Archive for ‘ZideZi’

08/04/2021

Soldații de plumb și indienii

Când eram copil, mă jucam „cu indienii”. Niște figurine mici, din plastic, înfățișând cowboy, indieni americani și cavaleri în armuri surprinși de meșterii care îi făceau (acum îmi dau seama că nu știu unde erau produși) în poziții mai mult sau mai puțin războinice.


Eram în stare să îi așez strategic prin camera mea uriașă ore în șir, minuțios, pentru a mă juca apoi de-a ambuscada, recreând bătălia de la Posada, pe care mi-o imaginam grandioasă, ori faze din cărțile pe care le citeam atunci (Al. Dumas, Karl May etc.).

Aveam peste o sută de „indieni”, poate două sute, dacă pun la socoteală și caii interschimbabili, pe care îi țineam într-o pungă de plastic mare și îi dețineam împreună cu Sandu. O săptămână erau la el, una la mine și ne jucam împreună. Citeam aceleași cărți, ni le împărtășeam, inclusiv prin joc. Era fain.

M-am mirat un pic atunci când am aflat că și tatăl meu se juca, în copilărie, „cu indienii”. Atât că el copilărise în timpul războiului, în vremuri grele, și „indienii” lui erau… boabe de fasole. Albe, negre, maro, cafenii, cu picățele – mai mici, mai mari sau de-a dreptul uriașe.

Și el se inspira din cărți, cam din aceleași, și din grozăviile din realitatea imediată, de care nu putea fi ocolit. Bunicul meu cred că se juca cu soldați de plumb. Dar nu știu. Și el a prins un război adevărat în copilărie…

Când mă jucam eu, tata mă privea uneori. Cu drag, sunt convins de asta. Cred că pentru a retrăi cumva jocul. Cred că îi venea să mă ia în brațe, dar se mulțumea să mă privească și să își mute ochii atunci când, Doamne ferește, i-ar fi venit vreo lacrimă. Uneori se întindea pe canapea sau chiar pe covor, lângă joaca mea, și adormea. Era somnul lui cel mai liniștit și bun, știindu-ne acolo, la joacă, fericiți și în siguranță.

Când se juca tata, bănuiesc că mai trăgea cu ochiul la el vreo mătușă. Tatăl lui era plecat. La război, la anchete pentru care era luat pe sus de tovarășii noului regim, sau cu cine mai știe ce treburi importante. Cred că atunci când avea ocazia, bunicul meu tot așa se uita la fiul lui, cu nețărmurită dragoste. Adică știu asta.

O știu pentru că am avut norocul să îl cunosc pe tatăl tatălui meu și fiindcă am, la rândul meu, copii. Diferența e că vin în fiecare zi acasă, uneori mă joc eu însumi cu ei și deseori le spun cât de mult îi iubesc. Când adorm lângă joaca lor, sunt fericit.

Mai e o diferență. Așa cum am spus, nu doar că îmi vine să mă joc cu ei; o fac de multe ori cu pasiune, mă forțez să îi întrec. Vreau jocurile lor.

Copiii de acum rareori se joacă „cu indienii”. Nu mai e vremea plasticului. Acum se fac războaie pe laptop sau pe telefon sau pe tabletă.

(Text început în urmă cu mai mulți ani, pe când mă mai jucam cu copiii. Și pentru că, din cine știe ce pricini, nu am terminat textul, l-am programat să apară cândva, într-un viitor nedefinit și îndepărtat. Adică azi)

14/01/2019

Destinul omului cu părul blond

Era odată un om cu părul blond. Asta era o problemă, deoarece locuia în Țara Oamenilor cu Părul Grizonat. Toate drepturile, onorurile, privilegiile, le reveneau grizonaților. Cine nu avea norocul să se nască direct cărunt (un caz la un milion), era lipsit de orice șansă socială, politică, profesională. Era ostracizat până la vârsta senectuții. Pe care puțini o atingeau fiindcă lipsea speranța. La ce bun?, se resemnau tinerii. Tot ce aveau de făcut era să tragă de timp. Să trăiască-n doru’ lelii. Abia aceia care ajungeau (deja blazați) la primele fire albe de păr începeau să-și facă unele calcule, dar nu mai prea aveau cu ce.

read more »

01/11/2018

Dialogurile ilarionice

Dl. Lică trăiește încercând să se delecteze cu fiecare oră din viață. Ar fi hilar să pretindă că se delectează cu fiecare minut sau chiar secundă. S-ar păcăli în primul rând pe el însuși. Și nu e genul. În schimb, dl. Lică știe foarte bine că fericirea poate dura uneori doar o clipă, iar alteori îți trebuie ani să conștientizezi că ai trăit cu adevărat acea clipă. Dar asta e o altă poveste. Acum, dl. Lică trebuie să îi răspundă lui Ilarion la întrebarea dacă „după” mai este ceva și dacă da, ce? Trebuie să mai fie, explică dl. Lică, altfel n-ar avea rost. Dar dacă nu mai e nimic?, insistă Ilarion. Că n-ai de unde să știi. Hm, zice dl. Lică, și dacă n-ar mai fi nimic, tot ai mai rămâne o vreme în gândurile celor care își vor aminti de tine. Ceea ce poate fi deopotrivă fain și riscant, fiindcă totul devine subiectiv. Degeaba faci, dacă supraviețuitorul tău nu a priceput sau a înțeles grești. Dar eu am noroc, a mai spus dl. Lică și l-a privit pe Ilarion în ochii. Iar ochii albaștri ai prietenului său mai tânăr au scânteiat în fel aparte. 

read more »

01/06/2018

Paul Gabor, șlefuitorul de pipe

Am în față o carte importantă, din care citesc oarecum dinainte de a fi fost scrisă. Paul Gabor a adunat într-un volum (Negustorul de pipe) câteva zeci de texte (către 200!). Texte-bijuterie. 

read more »

22/05/2017

Din biroul alăturat se aud zgomote ciudate

Din biroul alăturat se aud zgomote ciudate: scaune scârțâind, pereți scârțâind, hârtii foșnind, zgomot de cești, voci în șoaptă, cu câte un ton mai ridicat, uși închise cu sfială. Pe sub ușa înaltă, albă, închisă, se strecoară o lumină albastră, care poartă toate aceste zgomote. Din câte știu, nu e nimeni dincolo.

read more »

Etichete:
18/05/2017

Despre fâstâceala din miez de zi

Autobuz cu traseu prin centru. Vreme frumoasă, asfalt curat. Aud în spatele meu o voce de doamnă: „Cobori la prima, băiatu’?”. Normal că nu întorc capul. Dar întrebarea este repetată, pe un ton ușor, însă foarte ușor, iritat. Întorc capul, citesc întrebarea în ochii doamnei. Recitesc iritarea. Mă fac mic. Mă fâstâcesc.

13/03/2017

Înjurături în trafic. Poziția domnului Lică

Dl. Lică își conduce cu demnitate mașinuța. Așteaptă cuminte culoarea verde a semaforului, reduce viteza în apropierea intersecțiilor, cedează trecerea, pornește ștergătoarele de parbriz, ascultă radio RFI. Totul, ca la carte. Afară plouă. Câinește. Sens unic în centrul Bucureștiului, mașini parcate în spic. Un Ford de culoare închisă încearcă să fure o poziție din coloană, poziția domnului Lică.

read more »

Etichete:
28/10/2016

Salut, sunt Călin Hera și blogger european en titre

Salut, sunt Călin Hera…

… salut, Călin!

… și Reprezentanța Comisiei Europene m-a desemnat Blogger European al anului 2015. A trecut un an de atunci. Dar sunt bloggerul european en titre, cum s-ar zice. Însă altceva vreau să vă spun.

read more »

26/10/2016

Ursuleții în Shanghai sau Arta grădinarului anonim

Ursuleti la Shanghai. Foto:Calin Hera (MfC)

Ursuleti la Shanghai. Foto: Calin Hera (MfC)

26/07/2016

Cum mă jucam în timpul liceului

Struț care descoperă ce se întâmpla dacă bagi capul sub apă. Desen de Calin Hera

read more »

15/06/2016

Români, bateți Elveția, în numele celor cu credite în franci elvețieni!

Franci elvețieni, monedă care a crescut ca Făt-frumos, ca scorul meciului România-Elveția

Franci elvețieni, monedă care a crescut ca Făt-frumos, ca scorul meciului România-Elveția

În numele celor care încă mai au credite în franci elvețieni, îmi doresc din suflet ca echipa de fotbal a României să bată Elveția la scor în acestă seară.

read more »

Etichete: ,
10/06/2016

Cum am pierdut cu Franța

Final de meci Franța-România 2-1

Final de meci Franța-România 2-1

Am pierdut onorabil și inevitabil.

24/05/2016

A-provocarea de marți pentru ziua de miercuri

Mașină roșie sub zăpadă albă. Foto: Călin Hera

Mașină roșie sub zăpadă albă. Foto: Călin Hera

Întrucât susțin din răsputeri Miercurea fără cuvinte, îi anunț aici pe toți cei interesați care este actuala Provocare de marți pentru ziua de miercuri: ideea de ALB.

read more »

09/05/2016

Festivalul Filmului European, no.20

Vedere din București. Intrarea Cinema Pro la deschiderea Festivalului Filmului European 2016. Foto: Călin Hera

Vedere din București. Intrarea Cinema Pro la deschiderea Festivalului Filmului European 2016. Foto: Călin Hera

Festivalul Filmului European a ajuns la ediția a 20-a. Aș fi putut scrie cu cifre romane, am preferat acest 20 pe care îl înțelege toată lumea. Pentru că Festivalul Filmului European este pentru toată lumea. Mulți chemați, prea puțini veniți.

read more »

01/05/2016

A umbla cu ouăle vopsite

Imagini din Atelier. Foto: Călin Hera

Imagini din Atelier, cu ouă proaspăt vopsite. Foto: Călin Hera

Imagini cu ouă proaspăt vopsite (joi), respevtiv proaspăt ciocnite (duminică). Hristos a înviat!

read more »

Etichete:
12/04/2016

Cum se aplică legea anti-fumat la nivel micro

Vedere din București. Anunț postat la Avizier după intrarea în vigoare a legii anti-fumat. Sursa: Călin Hera

Vedere din București. Anunț postat la Avizier după intrarea în vigoare a legii anti-fumat. Sursa: Călin Hera

Cum se aplică legea anti-fumat la nivel micro, că la nivel macro am văzut panouri care îndeamnă ruperea lanțului contrabandei cu țigări. Am văzut și că jurnaliștii s-au prins că legea făcut ca veniturile patronilor de localuri să scadă „cu 15-60%”.

read more »

08/04/2016

Europa văzută din spațiu

Marea Britanie noaptea, cu Aurora Boreală în plan secund. Sursa: ESA/NASA

Marea Britanie noaptea, cu Aurora Boreală în plan secund. Sursa: ESA/NASA

O fotografie de pe stația spațială, făctă de Tim Peake de pe Stația Spațială. În imagine, Marea Britanie, noaptea, cu aurora boreală în plan îndepărtat.

read more »

07/04/2016

Taxi. Cel mai tare protest față de grandomania BOR

Dan Teodorescu, de la trupa Taxi, a făcut o melodie-protest, „Despre smerenie”, în care arată, artistic, că apropierea de Dumnezeu nu se măsoară în aurul cu care poleiești o biserică. „Dumnezeu preferă lemnul, lemnul și spațiile mici”, nu o catedrală întinsă pe unșpe hectare, săli polivalente, 12 lifturi, parcare subterană, o suprafață de o sută de mii de metri pătrați ș.a.m.d. Cam ăsta e refrenul pe care îl cântă sau recită Dan Teodorescu și prietenii lui.

read more »

02/04/2016

Coadă la mall

 

Vedere din București, Coadă la mall Vitan. S-au băgat brățări la Pandora. Foto: Călin Hera

Vedere din București, Coadă la mall Vitan. S-au băgat brățări la Pandora. Foto: Călin Hera

Coadă la Mall Vitan. Zeci de oameni, către 100.

read more »

%d blogeri au apreciat: