Posts tagged ‘Anca Oprescu’

17/01/2016

Fotografie cu muzică

Împreună cu fiica mea și cu Anca Dionisie, poeta

Împreună cu fiica mea și cu Anca Dionisie, poeta

Mergeam în urmă cu patru ani la o lansare de carte specială. Și lansarea, cu muzică de cea mai bună calitate, live cu Walter Dionisie, cu picturi și o atmosferă creativă, la Sala Palatului, și cartea Apa de ploaie, scrisă de una din poetele mele preferate, Anca Oprescu (azi Dionisie), al cărui blog l-am descoperit cu bucurie și pe care l-am frecventat cu drag.

read more »

Reclame
29/04/2012

Atunci când mai mulţi îţi spun că ai restanţe e bine să te apuci de treabă

Această prezentare necesită JavaScript.

Am deja multe restanţe, dragii mei, şi mă simt pur şi simplu jenant că încă mai treceţi pe aici, în număr mare, mai des decât o fac eu. Asta mă face să re-reconsider poziţia mea faţă de acest blog şi să-mi propun să reiau activitatea pe aici. Dar e greu, e foarte greu, fiindcă am tot mai puţin timp pentru el, timp care tinde spre zero. Dar miza e mare, deci efortul merită făcut.

read more »

03/12/2011

Cascade de poezie

Cascada la Stâna de Râu, munții Retezat. Foto: Remus Suciu

La fel, altfel
Acelaşi parc, altă zi, aceeaşi.
Intrăm în detalii.
A îngheţat Trinkbachul.
Apar ochi, cozi, gheare.

Îmi plac aceste versuri (și fotografiile care le însoțesc). Se află pe blogul Veronicăi Niculescu, o veche prietenă,

read more »

27/05/2010

Apă de ploaie, poezie în suvoaie

O, ce veste minunată: cartea Ancăi , poeta rochiei rosii, există, e palpabilă! Abia astept să o am, s-o citesc.
E a doua veste faină din aceste zile, după ce am aflat vestea de la Adela.


Nu, versurile de aici nu sunt deloc apă de ploaie. Dimpotrivă!

Iată, mai jos, poemul de pe coperta IV:

lumina cea de toate zilele
asculţi…
neauzit foşneşte lumina
în umbra-ţi albă-
substrai neatins
aninat la marginea tăcerii

tulburi cu piciorul desculţ
apele cuvântului
în cercuri de neliniste oarbă
aduni lumina din cenuşa neplecării
rămânându-i in urmă ,
talpă nerostită de drum
iubitule,
mâine imi cioplesc un felinar de piatră
să pot auzi, deodată cu tine,
ne-întoarsă vreodată
în aceeaşi privire,
lumina…

%d blogeri au apreciat asta: