A venit şi premiera de la Opera Naţională Bucureşti (Falstaff, în regia lui Graham Vick). Am citit o cronică foarte bună (unde altundeva decât?) pe site-ul Despre operă – recomandată atât celor care au fost la premieră cât şi celor care nu au apucat încă să vadă spectacolul.
„Un purcel verde de dimensiuni uriașe, vegetal și artificial, pârțâie confetti peste o adunare de oameni costumați caraghios, veniți să celebreze o nuntă. Asta este o imagine pe care n-o voi uita multă vreme. Eu unul mi-o voi aminti cu mare amuzament. A fost o seară în care m-a pufnit râsul mereu și la capătul căreia m-am emoționat contemplând un final în care bătrânețea ajunge la limita cea mai de jos a ridicolului, iar viața își reia ciclul obișnuit, prin căsătoria lui Fenton cu Nanetta. Așa de bătrâni și de ridicoli vom ajunge și noi, cel mai probabil. Și vom privi totuși cu o înțelepciune salvatoare cum tinerii o iau de la capăt, la fel ca noi, fără să fi învățat nimic din experiența noastră. Privită așa, viața este o comedie nebună.
La fel ca orice comunitate, și publicul de operă se împarte în tineri și bătrâni. În special la operă, publicul bătrân este mai numeros decât proporția sa demografică. De aceea, aseară au fost spectatori scandalizați de regia modernă a lui Graham Vick.” (Alexandru Pătraşcu, Despre operă)