Posts tagged ‘Blogal Initiative’

19/06/2016

Trei cornere, unșpe metri

Cred că împlinisem 4 ani şi eram foarte mândru să bat mingea între blocuri

Vedere din Hunedoara. Cred că împlinisem 4 ani şi eram foarte mândru să bat mingea între blocuri

Jucam fotbal, ca toți puștanii. Nu oboseam, băteam mingea de patru ori câte 90 de minute pe zi. Când se făcea întuneric, mergeam pe stradă, sub bec. Iluminatul public era precar, dar pe strada noastră era un bec și erau foarte puține mașini parcate sau în trecere. Jucam aproape nestingheriți și ne imaginam că suntem în nocturnă la Euro sau la Mondiale. Și era o regulă, care nu-mi plăcea prea mult, dar care se aplica adeseori, în special la miuțele de pe stradă sau de pe terenurile improvizate: țineam rostul cornerelor și la trei cornere beneficiam de o lovitură de pedeapsă.

read more »

Anunțuri
22/12/2015

Aminiri calde pentru zile reci

O familie fericită. Desen de Carina

O familie fericită. Desen de Carina

Fetița e acum domnișoară. Cel puțin așa îi place ei să se simtă uneori. Mai ales în vacanțe, când umblă țanțoșă cu pantofii cu toc găsiți prin casă, sau atunci când vreun vecin sau vreun vânzător îi spune sărutmâna. Alteori, e foarte copilăroasă. Vrea jucării de la Moș Crăciun. Anul viitor, gata, n-o să-mi mai aducă jucării, dar acum nu vreau haine, nici cărți, doar jucării.  

read more »

07/12/2015

Ritual. Răsfăț. A dărui

Avea un ritual, urmat ani în șir. Se bucura să-l urmeze. Nu vedea asta ca pe un răsfăț (deși era întrucâtva). Era ceva normal. Firesc. UE. Secolul XXI.

read more »

30/10/2015

Ziua cârtiţei

Munții Retezat. Cai pe-un picior de plai, pe-o gură de Rai. Lângă lacul Bucura, sub Curmătură. Foto cu telefonul: Călin Hera

Munții Retezat. Cai pe-un picior de plai, pe-o gură de Rai. Lângă lacul Bucura, sub Curmătură. Foto cu telefonul: Călin Hera

Ziua Cârtiţei (Groundhog Day, 1993) este un film la care m-am uitat mereu şi mereu cu plăcere. În film este vorba despre un prezentator al emisiunii meteo trimis să facă un reportaj de la un festival local prilejuit de apariţia la lumina zilei a unei rozătoare care iese din hibernare în aceeaşi zi, an de an. Localnicii folosesc acest pretext ca să spună cum va fi vremea, în funcţie de apariţia rozătoarei, şi să-i tragă un chef straşnic. Pentru prezentatorul meteo e, deja, o plictiseală, fiindcă mai făcuse transmisii asemănătoare şi în anii precedenţi, patru la număr. Atât că, de data asta, i se întâmplă ceva ciudat: dimineaţa se trezeşte în ziua de ieri, a Cârtiţei, ale cărei întâmplări le repetă apoi, la nesfârşit. Ceea ce e amuzant o vreme, pentru că îi permite să facă mici modificări în program, în propriul avantaj (găsiţi trailerul filmului mai jos).

read more »

13/10/2015

Ploaia melcului urban

inmultiri

Melci fotografiaţi de Sorin Stanciu

Melcul urban aşteaptă ploaia ca să meargă mai departe. Ploaia îl înnebuneşte. Îi holbează ochii. Îl frige talpa lungă. Chemare. Iese din tufiş, din gardul viu, din mica scorbură, din crăpăturile blocului comunist, construit în anii ’80, după cutremur. Simte că nu mai poate sta acolo, trebuie să plece. Să plece atât de departe cât se poate, cât îi permite viteza lui de melc furios.

read more »

12/10/2015

Astăzi, iar, la televizor

Universul românilor care s-au născut la ţară în timpul celui de-al doilea război mondial (părinţii sau bunicii noştri, ai celor care scriu pe bloguri) se întindea cale de vreo 20-30 de kilometri, atât cât îi ţineau picioarele. Vedeau mai multe aceia care aveau căruţe, cu care mergeau din când în când la târg – să vândă, să cumpere. Aceiaşi oameni, ajunşi la deplină maturitate, zboară azi cu avionul dintr-o parte în alta a lumii şi comentează probleme pe care le au producătorii auto de peste tot, după declanşarea scandalului Volkswagen.

read more »

11/10/2015

Casă de BCA

Treceam pe acolo destul de frecvent. De fiecare dată când aveam drum la Deva. Ştiţi? Între Hunedoara şi Deva sunt 18 kilometri bătuţi pe muchie. Cam pe la două treimi din distanţă, cum vii dinspre Hunedoara, sunt ei. Sunt acolo dinaintea mea. Eu i-am perceput prin 1976, cred. Poate 1980. Nu bag mâna în foc.

read more »

08/10/2015

Dl. Lică şi dl. Smart TV

 

Dl. Lică şi-a cumpărat un televizor nou, un Smart TV. Ocupă mai puţin loc decât vechiul televizor, cu tub, mai ales că şi l-a fixat pe perete. Dl. Lică se uită foarte rar la televizor. La ce ţi-a trebuit televizor de cinşpe milioane, dacă tot nu-l deschizi decât o dată pe lună?, l-a întrebat Ilarion, curios ce-i va răspunde vechiul lui prieten. Îmi place telecomanda, zice dl. Lică în doi peri.

read more »

06/10/2015

Apa noastră cea de toate zilele

Cercetătorii NASA au anunţat că pe Marte există apă sărată în stare lichidă. Sursa> Mediafax

Cercetătorii NASA au anunţat că pe Marte există apă sărată în stare lichidă. Sursa> Mediafax

Ştirea că NASA a găsit pe Marte apă lichidă (e drept, cam sărată) reprezintă probabil descoperirea secolului. Este nevoie oare de un argument mai bun care să demonstreze cât de importantă e apa noastră cea de toate zilele? Depinde la ce te raportezi.

read more »

05/10/2015

Primul meu telefon mobil – o cărămidă ca-n filmele lui Charlie Chaplin

O femeie vorbeşte la telefonul mobil într-un film al lui Charlie Chaplin făcut cu zeci de ani înainte de inventarea aparatului. Sursa: The circus

O femeie vorbeşte la telefonul mobil într-un film al lui Charlie Chaplin făcut cu zeci de ani înainte de inventarea aparatului. Sursa: The circus

În urmă cu câţiva ani stârnea rumoare prin felurite medii o secvenţă* dintr-un film al lui Charlie Chaplin, The Circus, în care o femeie trece prin cadru, prin spatele unei zebre, vorbind la telefonul mobil. Nu discut acum teoriile privind călătorii în timp care au preferat să se plimbe prin filmele lui Chaplin (există colecţii întregi cu asemenea secvenţe), mă interesează doar telefonul.

read more »

29/09/2015

Subiectul european al anului

Problema refugiaţilor a fost prima ocazie în care românii au început să conştientizeze foarte direct faptul că aparţin unei comunităţi europene. A fost şi este cu siguranţă prima dezbatere adevărată la nivel european, la care românii au participat, cu mic, cu mare, acasă, la birou, în tramvai, la birt.

read more »

Etichete: ,
27/09/2015

Campionul

La capătul puterilor fiind, mi-am amintit ce îmi spunea profesorul de sport în timpul orelor de educaţie fizică din liceu: “Cândva îmi veţi mulţumi că vă pun acum să faceţi exerciţii de-adevăratelea”. Aşa că mi-am zis tradiţionalul Fie ce-o fi şi am mai tras o dată de mine. Mi-am forţat limitele, cum ar veni. Era însă foarte greu. Imposibil aproape.

read more »

27/08/2015

Cele 5 bloguri cu care aș pleca pe o insulă WiFi pustie

Cele 5 bloguri pe care le-aș lua pe o Insulă WiFi pustie. Sursa: InfoNaiv

Cele 5 bloguri pe care le-aș lua pe o Insulă WiFi pustie. Sursa: InfoNaiv

Au trecut aproape șase ani de când umblu prin blogosferă. Uneori mai cu avânt, alteori mai în liniște. Am două bloguri* și nu mă pot lăsa de niciunul. Cel mai probabil, le voi contopi în curând în unul singur (lucrez din greu la asta). Dar despre altceva voiam să vă povestesc.

read more »

06/08/2015

Aeul sprijină campania București – capitală culturală europeană

Vedere din București. Aeul de pe o alee strâmtă lângă Rond Baba Novac. Foto cu telefonul: Călin Hera

Vedere din București. Aeul de pe o alee strâmtă lângă Rond Baba Novac. Foto cu telefonul: Călin Hera

Afirmația din titlu este forțată. Pentru că, eu, unul, nu am vorbit cu Aeul despre acest lucru. Discuțiile noastre, obsedante într-o vreme, erau despre locurile unde a apărut aeul, atitudinea lui nonconformistă, surpriza descopirii a noi și noi aei („Nu scrii tu atâtea articole câte apariții pot eu să am”, mi-a zis la un moment dat, după ce mă împresurase de-a binele, organizase o ambuscadă aeuistică).

read more »

30/07/2015

A scrie la umbra trovanților

Trovanți care fac și umbră. Foto cu telefonul: Călin Hera

Trovanți care fac și umbră. Foto cu telefonul: Călin Hera

Din capul locului trebuie să mărturisesc faptul că pentru mine a scrie pe blog e o chestie relativ nouă. Am blog abia de șase ani jumate. Înainte de asta am scris te miri pe unde, fără să bănuiesc măcar ce suprize mă vor aștepta. Dar să nu anticipăm.

read more »

30/06/2015

Trei cuvinte despre o campanie pentru Beck’s Gold

Infograf despre campania „Cine spune că?” dedicată berii Beck s Gold. Sursa: InfoNaiv

Infograf despre campania „Cine spune că?” dedicată berii Beck’s Gold. Sursa: InfoNaiv

Mi s-a cerut să îmi dau cu părerea despre campania S.C. Bergenbier S.A. , dedicată berii Beck’s Gold, o băutură despre care se spune că ar fi „mai rafinată, mai ușoara, cu doar 4% alcool, potrivită pentru toți cei care gândesc liber”.

read more »

25/06/2015

Trei motive pentru care Samsung Galaxy Tab 4

Tableta Samsung Galaxy Tab 4, fotografiată la magazin. Foto cu telefonul: Călin Hera

Tableta Samsung Galaxy Tab 4, fotografiată la magazin. Foto cu telefonul: Călin Hera

Un cititor al acestui blog m-a provocat. Îl scosesem la înaintare pe domnul Fodor, care are motivele lui pentru a face rost de o tabletă Samsung Galaxy Tab 4. Din ce mi-a povestit el, din ce mi-am imaginat eu, din una, din alta, a ieșit o poveste – pe care v-am spus-o deja.

read more »

24/06/2015

Familia Fodor față în față cu o tabletă Samsung

Tabletă Samsung Galaxy Tab 4 (7.0, Wi-Fi)

Tabletă Samsung Galaxy Tab 4 (7.0, Wi-Fi)

Domnul Fodor are acasă un calculator vechi. Monitorul, care are afișată o fotografie cu copilul, pe când acesta era la grădiniță, ocupă jumătate din birouaș. Doamna Fodor are un laptop primit de la serviciu, pe care îl plimbă după ea toată ziua. Ăla micu’ e măricel acum și destul de nemulțumit de calculatorul vechi al lui taică-său. Ceea ce nu îl împiedică pe tânărul Fodor să se dea pe jocuri, chiar așa, mai încet, de câte ori are ocazia. Iar acum e vacanță, părinții plecați la serviciu, deci timp e berechet. Viteză nu prea e.

read more »

04/05/2015

Concurs FFE cu premiul la Lisabona

Afișele Festivalului Filmului European din București, Craiova, Iași, Tîrgu Mureș, Hunedoara. Sursa: ffe.ro

Afișele Festivalului Filmului European din București, Craiova, Iași, Tîrgu Mureș, Hunedoara. Sursa: ffe.ro

Pentru prietenii acestui blog şi pentru prietenii mei de pe Facebook, totul ar trebui să fie floare la ureche, pentru că ştiţi deja (aproape toate detaliile despre Festivalul Filmului European – FFE) și sunteți talentați & inteligenți. Pentru că acest concurs este despre Festivalul Filmului European 2015.

read more »

%d blogeri au apreciat asta: