Posts tagged ‘PA’

06/05/2021

Pașii noștri cei de toate zilele

Ilarion stă pe bancă în fața blocului și mestecă vorbe în gând. A prins o dâră de soare și se dezmorțește. Îl așteaptă pe băiatul trimis să cumpere pâine, apă, mere și ce-o mai fi. „Ia telefonul ăsta cu tine, să te sun dacă-mi mai vine vreo idee”, i-a zis. Puștiul nu s-a întrebat cum o să-l sune fără să aibă telefonul la el. Dar a văzut că Ilarion n-a numărat restul și nu s-a uitat în pungă. Ci, doar, cu un zâmbet de satisfacție, în aplicația din telefon, aceea care-i numără pașii făcuți zilnic.

05/05/2021

Poemul omului invizibil, fără restanțe la întreținere

Doamna Ana a constatat că e fix o săptămână de când nu a mai ieșit din casă vecinul de la 47, cel pe care nimeni nu-l vede, nu-l aude. Da, ce-i drept, și el e cam tăcut. Nu salută, nu e salutat, nu zâmbește, nu e încruntat (așa ar putea începe Poemul omului invizibil, fără restanțe la întreținere). Au chemat poliția, pompierii. A venit și un blogger. Vecinul era în fotoliu (Netflix). Făcea pe mortul. Truc vechi. L-au zgâlțâit. A clipit. Tentativă de sinucidere, au menționat în procesul verbal. Era mai bună tentativa de a trăi.

04/05/2021

Subiectiv

Prima oară când ești pe un traseu de creastă, ți-e teamă. Îți vâjâie capul, ți se amestecă frica pură și mândria. Apoi te obișnuiești. Te împaci cu muntele, îl înțelegi, te cunoști mai bine pe tine însuți. Ți se pare firesc să ajungi acolo, să privești de sus. Te simți bine, ești puternic, în formă. Tinerețe fără bătrânețe, asta crezi că ai obținut. Apoi intervine ceva. Pe măsură ce înaintezi în vârstă, ți se pare că în fiecare săptămână e un pic mai sus vârful. În loc să-l urci, îl povestești.

Etichete: ,
03/05/2021

Parcă

O băbuță traversează strada și n-o ajută nimeni. Ajunge pe trotuarul celălalt și se oprește un pic să-și tragă sufletul. Vuietul străzii i se pare mai obositor decât cei câțiva pași pe care îi mai are de făcut până la intrarea în Oficiul Poștal. 
Își face curaj, scuipă-n sân, pornește mai departe, apoi își amintește ceva. „Sunt și eu om, chiar dacă sunt Superman”, zice ca pentru ea și se întoarce lângă semafor, apasă pe buton și așteaptă să se facă verde.
– Parcă erai băbuță, zice un trecător.
– Nu-i așa?

Etichete: ,
30/04/2021

Zâm. Zâmbet

O femeie tânără merge pe trotuar și parcă zâmbește (așa e mersul ei). Zâmbetul e ceva contagios. Se ia. Însă doar dacă te afli la distanța socială potrivită. Dacă ești prea departe, nu-l vezi. Dacă ești prea aproape, ești prea aproape ca să mai conteze și s-ar putea să-ți vină pur și simplu să săruți buzele care zâmbesc. Atunci zâmbești tu, însă doar în sinea ta. Zâmbetul se ia și dacă ești prea departe. Ca acum, de exemplu. Femeia cu mersul ca un zâmbet poate că nici nu e foarte tânără. Dar așa pare.

Etichete: ,
28/04/2021

Stins

S-a mai stins o viață. În urma ei, două lumânări aprinse în fața ușii. Locuia la etajul VI, dar nu știu cine era. Nu știu ce a făcut, cât a trăit, cum a trăit, dacă a fost un om bun. Dacă a avut sau nu copii. Probabil că ne intersectam prin fața blocului și ne salutam amabil. Poate chiar ne zâmbeam. Dacă l-aș fi întâlnit pe stradă, la câteva sute de metri de bloc, poate nu l-aș fi recunoscut. E doar o presupunere. Poate îl știam, poate nici nu-mi voi da seama că nu mai e. Sau poate era o doamnă.

27/04/2021

Cele zece zile ale lui Ilarion

Ilarion și-a pierdut portofelul în care avea ceva bani, cărți de credit, permisul de conducere și buletinul. A blocat ce era de blocat, apoi a intrat în faza de reconstrucție: s-a bărbierit, s-a tuns, și-a pus sacou, a completat o cerere, a plătit o taxă, a stat la o coadă, a ținut spatele drept și a privit înainte fără să clipească. „Veniți peste 10 zile pentru buletin”. Când a întrebat cum poate dovedi, până atunci, că e el, doamna de la ghișeu a ridicat din umeri.

Neavând o identitate demonstrabilă, va fi ca inexistent. Dacă, neavând buletin, oamenii nici nu îl vor mai vedea? Vor trece, pur și simplu, prin el? Nu îi vor răspunde la salut? Dacă, privindu-se în oglindă, va vedea doar peretele din spatele lui însuși?

Ilarion simte dintr-o dată cât de importantă e, totuși, fiecare secundă în care ești perceput.

Dl. Lică tace. Ilarion știe că va spune ceva și abia așteaptă să afle ce. „Ți-am cerut vreodată buletinul când am stat de povești la o bere?”, întreabă dl. Lică într-un târziu.

26/04/2021

A fi aș fi

Altădată, aș fi încălecat pe-o șa. Uite-așa! Aș fi călărit, aș fi ajuns, aș fi descălecat. Aș fi priponit calul de un gutui, în spatele foișorului, i-aș fi adus apă și fân. Apoi aș fi salutat mesenii. I-aș fi făcut un semn hangiței. Aș fi înfulecat rapid, aș fi băut zdravăn. Aș fi râs, poate chiar în hohote. Aș fi ciupit corzile unei cobze. Aș fi ciupit hangița. Aș fi adormit butuc, m-aș fi trezit devreme, aș fi încălecat pe-o șa și tot așa. Dar am urcat în mașină, am plecat, am mers, am ajuns.

Etichete: ,
25/04/2021

Nicăieri nu e mai duios ca acasă

S-a întins la drum înainte de răsăritul soarelui. Plouase. O ploaie rece, pe alocuri cu bulbuci. Știa că nu va fi ușor. Și asta nu doar din cauza emoțiilor mari, care pe unii ar putea chiar să-i răpună (auzise că au existat cazuri). Ci și fiindcă drumul era presărat cu pericole, multe dintre ele fatale. Dar chemarea era prea puternică. Cum adică să se dea bătut?!

…Târziu, ajuns de partea cealaltă a trotuarului, s-a ghemuit în cochilie șoptind duios: „Acasă”.

Etichete: , ,
23/04/2021

Locul și blocul domnului Lică

Ca orice personaj, dl. Lică poate avea zeci de ani în șir aceeași vârstă. Personajele se pot plimba dezinvolt pe Scara Timpului (dacă Autorul vrea să transmită ceva anume sau pur și simplu nu e atent). Există și personaje nervoase, care se încăpățânează să rămână într-o anumită ordine firească a lucrurilor. Dar dl. Lică are simțul umorului și nu se supără dacă e plimbat încoace și încolo, câtă vreme rămâne locului. Iar dl. Lică s-a obișnuit cu locul lui. Cu locul și cu blocul.

08/04/2019

Un om sclipitor

– Ce om mare!

– Uriaș.

– Colosal.

– O adevărată legendă vie.

– Un monument.

– Și ce minte-brici!

read more »

14/01/2019

Destinul omului cu părul blond

Era odată un om cu părul blond. Asta era o problemă, deoarece locuia în Țara Oamenilor cu Părul Grizonat. Toate drepturile, onorurile, privilegiile, le reveneau grizonaților. Cine nu avea norocul să se nască direct cărunt (un caz la un milion), era lipsit de orice șansă socială, politică, profesională. Era ostracizat până la vârsta senectuții. Pe care puțini o atingeau fiindcă lipsea speranța. La ce bun?, se resemnau tinerii. Tot ce aveau de făcut era să tragă de timp. Să trăiască-n doru’ lelii. Abia aceia care ajungeau (deja blazați) la primele fire albe de păr începeau să-și facă unele calcule, dar nu mai prea aveau cu ce.

read more »

30/06/2016

Singurătatea celui mai bun om din lume

Cel mai bun prieten al celui mai bun om din lume stă liniștit la umbră și dă din coadă. Cel mai bun om din lume este atât de bun, încât nu are prieteni (în afară de câine). Fiind atât de bun le face bine deopotrivă prietenilor, dușmanilor și indiferenților. La ce bun să ții ocupat un loc de prieten, dacă nu te alegi cu nimic în plus? Dacă primești tot atât ca neprietenii sau indiferenții? Așa își zic oamenii ceilalți. Câinele preferă să stea la umbră și să dea din coadă. Cel mai bun om din lume nu e chiar singur.

Etichete: ,
26/04/2015

Șarpele

Șarpele avea burta umflată, parcă ar fi înghițit o minge. Așa ni se părea. În orice caz, nu putea intra în gaura lui de șarpe din cauza burții. Poate de lene. Oricum, l-am cules din iarbă fără grabă. L-am dus la țeavă, i-am băgat țeava în gură. Înainte de asta l-am pus să muște o cârpă, de care am tras cu putere până și-a lăsat în ea toți dinții. I-am scos din burtă mingea, care era o broască. I-am dat să fumeze. Apoi l-am umplut cu apă. Când ne-am plictisit de el, încă trăia. Însă foarte puțin.

read more »

Etichete: ,
24/04/2015

Ultima zi din copilăria domnului Lică

Copilăria domnului Lică s-a terminat la 42 de ani, într-o zi de marți. ”În cazul ăsta, plec”, i-a spus Fosta. Spre seară, dl. Lică a găsit acasă totul la locul lui. Mai puțin lucrurile Fostei. Dispăruseră cu ea cu tot. Până luni, dl. Lică a crezut că totul e în regulă, că micile certuri sunt doar niște prostii, că ei se iubesc și asta contează. Marți dimineață încă era convins că așa e. Abia seara a realizat că, poate, s-a înșelat.

read more »

08/01/2015

Păcate proaspete

– Ce se dă?, întreabă cu emoţie duduia cu batic făcându-şi loc la coadă.

„Păcate proaspete avem, păcate străine, de import!”, se aude o voce exersată. Oamenii, tineri, bătrâni, de toate vârstele, se îmbulzesc, dau din coate, se strecoară ca nişte peşti îmbrăcaţi în geci, paltoane sau pufoaice. „Super ofertă avem, trei păcate la preţ de două, doar azi!”.
– Dă dom’le câte unu’, să ajungă la toată lumea!, zbiară un ins răguşit în urechea duduii cu batic, care aprobă (din ce în ce mai emoţionată).

Etichete: ,
24/10/2014

Cum m-am întâlnit cu dl. Lică

Dl. Lică, aşa cum l-a văzut Roxana Soare

Dl. Lică, aşa cum l-a văzut Roxana Soare

Ieşeam din bloc. Ne-am ciocnit unul de celălalt. Fiecare, cu capul în nori. Fiecare, cu norii lui. Destui nori. Ploua, era frig, copacii mai aveau frunze (puţine). Am spus „Pardon!”. „Eu îmi cer scuze, n-am fost atent”, a zis. Voce plăcută. Parcă ar mai fi spus ceva. Dar ne-am văzut de drum. Când am realizat cine e, mi-a fost ciudă. Aş fi avut multe să-l întreb. De exemplu, ce-o fi vrut să spună fiică-mea („Nu eşti chiar aşa bătrân, tati”), când mi-a dat hârtia pe care scrisese „La mulţi ani!”.

04/02/2014

DOAR AICI. Seria PPP (Pisici-Purici-Pasiune). Încă o provocare neaşteptată

Anunţ la gazeta de perete a unui bloc oarecare

Anunţ la gazeta de perete a unui bloc oarecare

Întotdeauna am spus cui a stat să mă asculte: notaţi-vă într-un carneţel / într-un folder ştirile care se pretează la un va urma interesant. Pot ieşi ştiri chiar mai bune sau, în cel mai rău caz (care nu e deloc rău) le arătaţi cititorilor că ştiţi să spuneţi povestea până la capăt, în folosul lor, of course.

Recunosc, atunci când am publicat prima fotografie a seriei PPP (Pisici-Purici-Pasiuni) nu mi-am imaginat că vor fi atât de numeroase urmări. A venit însă acea Proză Arhiscurtă  despre Pisica din subsol şi cei un milion şi jumătate de purici, ceea ce a ridicat enorm miza subiectului.

read more »

29/01/2014

EXCLUSIV. Poveste incredibilă în faţa unei gherete RATB

Portofel electronic RATB

Portofel electronic RATB

– Patru călătorii, vă rog.
Cum femeia dinăuntrul gheretei RATB priveşte prin mine, adaug:
– Cât costă?
– Cinci douăzeci (e vădit iritată).
– Nu ştiam. Am întrebat să aflu cât trebuie să plătesc, mă simt dator să explic.
– Aha, nu folosiţi… Noroc cu zăpada asta.
În timp ce îi mulţumesc (ar fi putut să mă mai ţină în ninsoare; eu nu aveam nici reşou, nici flanelă albastră, nici părul pe bigudiuri), domnul care fusese înaintea mea, auzind frânturi din conversaţie, se întoarce cu cardul în mână:
– Şi cum trebuie să procedez cu asta?, îşi încearcă el norocul.

%d blogeri au apreciat: