
Vedere din Hunedoara. Curtea interioară a Castelului Corvinilor. Foto: Calin Hera (MfC)
Bărbaţii pur şi simplu nu înţeleg nimic
Vedere din Hunedoara. Curtea interioară a Castelului Corvinilor. Foto: Calin Hera (MfC)
Vedere din Hunedoara. Ce-a rămas din Cinema Modern, un loc celebru în oraș, anii ’80. Foto: Calin Hera (MfC)
Vedere din Hunedoara. Ferestre la Castelul Corvinilor. Foto: Călin Hera (MfC)
Câinele şi pisica. Doi prieteni de voie, de nevoie, pe acelaşi prag de uşă. Foto: Călin Hera (MfC)
Pe vremuri, beam sana în Piaţa Obor, în pauza mare. Să vă spun. Eram printr-a șaptea sau a opta când, fiind prea multe clase la „Mate-fizică” (generația decrețeilor!), pe câţiva ne-au mutat în două sau trei săli la Liceul Sanitar. Acolo ne-am făcut veacul, într-un liceu în care 99% dintre elevi erau eleve. Drăguțe foc.
Mascotă simpatică la baza pârtiei Kalinderu din Bușteni, amintire dintr-o vacanță de iarnă grozavă. Foto: Calin Hera
Ne-om aminti, cândva, târziu, această întâmplare simplă. Când mâncam clătite inedite la Pizzeria Patru Colțuri din Hunedoara. Se află într-o curte peste drum de Constructorul, înspre Casa de Cultură.
… și se deschid porțile. Și vin oameni. Și se face întuneric (dar nu de tot, pentru că piatra asta din care e făcut Castelul are o lumină a ei, care emană). Trebuie să spun ceva. Chiar dacă totul e spus, totul trebuie reamintit, pentru că, uneori, uităm. Hunedoara. Hunedoreni. Prieteni în curtea Castelului. Film.
Un loc aparte în memoria copilăriei mele era un magazin din Centrul Vechi al Hunedoarei. Se numea Lanțul și este unul din puținele nume de loc, care să nu fie crâșmă (se știe că, de regulă, atunci când explici cuiva cum să ajungă în cutare loc, pomenești câte un monument știut de toată lumea; în Hunedoara erau Corvinul, Ciuperca, Dunărea, Gambrinus etc., toate restaurante, dar și, ca să respectăm adevărul, Casa de cultură, Sider sau Flacăra. Plus Lanțul).
Vedere din Hunedoara. Castelul Corvinilor văzut noaptea. Pe vremea când făceam popas la poalele lui, la mijlocul turelor de jogging, nu era luminat. Dar lună plină am prins. Foto: Călin Hera
… pe vremea aia nu se inventase joggingul, ca sport de masă. Cel puțin, nu în România. În orice caz, nu la Hunedoara. Nu l-am inventat nici eu sau prietenii mei, iar ceea ce făceam noi atunci nu era jogging, era altceva. Oricum, ceva cu care am rămas.
Vedere din Hunedoara. Reacție în versuri la ideea impozitării bacșișului – brutăria de lângă gară. Foto cu telefonul: Călin Hera
Am văzut o droaie de reacții la ideea de a impozita bacșișul, idee la care guvernul a renunțat până la urmă. Reacțiile au rămas, unele dintre ele pline de poezie (mă rog, luați cu rezerve cuvântul poezie în acest context). Am fotografiat aici o reclamă născută de ideea impozitării bacșișului – născută tocmai la Hunedoara.
Vedere din Hunedoara. Jar. Prietenii ştiu de ce. Foto cu telefonul: Călin Hera
Cei care mă cunosc ştiu obsesia mea de a face un foc în curte, de câte ori mă nimeresc acasă, la Hunedoara. Uneori îmi reuşeşte. De cele mai multe ori, ceilalţi îşi pierd răbdarea. Dar obţin cel mai bun jar şi am ambiţia să nu folosesc cărbuni şi nici şmecherii pentru aprins focul.
Vedere din Hunedoara. După film, întrebări şi răspunsuri cu Emilian Oprea, actorul din De ce eu?, şi Amalia Enache. Sursa: castelulcorvinilor.ro
Tipul dur şi hotărât, care şi-a dat viaţa pentru un principiu (şi fiindcă presiunile uriaşe i-au făcut psihicul ferfeniţă), care înnebunea femeile şi-şi fermeca studenţii, care aflase, dar ceilalţi au făcut ce-au ştiut mai bine pentru a-l opri să spună până la capăt, a apărut în curtea Castelului Corvinilor, chemat de castelana serii. Prinţesa. Aşa i-a spus.