Cum am dat fuga la mândra

Dimineaţa dăduseră minerii după ce, noaptea, dăduseră soldaţii cu gloanţe (oarbe, sper) pe lângă Televiziune, aşa că mi-am zis: dacă tot o fi şi-o fi, oare să nu dau io o fugă până la mândra, să-i fur o sărutare? Şi m-am pus io pă tren, da’ mi-o fo’ lene să merg până la vagonu’ unu şi m-oi trezit pă la Adjud că vagonul ăsta în care aţipisem pleacă într-o direcţie aiurea, aşa că ţup din el, de mi-am julit palmele şi mi-am rupt blugii (dar am evitat stâlpul), şi-am ajuns în Piatra ca un golan, ceea ce şi eram, parcă, da’ tot m-o pupat mândra.

NOTĂ. Text publicat pentru concursul de proză arhiscurtă AutoPArtret, etapa Numai iubirea. Dacă vă place, îl puteti vota aici.