Posts tagged ‘Bucovina’

10/05/2014

Amintire de la Mănăstirea Dragomirna

Mănăstirea Dragomirna, mare câştigătoare azi la Premiile Europa Nostra, fotografiată în urmă cu patru ani de pe celălalt mal al lacului. Foto: Călin Hera

Mănăstirea Dragomirna, mare câştigătoare azi la Premiile Europa Nostra, fotografiată în urmă cu patru ani de pe celălalt mal al lacului. Foto: Călin Hera

Aflu, via Naiv, că Mănăstirea Dragomirna restaurează atât de bine încât a dat lovitura la Premiile Europa Nostra, ediția 2014, proiectul Frescele Mănăstirii Dragomirna datând din secolul al XVII-lea, Suceava, ROMÂNIA  obţinând atât un premiu la categoria Conservare, cât şi Premiul Publicului, pe baza voturilor a peste 10.000 de persoane. 

read more »

27/08/2011

Furatul miresei

O imagine deja celebră: Mireasa trântită în iarbă (detaliu). Foto: Călin Hera

Furatul miresei

femeie tânără ca o ultimă zvâcnire sunt
spune mireasa încă netrântită în iarbă
ca o fugă neurnită sunt

trebuie să mă ţin de ceva
să stau locului (dar îmi vine să zbor)
îmi vine să plutesc îmi vine să înnebunesc
să-mi iau câmpii uite-aşa

în sus aş pluti
ca o legare la pământ
ca un fulger invers ca un avânt
ca agăţată de un vrej de fasole

*

într-o parte e zidul
(ca în legenda meşterului Manole) în alta e iarba
m-au prins într-o horă mă joc de-a baba oarba

mi-au legat o dâră de aur aici pe inelar
mă-mpiedic în voaluri (deci fug în zadar)

read more »

22/06/2010

Ce fotografie alegem azi?

Azi vă arăt trei fotografii care par a nu avea vreo legătură între ele. Dar poate au, cine stie?

Am realizat această fotografie în timpul incredibilei călătorii pe care am făcut-o în Muntii Olimp, în urmă cu un an. Mi se face pielea de găină si azi când privesc imaginile.
PS Click pe poză pentru a o mări. Merită!

Fotografie făcută în timpul micii excursii pe care am făcut-o la Weimar în vara anului 2008. Îmi place s-o privesc.

O descăpătânare pe care am văzut-o, vara trecută, pe peretii interiori ai unei biserici bucovinene (nu bag mâna în foc dacă e sau nu vorba despre Arbore, Pătrăuti sau Humor?).

14/04/2010

O lume de basm

Fotografie făcută în august 2009 în parcarea Mănăstirii Humor. Foto: Călin Hera

Fotografie făcută în august 2009 în parcarea Mănăstirii Humor. Foto: Călin Hera

A găsit usa fortată, casa în neorânduială si, mai grav, peretii mânjiti cu sânge. Micutii, trei la număr, zăceau fără viaţă. Capetele le fuseseră tăiate şi aranjate în fereastră, rânjind.

Din casă nu lipsea nimic de valoare, deci nu jaful fusese scopul acestor fapte reprobabile. „Plecasem la piaţă, să iau de-ale gurii pentru micuţi. N-am lipsit mult, poate vreo oră. Hai, două”, a declarat ruda celor trei victime, care a indicat un suspect principal.

read more »

25/11/2009

Roşu şi albastru de Voroneţ

Cititoarea de la ora 4.00, Lalalila, autoare a unui blog pe care vi-l recomand, m-a tras de mustată. În însemnarea despre bisericile pictate din Bucovina, am omis să vă arăt ce am fotografiat la Voroneţ.
Repar, tardiv.

 

Judecata de Apoi, o scenă foarte amplă, sub formă de zone etajate, prezentându-L pe Dumnezeu-Tatăl în partea de sus, de unde porneşte un râu de foc. Apoi este o o zonă a Raiului şi Iadului, apoi pământul cu oameni, animale şi vegetaţie, şi în final marea cu câteva elemente specifice. (Mariana) 

 

 

 

 ,,Detaliu”, reprezântând câmpul din dreapta a Judecăţii de Apoi. Se poate vedea reprezentarea diavolului, învierea morţilor din morminte la auzirea sunetului trâmbeţei îngerilor. Se observă mai clar relieful, diferite specii de animale terestre şi vieţuitoare acvatice. (Mariana)

Partea nordică a mănăstirii, în care ploile si vântul si-au adus „contributia” (Mariana)

Cum nu mi-am luat lecitina de multisor si nici n-am avut atâta minte încât să-mi notez lucrurile la care mă gândeam în momentul în care am fotografiat si nici măcar explicatiile ghizilor, las fotografiile fără legendă. Dacă mă ajutati să completez, o voi face cu cea mai mare plăcere (cu link către blogul celui care mă ajută, of course! 😉 ). Vă multumesc anticipat si îi multumesc deja Lalalilei că m-a tras de mânecă. Pardon, de mustată.

12/10/2009

Limuzina şi căruţa

În satul Marginea, de lângă mănăstirea Suceviţa, am fotografiat un contrast: limuzina şi căruţa. Sunt multe contraste acolo. De exemplu, am căutat cu lumânarea case vechi, de Muzeul satului, şi am găsit mai ales viloace frumuşele. A mers bine turismul în zonă, s-au tăiat ceva păduri şi s-au întors oamenii cu bani de pe şantierele italiene şi hispanice. Oricum, e plăcut, iar kitschul local – acceptabil.

IMG_0558

02/10/2009

Ce stă în spatele unui bou de succes

bucovina 747

Mi-a venit să vă arăt fotografia asta. Hai să zicem că-i un epilog al etapei cu boii. Căci, se stie, în spatele fiecărui bou de succes, mare sau mic, stă câteo vacă lăptoasă. Ca s-o fotografiez pe asta, am urcat, cu genunchii subrezi, dealul din spatele mănăstirii Sucevita.

29/09/2009

Un preot tânăr şi sufletist

Grupul pe care l-am fotografiat astă-vară în curtea mănăstirii Suceviţa m-a impresionat. Câteva femei în vârstă, sătence de prin judeţul Neamţ, fuseseră aduse într-o excursie de preotul de acolo. Un tânăr cu figură senină, cu chip de om bun. Genul de preot cu vocaţie, îmi place să cred. I-am urmărit câteva minute. L-am auzit explicând scenele pictate pe pereţi, răspunzând la întrebări, calm, cu un entuziasm de dascăl pasionat. Apoi, când femeile l-au chemat să se fotografieze cu ele, am comis această indiscreţie: i-am fotografiat şi eu, de departe, cu zoom in, ca un jurnalist indiscret. Le doresc pace şi sănătate!

babe sucevita

25/09/2009

Cavalcadă pe pereţi

patrauti_cavalcada

În prim plan, Cavalcada de la biserica Pătrăuţi, purtată de sfinţi, o chestie unică, ne-a zis ghidul nostru de ocazie, mama preotului Herea. FOTO: Călin Hera

– Tati, vreau să pictez, spune fetiţa de aproape cinci ani.
– Bine. Când ajungem acasă, îţi scot acuarelele şi blocul de desen pe prispă.
– Vreau să pictez pe pereţi.
Cu câteva ore înainte, în timp ce tati studia nu ştiu ce cavalcadă a nu ştiu căror sfinţi, fetiţa se oprise la un metru de o tanti care dădea cu pensula, de zeci de ori în acelaşi loc, pe un perete cam scorojit. Fetiţa nu crede că tanti a pictat chiar toţi pereţii ăia. Era cam mică de statură, cum să fi ajuns până la tavan, la Doamne-Doamne? E drept, avea un nume curios, restaurant sau restaurantoare, aşa i-a zis tati.

18/09/2009

Gânditor cu întrerupător

Am avut parte de o surpriză în atelierul mesterului olar din Mărgineni. Îl stiti, tipul blazat care face oale si ulcele la normă.

Scotocind eu pe acolo cu aparatul de fotografiat, am descoperit o arătare. Cam kitsch, dacă mă întrebati pe minte, dar un kitsch pe care l-am privit cu duiosie, ca să zic asa. Este vorba despre un o copie de Gânditor de la Hamangia care mi-a plăcut pentru că nu era deloc cizelată. Nu apucase nici măcar să treacă prin cuptor. Dacă as fi stiut că e un rebut, as fi cumpărat statueta aia fără să stau pe gânduri.

M-am întrebat ce l-o fi apucat pe mester să mesterească asa ceva. O fi fost vreo comandă? Oare câte bucăti avea de „executat”? O sută, două sute? Eu cred că se vor fi vândut bine. Dar dacă a plămădit „chestia aia” asa, din memorie? Dacă l-a lovit spiritul creator, în modul ăla? Poate a făcut kitschul involuntar, subconstient.

Eram pe cale să-i pun aceste întrebări, plus altele, când am observat întrerupătorul. Si atunci m-a pufnit râsul si s-a dus naibii toată constructia care ar fi rezultat din punerea întrebărilor si aflarea eventualelor răspunsuri.

 

ganditor

Stiu, lângă Gânditor nu e doar un întrerupător. Mai e si o scrumieră. Ceea ce ar putea schimba întreaga perspectivă

15/09/2009

Oale şi ulcele de Mărgineni. La normă

bucovina 728

Ceramică de Marginea. Boţul de lut tocmai aruncat pe masă începe să ameţească de atâta învârteală. Foto: Călin Hera

bucovina 729

Ceramiă de Marginea. Boţul creste, roata se-nvârteste. Foto: Călin Hera

Am stat câteva zile la Suceviţa, localitate celebră în special pentru biserica patrimoniu Unesco. Suceviţa e aproape lipită de altă localitate celebră, Marginea.

De două ori celebră, vreau să zic.

O dată, pentru ceramica neagră care se plămădeşte aici (ca să fiu poetic 😉 ), a doua oară pentru că mărginenii, săturaţi să aştepte bani de la centru, şi-au refăcut singuri podul distrus de inundaţii (ceea ce i-a dus în conflict cu autorităţile de la Bucureşti).

Să lăsăm poveştile despre pod, să trecem la cele despre ceramică şi ceramişti

Las un pic podul şi vi-l arăt pe unul din meşterii olari care face la normă oale şi ulcele.

bucovina 730

Ceramică de Marginea. Vaza aia trece printr-un moment Pisa. Nu stiu de ce o înclină, dar nu vă faceti griji; îsi revine. Foto: Călin Hera

bucovina 727

Ceramică de Marginea. Epilog: s-a mai adunat o piesă, urmează alta. Pam-pam! Foto: Călin Hera

Atelierul în care prestează, aflat la drumul naţional, e deschis publicului. Aproape în permanenţă, omul prestează de faţă cu turişti care se zgâiesc la el şi-l fotografiază/filmează din toate poziţiile. Chestia asta nu pare să-l încânte deloc, dar e resemnat.

În diferite prezentări turistice se spune că meşterul popular explică şi-i lasă pe copii să facă şi ei una-alta. L-am vizitat de vreo trei sau patru ori şi a fost mereu plictisit. N-avea timp să dea explicaţii şi era vădit deranjat de întrebări. Unora le răspundea, totuşi. Se plângea că are mult de lucru.

Era ca o maşină de făcut vaze, le făcea aproape identice. Nu-i lua mai mult de 80-90 de secunde să desăvârşească una.

P.S. Nu mă întrebati de ce nu-i încă neagră. V-as răspunde că încă n-a trecut prin cuptor.

06/09/2009

Bucătarul domnesc

Găsisem localul perfect. Conacul Domnesc, aflat în Scheia (Pipera Sucevei, dacă pot să numesc locul aşa). De fiţe, probabil. Restaurantul principal era rezervat pentru o nuntă. Într-un colţ al gazonului (o pajişte pe care s-ar putea juca partide de golf „de mondiale”) erau întinse mese, cu feţe de masă albă, pentru o altă nuntă. Am fost îndrumaţi către o terasă amplă, elegantă, cochetă, liniştită. Scaune confortabile. Meniu sofisticat, preţuri accesibile. Am comandat cu entuziasm. Deja, îmi era mai mult poftă decât foame.
Trecuseră mai bine de 30 de minute de la comandă şi încă nu se întâmplase nimic. Când am zărit-o pe ospătăriţă, am alergat după ea (părea că a ocolit înadins mesele noastre şi a celor de lângă noi).
– E vreo şansa să primim mâncare?, am întrebat, mai mult ca să fac o glumă.
– Nu, mi s-a răspuns sec.
Apoi mi-a explicat că bucătarul tocmai şi-a dat demisia. Femeia era atât de şocată de această situaţie încât nici nu şi-a cerut scuze, iar pe mine, în loc să le pretind, m-a determinat s-o încurajez, nici eu nu mai ştiu cum.

03/09/2009

Bisericile pictate (si fotografiate) din Bucovina

Dacă tot am stat la Poiana de vis, adică în Sucevita, n-aveam cum să nu fac tura câtorva biserici, mai ales că Bucovina respiră religie (cel putin asa am perceput eu.) Pe câteva le mai vizitasem în copilărie, dus de părinti. Se pare că acum mi-a venit mie rândul să-mi car copiii acolo si să le spun să privească picturile ca pe niste benzi desenate (ca să prindă mai bine „povestea”).

b_Sucevita

Sucevita. Am fotografiat-o, aici, de pe un deal pe care am urcat cu entuziasm. Fiu-meu, mai ager, a alergat câteva ture între mine, care am ajuns primul sus, si fete, care au abandonat undeva, la mijlocul pantei. Fiindcă am stat la vreo doi kilometri de mănăstire, e clar că am vizitat lăcasul de mai multe ori. Cum aveam timpi morti (vorba vine), cum ziceam: Hai să dăm o tură! Mănăstirea Sucevita e, cred, preferata mea. În orice caz, îmi pare cea mai „bogată”. P.S. Am si poze mai bune, nu stiu de ce am ales-o tocmai pe asta, o fi robotelul de vină.

b_patrauti

Pătrăuti. A fost, cu sigurantă, biserica născătoare de cele mai puternice impresii pentru copiii mei. Motivul e, aparent, banal: am găsit-o închisă. Nu vă grăbiti cu concluzia, pentru că, la aproximativ 5 minute după ce am început s-o studiem, a apărut o tanti, într-un halat de casă (cărămiziu, cred).

b_mormant putna

Putna. Aici sunt mereu flori. Adevărul e că umbra lui Stefan, ca să-i zic asa, chiar se simte pe acolo, prin zonă.

b_moldovita

Moldovita. Multi spun că ar fi cea mai frumoasă mănăstire din Bucovina. Este, cu adevărat, foarte frumoasă, iar picturile se păstrează bine. Dar bucuria de a fi aici e dată, cel putin în anotimpul în care am vizitat-o acum, de curtea interioară a mănăstirii. Mai am poze 😉

b_humor

Humor. Cum am un simt al umorului foarte bine dezvoltat, cred eu, am vrut să râd. Nu mi-a iesit. Îmi vine să plâng când văd picturi sterse. Adevărul e că, în special sub dominatia austriacă, mănăstirile au fost lăsate vraiste si e chiar o minune că s-a păstrat atât de mult.

b_dragomirna

Dragomirna. A fost una dintre vizitele cele mai asteptate si, poate de aceea, dezamăgirea cea mai mare. Înăuntru tocmai se oficia o nuntă, asa că vizitarea bisericii a fost limitată drastic de acest eveniment. Fericit, of course! Turla era în renovare, îmbrăcată de schele. Măicutele, destul de acre. Ceea ce face toti banii (si nu costă nimic) este privelistea de dincolo de lac.

b_arbore

Arbore. Am ajuns aici când deja copiii se cam plictisiseră de atât turism ecumenic. Prin nu stiu ce întorsătură de situatie, mie tocmai îmi venise cheful. Mai ales că îmi trăsnise prin cap un proiect care-mi pare interesant, dar care mă va obliga să revin, pe îndelete. La Arbore am găsit o tanti cam întepată, care, totusi, ne-a lăsat să vizităm biserica. Este singura biserică din „serie” la care am ajuns, care are un cimitir în curte. Mă rog, celelalte, cu exceptia celei de la Pătrăuti, sunt în curti de mănăstire. Am precizat acest amănunt pentru că vă voi arăta si niste cruci.

02/09/2009

O poiană de vis

bucovina 907

Undeva, în dreapta, e dealul de pe care au coborât căprioarele, iar în plan secund se vede terasa concediului meu. FOTO: Călin Hera

Înainte de a vă arăta (în zilele următoare) câteva fotografii ale mănăstirilor pe care le-am vizitat, vă spun două vorbe despre pensiunea la care am stat (v-o recomand): Poiana de vis.

Initial, am zis că numele e cam din glezne. Am ajuns noaptea, venind dinspre Hunedoara. Apropo, e un drum excelent cam de după Dej până la Sucevita, unde e pensiunea. E drept, drumul prin pădure e cam rablagit, pe ici pe colo, din cauza masinilor care cară butuci. Dar chiar n-am reusit să găsesc vreo hibă, dinainte de Bistrita si până la destinatie.
Ca să revin la pensiune, în fata clădirii e, cu adevărat, o poiană asa cum o visezi, în care coboară o coastă de deal.

La primul mic dejun, în timp ce-mi beam cafeaua, am văzut trei căprioare coborând dealul. Asa, pur si simplu!
Conditiile de cazare si masa au fost excelente, iar gazdele, Sorin si Mirela, sunt oameni buni, de pus pe pâine. Mă opresc aici, nu sunt obisnuit să laud, cred că mi-a iesit prost. Dar felul în care te fac să te simti la ei acasă oamenii ăia e deosebit.

31/08/2009

Sfântul din salina Cacica. Marele Sfânt

Am coborât în salină. Cacica. Vreo trei sute de trepte. Le-am si urcat, nu-i vorbă. Cine n-a fost într-o salină, poate începe cu asta. Până la urmă, e mai bine să cobori pe picioarele tale decât cu liftul. Cu liftul ăla, vreau să zic, cu care coborau ocnasii. Cei de la Cacica se laudă că la ei n-au lucrat ocnasi, ci mineri.
Stăpânirea austriacă a fost bună, economic vorbind. Poate că si civilizator, ca să zic asa. Dar poate supăr. Riscul ăsta există mereu. National, crestineste, ortodox, a fost naspa. Am aflat-o la fiecare biserică din Bucovina.

bucovina 795

Acum e paragină. Glorie pierdută? Acum, adună bani din biletul de intrare, închirierea unui teren de sport într-o sală aflată la 50-60 de metri adâncime si ceva bucăti de sare vândute în săculeti si/sau găletuse

Revenind la salină si rămânând la biserică, am dat de o sculptură în sare. Într-un fel am văzut-o cu ochiul liber, în întuneric, altfel am văzut-o fotografiată cu blit si altfel fără. În oricare dintre ipostaze, mi-a părut nitel înfricosătoare. Poate e talentul sculptorului la mijloc, poate ceva din duhul sărat al adâncului, dar nu mi s-a părut ceva la care m-as fi închinat. Poate fiindcă am stat acolo, jos, doar ceva mai mult de 60 de minute. Nu stiu. Voi ce ziceti?

 

salina_sfant
Cu blit, varianta tac-pac

salina_sfant1
Fără blit, cu timp de expunere mai mare

 

29/08/2009

Ştefan cel Mare şi Sfânt însă Fără de Gumă

După luni bune de exerciţii, fetiţa de aproape cinci ani reuşise în acea dimineaţă să facă baloane de gumă. E de înţeles, deci, de ce încărcătura cultural-istorică a vizitei la Mănăstirea Putna a trecut pe planul al doilea. În timp ce tati îi povestea, cu o oarecare însufleţire desuetă, despre marele domnitor, fetiţa privea, încântată, baloanele tot mai reuşite.
– Chiar am venit degeaba până aici?, a întrebat tati, resemnat.
– Tati, Ştefan cel Mare avea gumă? Ştia să facă baloane?, a întrebat atunci fetiţa, ca să pară interesată de subiect.

 

baloane de guma

Băiatul de opt ani fotografiind fetiţa de aproape cinci ani şi baloanele ei de gumă. Undeva, în planul al paişpelea, biserica înăuntrul căreia e mormântul marelui domnitor

26/08/2009

Ghici, ciupercă, ce-i?

IMG_0631

Poate părea banal, dar am petrecut ceva mai bine de o săptămână într-o altă ţară. O altă lume. Oamenii vorbeau româneşte. Am făcut câteva fotografii. Altfel, banale. A fost bine. Acum, m-am întors în marele oraş. Am un gol în piept. Dar e bine.

22/08/2009

Homo urbanus

Vâjâiala oraşului îi alungase la pensiunea dintre obcine. În primele trei zile, au fost fericiţi ca nişte copii prostuţi. În a patra, s-au trezit posaci, hotărâţi să scurteze sejurul.
– E prea frumos, e prea linişte, ne lipseşte forfota, şi-au exprimat ei apăsarea.
– Rezolvăm, le-a răspuns gazda, dar ei n-au auzit. S-au culcat cu sufletul încărcat, fără sărutul de somn uşor.
Când soarele era încă dincolo, gazda a scos bătrâna Dacie din magazie şi a pornit motorul, cu pârâituri, apoi a tras câteva claxoane care au amuţit cocoşii şi au pus pe lătrat câinii.
În camera de la etaj, musafirii din marele oraş s-au întors pe partea cealaltă, fericiţi.

%d blogeri au apreciat asta: