Bărbaţii pur şi simplu nu înţeleg nimic
 | CalinH la Să mori ucis de tocul unei… |
 | Viorica Petrica la Să mori ucis de tocul unei… |
| CalinH la întâlnirea pescărușilor de lim… |
| CalinH la noaptea lucrează imaginația |
 | tibike la întâlnirea pescărușilor de lim… |
| tibike la noaptea lucrează imaginația |
 | Anonim la noaptea lucrează imaginația |
| tibike la Un om sclipitor |
| CalinH la noaptea lucrează imaginația |
 | daliana la noaptea lucrează imaginația |
Lansare, comenzi ş.a.m.d., aici.Momentul acela în care ajungi târziu acasă, parchezi câș, ieși din mașină și îți dai seama că plouă (de aceea porniseră să se miște, pe parbriz, ștergătoarele). Și în loc să grăbește pasul spre scara blocului, te oprești, îți dai capul pe spate, întinzi mâinile și te lași udat până la piele de stropii reci, proaspeți. Și respiri.
Vedere din București. Anunț postat la Avizier după intrarea în vigoare a legii anti-fumat. Sursa: Călin Hera
Cum se aplică legea anti-fumat la nivel micro, că la nivel macro am văzut panouri care îndeamnă ruperea lanțului contrabandei cu țigări. Am văzut și că jurnaliștii s-au prins că legea făcut ca veniturile patronilor de localuri să scadă „cu 15-60%”.
Cele mai bune gogoși, cornulețe, murături, plăcinte și brioșe doamna Stela Pop le face. Îți lingi degetele numai când te gândești. Doamna Stela e foarte darnică: împarte bunătăți în fiecare weekend, după criterii de ea știute. Este o vecină pe cinste și o gospodină model, de dat exemplu. Dl. Lică o apreciază în mod deosebit, la fel ca pe domnul Pop. Cu care iese la câte o bere. Rareori, ce-i drept, fiindcă domnul Pop este de obicei foarte ocupat. „În spatele fiecărei gospodine de succes stă un bărbat care spală vasele”, îl scuză de fiecare dată dl. Lică.
Gândac puturos răpus de prima zăpadă
Am un mesaj pentru gândacul puturos: chiar dacă pare mai cool să te muți la oraș, până la urmă o încurci, departe de locurile natale.
Ploşniţele cerealelor / gândaci puturoşi, dând iama în ghiveciul cu muşcate. Foto cu telefonul: Călin Hera
Dl. Lică deschide fereastra. Îi place aerul curat, de dimineaţă. Îşi scoate pe pervaz pilota uşoară, dar călduroasă, pernele mari şi cearceaful, aşează peste ele pijamalele în carouri şi începe câteva mişcări de gimnastică matinală. Maşina de pâine parchează în spatele magazinelor de la parterul blocului. Intersecţia e încă relativ liberă, dar sunetul claxoanelor începe să crească. Dl. Lică face câteva genoflexiuni, în timp ce de la etajul a treilea urcă un miros plăcut de cafea proaspăt râşnită. Ziua poate să înceapă. Deodată, însă…
Vedere din București. Probleme cu vecini care fumează pe balcon. Foto cu telefonul: Călin Hera (mfc)
O cameră. Sursa: amenajări-interioare-expert.ro
În primul an aproape că n-a scos niciun cuvânt în apartament, să nu tulbure liniştea. A vorbit mai mult în gând în cel de-al doilea an de la plecarea Fostei. Al treilea an l-a prins cu chef de vorbă, dar tot nu-i venea să dernjeze liniştea din casă. Aşa au început lungile discuţii cu Ilarion, cuvintele pline de înţelepciune adresate vecinilor şi creionarea imaginii unui domn Lică cu scaun la cap.
Grăbit şi nu prea, amorezat din nou, de data asta de un freamăt, aşa cum bine îi stă unui orăşean la prima generaţie, Pătraşcu se împiedică de gânduri ce se bat cap în cap. O văzuse întâia dată la balcon şi ochii i se opriseră, hipnotizaţi, în ochii ei. Universul complotase în ziua aceea astfel încât el să treacă pe aleea dintre bocuri, făcând un ocol de la staţia lui 14, exact atunci când ea ieşise să respire aer îmbibat cu zăpadă. Era vrăjit. Şi fără căciulă.
– Dar ce am spus de mi-a răspuns?
Vedere din Bucureşti. Faţadă de bloc comunist, reabilitat termic, scăldată în lumina soarelui de dimineaţa. Foto: Călin Hera
Deci, m-am plâns. Am scris pseoudoreportaje. Am publicat o droaie de fotografii. Am numărat zilele. Am scrutat cerul gălbejit. Am căutat, zadarnic, chipuri senine. Mneah! L-am deprimat până şi pe Alexandru… Aşa că, azi-dimineaţă, m-am bucurat cam cum se vor bucura peste doişpe-treişpe zile copiii văzând darurile de sub pomul de Crăciun. Era luna, neîntreagă, dar acolo. Până să văd şi soarele era chestiune de minute. Aşa că atunci când livingul s-a luminat ca în vremurile bune, îmi venea să le spun tuturor: „V-am zis eu?”, ca şi cum le-aş fi zis eu, ca şi cum aş fi avut vreun merit.
Vedere din Bucureşti. Administratorul de bloc are o droaie pe cap. Foto (cu telefonul) Călin Hera mfc
Mic dejun. Fotografie pentru Facebook. Foto cu telefonul: Călin Hera
Viaţa la bloc. Cărţi aflate în trecere de la un raft spre altul. Foto cu telefonul: Călin Hera
Viaţa la bloc. Cărţi . Foto cu telefonul: Călin Hera (mfc)
aflate în trecere de la un raft spre altul
Viaţa la bloc. Broscuţă ţestoasă de Florida trăgându-şi sufletul. Şi dacă s-ar fi născut fluture ce-ar fi fost? Foto cu telefonul: Călin Hera (mfc)
Desert numai bun pentru un final de weekend, zic. Foto (cu telefonul): Călin Hera
Desert numai bun pentru un final de weekend, zic. Foto (cu telefonul): Călin Hera
Desert numai bun pentru un final de weekend, zic. Foto (cu telefonul): Călin Hera
Vedere din Bucureşti. Afiş care anunţă un episod dramatic al seriei Pisici-Purici-Pasiune (PPP). Foto cu telefonul: Călin Hera
Pentru o mai bună înţelegere a contextului, prezint mai jos episoadele anterioare ale acestei afişonovele din Secolul XXI:
Anunţ la gazeta de perete a unui bloc oarecare
Întotdeauna am spus cui a stat să mă asculte: notaţi-vă într-un carneţel / într-un folder ştirile care se pretează la un va urma interesant. Pot ieşi ştiri chiar mai bune sau, în cel mai rău caz (care nu e deloc rău) le arătaţi cititorilor că ştiţi să spuneţi povestea până la capăt, în folosul lor, of course.
Recunosc, atunci când am publicat prima fotografie a seriei PPP (Pisici-Purici-Pasiuni) nu mi-am imaginat că vor fi atât de numeroase urmări. A venit însă acea Proză Arhiscurtă despre Pisica din subsol şi cei un milion şi jumătate de purici, ceea ce a ridicat enorm miza subiectului.
Tanti Nina are 92 de ani. Îşi poartă cu mândrie capotul seara, când iese la Vecina să vadă telenovela „la plasmă”. Nu încuie uşa. „Ce să-mi fure?”. Totuşi, ţine sub cheie, în şifonier, pachete de cafea şi de Kent, o blană şi podoabele de argint de le poartă de Revelion (după ce le dă cu pastă de dinţi). Azi i s-a plâns domnului Lică: „Mi-a ieşit 7 la urină, maică, nu mai e ca pe vremuri, he-he…”. Are un „he-he” anume, ce nu lasă loc de replică, aşa că dl. Lică nu va afla cum era urina aia bună, de demult.
Domnişoara asistent manager stă într-o rână, concentrată. Domnul inginer trebuie să apară dintr-o clipă în alta, s-o surprindă, s-o sărute acolo unde îi place ei mai mult, s-o facă să râdă, să ţipe, să geamă de plăcere. Atât.
Domnişoara asistent manager e o friguroasă. Îşi trage pe umeri cearceaful. Ar putea poza chiar şi aşa, acoperită, pentru un tablou nud, atât îi e de evidentă frumuseţea. Pasiunea domnului inginer e de înţeles dar bărbatul, tot amânând atacul-surpriză, adoarme. Şi visează la doamna expert PR.
