Posts tagged ‘Tableta TV’

06/05/2011

Golul lui Pancu

Minutul 69 al meciului de fotbal Steaua – Rapid văzut pe Digi Sport a însemnat, poate, cel mai bun moment de fotbal jucat în sezonul 2010-2011 de vreo echipă de Liga 1 din Bucureşti.
Un şut sănătos din afara careului, o respingere greşită a portarului de rezervă al naţionalei şi ţâşnirea veteranului Daniel Pancu, care a fost cu vreo 15 ani mai rapid decât fundaşul Gardoş.
Gol cu capul, plasat, din plonjon, „ca la Mondiale”. Minge înfiptă în poartă, cu sete, cu poftă, cu bucurie, cu plăcerea jocului şi a luptei sportive. Cu adevărat frumos!

read more »

Anunțuri
25/02/2011

Care va fi cel mai bun film

În deschidere, iată tableta TV publicată sâmbătă în Evz:

Am văzut toate filmele nominalizate anul acesta la Oscar, cu o notabilă excepție: „Win­ter’s Bone”. Mi s-a spus că acesta ar fi cel mai bun. Cum nu l-am văzut încă, nu mă pot pronunța. Sunt, în schimb, alte două filme tari. Primul e cel al fraților Coen, „True Grit”, alert, dur, în care Jeff Bridgess e memorabil în rolul șerifului Cogburn (ar fi OK dacă ar primi Oscarul pentru Cel mai bun actor). După părerea mea, însă, cel mai bun film rămâne „127 Hours”, bazat pe o poveste reală (un alpinist blocat într-un canion din Utah, care, după cinci zile în care își dră­muiește proviziile și încearcă, în zadar, să-și scape mâna prinsă între un perete de stâncă și un bolovan, își taie brațul ca să-și salveze viața). Actorul James Franco, care-l interpretează pe alpinistul Aron Ralston, duce de unul singur un film întreg, plin de suspans, inteligență și umor, o lecție de viață și o lecție de regie și scenariu (Dany Boyle, bazat pe caseta înregistrată de Ralston). M-ar bucura măcar un Oscar pentru cele 127 de ore.

Acum, iată provocarea:

Votați cel mai bun film, după părerea voastră, din cele zece nominalizate anul acesta la Oscar. Nu e un concurs de pronosticuri, e un concurs de preferinte.
Mai jos, lista filmelor (în ordine alfabetică), cu link către articolele pe care le-am scris despre ele, pe acest blog (în completare; acolo unde n-am scris încă, dau link către imdb.com).

127 Hours
Black Swan
The Fighter
Inception
The Kids Are All Right
The King’s Speech
The Social Network
Toy Story 3
True Grit
Winter’s Bone

P.S. Fiecare cititor al acestui blog are dreptul la trei voturi deodată.

25/02/2011

Un secret vechi

Viaţa face filmul.

Enunţul e banal, dar aruncă o perspectivă interesantă asupra filmelor nominalizate la Oscar: patru dintre ele sunt bazate pe întâmplări reale, verificabile, despre ambiţie – „The King’s Speech” (lupta unui fost monarh cu sine însuşi), „The Social Network” (naşterea celei mai importante reţele de socializare din lume), „The Fighter” (devenirea unui campion mondial la box) şi „127 Hours” (situaţia limită în care a ajuns un om de munte).

Vom vedea în noaptea de duminică dacă vreunul dintre ele va câştiga statueta (primele două sunt cotate cu cele mai mari şanse, ultimul mi se pare cu adevărat bun!).

Deocamdată, e bine de notat că viaţa nu e în altă parte decât în ceea ce ni se întâmplă zi de zi; şi că ne e dată forţa de a înfăptui. Noi înşine. Un secret vechi.

NOTĂ. Aceasta a fost tableta TV din Evz de azi. Am dat link pentru cei care vor să se amuze/scârbească citind unele comentarii. Slavă Domnului, nu-s multe, de data asta. E clar că doar subiectele politice atrag…

22/02/2011

The Social Network m-a lăsat indiferent

Am ales să încep această postare punând fată în fată două fotografii: una a lui Mark Zuckerberg, fondatorul Facebook (am luat fotografia făcând un printscreen de aici) si alta a lui Jesse Eisenberg, actorul care îl interpretează pe Mark în The Social Network.

Pare că această preocupare, de a alege un actor care să aducă măcar nitel cu boss-ul de la Facebook, a fost mai importantă decât a alcătui o poveste mai acătări. Ce vreau să spun? Ar fi trebuit ca filmul despre unul dintre cele mai importante fenomene ale începutului de mileniu să fie ori o poveste romantată, ori o „analiză” ori, de ce nu, o comedie inteligentă. Ceva bine făcut, în orice caz, ceva care să-mi sugereze că mă aflu în fata unei grozăvii. Ei, bine, primul film despre Facebook e, consider, un rateu. Povestea e pretins inteligentă (prin flashback-urile utilizate, de exemplu), dar superficial construită. Neconvingător.

Nu mă asteptam neapărat ca spectatorul să îndrăgească vreun personaj (cred că doar Andrew Garfiled poate fi „îndrăgit” – joacă bine rolul de tip luat de fraier). Dar orisicât! Mă asteptam ca personajele să fie construite mai credibil, mai profund, mai ales că, toate, sunt în viată (da, impresia e că fiecare personaj important a fost creionat după negocieri dure, foarte piaristice, cu subiectul). Mă asteptam să înteleg ceva mai multe, să surprind calitătile deosebite care i-au făcut pe fondatorii Facebook să realizeze asa un mare lucru. La acest capitol, filmul mi se pare de-a dreptul superficial.

Pe de altă parte, filmul are un oarecare ritm, o oarecare tensiune, dar mi-e teamă că de vină sunt si asteptările spectatorului, care vrea să afle lucruri despre Facebook.

De-aia zic: parcă nu le dau dreptate nici lui Gorzo, nici lui CTP, decât atunci când critică filmul celălalt (vezi aici despre ce e vorba!).

P.S. Dar am deja un film preferat pentru premiul Oscar! Revin.

UPDATE.
Am scris o tabletă tv în evz.

26/01/2011

Incredibilele misiuni ale agentului special Oso

Agentul Oso, print screen de pe site-ul Disney Channel

Cine doreste, click pe foto pentru imagine mărită!


Disney Channel difuzează dimineaţa un filmuleţ despre isprăvile „agentului special” Oso. Un soi de ursuleţ de pluş care, dacă mă întrebaţi pe mine, are un IQ infim.

În fiecare episod, Oso ăsta trebuie să ducă la îndeplinire câte o misiune specială: să ajute un copil să se spele singur pe dinţi, un altul să pună o scrisoare la cutia poştală ş.a.m.d.

Agentul special Oso, căruia, cum am spus, pare să nu-i prea meargă mintea, aşteaptă de fiecare dată să i se spună „cei trei paşi speciali”:

1. identifică tubul cu pasta de dinţi,
2. deşurubează capacul,
3. pune pastă pe periuţa de dinţi (partea cu perii).

Destul de enervant pentru cineva care a împlinit deja cinci ani, probabil util şi antrenant pentru restul. Iată ce înseamnă să fii targetat.

NOTĂ. Aceasta a fost o tabletă TV publicată în EVZ.


Episodul „Girl who cheered me” din serialul despre Agentul special Oso (în limba engleză).

Aici găsiti un episod în limba română.

11/12/2010

Cum poti să râzi singur acasă

A devenit deja o tradiție a televiziunii de pe Pache Protopopescu să difuzeze, înainte de Crăciun, filmele „Singur acasă” (1 și 2) – cele Macaulay Culkin și Joe Pesci. Nu știu a câta oară le revăd. Știu doar că ele au un ceva special, care le fac agreabile mereu.

Dacă sunteți cumva mai scorțoși, dacă nu vă îngăduiți să râdeți în hohote în fața unor creații destinate, firește, vulgului, dacă vă considerați un analitic ce nu-și permite luxul de a lăsa deoparte preocupări foarte serioase, vă propun un experiment cât se poate de științific: faceți-vă timp și priviți un copil care se uită la „Singur acasă”. Unul care vede pentru prima oară filmul sau unul care știe deja secvențe pe de rost.

