Posts tagged ‘poem’

09/07/2011

Prada mea perfectă – versiune îmbunătăţită

Într-o (bună) vreme obişnuiam să aduc aici, în fiecare zi de sâmbătă, câte un poem. Mă şi disciplina chestia asta, mă isca. Aveam prieteni-cititori (Anca, de ex.) care veneau aici anume sâmbăta (în rest, nu prea).
Îmi pare rău că am pierdut acest obicei; dacă versurile nu-ţi vin, nu-ţi vin şi gata. E, dar şi când vin, dau năvală, să ai ce croşeta la ele două-trei luni. Nu-i vorbă, n-au venit încă, dar le simt dând târcoale.
În aşteptarea lor, am lucrat un pic la ceva mai vechi (dar nu foarte). Mai precis,

read more »

Anunțuri
12/03/2011

Desferecarea inimii nătânge (poem)

deci (îi zic):
domniţă scumpă am inima
zăvorâtă îndărătul zalelor de fier

dar gropiţa din obrăjorul tău stâng mi-a
topit-o
şi s-a scurs în pământ

de unde au răsărit florile astea
vesele pe care te rog să le prinzi în păr
să nu te vadă
pentru că ar păli în faţa frumuseţii tale neasemuite

iar ea râde (clipind ştrengar) şi fuge
lăsându-mă
cu florile în mână

apoi se întoarce ia buchetul
şi-mi trimte un sărut (prin aer)
lăsându-mă nătâng
şi pe gânduri:

ce-a putut vedea ea (din mine)
în afară de armură
şi dacă m-a confundat cu altul?

NOTĂ.
Acest text există si în varianta PA niţel mai vechi, dar tocmai i-am descoperit o aură poetică ce-mi place rău. Pe care o preferati?
P.S. Şi n-am mai postat poezie de multicel:(

04/12/2010

Ca o carte deschisă sunt pentru tine

Atunci când tu mă priveşti mă simt
ca în copilărie (când nu puteam să mint).
Sunt ca o carte deschisă.
Sunt răsfoibil.
Sunt o succesiune de pagini (scrise mărunt).

Şi totuşi, nu sunt transparent. Altfel,
ai vedea până dincolo de mine,
ai putea admira peisajul (din spatele meu).
Ai spune: iată o iluzie optică.

Şi ai trece mai departe.

Dar tu, tu te mulţumeşti
să mă răsfoieşti. Nu ştiu cum faci,
dar ajungi să te lăfăi
prin zona în care am inima (ca o pisică interioară răsfăţată).

NOTĂ. Acesta e un exemplu tipic de transformare a unui PA într-un poem (am mai dat unul aici). Un exemplu tipic de risc (asumat sau nu) pe care îl are cineva care scrie poezie si scrie si proză arhiscurtă. Cred, sincer, că acestui trext îi sade mai bine ca poem decât ca PA, asa cum fusese el scris initial. Ca poem a apărut si în cartea mea.

27/11/2010

I sweeten myself the tea with honey

Dan mi-a făcut o surpriză, aşa că astăzi vă arăt o traducere a poeziei Îmi pun singur miere în ceai, cel mai tradus poem al meu 😉 (nu degeaba a dat titlul cărţii)
(vezi aici si aici două versiuni în limba spaniolă)

I sweeten myself the tea with honey

I sweeten myself the tea with honey
she sits quietly in the chair looking up at me
surprised to see my hand not trembling

it is so early in the morning that
the sun is slipping into her eyes
time enough to sprawl about a little longer
then it comes out of the sea

she is no longer sitting but looks at me
she has cold hands and the wall
between us was turning out translucent

UPDATE.
Săptămâna trecută doar m-am lăudat că vă arăt video de la a doua apariţie cu cravata roz. Acum am updatat, aşa că, aceia care doresc, pot vedea aici filmuleţul de la lansarea care a avut loc la Bucureşti.

13/11/2010

Uneori îmi este suficient să scriu în gând

Trec. Trece o dâră. Adorm.
Eu. Azi. Mă transform.

Uneori îmi este suficient să scriu în gând.
Scriu în somn. Rând după rând.

Scriu şi rescriu (de parcă aş număra oi).
Pe mine mă scriu. Aşa suntem doi.

Uneori găsesc versul perfect. Îl notez.
Mă bucur în sine mea. Jubilez.

Apoi trec mai departe.
Liniştit. Iată un sentiment aparte.

Apoi adorm. Brusc. Aşa cred.
Visez. Mă reped.

Liniştit e somnul acela târziu,
presupun (eu altul nu ştiu).

Apoi suflă vântul (ar vrea să mă absoarbă).
Apoi foile se agăţă de iarbă.

Etichete: , , ,
06/11/2010

Un poem despre o ultimă ţigară

Ca să vă fie mai uşor (sau ba) la votare readuc aici un poem care a apărut şi în cartea mea.

Ultima ţigară a şarpelui de casă

Primise ultima ţigară şi nu ştia
dacă trebuie să o savureze sau doar încerca
să respire, ca un vulcan pricăjit.

Lăcusta i se aşezase pe solzi, din greşeală.
Ulmii înfipţi în baltă urcau, cu fereală.
Era un joc de culori. Negreşit.

Nu demult, şerpuind, iarba foşnea.
Nu demult vânase o broască în balta ca o balama
între câmpie şi deal.

Nu demult venise băiatul cu julituri la genunchi,
ca un vânător nemişcat, ca un mănunchi
de muşchi încordaţi în asemenea hal

încât părea un lemn neted, un lemn nemişcat.
Apoi, ca un strănut din senin, ca un viscol uscat,
linia a fost întreruptă.

Atunci a plutit peste câmpia abruptă,
a muşcat din bucata de cârpă murdară şi ruptă
(aşa a rămas fără dinţi),

apoi a muşcat, ştirb, robinetul ruginit.
I s-a umflat burta de apă. Apoi, răstignit,
a scuipat broasca. L-a durut (de parcă ar fi avut zimţi).

Apoi a muşcat din ultima ţigară, cu ciudă,
a respirat ştirb ca printr-un tub, parcă vrând să audă.
Dar limba despicată n-a mai pipăit pe aici.

Acum se aude pielea şarpelui dată cu sare şi uscată.
Acum şuieră, când bate vântul. Acum e pătată.
Acum cade printre lemne. Acum e drum de furnici.

23/10/2010

dungi

noaptea era încă departe dar îşi trimisese umbrele prelungi
haşurau pământul uşor tremurat ca nişte dungi
din care îţi vine să pleci în care ai vrea să ajungi

să stai îngropat în mormane de frunze să strângi
în mâinile drepte amprentele mâinilor stângi
să aduni culorile toamnei sub ochi (unde unii au pungi)

apoi dacă din întâmplare nu plângi
că umbrele paşilor tăi dintr-o dată-s prea lungi
să-ţi umpli plămânii cu cerul în dungi

NOTĂ. Am scris aceste versuri ca răspuns la o temă a concursului PA-foto care are loc în Pahico. 

Foto: Dani Lica

Etichete: , ,
16/10/2010

o săptămână cu femeia albastră

te-au dus la spitalul de nebuni
ai nevoie de linişte ziceau şi de un pat bun
se scumpise brânza de capră (încă de luni)

marţi vă băgau (în nas) câte o pană de gâscă plouată
curăţau gândurile ca pe sinusuri
puncţie mentală îţi facem (erai în armată)

culcat (zicea sergentul) sforăiaţi cu gândul la femeia albastră
era departe dar vorbea frumos (vorbea cu sânii)
miercuri auzeai cum apare la fereastră

joi mai era acolo (la nebuni) un maior de securitate
l-au închis într-o cameră fără lumină
vă împuşc pe toţi (ar fi zis) ba o-mpusti pe mă-ta în spate

vinerea se dezbrăcau cucoanele de ofiţeri se dădeau una pe alta cu tuş
râdeau ţinându-se de păr (aşa ieşeau în curte)
veniţi înapoi proastelor iaca venim acuş

sâmbătă erau coapte ca nişte turte
se arseseră cu maiorul de securitate (chibrit îi ziceau)
culcat striga cuconetul prin curte

apoi au dărâmat spitalul de nebuni au pus caprele să pască printre smârcuri
uite-aşa ai uitat de femeia albastră
închideai ochii şi vedeai molozul cu sfârcuri

09/10/2010

dimineaţă cu lemne

atunci când cerul e alb-negru
îmi pare marea pe de-a-ntregu’
c-a izbutit să izbucnească
într-o tăcere pescărească

apoi ca într-un dor de soare
văd umbre căpătând culoare
de parcă zorii împroşcaţi (pesemne)
s-au rezemat pe nişte lemne

crescute noaptea într-o doară
pe fundul mării (şi-acum zboară)

NOTĂ. Am scris aceste versuri la comanda unui concurs PAfoto. Fotografia e aici.

Etichete: , ,
02/10/2010

pe brânci (ca atunci)

cică hai la tarla că dau ţiganii (m-am dus)
ce dau am întrebat pe drum
dau în brânci

era lună am parcat lateral (de-a lungul şanţului)
încremenise maşina în noroi
se auzea un zgomot ciudat bârrr cârrr mârrr zbârrr

uite-i şi pe viteji
de ce furaţi mă porumb
calicilor (erau mai mulţi) că vă rabdă pământul

era o luptă inegală (aveam să constat)

îmi plăcea să simt cum îmi curge sângele
maşina era albastră aveam un ştiulete înfipt în cap
acesta e tricolorul (mi-am zis)

aşa a venit moleşeala (cred)
atât a rămas din recoltă
am muncit pe brânci (ca atunci)

25/09/2010

păzitorul de tezaur

adormi la mine în braţe (îmi place)
parcă am fi oraşul încolăcit
de cele patru milioane de ramuri ale nopţii

e o noapte tăcută au amorţit claxoanele
singurul zgomot îl fac reclamele luminoase
carul mic ţipă (dar departe)

stau nemişcat ca un zid al vechii cetăţi
ca un păzitor de tezaur
dacă aş respira ar prinde viaţă fereastra

sunt singurul om din lume care te vede dormind
aş putea să te sărut în timp ce visezi că te sărut
n-ai avea habar că n-a fost doar în vis

Etichete: , ,
19/09/2010

prada mea perfectă

dacă aş avea mai mulţi ochi (măcar patru)
m-ar durea capul mai tare
ar fi ca un rulment cu bile de sânge
s-ar învârti uite-aşa să vadă de jur-împrejur (o miză stupidă)

aş observa toate femeile cu coc
toate doamnele cu solzi albaştri (lunecoşi)
toate domnişoarele cu zvâc
aş vedea ca un şarpe cu limba despicată

şi totuşi n-aş avea ochi decât pentru tine (prada mea perfectă)

Etichete: , , ,
18/09/2010

cum te iubesc

te iubesc deşi asta sună ca ligheanul pe ciment
te iubesc efervescent

te iubesc redundant
te iubesc ca pe vechiul trabant

te iubesc într-atât încât pot face haz
te iubesc ca răcoarea din cheile bicaz

te iubesc ca un guguştiuc zgribulit
te iubesc de parcă nu te-aş mai fi iubit

Etichete: , ,
11/09/2010

mirare cu grăunţe

ai murit dar încă îţi cresc unghiile
încă ai părul ciufulit şi parcă ai spune ceva
puţină atenţie (vă cer) o secundă de linişte

ca atunci când (tânăr fiind) mi-au tăiat
un neg de pe fund
un neg uriaş mi-au spus ai copii (n-aveam)

umple negul cu boabe de grâu (au spus)
uite pun un pumn de boabe înăuntru
îl leg cu aţă de prelată (o aţă tare)

era ca o minge neagră se auzeau grăunţele (zornăind)
ia-l acasă şi du-l copiilor să se joace cu el
găseşti tu nişte copii (până-i faci pe ai tăi)

ce-i prostia asta (m-a întrebat prima soţie)
de ce ai adus negul acasă (plin cu grăunţe)
păi dacă mi l-au dat

iaca acum am murit (e ciudat)
vă miraţi că vorbesc că-mi cresc unghiile
eu (unul) mă mir

Etichete: , , , ,
28/08/2010

yo solo me echo miel en el té

Ca să vedeţi cât de mare mi-a fost surpriza, iată, mai jos, o altă traducere a poeziei mele:

yo solo me echo miel en el té

yo solo me echo miel en el té
ella se sienta tranquilamente en la silla y me mira
se extraña de que mi mano no tiemble

es tan temprano que
en sus ojos cabe el sol
sólo para acomodarse una vez más
luego sale del mar

ella ya no está sentada en la silla pero me mira
tiene las manos frías y la pared
entre nosotros se ha vuelto transparente

NOTĂ. Traducerea îi aparţine Mihaelei Bazavan. Îi mulţumesc frumos!

P.S. Găsiţi aici poezia în limba română şi traducerea lui Dan Costinaş.

28/08/2010

Ceai îndulcit cu miere spaniolă

Am promis, mă ţin de cuvânt. Surpriza pe care vreau să v-o fac mi-a făcut-o Dan mie.
Se dă textul de mai jos (scuze celor care-l cunosc deja):

îmi pun singur miere în ceai

îmi pun singur miere în ceai
ea sta
cuminte pe scaun sima
priveste
se mira
ca
mâna nu-mi tremura

e atât de dimineata
încât
în ochii ei soarele încape
numai cât sa
se mai lafaiasca
o data
apoi iese din mare

ea nu mai sta
pe scaun dar ma
priveste
are mâinile reci si peretele
dintre noi a devenit transparent

Iar acum se dă traducerea lui, în limba spaniolă:

yo solo me pongo miel al té

yo solo me pongo miel al té
ella está sentada tranquilamente en una silla y me mira
asombrada cómo no me tiembla la mano

es tan temprano en la mañana que
el sol se mete en sus ojos
sólo para tomar un rápido descanso
y luego sale del mar

ella no está sentada en la silla más, pero me mira
tiene las manos heladas y la pared
entre nosotros se ha vuelto transparente

(Traducerea îi aparţine lui Dan Costinaş, căruia îi mulţumesc mult pentru efort. E un sentiment extraordinar să-ţi citeşti versurile traduse într-o altă limbă. Să fi preocupat pe cineva să înţeleagă ce ai scris, ce ai vrut să spui, apoi să o tălmăcească. Şi e extraordinar să asculţi o melodie pe care n-ai scris-o tu, dar parcă-ţi aparţine întrucâtva.)

29/05/2010

Memoria veghiind… (de Lucian Murărasu)

Autor: Lucian Murărasu

Argintul înnegrit al sfeşnicelor, două, şi urmele scurse
de ceară – chipul tău pustiit, ascunde deopotrivă :
o umbră străvezie şi un hieratic nimb – in ninsele cristaluri
transpare înmiit, acelaşi – si felurit, în parte – chipul tău
fără chip, din verniuri răzbate melancholia ingenii –
imagine răsfrântă din pata de lumină prelinsă pe obraz,
contururi ispitite de-acea întunecime, parcă ieşind din ramă,
un zâmbet ca un abur pierdut în clar-obscur ;
de aş atinge pânza, ca mângâind alt’dată,
s-ar spulbera, am teamă, odată cu pustiul –
si nimbul si aburul si umbra…..
memoria veghează de dincolo de stări.

Fructele în adăstare, pe tăvile lucind, prea-plinul de culoare
in coşuri răsturnate, grămezile abunde –
pe mesele întinse, ce-abia îşi ţin povara, ciorchinii grei
de-a valma, şi miezuri desfăcute, cu licăr viu în sâmburi ;
într-un răsfăţ de-arome – ochiul tău a secat –
un timp concav adună aceaşi risipire de pofte
neştiute – în cupe, în clondire, licorile trezite şi limpezimea lor,
savantă rânduire de saţii levantine închipuind festinul ;
de aş întinde mâna, mi-e gândul vinovat,
s-ar risipi – ştiu bine, odată cu ispita –
si gustul si culoarea si aroma …
memoria veghează de dincolo de timp.

Atlazurile albe pe lemnul ros de carii si scorojit – drapând
oglinzile in ape ce năruiesc pereţii,
apăsătoare aripi – pe bronzurile vechi aşternere pioasă,
solemnă si devreme, pe chipul tău alboare –
acoperind cu foşnet un timp neîntâmplat,
ca pleopele căzute – un soi de umilinţă
s-a cuibărit în forme, sub falduri scurse lânced,
sub netezite cute, alcătuiri învinse de-aceeaşi resemnare ;
de aş atinge faldul incremenit pe umbre,
ar dispărea, de-aievea, – odată cu prisosul –
şi forma si conturul…
memoria veghează de dincolo de lucruri.

Deschisă la-ntâmplare sau dinadins, acolo, pe-un colţ de scrin,
cu file-ngălbenite şi mirosind a seu, o carte –
pe-ncremenirea cărei s-a aşternut subţire, colbul – şi pânza
începută de un păianjen-scrib, urzind răstimpului măsura ;
„da quinci inannzi il mio veder fu maggio
che’l parlar nostra, ch’a tal vista cede”, ***
citesc şi te invoc – ochiul tău nu mai vede – sigiliile de
taină sub care stă-nţelesul, – din margine in margini – năvădite ;
de aş atinge colbul, ca presărat pe rânduri,
ar disparea-ntr-o clipă – odată cu eresul –
urma cernelii, litera, cuvântul, versul…
memoria veghează de dincolo de semn.

________________________________________
*** „De aici înainte vederea mea fu mai cuprinzătoare
Decât graiul nostru, care, la asemenea viziune, cedează. ”
(Dante – Infernul)

22/05/2010

roşu-fără-noimă

imens ca o idee bună
ca un praf de lună
înecat

în mulţimea albastră
cam proastă
supărat

clipind metalic
gâfâind animalic
disperat

elegant ca un nor
suav ca un decor
dantelat

eşti cel mai drept
semafor
cel mai deştept

eşti o bornă
eşti o enormă
platformă

semaforule născut
semaforule apărut
semaforule-normă

m-aş căţăra pe tine
m-aş ţine bine
ca de-o şaormă

apetisantă
enervantă
captivantă
fără formă

aş ţinti oamenii în ochi
ca un deochi
roşu-fără-noimă

NOTĂ.
PA scris pentru etapa a cincea, Semaforul, a concursului Orasul PA.

24/04/2010

Norul – de Eugen Evu

Cu tifon nirvanic peste gură
În văzduh sub norul de tectite
Suspendat Cuvântul, stare pură,
Zbate întrupări dezmărginite

Foc lucrând asupritor esenţe
Peste apa facerii din nou…
Timp bătrân străpuns urlând din ou
Apheyron smulge zbor – ecou
Miez al vindecatei Lui absenţe

Nu departe–n jos de rai tăiat
Clopote păduri cu inimi zbat
Doliul curcubeului trădat

Dincolo de spaime pajişti râd
Dimineţi ce iarăşi îşi deschid
Altor zări – eonul translucid.

Etichete: , , ,
%d blogeri au apreciat asta: