Era după-amiază când am făcut această fotografie. Eram pe malul celălalt al lacului de lângă Mănăstirea Dragomirna. Am un zoom bunicel. Nici prea-prea, nici foarte-foarte. Foto: Călin Hera
Înainte de a vă spune ceva despre fotografia următoare, vă fac o mărturisire: am vrut să propun o temă electorală (am multe fotografii relativ faine cu bannere si afise electorale). Am zis însă că e mai bine să ignorăm, aici, aceste realităti. Dacă, însă veti fi mai multi care-mi veti spune că e bine să abordăm si acest subiect, vom merge cu două PAfototeme în paralel.
Deocamdată, însă, ne jucăm cu mireasa pe care am fotografiat-o pe pajistea mănăstirii Dragomirna, în luna august a acestui an. Vă astept să postati PA-uri (texte de aproximativ 500 de semne) inspirate de această fotografie aici, până cel târziu duminică, 13.00. Baftă!
Ultima zvâcnire Călin
Trebuie să mă ţin de ceva. Îmi vine să zbor. Îmi vine să plutesc. Îmi vine să înnebunesc. Să-mi iau câmpii, aşa. Într-o parte e zidul. Ca în legenda meşterului Manole. În alta e iarba, ca o legare la pământ. Ca un fulger invers. Ca un avânt. În sus aş pluti, ca agăţată de un vrej de fasole. Dar mă strânge o dâră de aur. Aici, pe inelar. Mă-mpiedic în voaluri. Deci fug în zadar.
Confuz Simion Cristian
Se uită cu admirație la miri! Agale soarbe din cupa de șampanie. Nea Costache se apropie ușor și zice:
-Muzica e nasoală! Mâncarea e la fel! Iar mireasa cred că este gravidă!
-Domnule, cum iți permiți? Cum poți să spui toate astea de față cu un membru al familiei???
-Mă scuzați domnule, bate nea Costache in retragere! Nu am știut că sunteți tatăl miresei…
-Nu sunt tatăl miresei, mitocanule! Sunt sora ei!
Ana celor 1000 de zile Dan
Mănăstire ‘naltă, cum n-a mai fost altă.
După cum îi era ursit taman de la naştere, nici ploaia cu spume şi nici vântul turbat, pe Ana n-o mai puteau înturna din drum! Iar Manea ofta şi se apuca s-o închidă în zid: pân’ la costişoare, pân’ la ţâţişoare, pân’ la buzişoare.
Cronicarii spun că mănăstirea s-a ridicat în aproape trei ani; si azi, după cinci veacuri, în nopţile cu lună plină, se aude tânguirea dinlăuntru: ,,Manole, Manole, meştere Manole! Zidul rău mă strânge, viaţa mi se stinge!”
Pa in fuga de Bach cristian
-Am fost oarba! Am fost surda! Am aflat abia cand l-a intrebat preotul ca numele lui nu e Manole.
-Atunci am spus Pa. Ma voi imbratisa cu zidul. Pentru ca in cele din urma iarba va imbratisa zidul. Iar mie imi place verdele. Fiindca e nemuritor.
vis de nunta ajnanina
cu o noapte inainte de marea zi, mi-am visat nunta. pe drumul catre altar, incep incet-incet sa se topeasca in peisaj: preotul, nunatasii, mirele… si chiar biserica.
raman eu si rochia mea, intre iarba si ziduri, nestiind ce sa aleg. daca ii vreau inapoi, e cu ziduri cu tot… daca merg inainte, sub pasii mei nici iarba nu mai creste…
asa ca am renuntat si la rochie, am rupt iarba si am spart zidul.
Plutire albă Teodora
Ca un fulg de nea, purtat de un vânt uşor şi înmiresmat pe deasupra necuprinsului unei mări verzi. „Unde oare o vor duce, vânturile, valurile?”. Nu ştie, nici nu vrea să ştie şi nici măcar nu se gândeşte la asta, acum. E doar un suflet înălbit de fericire, plutind o palmă deasupra pământului neînstare s-o mai reţină: gravitaţia e o lege căreia nu i se mai supune, în ziua asta- care-i numai a ei. Cu toate celelalte, facă ce vor restul; ceasurile astea, însă, necuprinse deşi încercuite în cadranul unei singure zile, ceasurile astea sunt numai ale ei, şi are libertatea de a le umple cu fericire.
O treabă de pitici Maria
– Piticule, tu mă iubeşti?
– Când mă faci pitic, nu prea.
– Dar în rest? Mă iubeşti?
– Am să te duc la altar. Trebuie să însemne şi asta ceva, nu crezi?
– Eu cred că facem o greşeală.
Ochii îi ies din orbite. Colţurile gurii i se ridică într-un zâmbet involuntar de sincer. Tremură de emoţie şi nerăbdare.
– Hai mă! Pe bune?
– Nu a; glumi cu aşa ceva. Dar zi-mi: câţi irişi să aibă buchetul?
– Irişi? Nu erau cei mai aroganţi dintre flori? Dar…
– Şi rochia asta?
– Parcă nu-ţi plăcea dantela. Dar tocmai ai zis că…
– Nu-mi place, dar nici nu vreau ca greşeala să fie perfectă.
Mireasa pe fugă A.Dama
În sfârşiiit! Am scăpat de cotoranţa şi de prostu de fii-su! De cum am ajuns în cetate, m-a zărit cotoroanţa la târg şi i s-a pus pata. Una şi bună: ea m-a visat, eu sunt sortită să-l iau de bărbat pe fii-su. Cine mai crede în vise? Da’ n-am avut încotro. Mi-am jucat rolul până în punctul culminant. Până în culminanţa punctului. Am scăpat cu ăia de zic că fură mireasa! Am scăpaaaat! Uf, de n-ar fi aşa grea centura de castitate! Dar cheia? Unde naiba a căzut cheia?
Coşmar Mariana
S-a răzbunat. L-a lăsat în faţa altarului cu ochii sticloşi, şi a fugit în spatele mănăstirii. Măcar să aibă o amintire în rochia de mireasă, deşi îi venea să dea cu piciorul în tot ce întâlnea…
– Auzi, Cornel, vorbi ea cu fotograful, ai văzut cum veneau domnişoarele una câte una şi se prindeau de mâna lui?! Iar el, nimic…Doar feţe, feţe, când albe, când violet, ca trandafirii din buchet…
Când a venit şi a şasea, l-am întrebat strângându-l furioasă de mână:
– Iubitule, cine sunt ele?
– Oh! Sunt iubitele mele dinainte…au şi ele câte o bucăţică din inima mea…
Poate în ceasul 3000… shanta4uall
Eu n-am să mă căsătoresc niciodată.
El: Nici eu nu vreau să mă însor niciodată.
Eu aș vrea, dar știu că El nu va veni niciodată să mă ia din turnul ăsta din piatră cenușie și rece…
El: De unde știi?
Știu, pentru că El e orb. Pentru că sunt atât de aproape, dar nu mă vede. Pentru că e atât de bine când stăm ochi în ochi, dar el nu știe că mă vrea… Pentru că în fiecare zi mai moare o bucățică din mine și am senzația că va dura 3000 de ceasuri până să-i cadă vălul de pe ochi, dacă-i va cădea…
Poate El: Cum era aia cu „niciodată să nu spui niciodată”…?
Mireasa din PA-vers LordDIf
pe lângă zidul vechi al manastirii
în umbra unui soare sters
strângând în brate sapte crini
trecea mireasa din PA-vers
dansându-si fericirea, îmbujorată
asemeni bietilor nebuni
sfidand în haina-i dantelată
ecoul unei rugăciuni
Zi de zi gabi
În fiecare zi mireasa aş dori, încântându-ţi Olimpul, să fiu .Savurând floarea de la butonieră, n-aş mai avea în grijă emoţia paşilor spre altar. În sublimul şi încântarea sentimentului neexcesiv etalat aş trăi binecuvântarea dimineţilor de nalb. În fiecare zi noi înşine, în alb.
Te-ai rătăcit? Amrita
Te-ai ratacit draga mireasa? Privirea cauta in iarba ceva. Poate inelul ti-a picat pe cand voiai sa imortalizezi clipa din peisajul verde, asa incat te invelesti putin pentru a face umbra. Bate soarele foarte bine asa incat abia acum poti zari mai bine, e aici, nu-i aici…
Valsezi. Rochia ta danseaza o data cu cautarile din iarba si umbrele create ale inelului negasit. Cauta draga mireasa! Te-am imbracat frumos si-ti place rochia. Voalul tau ne vorbeste si ne danseaza, inca nu stii, tu cauti inelul, il vei gasi, firul cel mai pretios l-a ascuns bine ca sa-l slefuiasca. Nu ti-am spus? …stai jos un pic. Inelul nu era gata, bijutierul a dorit sa-l vanda pentru ca ii era foame. Cauta. Firul iti slefuieste inelul si se bucura, e fermecat, din fiecare licarire se naste o piatra pretioasa. Ti-l va mai da?
Nuu, Mireasa, tu cauta, si el se bucura ca slefuieste…
Bucura-te!
Regasire LePetitPrince
Fusese o fata inocenta perfect pregatita pentru sublim. L-a intalnit pe el, a devenit femeie, s-a schimbat. Dar dimineata la despartire si seara la regasire, se aduna toata la pieptul lui si cauta scobitura dinspre umar “anume facuta pentru ea”. Atunci era tot ea, fetita care avusese demult un moft artistic: sa se pozeze singura in neaua rochiei de mireasa.
Vers nupţial Mariana
În zvonul alb al cununiei
Şi-n tresăriri ca de petală,
Mireasa,-n albul fecioriei,
Îşi soarbe vinul bucuriei,
Prinos de taină nupţială…
Dorind a nunţii nemurire,
Se prinde-n dansul de luceferi…
Şi totu-i zbor plin de iubire,
Dar iar tresare-a ei gândire:
-O, Doamne, rămânea-vom teferi?!…
Zidul despartitorLePetitPrince
Mai intai ne mor amintirile apoi murim noi. Se poate intampla si invers. Se mai poate intampla si ca amintirile sa supravietuiasca.
Rugă starsgates
Întorc spatele ,,Miresei de piatră a Bucovinei,, şi privesc cu speranţă în faţă.
Verdele ierbii, culoarea speranţei mă face să fiu optimistă. Ştiu că cel pe care-l aştept aici, e alesul meu.
Dumnezeule, aşez în mâinile tale sufletul meu, vezi cât de încântată pornesc acum la drum în această rochie albă la fel de albă ca şi paginile din cartea vieţii mele, nescrise încă .
Ajută-mă să iau decizii înţelepte, pentru a le face viaţa celor dragi mie, raiul pe pământ.
ÎN AFARA CONCURSULUI (DECI NU E UN PA ELIGIBIL PT. CLASAMENTUL DE ETAPĂ, DAR PRIMESTE BONUS 1p ÎN CLASMENTUL GENERAL, PT. PARTICIPARE)
Nunţial Leo
Ninge peste trup rochie albă, ca într-un glob de sticlă. O rază s-a făcut rotocol şi şi-a alipit capetele, închizându-se pentru a cânta veşnicia. Inelarul aşteaptă să umple golul din cercul de aur. În ăst’ miez de zi, se reface armonia perechii de la începuturi.
…Şi vor vieţui fericiţi, ca-n poveşti, şi-şi vor trăi nemurirea la casa cu mentă şi busuioc.
Călin Hera. PA-uri şi mirări 