Credeți-mă: râsul lui, bucuria lui sunt molipsitoare! Habar n-am de ce. O fi vreo vrajă la mijloc sau poate că, pur și simplu, fabrica de filme de la Hollywood (pe care o privim de sus, cu superioritate, noi, provincialii amatori numai de filme de artă) chiar face lucuri serioase până și atunci când e vorba de filme pentru copii.

NOTĂ. Acest text a apărut si în EVZ, ca Tabletă TV.

06/12/2010

Cum se foloseste telecomanda

Dl Lică, un vechi şi constant cititor al acestei rubrici, a început să-şi pună întrebări filosofice, de genul „a fi sau a nu fi telespectator”.

Îi place să fie un om informat şi, de aceea, primele butoane ale telecomenzii sunt pentru televiziunile de ştiri şi generaliste româneşti. Totuşi, deşi priveşte cu un ochi foarte critic guvernarea, i se pare că unele programe sunt prea de tot.

Fiindu-i foarte greu să afle informaţii şi comentarii decente, echilibrate, şi enervat de încercările de manipulare TV, a ajuns la concluzia că e nevoie să facă echilibrarea în capul lui: ia „de bine” de la mogulii buni, „de rău” de la cei răi şi încearcă să modereze el cele două viziuni. Poate tocmai de aceea, de o vreme, a început să-l doară capul.

Aşa că a decis să ia o pauză şi a mutat la primele butoane Discovery, History, Animal Planet şi National Geographic, plus canalele de filme. Nu putea renunţa aşa, tam-nesam, la televizor întrucât îşi luase unul mai acătării şi încă nu se amor – tizase investiţia. Dar e o ipoteză de lucru.

NOTĂ. Dl. Lică a comis-o din nou: a apărut iar în EVZ!

16/08/2010

„Dreptate” prin nedreptate. Cazul CFR Cluj

Arbitrajul lui Crăciunescu jr. în meciul CFR – Astra (Digisport) a fost penibil.
A dat cartonaş galben pentru simulare unui jucător care a fost scos de pe teren, accidentat, după faza în care „a simulat”. N-a acordat penalty pentru CFR, deşi faultul s-a văzut de la Bucureşti.
Tot la Bucureşti aud în jurul meu că „se face dreptate”. Vezi, Doamne, CFR a câştigat campionatul cu ajutorul arbitrilor, aşa că „e foarte bine că, acum, echipa e furată de arbitri”. Oameni care, altfel, par zdraveni la cap sunt gata să îmbrăţişeze ideea dreptăţii făcute prin nedreptate.
Atenţie, însă: joaca de-a principiile e dăunătoare, fie că e vorba despre politică, familie sau fotbal!

NOTĂ. Asta e tableta TV de azi.

10/07/2010

Ala bala Portocala (iaca, vine si finala)

Am văzut sfertul de finală Olanda-Brazilia în Bucureşti, pe o terasă din Dristor, la o plasmă cu diagonală mare, cum sunt acum peste tot. Cel mai mult m-a impresionat un domn de vreo 35 de ani de la o masă alăturată, care era împreună cu soţia şi cu o doamnă mai în vârstă (probabil soacra). Ei, bine, omul a stat băţ, cu spatele la plasmă, chiar şi atunci când Robben Sneijder* a dat gol cu capul. „Ce bărbat e ăla?”, m-a întrebat colegul meu de suferinţa (ţineam amândoi cu Brazilia).
În weekend, cred că până şi acel bărbat, care cred că a fost pus înadins cu spatele la plasmă!, va scăpa cumva de nevastă şi de soacră, îşi va lua o bere rece şi va urmări atât finala mică (cred că Germania va câştiga, totuşi, chiar dacă vor juca multe rezerve), cât şi marea şi inedita finală Olanda-Spania.
De data asta, carcatiţa Paul poate greşi, aşa că nici nu mai contează ce pronostic va fi dat. Important e că Olanda va juca în portocaliu (ca echipă „gazdă”), deci va avea un atu. A, şi a câştigat tot până acum 😉

NOTĂ. Chestia asta a fost si Tabletă TV, azi. Sincer, nu stiu dacă Olanda va câstiga într-adevăr si nu stiu dacă m-as bucura, oricine va câstiga finala. Dar mă astept să văd fotbal.

* Noroc că mi-a atras atenţia Moş Călifar. E drept că a făcut două-trei glume proaste cu ocazia asta (şi i-au cântat în strună câţiva postaci de-ai lui), dar eroarea mea rămâne. Ceea ce regret.

09/07/2010

Kramer, când nu e în „Seinfeld”

Am văzut recent, pe TV 1000, un film din anul 1994, „Nişte unchi trăzniţi”/”Unstrung Heroes”.
Primul lucru care m-a atras a fost atmosfera (acţiunea e plasată la mijlocul secolului trecut, în SUA). Apoi l-am văzut pe John Turturo (soţul unei femei bolnave de cancer – Andie Mac- Dowell, frumoasă ca de obicei).
Eram deja decis să rămân la televizor când a apărut Kramer! Michael Richards şi-a făcut intrarea exact ca în „Seinfeld” şi, în primele secvenţe, a jucat de parcă ar fi fost în celebrul serial (filmul a fost făcut în timp ce Richards lucra pentru sezonul 5 din „Seinfeld”).
Am fost niţel dezamăgit, bănuindu-l de manierism. Dar, treptat, Richards a demonstrat că e actor, făcând un personaj (Danny Lidz) coerent, dramatic, complex. De văzut!

PS Asta e Tableta TV de azi.

01/07/2010

Dl Lică în Evz

Azi l-am dus pe dl. Lică la Evz. Nu mi-a spus dacă i-a plăcut sau nu. Avea un zâmbet misterios. Satisfactia de pe figura lui mi-am explicat-o, mai apoi, când am avut răgaz să analizez, prin aceea că nu doar l-am dus la Evz, ci l-am si însurat. Nu m-a întrebat nimic despre sotia lui de PA/Tabletă TV si nici eu nu i-am oferit amănunte. Rămâne să vedem cum evolulează lucrurile.
Iată despre ce e vorba:

Dl şi dna Lică
După aproape trei săptămâni de fotbal cu vuvuzele „şi nimic altceva”, dl Lică a lăsat deoparte telecomanda. „Uita-te la ce vrei tu”, i-a spus soţiei, care, nevenindu-i să creadă, a apăsat pe butonul nr. 9 la o oră la care, de obicei, erau meciuri. La început, dl Lică a stat cuminte pe canapea, lângă soţie. „Ce sirop!”, şi-a zis în gând, văzându-l pe Hugh Grant în „Englezul care a urcat o colină, dar a coborât un munte”. Lui i-ar fi plăcut puţină acţiune în careu. Asta se întâmpla ieri. Azi, poate scapă cu Seinfeld şi The Kingdom (cu Jamie Foxx), ceea ce e OK. Iar mâine, wow!, e Brazilia – Olanda!

NOTĂ. Aici e Tableta TV, care a trebuit să fie un picut mai mare.

04/06/2010

„Rădulescu”, un actor de reclame pe care îl vreau în filme

Vreau de mai multă vreme să vă vorbesc despre asta. Probabil că acum era timpul potrivit.


Urmăriţi-l pe domnul cu halatul maro: aproape înghiontit (cu o reacţie uşor exagerată), umil, apoi fericit că a prins loc într-un pat de o persoană, împreună cu alte două. Un personaj simpatic, un rol mic, jucat la mare artă.
P.S. Din toată reclama, însă, se reţine vocea autoritară a asistentei şi titlul neoficial: „Domnul cu buza umflată”.


Reclama asta mi se pare genială (deşi nu ştiu cât de bine îi prinde vinului promovat; mie nu-mi vine să cumpăr coniac Romanian classic – spun că e genială ca produs în sine; spune foarte coerent o poveste întreagă, în doar 31 de secunde). Îmi place că poliţistul de la Înmatriculări joacă Tetris dar, mai ales, îmi place jocul lui „Rădulescu”. Pur şi simplu nu mă satur să mă uit la cele patru secunde de perplexitate de după anunţul „nu e bine”. Mi-am adus aminte de o fază din debutul Ice Age, atunci când „veveriţa” realizează că a crăpat gheaţa şi i se zbate ochiul (secunda 8: ).

NOTĂ.
Am scris despre asta Tableta TV de azi.

Şi vă întreb: ştiţi cumva cum se numeşte actorul-vedetă a reclamelor Romanian Classic?

UPDATE.
Multumită lui Andi, am aflat că e vorba despre Sorin Tofan, care a jucat până acum în patru filme:
* Freeze (2005)
* Meurtres sous hypnose (2001) – Gardien hôpital
* Une femme piégée (2001) – Jardinier
* Cortul (1998) – tanchist
N-am văzut niciunul :(. Oare pe scenă unde joacă? Andi, ai legătura 😉

21/05/2010

Un cuvânt inventat în 1965: teleenciclopedia

Mi-am scos si eu pălăria în fata celor care realizează Teleenciclopedia. Recunosc, nu m-am mai uitat de multă vreme la acest program, născut cu câtiva ani (1965) înaintea mea. La ora la care a fost surghiunuit, mi-e aproape imposibil. Recunosc si că am devenit fan Viasat History. Dar, din moment ce 400.000 de oameni urmăresc fiecare editie, ceva-ceva e, încă, acolo. Si nu mă refer doar la vreo ciudată inertie de 20 de ani. Căci e mai mult decât atât. E chiar trudă si pasiune. Si asta se simte, nu-i asa?

Teleenciclopedia cea de toate zilele*
Ce face o emsiune de televiziune să dureze 45 de ani? În primul rând, e ceva ce vine din istorie. Există telespectatorii fidelizati de ani buni.
Teleenciclopedia a fost, ani la rând, o evadare. Aşa cum am văzut sute de mii de chinezi „călătorind” prin lume în incinta celor 5,5 kilometri pătraţi ai Expo­zitiei Mondiale de la Shanghai, tot astfel colindam şi noi, românii din vremea lui Ceauşescu, purtaţi de vocile lui Florian Pittiş, Mariana Zaharescu ori Sanda Tăranu.
Era evadarea noastră de fiecare sâmbătă seara, după telejurnal. O eva­da­re nu doar către lumi inaccesibile, ci şi contactul rar cu un lucru făcut bine!
Iar acum, în plină epocă Discovery, Teleenciclopedia rezistă! Mai sunt, încă, în jur de 400 de mii de oameni care deschid televizorul pe TVR, chiar dacă melodia de generic compusă de Nicolae Kirculescu a fost scoasă din prime-time.
Nu ştiu de ce, dar cred că vom sărbători şi 50 de ani.

* Asta e Tableta TV de mâine

Asculta mai multe audio Muzica
Filmulet primit de la Leo. Nu m-am priceput să ofer decât un link… 😦

21/05/2010

Proză arhiscurtă la ziar

Am lungit un pic un PA mai vechi si am alcătuit o tabletă TV. Am zis să stiti că, într-un fel, lumea află despre proza arhiscurtă, chiar dacă nu-si dă seama. Încă ;). Deja, tabletele, care acum se numesc „Telespectator de nisă”, devin un gen jurnalistic consacrat. Glumesc, desigur. Dar dacă?

14/05/2010

Nemuritorii Phoenix

Am o bucurie de copil la gândul că duminică seara as putea să revăd Nemuritorii (Pro Cinema, de la 20.00). E posibil să nu reusesc asta. Dar tot mă încearcă nostalgia după unul dintre filmele care m-au impresionat cel mai mult de-a lungul adolescentei. Nu atât prin poveste. Dacă tot vorbim despre presupusii oameni de taină ai lui Mihai Viteazu, cei din cartile lui Ioan Dan îmi par muuult mai credibili sau, măcar, mai savurosi. Chiar, stie cineva ce spun dacă vorbesc despre Cae Indru, Ducu cel Iute, Chirilă Zece Cutite sau Costache Caravană?

Până când îmi veti răspunde la această întrebare, postez, pentru coloana sonoră, câteva scene din „Nemuritorii”. Sunt departe de a fi fan Sergiu Nicolaescu, dar trebuie să recunosc că am descoperit muzica celor de la Pheonix gratie lui. Atentie, într-o perioadă în care erau pusi la index pentru că fugiseră din tară!

23/04/2010

Mari actori, roluri mici

Am scris o tabletă TV, marcat de câteva secvente din „State de România”… Nu cred că sunt prea multe de spus în plus.

Starea de „State”

 Unele dintre cele mai greu de uitat momente din vremea studenţiei sunt serile de la Teatrul Mic. Priveam nemişcat la Valeria Seciu, Mitică Popescu sau Gheorghe Visu.

Pe Gheorghe Visu l-am revăzut joi seara, preţ de câteva secvenţe, cât m-am uitat, într-un serial difuzat de Pro TV. „State de Romania” îi zice. Avea o pălărie cu boruri largi (un pic diferită de cea din „Toate pânzele sus”), dinţi de aur şi vorbea nervos, cu un accent căutat ţigănesc, despre un „bulangiu” trimis la o chermeză de domni, în locul unei dansatoare sexy.

Ştiu că , în vremuri de restrişte, a prinde un rol într-o asemenea producţie e mână cerească. Până la urmă, trustul lui Adrian Sârbu a oferit şi oferă şansa unui trai decent multor monştri sacri ai teatrului românesc (le scriu numele cu emoţie: Florina Cercel, Vladimir Găitan, Marin Moraru, Sebastian Papaiani etc.).

Mi-e teamă doar că telespectatorii de azi vor şti despre aceşti actori doar că au jucat în nişte producţii mediocre de pe Acasă sau de pe Pro TV.

25/03/2010

Socoteala mea cu televizorul

Când apuc să văd un film la TV, rareori îl văd cap-coadă. Pierd începutul, finalul, ori le pierd pe amândouă. Desori văd doar o bucată din cuprins.

Prima oară, asta m-a enervat. Acum mă fascinează să reconstruiesc povestea, în mintea mea, asa cum îmi imaginez că ar fi trebuit să se desfăsoare până în momentul în care o văd la TV. Să-mi închipui cum ar putea continua după ce am fost nevoit să schimb peisajul. Îmi place să descopăr, si să încerc să le înţeleg, personaje despre care n-am suficiente elemente.

Cine e mai câstigat? Eu, că-mi pun la lucru imaginatia sau telespectatorul normal, care-si îmbogăteste cultura generală si nu e condamnat doar la propriile-i idei? Habar n-am. Dar varianta la care am fost împins e un exerciţiu pe care îl recomand.

NOTĂ.
Ideea de mai sus se regăseste într-un text mai vechi.

Etichete:
05/03/2010

Amintiri din videocopilărie

Nu stiu altii cum sunt, dar eu, când mă gândesc la casa părintească din orasul transilvan, la camera de zi în care, prin anii 1984 – 1985, ai mei asezaseră sub măsuta televizorului un aparat video recorder, care torcea usor, de ni se înroseau ochii duminica, spre dimineată, după asa mult privit la filmele traduse de Irina Nistor, parcă-mi saltă si acum inima de bucurie. Cum altfel decât răscolit de amintiri fru­moase poti fi când privesti grila de programe a postului Acasă TV, care difuzează astăzi, de la 20.30, prima parte a filmului „Pasărea Spin”, făcut în anul 1983, cu un chipes Richard Chamberlain în rolul preotului îndrăgostit? Partenera lui era o damă frumoasă, subtire si delicată, si-o chema Meggie Cleary (aca Rachel Ward).

NOTĂ. Dacă vreti să-mi vedeti si poza (sic!), o găsiti în Evz.

%d blogeri au apreciat asta: