Despre Falstaff 2015 la Opera Naţională Bucureşti

Coperta programului Falstaff (ONB), r. Graham Vick

A venit şi premiera de la Opera Naţională Bucureşti (Falstaff, în regia lui Graham Vick). Am citit o cronică foarte bună (unde altundeva decât?) pe site-ul Despre operă – recomandată atât celor care au fost la premieră cât şi celor care nu au apucat încă să vadă spectacolul.

„Un purcel verde de dimensiuni uriașe, vegetal și artificial, pârțâie confetti peste o adunare de oameni costumați caraghios, veniți să celebreze o nuntă. Asta este o imagine pe care n-o voi uita multă vreme. Eu unul mi-o voi aminti cu mare amuzament. A fost o seară în care m-a pufnit râsul mereu și la capătul căreia m-am emoționat contemplând un final în care bătrânețea ajunge la limita cea mai de jos a ridicolului, iar viața își reia ciclul obișnuit, prin căsătoria lui Fenton cu Nanetta. Așa de bătrâni și de ridicoli vom ajunge și noi, cel mai probabil. Și vom privi totuși cu o înțelepciune salvatoare cum tinerii o iau de la capăt, la fel ca noi, fără să fi învățat nimic din experiența noastră. Privită așa, viața este o comedie nebună.

La fel ca orice comunitate, și publicul de operă se împarte în tineri și bătrâni. În special la operă, publicul bătrân este mai numeros decât proporția sa demografică. De aceea, aseară au fost spectatori scandalizați de regia modernă a lui Graham Vick.” (Alexandru Pătraşcu, Despre operă)

Ce avem noi aici? Falstaff în regia lui Graham Vick, frate!

Printscreen după blogul Despre Operă

Un regizor de  mare clasă, unul dintre cei mai mari ai momentului (este vorba despre britanicul Graham Vick), a pus în scenă la Opera Naţională Bucureşti un spectacol-eveniment: Fals taff, de Giusepe Verdi. Premiera va avea loc în data de 19 februarie. Distribuţia e alcătuită din artişti români, cu Ştefan Ignat în rolul principal. Bineînţeles că am aflat despre acest eveniment de la Alexandru, întrucât presa culturală de la România are lucruri mai bune de făcut decât să aducă în faţa cititorilor personaje importante ale culturii mondiale. Dar de aceea a fost inventat Alexandru, cu al său blog de mare ţinută, Despre operă, pe care vi l-am propus în mai multe rânduri.

Despre ipocrizia codului vestimentar la teatru şi/sau operă

Codul vestimentar, văzut de englezi

Alexandru, pe care eu îl apreciez foarte mult pentru ceea ce face din hobby (v-am mai recomandat cele două bloguri ale lui, Despre operă şi Despre demnitate), scrie un articol cu care sunt întru totul de acord. Cu detaşarea pe care i-o oferă realitatea că nu e un jurnalist profesionist (dar face jurnalism mai bine decât mulţi oameni care lucrează în redacţii şi îşi dau aere de mari somităţi) şi deopotrivă cu implicarea pe care o dă pasiunea, Alexandru abordează un subiect la ordinea zilei: ipocrizia la români.

Dracula. La Operă (Festivalul Enescu)

Trebuie să fac o mărturisire: sunt un tip norocos! Nu, n-am câştigat la Loto, dacă mă priveşti dintr-un unghi anume poţi chiar exclama „sireacul!” şi totuşi sunt un tip norocos. Din mai multe puncte de vedere (of course!), iar azi vă dezvălui unul dintre ele: sunt implicat în comunicarea Festivalului George Enescu (1-28 septembrie 2013). Chestia asta mă determină să iau contact cu o lume (a muzicii şi a dansului) pe care o îndrăgeam, dar aşa,, mai de pe margine.

Tocmai i-am descoperit pe cei de la Vortice Dance Company, cu al lor spectacol Dracula, pe care abia îl aştept – 16 septembrie, ora 19.00, Opera Naţională Bucureşti; din păcate, e sold out :(. Vă arăt videoclipul de prezentare, care m-a dat gata (culoare, mişcare, personaje).