Posts tagged ‘Media’

11/06/2012

Din virtual în real și înapoi, cu Ioana Hagi-Stan, roboți și holograme

Vă rețin atenția cu un scurt detaliu tehnic. Este vorba de felul în care a transmis Digi24 informațiile despre exit-poll: cu un repoter care părea că e acolo, dar era în altă parte. Tehnic, e destul de ușor de înțeles. Cred că partea cea mai grea, după ce ai înnădit toate sîrmulițele, e cea din cârca reporterului, care trebuie să se prefacă, să pretindă că e într-un loc pe care nu-l vede și că reacționează cu niște oameni invizibili. O face Nora Dincă când prezintă vremea la hartă, dar aia e peace of cake în comparație cu ceea ce a făcut Ioana Hagi-Stan aseară, zic niște specialiști.

„Studioul virtual e lumea în care ai posibilitatea să te joci. Reporterii jonglează cu privirea și imaginile, cu grafica și cu esența știrii într-o încăpere verde și goală”, zice Ioana. Aici găsiți mai multe ziceri de la cei implicați în procedeu.

Ceea ce vreau eu să mai adaug e că nu-i departe ziua în care vom fi înconjurați de holograme, de n-o să mai știm să facem diferența fără să pipăim și să urlăm că „este!” și ne vom bucura când vom avea de a face, printr-un studio de știri, cu un robot cinstit, ale cărui încheieturi mai scârțâie câteodată, dacă nu le ungi bine.

Părerea mea 😉

Reclame
20/05/2011

Viata domnului Lică bate filmul…

… sau ceva de genul ăsta. Atunci când mi-am luat la revedere de la principalii mei colaboratori din redactia Evz, am citat, la un moment dat, din dl. Lică.

Etichete: , , ,
13/04/2011

Cum ar fi să intrăm în frătia vinului

Dragii mei, vă recomand să lăsati totul baltă diseară, de la 23.00 (stiu, e meci de Champions League, dar zarurile sunt cam aruncate, se califică fără probleme si Real Madrid, si Shalke 04).
Chestia e că va fi primul episod din Frătia vinului, o productie Indie Studio. Ceva detalii tehnice găsiti aici, dar astept să-mi povestiti mâine dacă vi s-a făcut poftă de un vin bun, ca mie adineauri, după ce am văzut (în avanpremieră pentru prieteni), documentarul de 23 de minute. (Mai jos, o secventă din film – am făcut un print screen.)

Cadru din primul episod al emisiunii Frătia vinului, produsă de Indie Studio

Etichete: , , ,
15/02/2011

Cel mai lung sărut

Deci, ne-am linistit: s-a bătut recordul pentru cel mai lung sărut. Un tip si o tipă din Bangkok, Ekkachai and Laksana Tiranarat, el 37, ea 51 (dacă retin bine) au stat sărutati timp de 46 de ore, 24 de minute si 9 secunde!
Imaginati-vă cu cine v-ar plăcea să petreceti astfel, apoi priviti fotografia de mai jos:

Autorii celui mai lung sărut ever. Captură de pe telegrapf.co.uk Autorii celui mai lung sărut ever. Captură de pe telegrapf.co.uk (Fotografia a fost livrată de Reuters).
Click pentru imagine mărită!

Premiul a fost echivalentul a 3.000 de lire sterline (în moneda locală).
Concluzia: dacă dragoste nu e, nimic nu e!

Mai jos, un filmulet de la concursul de sărutat, la care a participat si un cuplu gay.

12/02/2011

Călin de presă

A trecut mai bine de-o jumătate de an de atunci. De câteva zile am primit înregistrarea si am putut vedea si eu emisiunea. Întrucât oricum a fost publică, o urc aici. Probabil că ăsta sunt eu.


Înregistrare TVR Cultural (Călin Hera – „Oameni de presă”) – prima parte (14 minute)


Înregistrare TVR Cultural (Călin Hera – „Oameni de presă”) – a doua parte (14 minute)

NOTĂ.
Emisiunea „Oameni de presă”, TVR Cultural, 2010.
Producător: Oltea Gârtoman
Durata totală: 28 de minute.

15/09/2010

Adevăr si tendentiozitate în articolul din Blick

În ziua meciului CFR Cluj – FC Băsel (gluma îi apartine unuia de la Radio ZU, mie mi-a zis-o Ghibu), Hotnews iese cu un articol nitel tendentios, spunând că elvetienii de la ziarul Blick au scris, încă si mai tendentios, că orasul Cluj e unul în care apa si energia electrică sunt un lux. Am dat fuga la articolul original.

Una dintre cele 38 de fotografii care însotesc reportajul publicat de ziarul elevetian Blick în ziua meciului CFR Cluj – FC Basel. Recunoasteti: a) imaginea e dezolantă, b) peisajul e comun pentru ochiul românului. FOTO: Blick

Înainte de orice, să nu uităm că Blick e un tabloid, că jurnalistii ăia vin dintr-o tară în care nu se întâmplă mai nimic, totul merge ceas.
OK, articolul urmăreste, în mod vădit, aspecte socante pentru că vrea să vândă ceva cititorilor. (Dar vorbeste si despre centrul istoric, de exemplu). Partea cea mai naspa e că acele fotografii au fost făcute în Cluj. E drept, într-un cartier mizerabil. Dar e doar o accentuare a unei realităti, nu inventarea ei.
Eu cred că principala problemă, atunci când ne indignăm în fata unor astfel de articole, este aceea că nouă asemenea imagini ne par comune într-atât încât nici nu le mai vedem, desi le avem sub nas. O altă problemă e una cu iz provincial: pretindem, în sinea noastră, că altii ar trebui să se preocupe de „brandul nostru de tară”, desi noi ar trebui să fim primii revoltati. Părerea mea.

P.S. Hai CFR!

%d blogeri au apreciat asta: