Archive for ‘Mirări’

04/05/2021

Subiectiv

Prima oară când ești pe un traseu de creastă, ți-e teamă. Îți vâjâie capul, ți se amestecă frica pură și mândria. Apoi te obișnuiești. Te împaci cu muntele, îl înțelegi, te cunoști mai bine pe tine însuți. Ți se pare firesc să ajungi acolo, să privești de sus. Te simți bine, ești puternic, în formă. Tinerețe fără bătrânețe, asta crezi că ai obținut. Apoi intervine ceva. Pe măsură ce înaintezi în vârstă, ți se pare că în fiecare săptămână e un pic mai sus vârful. În loc să-l urci, îl povestești.

Etichete: ,
02/05/2021

A iubi

El merge pe drum, ea merge pe drum sau stă, se întâlnesc, se iubesc, au un copil. El o iubește pe ea și îl iubește pe copil. Ea îl iubește pe copil și are grijă. Copilul îi iubește pe amândoi, apoi devine adolescent. Tatăl îi iubește pe amândoi, dar nu arată (e ca o stâncă), mama îl iubește pe copil și are grijă, copilul se îndrăgostește de cineva de vârsta lui. Apoi copilul are un copil, pe care îl iubește, tatăl îi iubește pe toți, mama îi iubește pe copil si pe copilul copilului și are grijă. Dumnezeu e ca tatăl, îi iubește pe toți (dar mulți nu înțeleg că e ca o stâncă) și ca mama – are grijă. Fiul lui Dumnezeu îi iubește pe toți. Și le arată.

Etichete:
30/04/2021

Zâm. Zâmbet

O femeie tânără merge pe trotuar și parcă zâmbește (așa e mersul ei). Zâmbetul e ceva contagios. Se ia. Însă doar dacă te afli la distanța socială potrivită. Dacă ești prea departe, nu-l vezi. Dacă ești prea aproape, ești prea aproape ca să mai conteze și s-ar putea să-ți vină pur și simplu să săruți buzele care zâmbesc. Atunci zâmbești tu, însă doar în sinea ta. Zâmbetul se ia și dacă ești prea departe. Ca acum, de exemplu. Femeia cu mersul ca un zâmbet poate că nici nu e foarte tânără. Dar așa pare.

Etichete: ,
28/04/2021

Stins

S-a mai stins o viață. În urma ei, două lumânări aprinse în fața ușii. Locuia la etajul VI, dar nu știu cine era. Nu știu ce a făcut, cât a trăit, cum a trăit, dacă a fost un om bun. Dacă a avut sau nu copii. Probabil că ne intersectam prin fața blocului și ne salutam amabil. Poate chiar ne zâmbeam. Dacă l-aș fi întâlnit pe stradă, la câteva sute de metri de bloc, poate nu l-aș fi recunoscut. E doar o presupunere. Poate îl știam, poate nici nu-mi voi da seama că nu mai e. Sau poate era o doamnă.

27/04/2021

Cele zece zile ale lui Ilarion

Ilarion și-a pierdut portofelul în care avea ceva bani, cărți de credit, permisul de conducere și buletinul. A blocat ce era de blocat, apoi a intrat în faza de reconstrucție: s-a bărbierit, s-a tuns, și-a pus sacou, a completat o cerere, a plătit o taxă, a stat la o coadă, a ținut spatele drept și a privit înainte fără să clipească. „Veniți peste 10 zile pentru buletin”. Când a întrebat cum poate dovedi, până atunci, că e el, doamna de la ghișeu a ridicat din umeri.

Neavând o identitate demonstrabilă, va fi ca inexistent. Dacă, neavând buletin, oamenii nici nu îl vor mai vedea? Vor trece, pur și simplu, prin el? Nu îi vor răspunde la salut? Dacă, privindu-se în oglindă, va vedea doar peretele din spatele lui însuși?

Ilarion simte dintr-o dată cât de importantă e, totuși, fiecare secundă în care ești perceput.

Dl. Lică tace. Ilarion știe că va spune ceva și abia așteaptă să afle ce. „Ți-am cerut vreodată buletinul când am stat de povești la o bere?”, întreabă dl. Lică într-un târziu.

24/04/2021

Un autor găsit printre personaje

Trăia odată un om cu suflet mare. În afară de suflet, avea și o gură mare. Imensă. Ar fi încăput lejer în ea un pescar, o balenă, niște câini și încă ar mai fost loc de rafturi întregi cu texte scrise mărunt (gura lui mare se exprima în scris).

read more »
Etichete:
16/04/2020

Astăzi ne-am despărțit

Azi am oficializat o despărțire produsă de câțiva ani. Cel puțin trei. Poate patru. Nu contează câți. Am stat sub același acoperiș ani buni, frumoși. Cândva mă făcea să mă simt special. Apoi s-a rupt ceva. Iremediabil. Definitiv. Așa au fost vremurile. Nu caut scuze. Nu e cazul. Îmi asum. O asumare e și aceea că am suportat toate costurile lună de lună, fără să cârtesc. Nu fiindcă aș fi vreun gentleman sau de dragul anilor buni petrecuți împreună. Nu. Doar că nu m-am prins că plătesc pentru ceva ce nu-mi mai folosea. Iar azi am reziliat contractul. Ironic, am făcut-o la telefon. La smartphone, mai precis. Telefonul fix a devenit istorie.

Etichete:
23/05/2019

Să mori ucis de tocul unei doamne

Când plouă noaptea, la crăpatul zilei, trotuarele dintre blocuri se umplu de melci. Zeci, sute, mii de melci chemați de ploaie, irezistibil, într-o călătorie ciudată de la un capăt la celălalt al trotuarului. Mecca melcilor de oraș asta este: să traverseze trotuarul măcar o dată într-o ploaie. Provocarea supremă.

read more »

Etichete:
28/03/2019

Povestea Omului cu Cărți de Colorat

Era odată un om bun, care umbla prin lume. La șes și la munte. Îi plăcea la munte, deși trăia la șes. Sau poate tocmai de aceea. Și acestui om, întrucât era un om bun, îi plăcea să facă bine. Să-i ajute pe cei care aveau nevoie de ajutor și să-i bucure. Nu prin giumbușlucuri, ci prin fapte bune. Așa știa el.

read more »

13/01/2019

întâlnirea pescărușilor de limbă engleză

…a seagull see a river gull. A downtown river gull. Flies over the Mirror River. Looks on it’s own eyes. The seagull’s eyes of a downtown river gull.

read more »

Etichete: ,
12/01/2019

zbucium subtil

…și dacă totul e un zbucium subtil
ca un sentiment ce-ți dă târcoale tiptil
dincoace de norii ca o cortină
așezată între două lumi (fără urmă de vină)

read more »

10/01/2019

river

… told me not look at you when you’re naked
without your waved clothes
as empty as a painful truth
because seeing your secret
I will never forget you
river

read more »

09/01/2019

tăioasă e lumina dimineții

pescărușii de oraș se încălzesc zburând
prin aerul înghețat
zborul lor lasă în urmă ace de gheață

ochii pescărușilor vâjâie prin aer
atât de tăioasă e lumina dimineții

oamenii trec apăsat pe pod
au căciuli groase

dacă va începe să ningă
oare cât de albastru ar deveni cerul?

read more »

28/12/2018

Povestea de dragoste perfectă (în fix 500 de semne)

E bine să întâlnești femeia potrivită în locul potrivit, la momentul potrivit. Cei patru prieteni par a fi descoperit Povestea de Dragoste Perfectă. Ciocnesc. Se bucură. Și totuși, își beau seara într-o cârciumă, în loc să fie cu femeia potrivită. Unul o întâlnise la locul potrivit, dar nu era momentul. Pentru altul, momentul fusesese tocmai bun. Locul, nu. La al treilea: loc ideal, moment propice, dar… “Nu era femeia care credeam că e.”
Ilarion tace. „Problema a fost la mine. Nu eram eu ăla”.

read more »

14/11/2018

trecând încoace și încolo

…trecând încoace si încolo

nu te mai vad
dar te aud
seara pe pod

(e podul ud
si-i mult norod)

read more »

11/11/2018

Mânz mic și Proza Arhiscurtă

Prima carte de Proză Arhiscurtă pe care o cunosc este „Umbra mării și alte confesiuni”, scrisă de Dan Costinaș în anul 2012. Am fost printre primii care au primit cartea.

read more »

07/11/2018

Pisici la fereastra cu pisici la fereastră

…fotografii cu pisici
cu cozi stufoase
cu ghearele scoase
prin ochii mici

prin ochii-brici

priviri-arici
nădejdi pufoase

read more »

06/11/2018

Filozofia preludiului

Era odată o țară ai cărei locuitori, visători de felul lor, care trecuseră de-a lungul istoriei prin multe încercări și dezamăgiri, prin evenimente care începeau aparent bine și se terminau inevitabil prost, dezvoltaseră o filozofie a preludiului, în care satisfacția supremă consta în pregătitul lucrurilor, al întâmplărilor din viața de zi cu zi.

read more »

01/11/2018

Dialogurile ilarionice

Dl. Lică trăiește încercând să se delecteze cu fiecare oră din viață. Ar fi hilar să pretindă că se delectează cu fiecare minut sau chiar secundă. S-ar păcăli în primul rând pe el însuși. Și nu e genul. În schimb, dl. Lică știe foarte bine că fericirea poate dura uneori doar o clipă, iar alteori îți trebuie ani să conștientizezi că ai trăit cu adevărat acea clipă. Dar asta e o altă poveste. Acum, dl. Lică trebuie să îi răspundă lui Ilarion la întrebarea dacă „după” mai este ceva și dacă da, ce? Trebuie să mai fie, explică dl. Lică, altfel n-ar avea rost. Dar dacă nu mai e nimic?, insistă Ilarion. Că n-ai de unde să știi. Hm, zice dl. Lică, și dacă n-ar mai fi nimic, tot ai mai rămâne o vreme în gândurile celor care își vor aminti de tine. Ceea ce poate fi deopotrivă fain și riscant, fiindcă totul devine subiectiv. Degeaba faci, dacă supraviețuitorul tău nu a priceput sau a înțeles grești. Dar eu am noroc, a mai spus dl. Lică și l-a privit pe Ilarion în ochii. Iar ochii albaștri ai prietenului său mai tânăr au scânteiat în fel aparte. 

read more »

%d blogeri au apreciat: