Posts tagged ‘Mircea Popescu’

30/04/2012

Leii albi, filmul pe care pariez că încă nu l-ați văzut

Prietenii mei de la DC Communication m-au întrebat dacă vreau să scriu câteva rânduri despre un film de care n-a auzit aproape nimeni. „Binânțeles!”, am răspuns, și mi-au sticlit ochii (nu pot uita o provocare mai veche făcută de Mircea Popescu, despre care am vorbit în mai multe rânduri, aici sau aici).

Ieri am văzut filmul și tot ieri am scris despre el. Aici va fi linkul către locul în care va fi publicat textulețul meu.

Vă spun, în premieră, că m-am uitat cu inters la Leii albi/Beli Iavovi și mi-am dat seama, încă o dată,

read more »

29/01/2012

Extratereştrii lui Mircea Popescu

Am o datorie mai veche la Mircea Popescu. E aproape tardiv acum, cei mai mulţi ştiţi deja despre concursul lui de SF, dar pun şi eu un umăr mic: puteţi trimite până în data de 31 ianuarie, către trilema lui, un text SF în care să vă imaginaţi că tocmai am întâlnit o civilizaţie extraterstră.

Altfel spus, vorba lui  Mircea, „scrieti doua-trei pagini (adica de la cinci sute de cuvinte in sus, da’ nu mai mult de-o mie-doua) care sa constituie o povestioara de sine statatoare ce se concentreaza pe si raspunde la intrebarea asta : ce importam si ce exportam in principal in relatia cu extraterestri?”.

Detalii, aici.

29/06/2011

Salut încă o idee mirceapopescuiană

Lăsaţi deoparte titlul (s-a jenat niţel şi el, atât cât să dea bine). Reţineţi ideea. Argumentaţia mi se pare suficientă, nu am a adăuga prea multe.
Dar înainte de orice, mă văd (la cafeaua de dimineaţă) nevoit să salut cu plăcere această nouă idee Mirceapopescuiană (ce-o să ne facem când Mircea nu va mai avea idei?): da, Mircea propune apariţia unor bloguri care să traducă articole interesante culese din bloguri scrise în alte limbi. Eu cred că această idee are un potenţial uriaş, probabil în ambele sensuri. Ce-aţi zice dacă PA-urile voastre ar apărea, scrise într-o limbă engleză curată, sau germană sau italiană sau ce vreţi voi, pe vreun blog de aiurea?
Deci, salut.

14/02/2011

Dinamul de la poarta lui Mircea Popescu

Stiti probabil povestea cu inventatorul a cărui poartă se deschidea destul de greu; o provocare pentru vizitatorii lui, destul de numerosi, de altfel. În realitate, poarta era „legată” la un dinam care producea curent electric.

La asta m-am gândit acum, fascinat de inventivitatea lui Mircea Popescu. Nu stiu cât de mult scoate el din site/blog/agregator; sper să-si acopere măcar cheltuiala. Îmi place, repet, că inventează mereu. Mircea Popescu e un vârtej – măcar în blogosfera românească.

Stiti că a inventat fain-ul, probabil cel mai bun agregator din România bloggeristică. În ceea ce mă priveste, v-am cunoscut pe multi dintre voi acolo si multi ati dat de acest blog via fain. Eu am fost introdus acolo de Alex Mazilu; îi multumesc încă o dată. Sunt destul de multi, deja, pe care i-am promovat pe fain, si bine (le-)am făcut. Una peste alta, avantaje calitative si cantitative.

Apoi a apărut ideea monetizării karmelor. (Pentru necunoscători: „moneda” oficială în http://polimedia.us/fain este karma, care poate fi preschimbată în euro – cumpărare sau vânzare – în anumite conditii. Notă: nu găsesc acum link la conditiile cu pricina, revin). E drept, acum karmele se înmultesc ceva mai greu decât înainte, de-aia am ajuns în situatia ca azi, 14 feb 2011, să detin cele mai multe karme 😉 (vezi mai jos)

Clasamentul karmelor de pe polimedia/fain, azi, 14 feb 2011, orele 13.00

Clasamentul karmelor în polimedia.us/fain, azi, 14 februarie 2011, orele 13.00.
Click pe foto pentru imagine mărită

A mai fost chestia cu proiectele speciale (pe care eu n-am priceput-o bine, păcatul meu), a blogului cu continut plătit (vezi despre si aici si aici) samd.

Mai nou, Mircea oferă karme, deci ceva bani, celor care îi fac publicitate stradală. Ideea e asemănătoare celorlalte: usor sofisticată, simplă în realitate, ca un joc pe care-l joci de plăcere. Căci ăsta e secretul lui Mircea Popescu: te invită să te joci. E ca în anecdota aia cu poarta-dinam. (P.S. Despre provocarea stickerelor puteti citi aici.)

NOTĂ. Mircea e autorul unor concursuri de proză arhiscurtă (cu premii în bani). El a avut ideea lui cum a fost, despre care am scris aici si cea a filmelor excelente pe care nu le-a văzut nimeni – vezi aici despre ce e vorba. Si multe altele!

08/02/2011

Filmele excelente pe care nu le-a văzut nimeni

Mircea Popescu a făcut o provocare în urmă cu vreo zece zile, taman pe când mă pregăteam să plec într-un mini dar vioi concediu. Prin urmare, n-am răspuns provocării, dar am apucat să văd despre ce e vorba. Pe scurt, Mircea provoacă lumea să scrie pe blogul propriu câte o listă cu zece filme pe care le-a văzut, sunt bune sau foarte bune (excelente chiar!), dar n-a prea auzit nimeni de ele.
Dacă a auzit cineva si dovedeste asta, filmul cu pricina e tăiat de pe listă. E, zice M., în final, din intersectarea listelor rezultate (de pe care s-a tăiat ceea ce trebuia tăiat), ar putea rămâne vreun film-două excelent, încă nepreavăzut, dar, desigur, de căutat.
Se bagă cineva?

P.S. Mă surprind nefiind în stare să propun măcar o listă de 1. Dar rămân pe gânduri. Sed si cuget.

UPDATE.
Datorită prietenei mele Andi Bob, deschid si eu o listă. Precizez că filmul propus de ea nu l-am văzut.

Adaug filme propuse de injineru („E uşor lasciv dar are o încărcătură artistică puternică”), Noemi Kozma, via Facebook (Mongolian Ping Pong = „minunat, delicat, pierderea inocentei, a magiei…”), calauza (Die Tür – „povestea in sine (jumatate thriller, jumatate fantastica) se putea rata cu usurinta. O salveaza actorii si regizorul care stie sa acumuleze cu multa migala tensiunea. Si faptul ca nu stii nici un moment la ce sa te astepti mai departe de la film”).

Asadar:

Buddha collapsed out of shame* (Hana Makhmalbaf)
Room in Rome (2010)/Habitación en Roma
Mongolian Ping Pong (2005)
Die Tür (2009)

*Aici sunt fotografii si aici alte celea. Iar mai jos, un trailer.

UPDATE. Contribuţia mea e filmul lui Takeshi Kitano, Ahile si broasca testoasă.

12/11/2010

Probabil cea mai generoasă idee a toamnei

Am văzut la Mircea Popescu (care s-a supărat la un moment dat ca rândunica pe stol, dar lucrurile astea trec dacă oamenii sunt cu scaun la cap) o idee cu adevărat mare. O ideea care are tot ce-i trebuie si la care vă rog si eu să vă gânditi si să o puneti în aplicare. Pe scurt, Mircea le cere numerosilor lui cititori (si eu extind rugămintea si către putinii mei cititori) să-si întrebe, diseară, bătrânii, „cum a fost?”.

Si anume, mergeti diseara la cel mai in etate apartinator, bunic, unchi, vecin, ce-o fi dinsul si puneti-i intrebarea simpla “cum o fost ?”. Nu conteaza cum o fost cind, pe vremea razboiului sau pe vremea lui Antonescu sau pe vremea lui Petru Groza, vorba e, cum o fost ?”, zice el.

Mircea, care e om în toată firea, spune că mărturia trebuie să fie înregistrată pentru a fi apoi redată întocmai, fără înflorituri sau corectii stilistico-lingvistice. Astfel, ar trebui să se adune „mai mult material primar decit toata profesiunea etnologilor pe ziua respectiva”.

Ce ziceti, participati la această provocare?

Găsiti aici ideea originială si, desigur, se cuvine să-i atrageti atentia lui Mircea după ce veti fi publicat pretioasele însemnări. Mie numai gândul la ceea ce ar putea iesi de aici mi-a făcut ziua mai bună.

15/09/2010

Karmele de la temelia Casei PA

I pak dau vouă de stire că i-am cerut lui Mircea să-mi ia din cont niste mii de karme ca pot păstra adresa www.prozarhiscurta.com

Am luat această decizie întrucât unul dintre voi, prietenii mei în ale prozei arhiscurte, s-a oferit să mă ajute (practic, să ducă el în cârcă bucătăria site-ului cu pricina). Îi multumesc frumos si abia astept să vă deschidem larg portile Casei PA.

Pe curând.

01/09/2010

Un blog care putea fi

Mircea anuntă că perioada de hosting gratuit se încheie în curând. Anuntul lui, abia, mi-a adus aminte că beneficiasem de un premiu pe care am vrut să-l transform într-un templu al prozei arhiscurte. Din păcate, blogul apărut cu acel prilej a fost tinut în viată doar de aparate. N-am scris nimic acolo… 😦
Nu cred că voi plăti ca să-l păstrez si asta nu fiindcă as fi zgârcit (desi sunt!), ci pentru că, mi-e clar, nu pot „duce” încă un blog.
Asa că mă voi multumi să mă ocup de proză arhiscurtă aici, pe PA-uri si mirări. Mă gândesc deja la un nou concurs de PA-uri 😉
P.S. Dacă doreste cineva să preia prozarhiscurta.com, putem discuta despre asta pe email (ticorosu@yahoo.com)

03/07/2010

Karma pe bani

Mircea Popescu continuă să mă surprindă. E un întreprinzător cu totul şi cu totul special.
Am descoperit polimedia.us/fain din întâmplare, în urmă cu câteva luni spre un an. Îmi veneau foarte mulţi cititori de acolo, aşa că m-am dus să văd ce-i. Cineva recomandase acolo unul sau două articole de pe blogul meu. Din click în click am ajuns la Alex Mazilu, dAImon şi la încă cineva (nu-mi aduc aminte la cine).
Apoi mi-am făcut cont pe polimedia şi a început o aventură reciproc avantajoasă, presupun. Mulţi dintre cititorii mei de acum provin din polimedia şi multe bloguri pe care le citesc le-am găsit acolo. Deci, o treabă bună.
La un moment dat, am avut de a face cu karmele, nişte coeficienţi calculaţi după o formulă de Mircea ştiută, pe baza cărora se alcătuieşte un clasament; mă rog, interesant e doar faptul că, dacă n-ai destule karme, nu poţi comenta sau posta. Prima oară când am ajuns în situaţia asta am fost contrariat (fireşte, nu citisem regulamentul). A doua oară am avut un sentiment amestecat: am vrut
a) s-o las baltă sau
b) să mă încontrez şi sş adun karme, de-al naibii.
Am ales varianta b) pentru că mi-ar fi lipsit polimedia. Acum am vreo 3.000 de karme, deci pot să postez/comentez cam când şi cât vreau. Sunt boier al karmelor.
Azi am aflat că Mircea Popescu a transformat povestea cu karmele în prăvălie. Ai nevoie de cash, vinzi karme (pe bani concreţi). Ai nevoie de karme, le cumperi (idem). Toate amănuntele sunt aici.
E dreptul omului să facă ce crede de cuviinţă cu întreprinderile pe care le construieşte. Până acum, a avut succes, pare-se. Nu-mi dau seama dacă transformarea karmelor în bani va „prinde”; sunt curios. În ceea ce mă priveşte, nu ştiu ce m-ar face să cumpăr privilegii. Fiţi pe fază!

30/05/2010

Cele mai bune locuri din troleu

Mă fascinează notiunile de viată urbană/cultură urbană si tot ce implică ele. Sunt lucruri care ni se întâmplă si pe care le considerăm derizorii sau, în cel mai bun caz, neimportante, desi ar trebui să le considerăm priorităti. Viata noastră de zi cu zi e enervantă sau interesantă si în functie de călătoria cu metroul, interactiunea cu spălătorii de parbriz de la semafoare sau cu vânzătorii de produse bio.

Anda, o tânără din Cluj, a pus la cale o strategie aparent complicată de abordare a unei călătorii cu troleul. Lecturarea acestei strategii e delicioasă. Si nu doar ca lectură. În rândurile scrise de Anda pe blogul ei afli, dacă esti martian sau măcar cu capul în nori, despre obiceiuri urbane pe care nu le ve găsi în nicio culegere de obiceiuri din popor.

„Inainte de toate, daca ai cumva de ales intre mai multe statii din care sa urci (de exemplu daca punctul tau de pornire e undeva la mijlocul distantei intre doua statii – eu locuiesc la o distanta aproape egala de 3 statii diferite), alege intotdeauna statia cea mai indepartata (din perspectiva destinatiei finale). De ce? Pentru ca acolo troleul va fi mai gol”, spune Anda, apoi descrie, pas cu pas, o strategie în 7 puncte (cu schită!) care să-ti facă mai confortabilă călătoria cu troleul ;).

Am descoperit acest articol gratie lui Mircea Popescu si a lui polimedie.

P.S. Stiu că am avut deja etapa În autobuz, dar, iată, Orasul PA merge mai departe, chiar dacă nu doar prin proză arhiscurtă 😉

22/01/2010

PApostolul Mircea

Mircea Necredinciosul a rezolvat, implicit, trilema de săptămâna trecută: a acordat un interviu la Radio Guerilla în care a vorbit despre concursul de proza arhiscurtă de pe blogul lui. Timp de cinci minute s-a vorbit în FM despre acest concurs si, implicit, despre PA-uri! Mi se pare un pas. Nici mare, nici mic, dar venit la timp.

De ce spun asta? Chiar dacă n-am stabilit încă dacă proza arhiscurtă e gen literar sau specie literară, am ajuns cu totii la o concluzie: proza arhiscurtă există! Tot asa cum există si autori de PA-uri. Că tot am pornit de la trilema lui Mircea, la concursul de proză arhiscurtă organizat de el s-au înscris deja foarte multi concurenti – cred că mai multi decât scriu PA-uri pentru concursurile organizate aici. Am citit acolo câteva texte remarcabile. Îmi scot pălăria în fata lui Mircea.

Faptul că se scrie, asumat, proză arhiscurtă (oarecum independent de locurile unde eu însumi am promovat asta, Pahico si acest blog + Grupul de sustinere a prozei arhiscurte deschis de Leo pe polimedia) e primul semn important că acest gen literar (sic!) are un viitor.

Stiu, pasul decisiv va fi făcut atunci când an treia generatie, ca s-o numesc asa, se va exprima de una singură, fără legături prea directe cu umilele persoane ale înaintasilor. Ceea ce încep tot mai mult să cred că se va întâmpla.

13/01/2010

Concurs de PA-uri pe Trilema

Na, că Mircea Popescu o face lată: organizează un concurs de PA-uri. Regulamentul e simplu, deşi pare stufos la partea de jurizare. Reţineţi esenţialul: cu un PA corect şi izbutit, puteţi câştiga, în afară de stimă, bani sau hosting. Păzea!

Etichete: ,
06/01/2010

Proza arhiscurtă văzută de un romancier

Mircea Popescu a scris pe blogul lui despre proza arhiscurtă. El porneste de la teza că „se gasesc practicanti care sa-l viseze gen literar, dar ma gandesc ca-i evident de ce asa ceva nu se poate”. Aici am o primă observatie*.

Mai jos, Mircea Popescu spune ceva interesant, cu care sunt de acord partial. „Primul avantaj este ca ingaduie aspirantului la perfectiunea intr-ale scrisului sa-si perfectioneze scrisul in profunzime.”

Sunt de acord si cu fragmentul următor: „(PA-ul) expune structura intima a frazei. Indeobste se crede ca ritmul, rima si masura sunt procedee ale poeziei si nu intereseaza prozatorul, asa cum indeobste se cred tot felul de tampenii. Ritmul, rima si masura sunt procedee lirice, cum e si aliteratia sau (vedeti unde duce ?!), si din moment ce “poezie lirica” nu-i un pleonasm, se vede treaba ca este totusi ceva acolo.

În principiu, Mircea Popescu spune că PA-ul este un exercitiu util si atât. Cu cuvintele lui (mestesugite): „o tehnica utila invatarii si studiului (care este proza arhiscurta) poate eventual prelua controlul ospiciului (care este mintea prozatorului) si conduce oistea-n malformatie. Tot asa cum nu se merge la razboi cu gloante de manevra, tot asa cum nu se canta la concert cu instrumente acordate pentru compozitie, tot asa cum nu se expune panza de sters pensule, tot asa”.

Textul întreg si mica discutie, aici. (Recomand!)

* Observatii.
Proza arhiscurta poate ajunge să fie considerată gen literar, oricât de sus si de departe am privi-o acum. În orice caz, este foarte probabil să apară pe piată carti agreabile care să contină PA-uri pe care cititorii să le citească cu plăcere, la fel cum citesc poezie sau proza mai lungă (sic!). Să le recitească si să le citeze. Asa cred eu. Nu e suficient pentru a primi patalama de gen literar, stiu. Dar e un pas.

Sunt de acord si cu ideea că PA poate fi doar un exercitiu util, o etapă, o trecere. O perfectionare si atât. Poate fi si o capcană. Poate fi si limbajul de succes al bloggerilor. De ce nu? Dar nimic din astea nu exclude ideea devenirii nuui gen literar.

Nu orice text de 500 de semne e un PA. Nu orice snoavă sau banc e un PA. Un PA e acel text care, de exemplu, îti provoacă imaginatia, te face să continui povestea în mintea ta.

UPDATE.
Am scris mai demult, într-un Letopiset Pahico (nu mai stiu în care), un editorial despre ceea ce e PA-ul. E cam lung, dar la teorie mi-e greu să rămân la 500 de semne.

%d blogeri au apreciat asta: