Concurs 24 de ore, tema 7: 15-16.
Deadline: vineri, 23.59.
Baftă!
Pătraşcu faţă cu furtul agendei Caligul
Mi-a luat-o nenorocitul ăla de Lică de la doi, să o folosească pe post de perniţă pentru ace. Sau, mai rău, să şi-o culce seara sub pernă ca să-mi fure gândurile. Atunci, eu prin ce aş fi mai Ştefan Pătraşcu decât Lică – posesor al gândurilor lui Ştefan Pătraşcu? Pentru prima oară în viaţă, îl înţeapă inima. În dormitor, Geta îşi cunoaşte pentru a doua oară soţul, lăsând, din când în când, o lacrimă drept semn de pagină. Aidoma unui clişeu sorescian, la celălat capăt al palierului, Maricel şi Maricica află că o să aibă o fetiţă. O să-i spună Ştefana.
Pufi LadyA
Citea. Nu-i venea să creadă. Rândurile negre se subţiau. Linii pierdute într-o mare albă. O senzaţie de greaţă. Ar fi vrut un pahar cu apă, dar era un efort prea mare. Nu era nimeni ca să o ajute. Tremurând, se deplasă până la scaun. Privi spre ceas. 15.30. Încă o jumătate de oră! Ştia că este dincolo. Cum să-l mai vadă în ochi? Cum a putut să-l dea fără s-o întrebe? Închise ochii. Părea că doarme. Gândul răzbunării începu să se-nfiripe! Ora 16. De la iubire la ură e un singur pas şi se numeşte Pufi!
Femeie in val LadyA
Avea întâlnire în fiecare sâmbătă, de la 15-16. Se anunţase expoziţia itineranta de acum un an. Lumina era excelentă la acea oră de după-amiază. Se aşeza pe bancă şi privea fără să clipească, minute in şir. Braţele unite ca o coroniţă, sânii tari, ridicaţi… seducţiile cărnii. Valurile mici, străvezii, cuprindeau torsul femeii, mângâind-o duios. O dorea. Uneori, o lacrimă se furişa. De ce? Femeia din val se întrista. Nu-l putea ajuta. Era prinsă pe pânză de val! Trăia durerea de a nu fi a lui.
Pastila de slăvit Călin
Asteptase patru zile sedinta de joi. Cineva trebuia să spună lucrurilor pe nume, chiar dacă asta va însemna să intre într-un conflict deschis cu seful lui! A intrat primul în sala de sedinte, fix la orele trei după-masa. Si-a pus ordine în hârtii si-n gânduri si a repetat, în gând, sentintele pe care urma să le rostească.
Când i-a venit rândul, după o aproape oră de bla-bla, n-a mai putut spune decât „aveti dreptate, sefu’, perfectă dreptate”. Apoi a sorbit din cafeaua deja rece, ca o pastilă amară.
PAtimi starsgates
,,Unii cad în PAtima băuturii, alţii în PAtima jocurilor de noroc, Despre PAtima consumului de droguri să nu mai vorbim!,,
Stătea gânditor în faţa monitorului.
De la tv se auzea vorbind un politician care îşi făcea adversarul politic cu ou şi cu oţet.
Nu reuşea să-şi adune gândurile din pricina acestei voci. Stinse televizorul….
,,Şi poftim, spuse revoltat am căzut şi eu în PAtima blogeritului, iar acum m-am îmbolnăvit şi de PA-uri. Şi habar n-am ce să scriu la concursul pentru intervalul 15-16!,,
o ora Leo
e ora care se scurge invers
ca un regret al timpului ca nu poate imbatrani
ca un ras batjocoritor in abis
ca un joc pierdut inainte de a incepe
ora asta e un nimic in noianul de ore
e ora in care nu se intampla nimic
ora in care se nasc
ora in care mor
ei muritorii
nascuti sub semnul timpului
ora de care n-o sa-si aminteasca nimeni
ca si cand n-ar fi existat
niciodata
Fabrica de ora 16 cristian
Secundarul sarea dintr-un colt intr-o bucla sau aluneca nestiut, tacut, printre linii. Din cand in cand tragea cu coada ochiului la minutarul mai gros, mai falcos. Se misca mai greu. Dar izbutea sa topaie greoi, daca tot el se misca suficient de alert. In urma lor, adormit tot timpul, orarul parea nesimtit ca un clopot fara limba. Dar el trebuia sa sune.
Mii de ochi se ridicau spre cei trei dintre strunguri si zgomote. Atunci a sunat ceasul de fabrica. Directorul striga spre secretara:
-Maricico, sa chemi un mester ca iar ne-au fentat cu secundarul si pleaca la fara cinci. Ai dracu…
Pătraşcu faţă cu Făcătorul Caligul
Mai întâi şi-a închis ochii, e prea stridentă rochia femeii de acolo, mă doare capul, apoi scăpă din mână umbrela, şi-aşa e prea senin ca să plouă. Mentosanul deveni insipid ca hârtia, l-am ţinut prea mult în gură, în jurul leagănelor chicotelile erau din ce în ce mai şterse, m-am plictisit de atâta viaţă. Până şi fântâna arteziană tăcu. Banca vernil era una cu Pătraşcu.
Îl zgâlţâi uşor de umăr, domnule, sunteţi bine? Da, am aţipit un pic. Te ştiu de undeva? îmi pari cunoscut.
Zâmbind, îl întreb dacă şi-a găsit agenda.
Maricel față cu reveria cell61
O blondă frumoasă, cu ţâţe mari şi puţin surdo-mută. La asta visa, cu ochii deschişi, balansându-se în fotoliul din sufragerie. Huţa-huţa. Văzuse el una la televizor, buze cărnoase şi tot tacâmul. Doamne, de-ar mai avea 21 de ani! Ar porni în căutarea ei şi…şi…
– Maricele, ieşi naibii din reverie, că s-a terminat de mult siesta! auzi vocea stridentă, atât de familiară. Iar te gândeşti la prostii!
– Da’ de unde, făceam planuri de călătorie…fără tine, continuă în gând, şi se ridică, resemnat.
15.30 Dan
Siesta. Agreabil obicei, dar şi foarte sănătos, susţin practicanţii. În mod eronat se crede că el este specific exclusiv ţărilor care beneficiază de o climă caldă şi de temperaturi ridicate din ianuarie până-n decembrie. Dovezi antropologice şi arheologice de necontestat indică existenţa siestei în Egiptul predinastic (cca. 3100 i.Hr.), dar şi la vikingii scandinavi (sec. al IX-lea). Digestie, recuperare, scăderea riscului de atacuri, fie ele cerebrale ori de cord, într-un cuvânt: balsam curat!
Geniu flămând Mariana
,,Enigmatici şi cuminţi….” fu primul vers ce-ndrăzni să-l cânte. Ecoul vocii triste şi al acordurilor de chitară, fusese imediat acompaniat de zornăitul cătorva bănuţi aurii ce cădeau lângă pălăria din faţa lui. Cânta şi îi privea pe oameni cum merg grăbiţi şi cum, din mers, aruncau mărunţişuri – stropul lor de milă.
Hotărî să închidă ochii. Cânta pierdut în visările lui, în dorurile lui, în foamea lui. Da! Îi era foame. Nu mâncase de ieri la prânz…Mirosul de la pizzeria din colţ îl ameţea. Versurile gemeau, acordurile plângeau. Deschise ochii sfârşit de chinurile tristei existenţe. Zâmbi. Cineva tocmai îi lăsase o bucată de pizza. Altcineva, de la balcon, strigă:
– Mai cântă o dată! Eşti genial!
Fără cuvinte Petra
Trenul avea întârziere. Era trecut cu mult de ora 15.00 şi credeam că voi îngheţa aşteptând-o în gară. Aveam atât de multe să îi spun, să îi explic de ce am plecat atunci aşa, de ce am lăsat-o singură. În jur de 16.00 am vazut-o coborând din tren. Era la fel, părul lung şi blond. Ochii aveau aceeaşi culoare albastră şi îşi păstrau cu tărie inocenţa. I-aş fi spus atât de multe, mi-aş fi cerut iertare, doar dacă ea nu ar fi început să alerge spre mine şi apoi să mă sărute. M-a îmbrăţişat şi zâmbind mi-a spus:
– Fără cuvinte, te rog.
Ora concentrată de iubire Laura Driha
Devenise un joc al lor, o nebunie neplanuită, acel ceva care începuse din nimic şi continua pentru că nu-l lăsau să moară. În fiecare zi, la ora 3 – contrar tinerilor din zilele lor işi scriau – cu cerneală pe hârtie şi-şi îmbrăcau sentimentele în plicuri parfumate doar de aroma cuvintelor…
La 4, abia dupa ce-si puneau scrisoarea la poştă – asta era regula!, deschideau scrisoarea primită de dimineaţă…
Între 3 şi 4 le puteai masura iubirea-n nerăbdare, în ora aia se iubeau mereu mai mult…
Criza de personalitate Emilia
18 ani? Varsta asta e ca ora 15, pe timp de iarna. Nu-i nici zi, nici noapte. Anul lui 18 trece ca un ceas. Nimeni nu te baga in seama, pentru ca esti in mijlocul zilei, si deci, in plus. Asa ca, te claustrezi si eventual devii un tanar inchistat care vorbeste doar de dragul de a vorbi, care este doar de dragul de a fi.
Matern Simion Cristian
Pacea este tulburată de un zgomot cumplit. Speriată, femeia se repede și ia copilul în brațe. Țâșnește pe poteca ce duce spre munte. Alege drumul cel mai anevoios, cel de lânga pârâu crezând că numai zgomotul acestuia poate acoperi plânsul copilului. Este epuizată dar continuă să urce. În sfârșit ajunge în poiană, ascunde copilul într-o gură de peșteră apoi pleacă inapoi spre sat.
Trezită de scâncetul copilului, lupoaica ranită din fundul peșterii se tarăște spre el și incepe să-l lingă matern…
Caz clasat LordDIf
Telefonul vibra scurt semn ca primise un sms. Parcul Eminescu orele 16 fix, semnat Gingasu.
Tipul se dovedise de-a lungul timpului o sursa sigura de informatii. In sfrasit avea ocazia sa le arate tuturor de ce era capabil, va rezolva cazul obtinand in sfarsit promovarea mult visata. Ziarele vor scrie cum el, de unul singur a rezolvat cel mai misterios caz din istorie. Ceasul din turnul primariei batu orele 15.30 trezindul din visare. O rupse la fuga in directia parcului unde descoperi cu tristete infractorul. O marmota pe un banner urias.
Evadare LePetitPrince
Gandurile se zbat sa iasa. Peretii sunt pentru sobolanii urati si zgaiti, nu pentru ea. Iese si isi pierde urma printre bradutii zgribuliti din parc.Trage aer in piept si isi pune ghetele albe cu patine. Mainile executa ritualul trecerii sireturilor prin gaici si al innodatului. Abia atunci incepe sa traiasca pe ziua aceea. Priveste ceasul: 15,35.Gestul e fatal: gandurile se intorc in trupul prizonier. Mai are mult de asteptat pana ce va fi liber sa primeasca stropul de dumnezeire al plutirii pe gheata.
24h: 15-16 ivory
Si el? El unde era?! Spaima i-a spintecat inima pentru o secunda. El plecase? Si amintirea celor intamplate cu putin timp inainte de cutremur o facu sa se mai risipeasca o data printre daramaturi. In prag de nunta, fugise sa i se dea. El o facuse femeia lui si-apoi o aruncase, strivind in pumni ultima farama de sinceritate. Il tradase, iubindu-l. L-ar fi avut, lasandu-l. O durere ingrozitoare-i smuci capul. Tipatul iesi slab, sugrumat. El plecase! El scapase! In linistea de mormant isi auzi zambetul.
15-16 Mircea Popescu
Deci, asa ca pe la patru ceasuri dupa pranz, un buldog pe numele lui
Smarandescu se plimba prin Verentari si vede pe-o poarta veche si
prapadita o ditamai tabla noua emailata „NU INTRATI! CAINE RAU!!!!!”
Asta se nerveaza, baga un umar in poarta si-o muta, intra asa, cracanat,
si vede in batatura un catel, gen shintzu.
„Cine-i ma caine rau aici ?!?!”
“Eu. Ca nu pap tot.”
Călin Hera. PA-uri şi mirări 