Posts tagged ‘Poezii’

17/04/2010

Echilibristică (dacă doriti să revedeti)

Merg pe sârmă ca un păsăroi jumulit.
În stânga, în dreapta urlă Oraşul, mocnit.
În sus duhneşte a cancer, a drog,
în jos fierbe Globul. Ce smog!

Nişte idioţi atârnă rufe la uscat.
Umblu aşa printre: chiloţi şi tricouri. Mi s-a agăţat
piciorul de un sutien mărimea 80B,
trec mai departe, văd o droaie de babe.

Mă văd şi ele, le par că-s bizar
una mă-njura, alta n-are habar
că eu merg pe sârmă ca un păsăroi jumulit
de la mine înspre mine, la nesfârşit.

OBSERVATIE. Am mai publicat această poezie, aici, în urmă cu un an si două luni. A fost una dintre primele postări. (Gratie ei a ajuns aici LePetitPrince 😉 ). Poezia se regăseste si în cartea mea; cei care o au pot să verifice 🙂
Am zis să v-o arăt acum, ca dedicatie pentru începerea concursului de proză arhiscurtă Orasul.

Etichete: , ,
05/04/2010

Incantaţie via Eugen Evu

Primesc de la Eugen Evu un grupaj de versuri semnat de Elena Daniela Sgondea. Vi le arăt şi vouă pe cele care mi se par cele mai reuşite. Este vorba despre poemul 

Incantaţie sau oratio vechio

Fricile, meduzele,
Urzicându-ţi buzele.

Arsura sărutului –
Muşcătura rutului.

Rupt sigiliul rasei
De şarpele casei.

Golul de zidire
Suie mănăstire
Răsucind pe schele
Zvon de prunc din stele…

30/01/2010

Orfeu nou

Autor: Eugen Evu

Cel ce-a tăcut în mine cântând să-i placă lumii
Demult răbda să vină din necruţate sorţi
La pragurile-nalte trădarea ştiindu-i cum i-i,
Iertările ca leacuri din escolii cei morţi

Când am beut eu forma ulciorului odată
Am învăţat sărutul dar n-am ştiut să-l sting
Cu-a gurii tale vrană din cer desigilată
Dar zeităţii pradă, ca dar s-o nici ating…

Euridice-n Lethe s-a oglindit pe sine
Şi peste ape-o cântă doar capul meu
Să îmblânzească noaptea din stigmele divine,
Acum, ajuns la ţărmuri te regăsi-voi, zeu ?

Etichete: , , , ,
23/01/2010

Amintire cu poeme

Am descoperit ceva, un lucru care m-a pus pe gânduri. S-a întâmplat în urmă cu 21 de ani. Mai precis, la sfârsitul anului 1988. Publicasem un grupaj de poezii în revista „Amfiteatru” (redau mai jos un facsimil – versurile cu pricina vi le-am prezentat, aproape pe toate, de-a lungul timpului).

 

Fusesem felicitat. Primisem si niste bani. (Apropo, am primit în mână cam jumătate din suma de pe hârtie, pentru că „stii, suntem în renovări prin redactie, nu vrei să contribui si tu ca să dureze mai putin si să fie mai bine?”. Am acceptat fără discutie, eram entuziasmat de companie…)

Două-trei săptămâni mai târziu, am îndrăznit să mai propun trei poeme:
adună-ti
pădure de mesteacăn
poem pe prund

„Sunt bune”, mi-a zis Radu G. Teposu, „dar te sfătuiesc să nu le publici; ar fi un pas înapoi”. Mi-am luat hârtiile, le-am aruncat într-o geantă si am plecat. Nu eram supărat, nu eram dezamăgit, simteam că am învătat ceva important. Însă nu mai stiu ce.

18/01/2010

Ninsoarea cocorilor

cocorii sunt departe de acum
habar nu au ce e aia zăpadă
decupează felii frumoase de cer
undeva cu aripile
cu trupul lor săgetat de pământ

anotimpurile cocorii le-au inventat
între două acoperişuri de lemn plutitor
în formă de V
în formă de Antonio Vivaldi
pe care tot ei l-au inventat

cocorii sunt departe de acum
la ei nu ninge
din zborul lor în urmă
rămâne doar o dâră de fum
o formă ciudată

din care ninge

NOTĂ.
Am scris aceste versuri cu mulţi ani în urmă. Iar în această dimineaţă mi-am amintit de ele. Habar n-am de ce 😉

Etichete: , , ,
09/01/2010

Un poem de Eugen Evu

Retorica hermetică a absenţei

de Eugen Evu
L’orgue de Barbarie sanglotait
Une melodie oubliee, triste..
L’etais petrife…depuis toujours,
Le citte paraissait maudite…
George Bacovia

Retorica absenţei cultivă Utopia
Precum în cer, aşa şi pe pământ
Aud antimateria râzând
Când suferinţa-şi află nebunia
De a jertfi şi dărui drept pradă
Idolatriei zeitatea fadă

Suflete orb izbindu-şi de catarge
Cum sub furtuni bătrânul albatros
Memoria talazurile-şi sparge
Spre Acalmia visului frumos
Din care boala, ura şi smintirea
Nu-i vor afla nici morţii vreun liman…
Leac nu vor fi, doar unică Iubirea
Cât arde ne-mpreună an de an
Ce l-i s-a dat privirilor să vadă
Întunecarea minţilor, cretină,
O smulge ca prinos de mascaradă
Adulatorul nopţii din lumină.

Ci noi am auzit văzutul geamăn
Pendul de iederă şi azimut
Cunoaşterii, înger purtat şi spadă
De cheruvim la raiul nepierdut.

Etichete: , , , ,
02/01/2010

mamă

duoă cum închizi uşa te recunosc
îţi ştiu pasul de cum intri pe străduţa din faţa blocului
aş putea spune că te aud vorbind când bei apă

zâmbetul tău face parte din mine aşa cum vorbele tale
ştiu că fiecare copilărie a mea o luai în serios
şi joaca de-a teatrul de păpuşi căpăta o altă însemnătate

ţi-aş putea mângâia părul atât de aproape îmi eşti
ţi-aş putea răspunde la orice întrebare
aş putea să tac lângă tine ore întregi atât de aproape îmi eşti

NOTĂ. Prima oară i-am citit această poezie mamei mele. Era în anul 1985. În anul 1989 am publicat-o în revista studenţească ING, revistă despre care, e clar, va trebui să vă povestesc. Răgaz să fie!

Etichete: , , ,
29/12/2009

Cărăbuşul

Cărăbuşul Pâş-Pâş-Pâş
A venit să facă duş
Chiar la noi sub corcoduş
Lângă cuşca lui Labuş
(Căţeluşul meu de pluş)

După ce a făcut duş
Cărăbuşul Pâş-Pâş-Pâş
S-a urcat în corcoduş

NOTĂ. Aceasta e o poezioară pe care am făcut-o împreună cu fiul meu, în urmă cu trei ani. Am redescoperit-o pe unn desktop vechi si o scot la lumină aici.

Etichete: , , ,
19/12/2009

Ultima ţigară a şarpelui de casă

Primise ultima ţigară şi nu ştia
dacă trebuie să o savureze sau doar încerca
să respire, ca un vulcan pricăjit.

Lăcusta i se aşezase pe solzi, din greşeală.
Ulmii înfipţi în baltă urcau, cu fereală.
Era un joc de culori. Negreşit.

Nu demult, şerpuind, iarba foşnea.
Nu demult vânase o broască în balta ca o balama
între câmpie şi deal.

Nu demult venise băiatul cu julituri la genunchi,
ca un vânător nemişcat, ca un mănunchi
de muşchi încordaţi în asemenea hal

încât părea un lemn neted, un lemn nemişcat.
Apoi, ca un strănut din senin, ca un viscol uscat,
linia a fost întreruptă.

Atunci a plutit peste câmpia abruptă,
a muşcat din bucata de cârpă murdară şi ruptă
(aşa a rămas fără dinţi),

apoi a muşcat, ştirb, robinetul ruginit.
I s-a umflat burta de apă. Apoi, răstignit,
a scuipat broasca. L-a durut (de parcă ar fi avut zimţi).

Apoi a muşcat din ultima ţigară, cu ciudă,
a respirat ştirb ca printr-un tub, parcă vrând să audă.
Dar limba despicată n-a mai pipăit. Nu pe aici.

Acum se aude pielea şarpelui dată cu sare şi uscată.
Acum şuieră, când bate vântul. Acum e pătată.
Acum cade printre lemne. Acum e drum de furnici.

Etichete: , , ,
14/12/2009

poem de dimineaţă

afară-i întuneric văd doar un felinar

cu nimb în jurul frunţii ori poate-i un pahar

din care beau lumină la orele târzii

toţi călătorii vorbei care ştiau că vii

aşa ca-ntodeauna mai mult decât firesc

aproape fără zgomot şi totuşi pământesc

ca o tăcere-nalta adâncă întocmai ca un drum

tăiat printre cuvinte întors la mal acum

ca barca legănată de un mister anume

ca haina ne-mbrăcată cu mâneci fără nume

şi buzunare multe şi flori la subţiori-

cuvinte potrivite de nesfârşite ori

e încă întuneric luceşte-un felinar

chiar în fereastră parcă în camera mea chiar

Etichete: , , ,
12/12/2009

Linişte cu brumă

e mai târziu decât îmi permit să recunosc
e mai linişte decât o tăcere prelungită
dacă aş deschide fereastra întunericul ar face pleosc
s-ar sparge ca un geam în care lumina s-a făcut zob
apoi s-ar auzi cum scârţâie sticla mărunţită
ca o amintire risipită bob cu bob
de parcă ar intra în ochi ca un praf de întuneric

aş pipăi tăcerea aş zâmbi aş face o glumă
apoi ca o ceaţă topită într-un tablou ezoetric
liniştea s-ar transforma într-o brumă

obosit de alergare m-aş împiedica de două păpădii
patruzeci de paraşutişti mititei ar începe să plutească
cât mai departe cât mai departe până spre zi
tăcerea ar deveni neaşteptat de firească
către orele dimineţii doldora de seminţe
acolo unde e linişte şi bruma ajunge târziu
ca o spumă a nopţii întortocheată de dorinţe

Etichete: , , ,
05/12/2009

Pronume personale

Ea îşi descheie singură nasturii de la cămaşa înflorată.
El stă într-o rână pe pat.
Ei se pregătesc să facă sex neprotejat.

Lui îi place să mai privească o dată.
Lor li se pare că seara a devenit prea îngustă.
Ei i s-a blocat fermoarul de la fustă.

Ea îşi muşcă buzele, supărată.
Ele se supără aparent fără motiv,
se pierd cu firea, inexplicabil. El devine activ.

El îi muşcă buza de jos, buza alintată.
Ei i se ciocnesc globulele albe de globulele roşii.
Ei au rupt demult fermoarul. Acum respiră ca moşii.

Etichete: , ,
28/11/2009

ai scos din viaţa noastră iubirea_

avem plante de apartament îngrijite bine
avem perdele asortate cu tavanul
filtrează lumina în mare stil şi ne
crează o atmosferă plăcută tot anul

avem maşinile parcate una lângă alta
avem pantofi maro şi cizme negre
cărţile stau cuminţi pe noptiera ta
avem o mulţime de gânduri integre

dormim uşor nu ne pierdem cu firea
ne salutăm dimineaţa şi seara corect
dar ai scos din viaţa noastră iubirea
în rest totul e bine perfect

Etichete: , ,
21/11/2009

dimensiunea a patra iubirea

te iubesc cu auzul
ca într-o călătorie eu aici tu pe scaunul din dreapta
aud sunetul privirii tale ca un lac de dimineaţă în munţi

te iubesc cu mirosul
ca o floare a soarelui însetată de cer
ca o briză a mării cu obrajii bronzaţi cu nisip pe glezne

te iubesc cu pipăitul
ca linia vieţii din palma aşezată pe sâni coborând uşor
aşa cum se desprinde ziua de noapte pe dig

te iubesc cu văzul
ca într-un dans rotund pe un inel
cu rochia albastră cu rochia albă cu rochia mov cu rochia lăsată pe scaun

te iubesc cu gustul
ca un coş cu cireşe la sfârşitul lui mai
ca o sosire un ceai fierbinte o explozie de struguri

e ceea ce contează ceea ce vine ceea ce e
dimensiunea a patra iubirea
ca un secret ca o menire ca o continua si nepotolita foame

Etichete: , ,
14/11/2009

Soluţia doi

Repede, chemaţi ambulanţa, să-nceapă coşmarul,

să se audă cum înjură şoferii,

să vâjâie aerul, să fiarbă girofarul,

să transpire la minus cinci grade celsius brancardierii!

 

E un caz de forţă majoră, dacă-mi permiteţi o părere,

s-a rupt ritmul, cineva a ieşit din rând.

Vorbim despre o relaxare, despre un alt puncte de vedere,

care se va dovedi perisabil, în curând.

 

Zău aşa, oamenii depind de sentimentul de gloată.

Ce-i, oare, mai înălţător decât apartenenţa la muşuroi?

Dacă rişti să gândeşti te poţi trezi, dintr-o dată,

că eşti singur sau, în cel mai bun caz, sunteţi doi.

Etichete:
07/11/2009

Pauză. Ca o virgulă

Mă aşez pe pământul gol pentru că simt nevoia să iau o pauză.
Pământul se roteşte în jurul propriei axe, aşa că
m-am gândit să stau pe aproape. (Există o cauză.)

E o idee reconfortantă să îţi imaginezi că te afli fix pe axă.
Că, într-un fel, eşti chiar tu buricul pământului.
Apar însă câteva neajunsuri care n-au habar de sintaxă.

Te-ntrebi: dacă totul s-ar învârti în jurul tău,
ce-ai putea să faci ca să nu te apuce ameţeala?
Cât de adânc ar trebui să te îngroape ca să nu-ţi pierzi capul în hău?

E o dilemă din care nu poţi să ieşi, până la sfârşit,
decât dacă te ridici şi mergi mai departe.
(Deşi ai avea tot dreptul să te simţi un pic obosit.)

Etichete: , ,
31/10/2009

sunt tare rablagit fără tine

e un deranj prea mare gândul că te-am pierdut 

mai bine îmi pun ochelarii de soare şi stau îndărătul lor 

claxonează o tânără blondă un bărbat cam trecut

claxonează un tânăr imberb cocoţat pe-un motor  

mă urc în maşină fac prima la dreapta pun frână cobor 

 

 

e aerul tare adică tare fierbinte e nemişcat 

aş avea nevoie de zăpadă sub guler de un ţipat dement

de un tren intercity de-o maşină de curse cu motorul în draci ambalat 

de-un lighean tras pe sticlă de un zgomot decent indecent

de-o ţigară cât braţul ori de-un alt element 

 

 

m-aş lăsa pradă gloatei m-aş întoarce-n sandale 

sau cu tălpile goale-aş intra până-n glezne în asfaltul topit 

ochiul drept mi se umflă mă doare am pleoape letale 

ochiul meu stâng e o bilă de sânge într-un fel am orbit

plec spre tine din nou las maşina pe stradă cu motorul pornit

Etichete: , ,
24/10/2009

Zidul năpădit de smochini

Aşa zisa mea erudiţie e o glumă proastă
în faţa acestui zid de piatră năpădit de smochini
la care, dacă ai cap, îţi dai căciula jos şi te închini.

Bărbatul care l-a ridicat nu ştia carte. Ştia să pescuiască,
ştia să întindă plase pe sub măslinii din deal
ştia să-şi bucure nevasta, banal.

Ştia să jupoaie caprele la vremea potrivită
şi ştia să aşeze o piatră peste alta, uneori,
la mijlocul distanţei dintre linia mării şi nori. 

Zidul năpădit acum de smochini a cunoscut marele cutremur.
Atunci, pietrele s-au aşezat mai bine,
de parcă s-ar fi închegat un fagure de albine.

Zidul acesta a sprijinit-o pe fata cu ochii negri
atunci când bărbatul ei a rămas pe mare.
Durerea ei parcă a intrat în zid. Iată o piatră pe care o doare.

Într-un fel, zidul acesta năpădit de smochini
a adunat în el atât de mult vânt și ploaie şi durere
încât a ajuns ca o civilizaţie dezvoltată până la supremă tăcere.

17/10/2009

Sărut

două zile din trei soarele se făcuse ceaţă
banii de drum se terminaseră de la început
asta conta mai puţin pentru că aveam conserve şi aţă
ziua mâncam şi-apoi ne-mbrăcam în sărut

două ceasuri din trei nu credeam să existe lumină
altundeva decât sub pleoapele tale cu dinţi
focul pornea dintr-un râu cu benzină
tu îl stingeai şi buzele muşcau fierbinţi

două clipe din trei uitam că există cale ferată
trenul gonea pe potcoave de cai
n-aveam bilete probabil nici hartă
n-aveam nici voie măcar să urcăm în tramvai

două femei din trei ar fi spus că ajunge
nu de tramvaie e vorba acum
ci de altceva mai adânc stins de sânge
rănile din genunchi buzele arse pe drum

NOTĂ. Am scris această poezie în gând, într-o noapte, prin anul 1986 (poatre 1985). Am transcris-o, apoi, de-a lungul timpului, în mai multe caiete. De atunci, aceste versuri mă urmăresc, insistent. Poate că scap cumva de ele dacă le trec si aici, pe blogul meu, în campania „O poezie pe zi”, dacă le dau, deci, „la liber”. Poate vă vor urmări si pe voi. 😉

Etichete: , , ,
%d blogeri au apreciat asta: