Posts tagged ‘Proza Arhiscurta’

16/12/2016

Leacul lebedelor

Vedere din București. Conturul celei mai frumoase lebede albe din oraș. Foto cu telefonul: Călin Hera

Vedere din București. Conturul celei mai frumoase lebede albe din oraș. Foto: Călin Hera

Când a conștientizat despărțirea ireversibilă de Fosta, dl. Lică și-a pus problema sinuciderii. N-a mărturisit nimănui acest lucru. Oricum, tăcuse zile în șir. Gândul de a termina cu tot și cu toate a durat 2-3 secunde (cât durează un gând), dar l-a înspăimântat. Ce naiba? Cât de prost să fiu?! A tras draperiile, a deschis ferestrele, a încuiat ușa în urma lui, a pornit motorul și s-a trezit din transă abia pe malul apei. O băltoacă. Și totuși, i s-a părut că a zărit o lebădă albă, clasică, maiestuoasă. Știa că n-are cum fi așa ceva acolo, a rămas convins că lebăda i-a cântat. Așa că s-a ridicat și a plecat. În alt oraș, în altă viață.

Anunțuri
12/12/2016

Sebi are note proaste și un număr indecent de absențe la școală

Sebi are note proaste și un număr indecent de absențe la școală, ceea ce îl descumpănește pe Ilarion. „Noi nu eram așa”, îi spune domnului Lică în timpul tradiționalei beri de luni seara. Dl. Lică își privește prietenul cu mult drag: „Nu contează cum eram noi. Eram altcândva. Ai un copil bun. Bucură-te de fiecare clipă împreună cu el. Ajută-l, atât  cât poți, să își găsească drumul. Îl va găsi, fii pe pace, și va face cea mai bună alegere. Nu-l presa. Dar arată-i că îți pasă. Și caută împreună cu el”.

18/08/2016

Dl. Lică se complică

În sufletul lui, dl. Lică e tânăr. În inima lui e o lipsă. În mușchii lui, încă nefleoșcăiți, e viață. Și dor. Dor de Fosta. Ar vrea să o strângă în brațe. S-o mângâie, s-o dezmierde. Să-i simtă buzele. Dl. Lică e și el om. Om bun, o știu toți vecinii. Iar Fosta e departe. E altundeva. În schimb, doamna Meri locuiește la Scara B. Doamna Meri e o văduvă tânără și aproape veselă. De trei ori l-a chemat la o cafea. În această seară, a zis „fie ce-o fi!”. Dl. Lică, la el mă refer. Și totul se complică.

22/07/2016

Scurtă descriere a unei biserici din lemn

Biserică din lemn, jud. Vâlcea. Foto: Calin Hera

Biserica Grămești, jud. Vâlcea. Foto: Calin Hera

Ca să ajungi la biserica din lemn de la Grămești trebuie să lași mașina în drum, lângă troiță, și să urci o pantă ușoară, pe lângă pădure. În curte, meșterii își fac de lucru cu o minibetonieră. Poate au dezlegare duminicală, poate că în timpul săptămânii trudesc prin cine știe ce gospodării. Pereții din lemn ai bisericii poartă, de sute de ani, inscripții chirilice. Cele mai vechi, de pe la 1700, sunt în slavonă. E și înăuntru ceva cool, dar nu poți intra decât dacă ai aranjat chestia asta în prealabil cu preotul. Are două telefoane mobile, dar acum e ocupat. Sau nu are rețea. De preot zic.

read more »

21/07/2016

Măgarul, înainte de a o lua la goană

Măgar în satul Costești, Vâlcea. Foto: Călin Hera

Măgar în satul Costești, Vâlcea. Foto: Călin Hera

La păstrăvărie nu e pește. Scrie pe poartă. Varză aveți? Nu au nici varză. Viezure, bursuc, brânză, mânz? Nimic. Gest de lehamite. Insul. Eu sunt entuziasmat. E o zi bună. Pe mânz l-am găsit ceva mai sus. Păștea împreună cu familionul. S-a speriat când am oprit mașina să-i fac poză. A luat-o la goană răgând. Ne-a știut tot satul. Toate satele, probabil. S-a dus vestea, fiindcă nu am mai întâlnit picior de măgar. Mânz îi spune fiului de măgar, nu-i așa?

read more »

20/07/2016

La Trovanți

Trovanți. Foto: Călin Hera

Câțiva trovanți. Foto: Călin Hera

Butoiul de țuică e uriaș și gol. E ca un trovant, care nu știi cum a ajuns acolo (dacă nu stăpânești noțiuni elementare de istoria locului). La trovanți e lume-gârlă. Totuși, câinii lui Marius lenevesc nestingherit. Ceva mai mari decât ultima oară, poate de la energia bolovanilor vii. Sau poate fiindcă a trecut timpul. Deși aici timpul stă în loc. Altfel  ar lua-o razna. Nu sunt sigur că n-o face. Așa, rotunjit de bolovanii ăia misterioși, de-ți vine să îți pui o dorință. Poate două.

read more »

19/07/2016

Cafea sau țuică, ce alegi?

Cine mai vrea cafea? Cine n-ar vrea cafea făcută la ibric, cu cornulețe cu gem pe farfurioara?! Aici era un corcoduș bătrân. L-au tăiat că avea prea mult rod. Murdărea curtea. Cine să mai facă acum țuică slabă și gustoasă, de simți zarzărele în gură la fiecare dușcă? Aici le zice zarzăre la corcodușe. Aici bem acum cafea tare, la ibric. Cine să bea țuică la 10 dimineața?

read more »

18/07/2016

Tratament de socializare

… veneam de la râu când m-am întâlnit cu curcile. E un ritual. Plimbarea de dimineață. Râul își schimbă mereu cursul, nu-i niciodată la fel, dar stă cuminte în albia lui lată. Asta dacă nu plouă prea mult la munte. După–masă, poate iese o bălăceală în gâldan, mi-am zis. Acum nu-i loc. Se fâțâie prin apă un cârd de gâște. Aș putea jura că șeful lor e Gâscanul vară-mi. Trebuie să aflu, poate a primit și tratament de socializare.

read more »

Etichete:
17/07/2016

Gâscanul homeopat

Îl crescuse vară mea de când era boboc. Boboc era el, Gâscanul. Nu mai știu ce se întâmplase cu părinții, frații și surorile lui. Ceva tragic, oricum. O întâmplare cu un dihor, o vulpe, ori poate cu vecinul ăla de-a stat la pușcărie. Vorba e că atunci când s-a făcut Gâscan, nici apă de baltă nu bea dacă nu îl îndemna vară-mea. Odată s-a întors mai devreme din concediu că-i murea de foame animalul de companie. O urma cuminte peste tot, râdea cu ea, o sorbea din ochi. Atât că devenise cam posesiv. L-a tratat cu bobițe homeopate pentru gelozie. Cică a funcționat,  n-am apucat să verific.

read more »

Etichete:
16/07/2016

Bradul miresei și răsăritul soarelui

Vine nuntă mare, stil tradițional.  Toată lumea vorbește despre felul în care m-am ocupat de bradul miresei în urmă cu mulți ani. Nu știu dacă e de bine sau de rău. Nu îmi amintesc. Lipsește o feliuță din memorie. Fix partea cu bradul miresei. Plus alte câteva secvențe. Apoi, brusc, răsăritul soarelui pe punte. Dedesubt, râul cu geografia lui mișcătoare, deasupra îngânarea zilei, în urmă – petrecerea de pomină. Stai așa, am aranjat-o. În așa fel încât soarele i-a răsărit pe buze. Cum să n-o săruți? Se clătina puntea de lemn legată de mal cu lanțuri groase.

read more »

Etichete:
15/07/2016

Mă privea așa, dintr-o parte

Curci crucite. Foto: Călin Hera

Curci crucite. Foto: Călin Hera

Se uitau la mine ca proastele. Erau patru  și cea mai curioasă avea ceva straniu în privire. Ochi sticloși, negri, ficși, fără nuanțe. Ca să vadă mai bine ce și cum, întorsese capul și mă privea așa, dintr-o parte. Eram Intrusul și trebuia să afle rapid cum să reacționeze. Am mai făcut un pas spre ele, cu cele mai bune intenții. Pe toate patru-n brațe v-aș ține, dar e ceva ce mă reține – am încercat eu o rimă. Dar mințeam și ele și-au dat seama. Curcile, de ele zic. Au început să curcăiască până când a apărut, amenințător, Curcanul.

read more »

Etichete:
14/07/2016

Vegetariana cu bust bogat

Vacă (doamna Joiana) pe islaz, lângă Horezu. Foto: Călin Hera

Vacă (doamna Joiana) pe islaz, lângă Horezu. Foto: Călin Hera

Ea e o doamnă cu bust bogat. Domoală. Blajină. Temeinică. Fără curiozități prea mari. Cu toate acestea, înțeleaptă. Vegetariană. Ar fi putut inventa Vegetarianismul, la o adică. Dar nu a preocupat-o vreodată așa o fiță. Și noțiunea de frumusețe rubensiană tot ea ar fi putut-o născoci, la fel de firesc. Mă refer la pieptul ei bogat, frământat în fiecare după-amiaza de mâinile puternice ale bărbatului casei. Amândoi așteaptă momentul acela unic. Poate mai mult ea, deși e o doamnă. Doamna Joiana. Dă cel mai bun lapte. Te lingi pe buze doar la gândul.

read more »

Etichete:
13/07/2016

Eroarea doamnei dr. Monica Săftoiu

Ilarion se scarpină în cap (semn că are o dilemă). A primit un mail de la o doamnă dr. Monica Săftoiu: „Sânii vă vor crește dacă aplicați zilnic crema…”. Ilarion a auzit de spam, baze de date furate/tranzacționate, dar știe și ce înseamnă public țintă. Dar dacă prin vreun cotlon de bază de date s-au adunat cine știe ce informații despre el? Dacă ăia știu ceva ce nici el nu știe? Ilarion scutură capul. Bine, bine, da’ de ce aș vrea eu să-mi crească sânii!?, se revoltă Ilarion cel targetat greșit. Și apasă delete.

30/06/2016

Singurătatea celui mai bun om din lume

Cel mai bun prieten al celui mai bun om din lume stă liniștit la umbră și dă din coadă. Cel mai bun om din lume este atât de bun, încât nu are prieteni (în afară de câine). Fiind atât de bun le face bine deopotrivă prietenilor, dușmanilor și indiferenților. La ce bun să ții ocupat un loc de prieten, dacă nu te alegi cu nimic în plus? Dacă primești tot atât ca neprietenii sau indiferenții? Așa își zic oamenii ceilalți. Câinele preferă să stea la umbră și să dea din coadă. Cel mai bun om din lume nu e chiar singur.

Etichete: ,
21/03/2016

Secretul doamnei Stela Pop

Cele mai bune gogoși, cornulețe, murături, plăcinte și brioșe doamna Stela Pop le face. Îți lingi degetele numai când te gândești. Doamna Stela e foarte darnică: împarte bunătăți în fiecare weekend, după criterii de ea știute. Este o vecină pe cinste și o gospodină model, de dat exemplu. Dl. Lică o apreciază în mod deosebit, la fel ca pe domnul Pop. Cu care iese la câte o bere. Rareori, ce-i drept, fiindcă domnul Pop este de obicei foarte ocupat. „În spatele fiecărei gospodine de succes stă un bărbat care spală vasele”, îl scuză de fiecare dată dl. Lică.

read more »

19/02/2016

Atunci când Ilarion crede că nu-l vede nimeni

Ilarion stă cu capul în mâini şi crede că nu-l vede nimeni. E ca un copil care se ascunde închizând ochii. „Am terminat prost anul vechi, l-am început prost p-ăsta nou. Ce-am greşit?”. Ilarion face parte din generaţia celor care sunt prea tineri ca să se dea bătuţi şi prea bătrâni ca să mai aibă timp s-o ia de la capăt.

read more »

18/02/2016

Boltă

De-ar fi o poartă de fotbal fix unde e uşa de la intrarea în hala în care se află redacția unui mare ziar din România şi eu ar veni spre mine o minge numai bună pentru un voleu, ar trebui să şutez zdravăn, dar cu boltă. Iar când spun „zdravan”, ignor cu bună ştiinţă şnitelul sleit de pe birou, de care nu m-am atins şi de care, fireşte, nu mă voi atinge decât atunci când, în grabă, îl voi arunca, cu o mișcare elegantă și sigură, în mijlocul coşului de gunoi de la intrarea în hală, coș pe care o doamnă cu părul oxigenat l-a îmbrăcat pe dinăuntru cu o pungă de plastic neagră.

În plus, i-aş telefona colegei cu blugii rupți (așa se poartă), la care nu pot striga, c-aş răguşi.

Etichete:
16/01/2016

Îi spunea vino și ea nu venea

… Și atunci îi spunea vino și ea nu venea, nu știu de ce. Nu dispera, până la urmă va veni, unde să se ducă, dar ea nu venea. Treceau zile, săptămâni. Și din când în când îi spunea vino și ea nu venea. Până într-o zi când ea a venit, din cine știe ce capriciu, așa cum au câteodată femeile. Iar el era acolo, ca de fiecare dată. Dar, într-un fel, nu era. Nu mai era el, cel care așteptase. Se transformase. Plecase puțin. Dar nimeni nu și-a dat seama.

Etichete:
06/01/2016

Nețărmurita dragoste a domnului Vicențiu Sisif

În fiecare dimineață își zicea că azi va fi mai bine și pleca așa, optimist, de acasă. Își vedea de treabă, mânca un sandwich la prânz, venea acasă, mai așeza un scaun, mai ștergea praful, uda florile, pregătea cina și aștepta cu încredere. Se făcea seară, lasă-mă acum, sunt obosită, mă doare capul, dă-te mai încolo că n-am loc, iar dimineață, în timp ce-i pregătea cafeaua, se gândea că azi va fi mai bine, n-are cum să nu.

Etichete:
%d blogeri au apreciat asta: