Archive for ‘PAteorie’

24/07/2014

Dezvăluiri senzaționale despre începuturile Pahico

Am găsit, în arhivele personale, un text care cred că a apărut în primul Letopiset. Sau nu. Iată o parte. E despre începuturile Pahico şi toată lumea ştie că Pahico înseamnă începuturile Prozei Arhiscurte.

Saptamana trecuta s-a mai infiintat o federatie. Partea interesanta e ca fondatorii ei au skill ridicat la scris. Numele federatiei, Press Announcement High Council, e destul de explicit.

 

Cei cinci fondatori spun ca au descoperit o latura neutilizata suficient a Hattrick-ului: anunturile de presa, adica locul acela in care toti platitorii de supporter pot scrie ce cred ei de cuviinta.

Ce-si propun cei cinci?

Sa incurajeze emiterea unor anunturi de presa cat mai interesante, care sa faca din rasfoirea paginilor HT ale diferitelor cluburi apropiata de rasfoirea unor carti. Deoarece simion_popescu, heraoc, poclea, Maniero și Ticorosu cred de cuviinta sa scrie lucruri care lor li se par simpatice. Uneori vesele, alteori amare, de fiecare data cu un anumit talc. Multe din anunturile lor au fost preluate de duru pe forumul de pe computergames, in revista anunturilor de presa…

Ce v-a apucat?

simion_popescu: O mica mincarime in virfu’ stiloului si mici presiuni in buricele degetelor cu care il tin.
heraoc: Dorul de liceu, cand scrijeleam cu lama pe banca mesaje despre profi, colegi si colege
poclea: Nimic
Maniero: Nu-mi place cum suna “apucat”, are o nota peiorativa in intrebarea asta. O sa emit un comunicat de presa sub forma unui protest oficial.
Ticorosu: Pe mine m-a apucat un dor. Dorul de litera.

Un PA trebuie să fie scurt, lung sau mediu?

simion_popescu: Un PA trebuie sa fie foarte scurt, cuprinzator, dar sa aiba suficiente cuvinte incit sa umple spatiu de 500 de caractere. In cazuri exceptionale poate fi mediu.

heraoc: In acest caz, chiar nu conteaza marimea
poclea: Un PA nu trebuie sa fie nicicum. Un PA este un dar, si trebuie luat asa cum este. Singura limita este cerul. Si limitarea de 500 de
caractere (parca) a jocului.
Maniero: “Marimea nu conteaza” e valabila doar atunci cand e mica. Din pacate HT-ul ne limiteaza la 500 caractere (adica f putin), ceea ce inseamna ca putem zice si noi acelasi lucru: marimea nu conteaza.
Ticorosu
: Pe termen scurt, un PA trebuie sa fie mediu (max. 500 caractere). Pe termen mediu, speram sa poata fi mai lung.

Ce formula folositi? Foileton, proza scurta, cimilitura, vers alb?

simion_popescu: Da.
heraoc: Sint in cautarea unui stil care sa imi exprime mai bine trairile din jocul de hattrick. Momentan, ma incearca un soi de deznadejde, ca echipa joaca prost. Asa incat ma gandesc sa creez o lume paralela, sub forma unui scurt foileton.
poclea: Nu folosesc formule. Cum spuneam, PA-ul este un dar, iar cand apare eu nu fac decat sa-l reproduc. In orice forma sau formula ar fi.
Maniero: Ma bucur ca ai amintit de formule; ma fascineaza si sunt mereu in cautarea lor. De altminteri, acest lucru este vizibil la Coltul Tacticienilor.
Ticorosu: N-am ajuns inca la o formula castigatoare. Mie mi-e greu, inca, sa ma decid ce litera sa aleg. Asa ca le pun pe toate de-a valma, cum imi vin in minte. P-orma vad ca a rezultat un anunt de presa.

Pana la urma, ce face federatia voastra?

simion_popescu: Face misto de loturile de jucatori.
heraoc: Ofera sansa unica de a scrie alaturi de cei 4 mari maestrii; eu fireste, nu ma numar printre ei.
poclea: Deocamdata conferinta federatiei gazduieste niste dezbateri deosebit de interesante pe teme agricole. In plus, federatia asta am facut-o ca sa fim si noi sefi undeva (cel putin asta vreau eu). Deocamdata nu e prea bine, pentru ca nu avem pe nimeni dedesupt. Din punct de vedere administrativ vorbind, desigur.
Maniero: Ceea ce face orice federatie care se respecta: aduce in viata membrilor un strop de inedit, chestiuni interesante si complet inutile.
Ticorosu: Este o intrebare pe care nu incetam sa ne-o adresam, unii altora. Caci ce este un raspuns decat urmarea fireasca a unei intrebari istete?

Cine si cum poate intra in federatie? Cine poate ramane?

simion_popescu: Oricine scrie 3 fraze pe anunt. Sa ramai e mai greu.
heraoc: Deocamdata, e treaba Maestrilor Marii Loje. Eu sunt doar Baron pe langa Marea Loja.
poclea: Pot intra cei care merita. Pot ramane cei care intra.
Maniero: Fiind un club elitist, accesul este atent controlat si se face doar pe baza de recomandari din partea membrilor. Pentru pastrarea statutului de membru n-am impus inca nici o regula, asteptam pana clubul va deveni suprapopulat.
Ticorosu: Intr-o carte celebra era un enunt de genul “Cere si ti se va da”. In calitate de Maestru al Marii Loje ma simt dator sa adaug: “Daca meriti”. Odata intrat, nu ai decat de castigat. Launtric vorbind. Cu cat te apropii mai mult de Marea Loja, cu atat intelegi mai bine ce inseamna HTNirvana.

Sunteti francmasoni?

simion_popescu: Meandrele concretului.
heraoc: Nu, dar sintem pe drumul cel bun.
poclea: Desigur
Maniero: No comment.

Care e telul vostru final?

simion_popescu: Integrarea in UE.
heraoc: Eu vreau sa nu mai fiu pe langa ci in Marea Loja.
poclea: World Domination, evident. Pe langa asta as dori ca echipa HT sa mareasca spatiul pentru PA-uri (limita aia de 500 de caractere pur si simplu imi sufoca creativitatea). A, si as vrea sa-mi iau si un gip.
Maniero: Fireste, acesta nu poate fi decat unul singur (strigati cu mine sa ne auda Masi): Woooooooorld Dominatioooooon !!!
Ticorosu: Mie imi place sa cred ca dominatia primordiala a literei asupra skill-ului. Caci la inceput au fost cuvantul, anuntul de presa si abia apoi Hattrick 6.6.2. Oricum, cred ca 6.6.3-ul va fi mai literar.”

 

NOTĂ. Acest text a apărut mai întâi pe Blogul Grupului Pahico şi reprezintă o discuţie purtată într-o perioadă foarte incipientă a ceea ce avea să devină ulterior Proza Arhiscurtă.

 

 

Anunțuri
Etichete: ,
18/11/2011

Ce nu e proza arhiscurtă

Statuie în Parcul "Orăşelul copiilor"din Bucureşti. Foto: Calin Hera

Doar cârcotasii pot spune despre chestia de mai jos „iaca ce e proza arhiscurtă!”. Cum ei există si cum noi avem simtul umorului, le ridicăm mingea la fileu, pentru a râde la urmă, mai bine 😉

Am primit asta de la Laurean, un, deja, clasic al PA-urilor din Pahico.

read more »

18/04/2011

Povestea cu microcipul slefuit

Public acest text pentru a treia oară pe acest blog. Prima oară l-am publicat, ca editorial, într-o revistă dedicată PA-urilor, Letopisetul Pahico îi zicea. Chiar, poate n-ar strica să vă arăt, cândva, colectia de letopisete. Revenind la textul ăsta, vă spun că, atunci când l-am scris (si ceva vreme după) mi s-a părut că ar putea reprezenta prefata unei cărti de proză arhiscurtă (dar as mai edita, pe ici, pe colo; de exemplu, experienta oferită de acest blog si prietenia cu voi e de neocolit).
Dar vreau să deschid o discutie despre Teoria PA-ului.

Asadar, iată:

Cum să şlefuieşti un microcip

Dacă ar trebui să mă descriu, aş zice că sunt un tip cu programul încărcat. Genul „vreau o zi cu măcar 25 de ore”. Când apuc să văd un film la TV, aproape niciodată nu-l văd cap-coadă. Pierd începutul, finalul, ori le pierd pe amândouă. De cele mai multe ori, văd doar o bucată din cuprins.

Prima oară, chestia asta m-a enervat. Acum mă fascinează. Mi se pare ceva foarte rafinat să reconstruiesc povestea, în mintea mea, aşa cum îmi imaginez că ar fi trebuit să se desfăşoare până în momentul în care o văd la TV. Să descopăr şi să încerc să înţeleg personaje despre care n-am suficiente elemente sau nu le am, în orice caz, pe cele la care a avut acces telespectatorul obişnuit.

Cine e mai câştigat? Eu, că-mi pun la lucru imaginaţia ori, vorba aceea, creativitatea, sau vecinul meu, telespectator normal, că-şi îmbogăţeşte cultura generală şi nu e condamnat doar la propriile-i idei?

read more »

02/03/2011

O raită prin lumea PA

Dragii mei,
e tardiv, dar e mai bine decât niciodată. Vreau să spun: mă bucur că proza arhiscurtă a ajuns să trăiască si în afara acestui blog. Mă refer, într-o ordine aleatoare, la:
– proiectul lui Dan Costinas, „Umbra mării”, o serie de 24 de PA-uri, din care a publicat deja 23 (aici e ultimul) si care, cine stie, ar putea face parte dintr-un volum de proză arhiscurtă.
PAvestea fără sfârsit, initiată de Victor, Carmen si Bogdan, un sir de PA-uri unul din altul, care alcătuiesc o proză scurtă captivantă 😉
Carmen Negoită si-a schimbat profilul blogului, axat până de curând în special pe fotografii: „îmi doresc ca acest blog să rămână doar pentru publicarea de PA-uri şi alte texte”, spune ea. Cu această ocazie, m-am hotărât să lucrez nitel la blogroll, pentru a aduce la zi categoria „PAutori” 😉
Serafim a organizat un interesant concurs de proză arhiscurtă ortodoxă, ducând PA-ul într-o lume aparte.
LeeDee P., Leo, LePetitPrince si Cristian Dima, Laura Driha (de completat lista!) publică frecvent PA-uri, fără să fie vorba de „obligatia” de a participa la vreun concurs

22/10/2010

Ce trebuie să aibă o proză arhiscurtă

Cu prilejul votării celor mai bune/populare PA-uri ale etapei a doua a concursului „Cinci săptămâni în palon” (etapa „O gazdă perfectă”), i-am rugat pe cei care au votat să spună ce si, mai ales, de ce.

Scriem PA-uri împreună de mai multă vreme, dar am discutat prea putin despre ceea ce credem că trebuie să fie un PA bun. Ce face dintr-un text de 500 de semne o proză arhiscurtă de calitate?

Răspunsuri posibile sunt mai multe. Gina a dat un răspuns sincer: pentru că-mi place.

read more »

03/08/2010

Un PA genial de Turgheniev

Se zice că odată nu ştiu care doctor a venit, carevasăzică, la un bolnav, când acela era de-acum dus ad patres. Când servitorul de la intrare l-a oprit, spunându-i că nu mai e nevoie de el, doctorul, fâstâcindu-se, căci nu se aşteptase la aşa ceva, l-a întrebat: „Dar înainte de moarte, boierul a avut sughiţuri, nu?” „O, da, a avut!” „Si a sughiţat din greu, nu-i aşa?” „Da, tare din greu”. „Aha, asta e bine”, şi a făcut cale-ntoarsa.

NOTĂ. Am găsit acest fragment în „Parinti şi copii”, de Turgheniev, la pagina 145, în ediţia 2010 a Editurii Litera, Colecţia de buzunar. Consider că acest text de 436 de semne poate fi considerat un model de proză arhiscurtă. Are tot ce vrei în el, are poveste, are atmosferă. Are geniu.

23/06/2010

File din istoria prozei arhiscurte

Era prin primăvara anului 2004. Jucam de doi ani un manager de fotbal online, hattrick si, pe când începusem să mă plictisesc nitel, am dat peste o „facilitate” a jocului: scrierea unor anunturi de presă = press anouncement = PA. Toti cei care foloseau asta scriau stupizenii legate de „marile” lor cluburi de fotbal virtual.

Îmi încoltise ideea că în cele 500 de semne disponibile se pot scrie mici povestioare. Am încercat câteva, scrâsnind. Era al naibii de neplăcut să vezi că ti se termină pagina când încă n-apucasei să spui „esentialul”. Apoi am căutat, printre câteva mii de beneficiari românia ai acestei facilităti, câtiva asemeni mie. Am găsit, cu plăcere, o mână de oameni.

Am fost sase care am înfiintat (iulie 2004) o „federatie” a scriitorilor de PA-uri, PAhico. „Federatia” era o altă facilitate a jocului care permitea gestionarea unui forum destul de complex, foarte prietenos. Treptat, ni s-au alăturat câteva zeci, apoi am trecut de o sută de amici virtuali cu o pasiune comună: textele de 500 de semne. Am învătat unii de la altii, am perfectionat. Am organziat concursuri, cu clasamente săptămânale. Am devenit o comunitate incredibilă. Văzuti din afară, păream un fel de elită bizară a „jocului”.

În cei sase ani care au trecut de la înfiintarea Pahico s-au scris, numai acolo, peste 4.000 de PA-uri. Între acestea se află cel putin 500 de texte bune si foarte bune si cel putin 100 remarcabile.

În urmă cu vreo doi-trei ani ne-a venit ideea că povestea asta trebuie să meargă mai departe. Ne-a venit ideea că putem vorbi despre un gen literar (habar n-avem de very short stories).

Mi-am dat seama că PA nu exprimă prea mult. E o abreviere OK, dar în spatele ei trebuie să fie un termen clar, puternic. Primul gând a fost să-i zicem proză foarte scurtă/ultrascurtă. Dar PA nu putea fi abrevierea a asa ceva. O amică a spus: proză arhiscurtă. Si asa i-a rămas numele, fie-i lăudat!

Apoi am iesit în lume. Am cochetat cu ideea de a face o antologie de PA-uri. Am făcut două planuri. Apoi am zis să facem o pauză, să vedem întâi dacă ideea ar putea prinde si în afara Pahico. Asa am ajuns în blogosferă. Primul blog de proză arhiscurtă a fost asa si asa. Al doilea, mai mult asa. Apoi, o parte dintre noi a făcut un blog foarte serios si foarte bun, de analiză politică. O parte (eu) a făcut acest blog. Altă parte a rămas doar în Pahico sau s-a „pierdut” pe drum.

Bucuria mea cea mai mare e că încă se mai scrie excelent în Pahico (mai putin cantitativ, dar foarte bine calitativ!) si că există deja, independent de Pahico, foarte multi scriitori de PA-uri aici, în blogosferă. Deocamdată, pe cei mai multi îi stiu. Sunt legati, mai mult sau mai putin, de acest blog.

Initiativele lui Mircea Popescu au făcut însă ca ideea de proză arhiscurtă să capete o oarecare independentă de blogul meu. Mă astept ca, în curând, să apară mai multe astfel de nuclee si proza arhiscurtă să stea linisitită pe propriile ei picioare. Apoi vor apărea cărtile. Cam asta e.

PS Am scris acest text ca urmare a unei întrebări pe care a pus-o cineva pe blogul lui Cristian Dima.

04/03/2010

Regula 500

Am purtat, prin comentarii la diferite articole, o discutie cu Laura Driha, care era nedumerită si, mi s-a părut, un pic dezamăgită. Despre ce este vorba?

Laurei i-au sărit în cohi câteva PA-uri mai recente care depăseau în mod vădit limita de 500 de semne. „Dacă e voie, atunci eu de ce m-am chinuit să respect regula? Nu e corect!”, mi-a reprosat ea, pe bună dreptate, se pare.

Răspunsul meu a fost, în esentă, următorul: proza arhiscurtă e un text care se întinde pe aproximativ 500 de semne (dacă iese din marja de 500 plus-minus 5-10% devine altceva). Concursurile pe care le-am organizat până acum au avut două scopuri declarate

1) de a servi ca pretext pentru a aduce cât mai multi oameni în familia PA si
2) de a-i provoca pe scriitorii de PA-uri să scrie cât mai bine, să-si perfectioneze scriitura (inclusiv citindu-se unii pe altii – si de aceea v-am rugat să participati la jurizare)

Faptul că am acceptat în concurs si texte care, cum spuneam mai sus, depăseau vădit cele 500 de semne (urcând chiar spre 800-900!) e simplu de explicat: e greu să scrii, din prima, atât de concis cât cere regula PA. În plus, faptul că vine constant scriitori noi alături de grupul nostru, face ca acestia să nu primească mereu, prompt, informatiile necesare. Recunosc acest neajuns, mi-l asum. Mă interesează în primul rând pasiunea de a scrie si disponibilitatea de a o face. Regula celor 500 de semne se poate adopta si treptat, fără ca asta să mă deranjeze – si cred că nici pe voi nu vă deranjează dacă apare câteun text de 800 despre care autorul crede sincer că e PA. Multi am trecut prin faza 800, probabil.

În orice caz, cei care se află pe pozitii fruntase în clasamentul general al concursului 24 de ore scriu, aproape fără să numere, texte de 500 de semne (plus-minus 5-10%), deci se încadrează. Sunt absolut convins că toti cei care aspiră la a scrie proză arhiscurtă îsi vor regla ei însisi ritmul astfel încât să respecte această regulă.

PS Acest text nu e o polemică. Dar am simtit nevoia să exprim acest punct de vedere. Si dacă tot mă aflul la etapa mărturisirilor, recunosc: concursul 24 de ore mi-a întrecut asteptările. Sunt încântat de ceea ce am reusit împreună!

Etichete: ,
03/03/2010

Stadionul deocamdată PA

Eram în drum spre birou, azi dimineată. Nu stiu ce m-a pus să mă uit în zare. Am văzut: macarale. Apoi am văzut un contur. Asa că am făcut un mic ocol, pentru deja obisnuitele fotografii din masină.
Am impresia că noul stadion bucurestean va arăta chiar bine. Cel putin în faza asta, de PAconstructie, asa pare 😉


Vedere de ansamblu, dinspre „Maior Coravu”. Pare ceva mare


Detaliu pentru a scoate în evidentă înăltimea constructiei


Atunci când am făcut această fotografie m-au lătrat câinii. Ce se va alege, oare, de maidanezii din bălăriile de acum?


Pentru cei a căror imaginatie are nevoie de date precise. Aviz inginerilor! 😉

22/02/2010

Pahicritica lui Caligul

Salut aparitia unei pahicritici savuroase, probabil prima din spatiul ex-Pahico, în orice caz, prima de o întindere apreciabilă. Recomand, asa cum îl recomand tot mai des pe Caligul, si sper ca gestul lui să nască pui vii 😉

Etichete: ,
16/02/2010

Proza arhiscurtă. Acasă

Multumită lui Mircea Popescu, am primit un domeniu, prozarhiscurta.com unde intentionez să facem o casă a PA-ului.

Planul e ca acolo să se adune un fel de cremă a prozei arhiscurte, să fie un cenaclu/laborator de proza arhiscurtă, locul de trecere spre PA-ul tipărit. Planul e amplu – partea lui ambitioasă include si o editură.

Deocamdată mi-am prins urechile cu detaliile tehnice ale alcătuirii site-ului. N-am nici timp liber cât mi-ar trebui si, sincer să fiu, nici nu-mi doresc să am ;).

În orice caz, nu voi putea tine toată sandramaua de unul singur. Prin urmare, orice ajutor e ultrasuperbinevenit (inclusiv pe partea de administrare).

Nu am de gând să abandonez acest blog. Cu sigurantă, însă, prozarhiscurta.com va avea concursuri proprii (însă nu multe – probabil max. două într-un an).

03/02/2010

Ponturi pentru ghicit în PA-uri

Cred că putem deja să pornim o discutie, plecând, ca pretext, de la concursul de ghicit de pe blogul lui cell61. Vă rog să spuneti care vă e secretul atunci când ghiciti că un text, un PA în cazul ăsta, e scris de cineva. Ce vă ajută să identificati un autor? Ce defineste stilul?

M-as bucura dacă ar răspunde la aceste întrebări si Caligul, cel mai dibaci ghicitor de autori din câti cunoastem aici.

26/01/2010

Universul suficient

Nici n-a apucat să scoată bine capul în lume, că prozei arhiscurte i se pregăteste ceva. Deocamdată, Adrian Mihalcioiu vorbeste despre Proza Aproape Twitter (PAT) :P.

Asa cum am comentat si pe blogul lui, am experimentat în Pahico si mini-PA-urile, dar a fost un exercitiu esuat. Acelasi lucru se poate spune si despre maxi-PA-uri = textele de 1.000 de semne.

După cum bine observa Adrian, forma fixă (el a dat exemplu haiku-ul) poate merge la poezie, dar la proză, ba. Partea importantă, definitorie, în cazul prozei arhiscurte, nu e strictetea celor 500 de semne, ci ideea de 500 de semne. Cei care au deja experienta acestui gen (sic!) literar stiu ce vreau să spun. Autori precum Leo, Gabi, LordDIf sau Caligul, ca să dau doar câteva exemple, nu mai numără literele si spatiile dintre ele, ei le simt. „Conventia 500 de semne” înseamnă o concizie care permite si mici înflorituri si imagini puternice si ruperi de ritm. E un univers doar aparent strâmt. E universul suficient (spre deosebire de PAT, care e mai mult o glumă, as zice.)

P.S. Singurul PAT memorabil (chiar PAAT = proza aproape aproape twitter) pe care îl stiu e unul scris de Piticot, un coleg din Pahico:
Cleopatra
Libertatea nu inseamna sa nu fii sclavul nimanui, ci sa fii sclavul cui vrei tu.

22/01/2010

PApostolul Mircea

Mircea Necredinciosul a rezolvat, implicit, trilema de săptămâna trecută: a acordat un interviu la Radio Guerilla în care a vorbit despre concursul de proza arhiscurtă de pe blogul lui. Timp de cinci minute s-a vorbit în FM despre acest concurs si, implicit, despre PA-uri! Mi se pare un pas. Nici mare, nici mic, dar venit la timp.

De ce spun asta? Chiar dacă n-am stabilit încă dacă proza arhiscurtă e gen literar sau specie literară, am ajuns cu totii la o concluzie: proza arhiscurtă există! Tot asa cum există si autori de PA-uri. Că tot am pornit de la trilema lui Mircea, la concursul de proză arhiscurtă organizat de el s-au înscris deja foarte multi concurenti – cred că mai multi decât scriu PA-uri pentru concursurile organizate aici. Am citit acolo câteva texte remarcabile. Îmi scot pălăria în fata lui Mircea.

Faptul că se scrie, asumat, proză arhiscurtă (oarecum independent de locurile unde eu însumi am promovat asta, Pahico si acest blog + Grupul de sustinere a prozei arhiscurte deschis de Leo pe polimedia) e primul semn important că acest gen literar (sic!) are un viitor.

Stiu, pasul decisiv va fi făcut atunci când an treia generatie, ca s-o numesc asa, se va exprima de una singură, fără legături prea directe cu umilele persoane ale înaintasilor. Ceea ce încep tot mai mult să cred că se va întâmpla.

06/01/2010

Proza arhiscurtă văzută de un romancier

Mircea Popescu a scris pe blogul lui despre proza arhiscurtă. El porneste de la teza că „se gasesc practicanti care sa-l viseze gen literar, dar ma gandesc ca-i evident de ce asa ceva nu se poate”. Aici am o primă observatie*.

Mai jos, Mircea Popescu spune ceva interesant, cu care sunt de acord partial. „Primul avantaj este ca ingaduie aspirantului la perfectiunea intr-ale scrisului sa-si perfectioneze scrisul in profunzime.”

Sunt de acord si cu fragmentul următor: „(PA-ul) expune structura intima a frazei. Indeobste se crede ca ritmul, rima si masura sunt procedee ale poeziei si nu intereseaza prozatorul, asa cum indeobste se cred tot felul de tampenii. Ritmul, rima si masura sunt procedee lirice, cum e si aliteratia sau (vedeti unde duce ?!), si din moment ce “poezie lirica” nu-i un pleonasm, se vede treaba ca este totusi ceva acolo.

În principiu, Mircea Popescu spune că PA-ul este un exercitiu util si atât. Cu cuvintele lui (mestesugite): „o tehnica utila invatarii si studiului (care este proza arhiscurta) poate eventual prelua controlul ospiciului (care este mintea prozatorului) si conduce oistea-n malformatie. Tot asa cum nu se merge la razboi cu gloante de manevra, tot asa cum nu se canta la concert cu instrumente acordate pentru compozitie, tot asa cum nu se expune panza de sters pensule, tot asa”.

Textul întreg si mica discutie, aici. (Recomand!)

* Observatii.
Proza arhiscurta poate ajunge să fie considerată gen literar, oricât de sus si de departe am privi-o acum. În orice caz, este foarte probabil să apară pe piată carti agreabile care să contină PA-uri pe care cititorii să le citească cu plăcere, la fel cum citesc poezie sau proza mai lungă (sic!). Să le recitească si să le citeze. Asa cred eu. Nu e suficient pentru a primi patalama de gen literar, stiu. Dar e un pas.

Sunt de acord si cu ideea că PA poate fi doar un exercitiu util, o etapă, o trecere. O perfectionare si atât. Poate fi si o capcană. Poate fi si limbajul de succes al bloggerilor. De ce nu? Dar nimic din astea nu exclude ideea devenirii nuui gen literar.

Nu orice text de 500 de semne e un PA. Nu orice snoavă sau banc e un PA. Un PA e acel text care, de exemplu, îti provoacă imaginatia, te face să continui povestea în mintea ta.

UPDATE.
Am scris mai demult, într-un Letopiset Pahico (nu mai stiu în care), un editorial despre ceea ce e PA-ul. E cam lung, dar la teorie mi-e greu să rămân la 500 de semne.

17/12/2009

În PA-uri să ne adunăm

Deschid discutia despre viitorul concurs de PA-uri. Vă rog să spuneti aici ce idei si ce observatii aveti în general si în special în legătură cu jurizarea si, fireste, cu temele/felul noului concurs.

În principiu, mă ofer să găzduiesc eu un nou concurs, dar asta nu exclude ideea ca fiecare dintre voi să o puteti face, pe blogurile voastre, dacă doriti. Salut ideea drawforjoy si vă invit să luati cu asalt blogul Roxanei!

Despre clasament.
Eu cred că trebuie să păstrăm ideea de clasament. Unele texte sunt mai bune decât altele si cred că acest lucru trebuie să fie reflectat într-un clasament, chair dacă acesta poate fi acuzat de subiectivism. Nimeni nu are pretentia că dă verdicte. E un fel de vot al publicului. Repet, cred că o competitie e folositoare. Una amicală, fireste.

Despre regulamentul de jurizare.
O variantă, pe care o experimentez deja în Pahico, este aceea ca arbitrii să împartă cele 10 voturi la cel putin 4 PA-uri si cel mult sapte. În functie de pozitia PA-ului în clasamentul de etapă, autorii primesc puncte în clasamentul general, astfel:
Locul 1 = 10p
Locul 2 = 7p
Locul 3 = 6p
Locul 4 = 4p
Locul 5 = 3p
Autorii care primesc cel putin un vot, primesc 2p în clasamentul general. Simpla participare oferă 1p în clasamentul general.
Autorii mai multor PA-uri punctează în clasamentul general numai corespunzător celui mai bine clasat PA în clasamentul de etapă.
– Varianta cell61: Fiecare arbitru trebuie să acorde voturile după schema 6-5-4-3-2-1 sau 5-4-3-2-1.

Posibile variante de concurs.
În acest moment, cel mai mult mă tentează să facem un concurs de tip PAlink. Pe lângă provocarea de a lega cuvinte, grupuri de cuvinte aparent fără legătură în texte cu noimă, există si farmecul punctelor în Zelist (sper că blogurile voastre au profitat, măcar un pic, de experimentul ăsta).
– Propunere Leo: să propuna fiecare participant inscris la concurs ori un titlu, ori o tema, ori un cuvant.

Despre anonimat.
S-a desprins ideea ca numele autorilor să fie aflate doar după jurizare. N-am nimic împotrivă.

10/11/2009

De două ori câte 500 de semne despre PA

Postez câteva idei de Teorie a PA-ului, întrucât au fost destul de multi care au întrebat, în ultima vreme, ce e, dom’le, PA-ul si cu ce se mănâncă?

1. Acolo de unde vine PA-ul, ca gen literar (sic!), definiţia principală, scurtă, concisă, e „maximum 500 de semne”. Primul PA pe care l-am scris pe acest blog a fost măsurat de maşinăria wordpress. Au ieşit 82 de cuvinte. Dar nu asta e important. Pot fi şi 100 de cuvinte, dacă altfel nu se poate. Importantă e ideea unui text foarte scurt, arhiscurt, care să spună multe în puţine cuvinte. Care să sugereze. Să trezească o poftă. Să incite, să excite, să provoace imaginaţia cititorului, să-l facă să continue povestea, în mintea si-n inima lui.

2. Despre genul literar cu pricina: pahiliteratura. Există entuziaşti care văd deja un viitor şi care vorbesc deja despre un gen literar. Şi există realişti care spun că e cazul, măcar, să apară o carte-două, o cronică-două. E clar: ne trebuie pahicritică şi ne trebuie pahicritici. În orice caz, eu sper ca PA-ul, ca specie literară, să nu rămână ceva doar la nivel de blogereala (deşi n-ar fi de colo nici aşa!). Sper să publicăm, în curând, cărţi de PA-uri. Deci, îmi place să cred, se poate.

27/10/2009

Cel mai reuşit PAjoc

În completarea discuţiei despre PAjocurile de până acum, vă propun un sondaj de opinie. E un sondaj multiplu: puteţi alege câte trei PA-uri din lista de mai jos.

NOTĂ.
PAjoc este un PA pe care îl scriem împreună: fiecare adaugă câteo propoziţie cu oarecare noimă celei precedente, astfel încât să rezulte un text de aproximativ 500 de semne (sau mai puţin) care să încânte cititorul şi săi provoace imaginaţia.

Stăpânul rotiţelor
Am nimerit în plină nebunie. Depărtarea de realitate se poate face încet, folosind rotiţele fără zimţi. Oratorul stia foarte bine ce are de facut. Îl simteam incordat ca pe o fiara inainte de atac atunci cand, simtind ca multimea s-a potolit si este suficient de subjugata, pregatea asaltul final asupra constiintelor.

Tăcerea fluturilor
Am nimerit în plină nebunie. Paradoxal, mă simt atât de bine încât n-aş mai pleca de aici. Nebunia mi se potriveste manusa. Aflasem asta de când cu fluturii. Fluturii aceia mici si negri despre care îti vine să zici că sunt muste.

Să înceapă nebunia!
Am nimerit în plină nebunie. Prima reactie a fost sa renunt. Dar mi-am zis: “de ce nu?”. Labirintul părea inocent. E drept, era cam mult nămol. Am luat puţin pe degete şi mi l-am întins pe faţă. Abia acum eram pregătit.

Gladiatorul
Am nimerit în plină nebunie. Am dat sa fug dar m-am trezit ca pasesc inapoi. Instinctiv. . Am simtit peretele rece pe spate. Gloata striga ca smintita. Mi-ar fi greu să zic acum “joacă-se cine-o vrea cu focul ăsta.

Caleidoscop
Am nimerit în plină nebunie. Multimea de gura-casca privea buimacita submarinul. Era galben şi din interior se auzea muzica celor de la Beatels. Când te uiţi mai de-aproape îţi dai seama că nici nici şopârlele care dorm pe el nu respectă măsura. Soparlele nu stiu decat masura 1/2: coada sus, coada jos.

Matrix
Am nimerit în plină nebunie. Eram singurul viu, singurul cu aripi. În lumina de crepuscul, hâda mulţime de nevertebrate viermuia sinistru, sorbindu-mă ca o mlaştină. Noroc cu aripile care m-au ajutat să zbor spre lumină. Sau doar asa credeam?

(Domnul Lică transpiră răsfoind)
”Oamenii sunt precum cărţile: pe unii îi ghiceşti după prima pagina, alţii te incită să-i aprofundezi.” Era sigur că citise undeva asta, nu contează unde, contează că i-a venit în minte acum, când o strânge în brate. Voia s-o citească din scoarţă în scoarţă, dar se tot poticnea la prefaţă. Nu avea decât două opţiuni : să citească rezumatul (o aventură fulgerătoare de o noapte) sau să consulte critică literară (toţi prietenii care o citiseră).

(A citi frumusetea)
”Oamenii sunt precum cărţile: pe unii îi ghiceşti după prima pagina, alţii te incită să-i aprofundezi.” Era sigur că citise undeva asta, nu contează unde, contează că i-a venit în minte acum, când o strânge în brate. Voia s-o citească din scoarţă în scoarţă, dar se tot poticnea la prefaţă. Asta pentru că stia: oricât ar fi de bună, frumuseţea citită prea mult, dezamăgeşte.

(Cărtile si regretul)
Între doua mutari, intelectualul îsi lasa unele carti in vechea casă. În schimb cară cu el o grămadă de lucruri nefolositoare. De exemplu, acest regret. Cărtile le citise din scoarta-n scoarta. Regretul nu-l descifrase încă. Putea să moara intr-o zi lasand in urma atat cartile cat si regretul, nepriceput si la fel de nefolositor. Poţi denumi asta abnegaţie sau iubire de carte ?

(Ceri decenţă, obţii dezamăgire)
Între doua mutari, intelectualul îsi lasa unele carti in vechea casă. În schimb cară cu el o grămadă de lucruri nefolositoare. De exemplu, acest regret. Promite azi să se descotorosească de toate vechiturile, dar se dezamăgeşte a doua zi ; şi astfel duce-n spate şi un regret, şi o dezamăgire. Poţi denumi asta abnegaţie sau iubire de carte ?

Răsăritul lui
Se trezea dis de dimineaţă, de ani de zile, încercând să surprindă răsăritul. Apusul nu-l văzuse niciodată, nu-l interesa ; naşterea soarelui, mereu altfel, îl fascina de fiecare dată. Poate pentru că nu ştia sau ignora faptul că un apus era de fapt un nou răsărit. Citise undeva ideea asta si-l enerva că si-o amintea exact acum, când izbucnirea soarelui, iminentă, trebuia să-l umple de entuziasm. Prima rază pulveriză iritarea: acum zâmbea ca un copil.

PAdialog (neterminat)
– Asta-i pe franţuzeşte?
– Nu dragă, e pe franco-româneste.
– Mă refer la păstaia din farfurie?
– A ! E cina, dragă. Mereu abstractizezi…

Etichete: ,
27/10/2009

PAuză cu pretenţii

PAjocul început zilele trecute merge bine, aşteptat de bine. O explicaţie e aceea că vorbim despre un joc simplu, în care acela care participă n-are decât să adauge o propoziţie (cel puţin asta e prima impresie). O altă explicaţie e atractivitatea genului pahiliterar.

Am observat că există un aşa zis nucleu dur al autorilor de PA-uri; sunt cei care, în principiu, au participat regulat la concursurile de PA-uri şi care scriu PA-uri pe blogurile lor, mai des sau mai rar. Aceştia contribuie, uneori cu entuziasm, şi la PAjoc. Lor li se adaugă unii cititori constanţi ai acestui blog, cărora le mulţumesc încă o dată, plus alţi câţiva care au devenit mai activi pe blogul meu cu ocazia PAjocului. Sunt încântat că o fac şi îi rog pe cât mai mulţi să intevină.

Privind textele rezultate, am observat, pe de o parte, tendinţa de a duce PA-urile făcute la comun către o zonă poetică, filosofică aproape. A doua tendinţă este a o da pe glumă. E firesc, întrucâtva, deoarece aceastea sunt tendinţe generale ale autorilor de PA-uri (PA-ul anecdotă e, probabil, cel mai de succes gen pahiliterar).

Experimentul PAjoc a mai demonstrat ceva: cele mai de succes propoziţii sunt cele surprinzătoare, care pot deschide mai multe căi. De cele mai multe ori simple pur şi simplu. Mi-amintesc, de exemplu, acel „instinctiv” al lui LePetitPrince, propoziţia-cheie, poate, a versiunii 4 din Primul PA în căutare de semne.

Mai ales în cazul primului exerciţiu am fost aproape forţat să închid câteva PA-uri pentru că a patra sau a cincea propoziţie pur şi simplu erau finalul perfect, dincolo de care s-ar fi putut adăuga aproape orice, deci devenea treaba cititorului să continue, în gând, povestea. Aici stă un secret al pahiliteraturii: acela că trezeşte pofta, că râcăie imaginaţie, că stârneşte creativitatea.

Mi-ar plăcea să comentăm împreună, pe mai departe, după ce am scris împreună vreo zece PA-uri. Vă provoc, deci.

Etichete:
%d blogeri au apreciat asta: