare și-a schimbat programul.
Mititei Victor
– Care-i faza?
Vasi se uita consternat la meniu.
– Habar n-am, zic, dar e de dat la ziar.
Uitaserăm de soarele toropitor, de nisipul şi de sarea care ne pişca pielea. Râdeam amândoi în hohote, la umbra terasei.
– Vă servesc cu ceva?
– Da, un mic şi doi mici mici, zic eu, chicotind.
– Şi eu un mic mare şi-un mic, optează şi Vasi, cu lacrimi în ochi.
– Nu mai avem mici mici, nici mici mari, răspunde chelnerul, vizibil deranjat de faptul că facem mişto de meniul lui.
– Atunci câte doi mici de fiecare.
Chelnerul se îndepărtează, demn. Eu fac o poză la meniu.
Pasta alle vongole Bogdan Onin
Briza aduce respirația sărată a mării până lângă noi, mișcând ușor lampioanele prinse în covorul verde de deasupra noastră. Ritmul potolit e dictat parcă de mișcarea legănată a valurilor ce se retrag mereu sub stindardul rotund al lunii. Un abur fin se ridică din farfuria unde scoicile deschise ca niște flori își oferă parfumul. Vinul alb are picături de soare sicilian ce s-au aprins, pe buza paharului aburit. În priviri pătimașe se schimbă amintiri despre un viitor comun, sub pecetea sărutului.
Dulce răzbunare Carmen Negoită
În curtea bunicii a apărut un cârd de raţe frumoase, în fruntea căruia păşea agale cel mai ţanţos răţoi văzut vreodată. Curioasă foc am fugit să le admir de aproape. Nici nu ajung bine că îl văd pe răţoi cum se înfoaie, întinde aripile şi se năpusteşte spre mine. O rup la fugă cu răţoiul după mine, încercând să evadez din curtea care devenise doar a lui. Atât i-a trebuit bunicii, care i-a şi tăiat elanul dominator. Într-o frumoasă zi de sfârşit de vară, am mâncat cel mai delicios răţoi pe varză.
Ispita MeetTheSun
O aleg pe cea mai mare dintre cele șase lămâi. Îi cuprind cu putere ovalul curat, fără denivelări și degetele mi se curbează aproape perfect în jurul ei. Îi simt micile asperități ca de pătură groasă de lână. Cu mâna dreaptă trag cuțitul din suport și pe tocătorul de lemn înfăptuiesc crima. Sunetul e scurt, zeama (ușor alba) se scurge de-a lungul lamei ascuțite. În aer se ridică parfum proaspăt de lămâie. Ridic una dintre jumătăți, închid ochii, mușc. Dinții se înfioară, îmi simt buzele mușcate…
Fix 500
Soldătei – injineru
Stranie pofta de mine – Laura Driha
La plesneală -Leo
Salată de… mentă – starsgates
PAduminica – Petra
Stampe – Ion Toma Ionescu
Fochistul – MeetTheSun
Papa bun – LePetitPrince
Alioli – Dan
„Intoxicatie” – LeeDee P.
Pasta alle vongole – Bogdan Onin
Dulce răzbunare – Carmen Negoită
Ispita – MeetTheSun
Călin Hera. PA-uri şi mirări 