Search Results for “desene pe nori”

17/06/2009

Desene pe nori

Cai. Desen pe nori de Tudor.

Cai. Desen pe nori de Tudor.

Un bun amic, Tudor, al cărui blog mă fascina încă dinainte de a face eu unul, a început să deseneze pe nori.
O întreprindere pe care unii ar socoti-o similară tăiatului frunzei la câini. Eu cred că e o ocupație foarte serioasă și sunt gata să particip la acest plăcut efort, după puterile mele. Nu știu de ce, dar am impresia că mulți dintre voi veți face la fel. 😉

UPDATE. Între timp, Tudor a mai desenat câţiva nori şi o familile. Lucru pentru care îl felicit.

Etichete: , ,
01/09/2015

Cățel pufos desenat pe nori

Cățel pe nori, deasupra autostrăzii, între Sibiu și Orăștie, luna august. Foto cu telefonul: Călin Hera

Cățel pe nori, deasupra autostrăzii, între Sibiu și Orăștie, luna august. Foto cu telefonul: Călin Hera

E mult de când un amic desena pe nori. Adunase multe astfel de desene pe nori și era bucuros de fiecare dată când descoperea un desen nou. Vi le-am arătat la momentul respectiv. Azi vin la voi cu un cățel pufos pe care l-am fotografiat deasupra autostradei, undeva între Sibiu și Orăștie.

read more »

29/05/2014

Cu capul în nori

Dincolo de nori se întâmplă ceva. Foto cu telefonul: Călin Hera

Vedere din Bucureşti. Dincolo de nori se întâmplă ceva. Foto cu telefonul: Călin Hera

Eram la semafor, ascultam muzică şi am aruncat un ochi în sus.

read more »

22/12/2015

Aminiri calde pentru zile reci

O familie fericită. Desen de Carina

O familie fericită. Desen de Carina

Fetița e acum domnișoară. Cel puțin așa îi place ei să se simtă uneori. Mai ales în vacanțe, când umblă țanțoșă cu pantofii cu toc găsiți prin casă, sau atunci când vreun vecin sau vreun vânzător îi spune sărutmâna. Alteori, e foarte copilăroasă. Vrea jucării de la Moș Crăciun. Anul viitor, gata, n-o să-mi mai aducă jucării, dar acum nu vreau haine, nici cărți, doar jucării.  

read more »

15/03/2011

PAmintiri din copilărie

Etapa a doua a concursului AutoPArtret are o cerintă simplă:

Scrieti un text de aproximativ 500 de semne (dar nu mai lung de 550 de semne) în care să descrieti prima amintire din copilărie care vă vine în minte.

Deadline: joi, 17 martie, 23.59.

Baftă!

P.S. Între timp, le reamintesc atât PAutorilor cât si simplilor (sic!) cititori: puteti vota încă, până azi, la 20.00, aici, PA-urile primei etape. Anuntati-vă prietenii! 😉

Gumă-n păr Leo
Soră dragă, zău n-am vrut. Dar nici dacă vroiam nu-mi ieşea atât de bine. Iar dacă guma de mestecat ar fi fost făcută dintr-un soi de metal, ceva, aş fi putut cu uşurinţă să presupun că în părul tău era ascuns un magnet. Şi-aş fi dat vina pe atracţia magnetică. Eu sunt isteaţă, îmi merge mintea!
“Ai mare grijă să nu-mi scapi guma-n păr!” şi am scăpat-o. Hiiii! Nu-i aşa că mă mai iei şi altădată (poate după ce o să-ţi crească părul la loc) pe umeri? Uite, promit solemn că n-am să mai mestec gumă.

Fascinație Alina
Toată după-amiaza povestise degetelor de la mâini ce făcuse ziua aceea: de pildă ce-a mâncat la prânz sau unde a ascuns cutia de cusut a mamei. Desigur, când a terminat de povestit, le-a pus să deseneze prin aer nori cu forme de animale și alte închipuiri. Pur și simplu n-avea somn și voia să-i saboteze pe mami și pe tati – să nu doarmă, dar să iasă în parc. E prinsă în flagrant! După jumătate de ceas de bosumflare, întreabă sfios:
–Mami, crezi că pantalonii ăștia merg cu toboganul acela uriaș?!

Copil inca Petra
Cand eram copil soarele, jocurile erau altfel. Intr-o vara am organizat concursul “cine este primul afara” si astfel la 5- 6 dimineata eram toti afara. Cate rasete, cata zbenguiala! Aveam un zarzar, unul singur si eram acolo cocotati eu, Victor, Mirela. Ne promiteam ca ne vom face o casuta acolo, una din lemn in care vom locui toti trei fericiti. Eram atat de plini de viata ca nici nu vroiam sa mancam sau sa dormim. Cu picioarele murdare ne promiteam eternitatea. O simt si acum; sunt copil inca!

Doi ani, covor rosu Ioana
2 ani, covor roşu lung printre scaune şi mese neocupate încă, restaurantul unui hotel de pe litoral, bunici în vacanţă, o ospătăriţă tânără şi veselă pe care o chema…, braţele ei deschise, soare, linişte asurzitoare întreruptă de râsul meu, foame, după-amiază, promisiunea unei mari prăjituri cu glazură şi un ingredient secret. Puteam face orice, dar nu ştiam. Copilăria mea este un paradis prea viu şi irecuperabil ca sa am dreptul sa leg în fraze amintirile. Lăsaţi-mă să cred că numai eu simt aşa.

Gogosi Laura Driha
Gogosi. Erau intotdeauna mai bune cand le mesteream impreuna cu bunica.Rabdarea ei imi pare si acum parca rupta din basme… Imi amintesc cum stateam toti trei in jurul mesei, deloc cuminti, colorand cu praf alb toata bucataria si mustatile, intr-un ritm de bucurie infantila, cu satisfactia ca sortul patat inseamna sa fii bucatar adevarat. Ne stergeam tacticos degetele pline de coca lipicioasa ca sa le plimbam apoi prin bolul plin de zahar vanilat, eram ajutoare la murdarit si mai ales la mancat.

Dansând cu fumul Călin
Omama se fereşte de fum, dar nu-i chip. E vesel focul de sub ceaunul în care fierb oase (şi ce mai trebuie ca să faci săpun de casă) şi pus pe şotii. Dacă bunica se dă doi paşi la stânga, fumul o urmează. La fel când ea se fereşte la dreapta şi când dă roată ceaunului, ba chiar şi când se retrage spre gard, la margine de curte. Bunica tuşeşte, iar copilul de trei ani o ia la fugă, dar nu spre Omama, ci spre poartă. „Ce faci la poartă?”, întreabă ea. „O deschid să iasă fumul”, explică flăcăul.

Viata de spion Anamariadeleanu
Ceilalți lăsaseră cutia cu cifru la capătul labirintului. Erau șanturi cu găuri pătrate, săpate în pămînt pentru conducte.
– De ce ea? Se poate lovi!
– Este subțire și mobilă, e ok.
După o jumătate de oră, m-am întors victorioasă: aveam cifrul; l-am dus pentru confirmare – era cel corect, iar noi cîștigasem.
Peste ani aveam să fiu adesea intrebată dacă îmi plac filmele și cărțile polțiste.
Niciodată nu am spus cît de mult mi-aș fi dorit să fiu spion adevărat; pe atunci nu știam de contrainformații.

Prima iubire… starsgates
…nu se uită niciodată! Am suferit mult când n-a mai fost. Ţin minte cizmuliţele roşii, bluza albă pe gât pe care o uram din tot sufletul, paltonaşul roşu cu blăniţă albă şi sigur, o minge frumoasă, roşie cu buline albe, tare dragă mie.
Am aşteptat ziua când să mă pot juca în curte cu acea frumuseţe. Soare, curte măturată şi eu cu mingea. Asta până a apărut un băieţel vecin care a vrut să joace fotbal şi mi-a spart-o! Am plâns mult după ea … de atunci nici o minge n-a mai fost atât de frumoasă!

“Homo homini lupus” LeeDee P.
(nucul bătrân din curtea bunicii, guguștiucul ciripind ritmic, eu și Luli, de-un leat, vreo doi ani, jucării colorate, două de fiecare, o lume idilică, pentru o vreme, o buburuză roșie mi se așază pe mână, Luli vrea s-o adjudece, ripostez, buburuza moare strivită, eu plâng pălmuită, prima lecție de gramatică, pronumele posesiv, bonus, prima lecție de latină, “homo homini lupus”)
– Era a mea, nu a ta!
– Ba, a mea!
– Nu mă mai joc cu tine, niciodată!
– Nici eu…
(cortina cade, eu mai plâng și-acum)

Paşi pe etamină MeetTheSun
Camera era foarte scundă. Stăteam în pat, la geam, pe un tron făcut din plapumă. Dacă mă urcam pe el ajungeam la tavan. Tavanul era umed de la aburi. Era iarnă, ştergeam geamul cu mânecile ca să pot vedea afară. Lumina intra puţină, becul era stins că era ziuă. Mamaia fierbea trei căldări mari pe plită: mămăligă, ciorbă pentru noi şi mâncare pentru porci. Am terminat de cusut rândul şi i l-am arătat, dar m-a pus să încep altul. Tot de cruciuliţe.
– Coase azi că nu e sărbătoare, ‘om sta duminică!

Coroana MeetTheSun
Premierea de la sfârşitul clasei a treia îmi dădea emoţii uriaşe. Învăţasem O scrisoare de la Muselim-Selo şi nu voiam să ratez vreun vers. Ştiam că va fi gălăgie şi îmi propusesem să recit cât mă ţine gura de tare. Mamaie a tăiat un braţ de trandafiri din grădină, mici şi roşii. Eu i-am adus margaretele. Mi-a făcut o coroniţă imensă, abia am cărat-o până la şcoală.
Când cei din sală au băgat de seamă ce lungă-i poezia m-au aplaudat îndelung.
Copiii au râs de coroana mea că nu-mi intra pe cap…

Spaima MeetTheSun
Porumbul era de o palmă. Rândurile erau tare lungi, soarele ne ardea. Era prima vară când mă luaseră şi pe mine la prăşit. Când vecinul a strigat că mamaiei îi e rău, mi-a tresărit inima. Am fugit acasă de-a dreptul peste câmp. În urma mea frate-miu şi tata alergau şi ei, dar eu voiam să ajung prima. Din trei paşi uriaşi am sărit pârâul. Ei au ocolit pe pod. Astfaltul mi-a ars tălpile goale o secundă. Am auzit poarta izbită când ajunsesem deja lângă ea. Mă aştepta pe un scaun, la umbră. Absentă.

Ursu Victor
Prin negura amintirilor se conturează silueta sa brună și blănoasă. Era uriaș. Sau cel puțin așa îl vedeam eu din perspectiva celor maxim 40 de centimetri înălțime conferiți de primele tentative reușite dar nesigure de poziție bipedă. Nesigure și mai ales efemere. Pentru că in secunda doi eu eram deja întins pe spate în zăpada, prea strâns înfășurat în broboada de lâna pentru a mai schița vreun gest iar Ursu era cu labele dinainte pe pieptul meu, lingându-mă de zor pe față. Îmi amintesc și acum râsul meu molipsitor și sincer. Mă gădila.

Poveste de grădină Bogdan
O zi cu soare cald și-mbietor, perfectă pentru semănatul verdețurilor. Vreau să ies afară, s-ajut în grădină. Sau poate că am chef să ascult vreun basm, pe care străbunicele mele par să-l aibă oricând pregătit pentru mine. Sunt înconjurat de două străbunici, o bunică și o mătușă și totuși reușesc să pun mâna pe-o săpăligă, ca să le arăt că pot să sap și eu. Ridic sapa și-o scap în spate, direct peste capul lui Mama Mița, o străbunică. Are capul spart, dar ea se bandajează cu năframa și mă duce în casă, să-mi spună o poveste. Eu plâng.

Click şi fugi Carmen Negoita
Forfotă mare. Mama se aranjează, bunica îşi pune batic nou, fratele citeşte plictisit o carte, eu mă învârt printre ei ca să nu pierd nimic. Bretonelul meu e îndreptat de degetele grăbite ale mamei. Plecăm. Ajungem la un nene care ne invită într-o cameră. Aprinde două becuri foaaarte mari, iar din întuneric îşi face apariţia o cutie neagră cu trei picioare. Pe mine mă urcă pe un scaun. Nu reuşesc să-mi iau ochii de la ciudăţenia aia. Nenea ne spune să zâmbim şi dispare… Unde e? L-a înghiţit cutia? Şi cutia aia se uită fix la mine. Fuuugi!

Mi-e cald si bine LeeDeeP.
Mi-e cald și bine, deși pare cam întuneric pentru gusturile mele. Doamna care-mi vorbește tot timpul, cu glasul cel mai suav din lume și care m-a învățat să ascult și să iubesc muzica lui Mozart, pentru ca să fiu un băiat mai deștept, țipă deodată, cu o voce speriată, pe care n-o recunosc, iar eu încep să cobor un tobogan alunecos, care mă duce direct lângă niște domni în halate albe și cu mănuși roșii:
– Mămico, ai un băiat frumos, cu gropițe în obraji!
Stupefiat, articulez doar o vorbă:
– Oaa!

Nepatentat Lord D`if
Întotdeauna în zilele de duminica tata mesterea mereu ceva la masina. Ba un pic de vaselina ici, ba un surubel de strâns pe colo, ca omul gospodar care pretuieste lucrul. Bineanteles ca vrând nevrând se pomenea de fiecare data cu mine pe cap, pe post de gura-casca. De unde sa stie bietul de el ca fi-su’ lucra de zor la patentarea primului Pegas modern cu spitele unse binisor cu vaselina, frâne pe baza de dragasani si numar de înmatriculare, disparut în mod misterios de pe gardul vecinei, 41bis !

după deadline
Malai, nuci si scrisori de dragoste LePetitPrince
“Iubita mea, afla despre mine ca sunt bine sanatos ceea ce-ti doresc si tie”…
Multe mai aflam din scrisorile pe care abia-abia le descifram de pe hartia ingalbenita, cu colturi mancate de timp si rupte de atata sucit si invartit in maini mici si curioase. Chicoteli si rasete infundate urmau fiecare fraza citita de cel mai mare dintre noi. Mai tarziu chicotelile s-au transformat in lungi taceri care teseau alte povesti in mintea peste care suflase adolescenta si mijeau primii muguri de iubire. Valiza de carton ne chema tainic ori de cate ori buna ne trimitea in pod dupa malai sau nuci.

Grupul de texte „Fix 500”
Gumă-n păr – Leo
Fascinatie – Alina
Copil încă – Petra
Gogosi – Laura Driha
Dansând cu fumul – Călin
Paşi pe etamină – MeetTheSun
Spaima – MeetTheSun
“Homo homini lupus” – LeeDee P.
Mi-e cald si bine – LeeDee P.
Nepatentat – Lord D`if

31/12/2010

PAurări. Concurs fulger de proză arhiscurtă

Dragii mei, vă propun să vă dezlănţuiţi într-un concurs fulger de proză arhiscurtă. Regulamentul e simplu: scrieţi până la miezul acestei nopţi un text (sau mai multe) care să aibă 500 de semne (plus-minus 10 semne), în care să uraţi (vouă înşivă, tuturor, cuiva anume ş.a.m.d.). Toate PA-urile vor intra apoi într-un mega sondaj, iar textul care va întruni cele mai multe voturi va avea cinstea şi onoarea de a servi drept pretext (aşa cum v-am obişnuit) pentru viitorul concurs de proză arhiscurtă. Cât despre autorul lui, acesta va avea parte de cel puţin trei bucurii maxime în anul 2011. Deci, daţi sfară în ţară!

NOTĂ IMPORTANTĂ. Acest concurs fulger include un capitol special: Desene&fotografii.

NOTĂ IMPORTANTĂ 2. Vă rog, nu uitaţi de concursul de proză arhiscurtă ortodoxă.

Ar putea fi interesaţi: Alin Fumurescu, Leo, , Paul Gabor, Adela, ajnanina, Anca, Andi Bob, Cristian Dima, Cristian Lisandru, Geanina, Gabi, Ioan Bistriţeanul, LePetitPrince, -X-, A.Dama, Stela, Daurel, Flavius Obeadă, g1b2i3, Gina, Lady A, Laura Driha, LeeDee P., Nea Costache, Iguana, Ovidiu Eftimie, Serafim, Victor, Alex Mazilu, Carmen Negoiţă, Remus Suciu, Dan, Roxana, Fiica, Fiul, Călin, Naivul, Anamariadeleanu, Bianca Dobrescu, Bogdan Onin, Gabriela Elena, Geocer, Mariana, Sictireli, fosile, Ion, Zolty.

UPDATE. E momentul să adaug urarea desenată făcută de cei de la google:

UPDATE. Am primit:

doizerounuzero (Anca)

Mai frumoasă
Oameni ale căror drumuri le-am purtat şi eu
„Apă de ploaie”
Văd cu ochii mei că „Dumnezeu are ochii căprui”şi atât…
Poezie
Iubiri
Neiubire
Mai frumoasă
Dor
Dar din dar
Irish rain or irish pub..
Alhambra..roşu stropit
Lipscani…erotismul clipei
Tăcere
Singuratate imperfectă
Mai frumoasă
Mereu iubită…
Niciodata insă
Coafura rezistă
Eu ,Clipă în convenţia celor 365 de veşnicii,
Aceeaşi Diferită
Mai frumoasă
Sunt …şi asta îi ocupă lui Dumnezeu pâna si ziua de apoi
La mulţi ani muritori, draga mea Lume!
La multi ani, Iubitule, oricine ai fi tu…

Urare la trecerea dintre ani… (injineru)
Mai sunt câteva momente până când vom trece în noul an. Cerul e colorat iar paharele de şampanie se războiesc în lumina artificiilor. Cu crenguţa de vâsc stau în mână şi aştept momentul. 4, 3, 2, 1 sărută-mă acum sub crenguţă!
„La mulţi ani dragă ştiu că ne va fi bine împreună.”
„Mulţumesc dragule dar, trebuie să vorbim. Îţi doresc tot binele din lume, sănătate şi fericire. Şi peste toate să ţi se îndeplinească toate dorinţele, alături de altcineva. Te iubesc dar nu pot să rămân lângă tine. Adio!”

Desen de, fierste, Roxana.
P.S. Click pe foto pentru imgine mărită! (Da, merită)

… dintr-un gând rotund (Lady A)
Un An Nou se apropie cu pasi uriasi. Va urez, in lista, ceea ce va doresc sa vi se indeplineasca pentru a putea bifa, cu trecerea timpului.
Sanatate
Timp
Toleranta
Unitate
Noroc
Oportunitate
Bucurie
Sa va vad ochii stralucitori si zambetul pe buze !
Cred ca am facut destule repetitii. Trebuie sa ridicam cortina pentru a avea spectacolul renasterii. Se poate daca ne dorim toti! Nu cred ca poate fi asa de greu in cati suntem !
Mentalitate noua si unitate, dragilor !
Un An plin de impliniri, alaturi de familie !

după deadline
Povestea babei (Bogdan Onin)
A fost odata un sat de munte in care traia o baba foarte batrana. Nimeni nu-si aducea aminte de varsta ei, de nume sau de cati soti ingropase in vremea asta. Retrasa si tacuta, baba se imbraca doar in negru, cu naframe ce-i acopereau fata. Se zicea ca iesea din casa doar noaptea si ca daca o intalneai iti vorbea cu o voce harsaita ce te cuprindea ca un grozav fior de frig. Din teama satenilor s-a nascut obiceiul ca, pe langa urarile din ajun, sa se ureze si sa n-o intalnesti pe Baba-Harca in noul an.

Urarea mea pentru prietenii mei din blogosferă (Călin)
Vă urez, tuturor celor care aţi ajuns vreodată pe acest blog şi tuturor celor care vor ajunge, un An Nou mai bun, în care să aveţi parte de bucurii, să fiţi fericiţi şi sănătoşi, să fiţi buni, să faceţi bine şi să primiţi bine, să bucuraţi şi să vă bucuraţi, să fiţi respectaţi, să citiţi şi să scrieţi, să gândiţi, să călătoriţi, să vă permiteţi capricii şi, fix peste un an, să ziceţi “A fost un an bun, următorul să fie cel puţin la fel”.
Cu drag.

O frumoasă urare de la se-cret.
P.S. Click pe foto pentru aromă de primăvară!

29/12/2010

Adevărul despre Mighty Beanz

Ca să fie foarte clar: habar n-am care e adevărul despre Mighty Beanz. Dar ştiu că pu;tanii de 6-12 ani (deci un target destul de mare) sunt vrăjiţi, acum, de acest fenomen (iar părinţii lor cheltuiesc destul pentru aceste jucărioare).

Un Mighty Beanz este un fel de Hopa Mitică cilindric, cu capete rotunjite. Dar e impropriu să spui un Mighty Beanz pentru că, am aflat, sunt sute şi sute. Costă între 4-8 lei bucata, în funcţie de setul pe care îl cumperi. Seturile de 6 au vizibil, pe cutie, un singur M.B., iar ceilalţi 5 din cutie sunt surpriză. Înţeleg că există filmuleţe pe youtube în care puştanii, care au colecţii, desfac câte un pachet, astfel încât ceilalţi să vadă dacă două sau mai multe pachete care au la vedere un anumit personaj, au înăuntru fix aceleaşi surprize.

Am înţeles că un M.B. mai rar se schimbă, în clasa a treia, cu 4 M.B. comuni. Am mai înţeles că există şi câţiva foarte rari. În fine, ceva amănunte, dacă doriţi, găsiţi aici (siteul în limba română) sau aici (dacă doriţi în altă limbă).

Dar ce face un M.B.? În principiu, mai nimic. Poate fi rostogolit pe o pistă specială (în mai multe magazine din Bucureşti mi s-a spus că nu mai există, că e criză!; cei de la Noriel au produs ei nişte piste mai rudimentare, dar mai prezente în magazin – o industrie adevărată!). Dacă ai mai multe piste, poţi face concursuri. Cei cu dexteritate bună îşi rostogoleşti M.B. printre degete. Şi cam atât. Cred.

De ce e nevoie, deci, de sute de bucăţi? E moda. E fala de la şcoală că tu ai mai mulţi decât ceilalţi. E bucuria colecţionarului.

Cât despre adevăr, adevărul e că nu-l ştiu pe tot, dar mă documentez.

P.S. Interesant e că nu sunt desene animate cu chestiile astea. Au fost promovate fără acest suport.

UPDATE. Iaca un filmuleţ:

12/10/2010

Andreea sare mai departe

Jurnalista Andreea Strachină (Evz), în timpul unui salt cu parasuta, în tandem

Când am primit invitatia, mi-a trecut o clipă prin cap gândul „Ce-ar fi să?”. Dar numai o clipă. Pentru că mi-a fost frică, de-aia. Cred că la fel de frică mi-ar fi fost si în urmă cu 20 de ani si mi-ar fi si peste 20 de ani.
În acelasi timp, am stiut că e o ocazie. O oportunitate jurnalistică a-ntâia. Nu citesti prea des reportaje care încep la sol, continuă la 3-4.000 de metri, apoi coboară lin (cu viteze de până la 110 km/h), legate de niste sfori cu pânză în capăt.

Asa că am vorbit cu doi colegi mai tineri, reporteri speciali. Unul s-a aărtat foaaarte entuziasmat de idee. I-am dat lui invitatia (Discovery channel a oferit unor jurnalisti sansa de a sări cu parasuta, la Clinceni, marketând astfel emisiunea „Supravietuitorul”). Au trecut mai multe zile, însă, si tot n-avea timp. Măi, măi.

Azi am aflat, din întâmplare, că a sărit cu parasuta. Nu el, ci ea: Andreea Strachină, o tânără jurnalistă care m-a dat gata. A fost mai bărbată decât trei bărbati.

Azi m-a oprit să-mi spună multumesc. Mi-a povestit pe nerăsuflate. Mi-a zis că nu i-a fost frică. Doar câteva secunde, când s-a deschis trapa/usa avionului. Mi-a spus că-si simtea obrajii ca-n desene animate (se vede si în fotografie).

A scris misto. Îi văd entuziasm în ochi. Fără asta, nu poti face nimic. Tineti minte numele ei. Eu, unul, voi fi mai atent.

NOTĂ. Neapărat urmăriti filmuletul de pe evz.ro!

08/07/2010

Femeia de foc

Îmi place că e fierbinte ca un foc, noaptea, când mă urc pe ea. Din toată peştera, doar mie nu-mi e frig. Ea frige. Mereu altfel, ca desenele din foc. În flăcări văd ca-n nori. Numai ploaie nu văd. Femeia de la râu e ca o ploaie rece. Ca un jar într-un bulgăre de gheaţă. Ca o tăietură de peşte prin râu. Ea e rece ca şi cum ar fi acolo zăpadă. Atunci de ce vine mereu să mă urc pe ea, să se urce pe mine? Are pielea ca apa dusă pe foc înainte să sfârâie.

10/01/2010

Leapşa care dă în link

Sunt sigur că am mai preluat o dată leapsa asta, dar nu ştiu cum să găsesc vechea postare. Totuşi, cum Laura T m-a provacat, ca să scape de cocoaşă, voi fi atât gentleman încât voi face o preluare pe piept, apoi voi centra, cu boltă, în careu, la plezneală. Cine e pe fază, să preia şi să să şuteze mai departe, dacă are poziţie bună.

Revenind. Iată:
• Dacă eram o lună, aş fi fost … ianuarie gri
• Dacă eram o zi a săptămânii, aş fi fost… azi
• Dacă eram o parte a zilei, aş fi fost… atingerea serii şi liniştea
• Dacă eram un animal marin, aş fi fost…. prevăzut cu aripioare, poate fishy
• Dacă eram o direcţie, aş fi fost… evoluţie
• Dacă eram o virtute, aş fi fost… om
• Dacă eram o personalitate istorică, aş fi fost : Honorius Prigoană, desigur. Sau Geoană. Mircea Geoană
• Dacă eram o planetă, aş fi fost… cu Venus
• Dacă eram un lichid, aş fi fost… Jim Beam
• Dacă eram o piatră, aş fi fost… Piatra care mişcă
• Dacă eram o pasăre, aş fi fost… Vrăbiuţa şi pescăruşul
• Dacă eram un tip de vreme, aş fi fost… ploaie de ianuarie
• Dacă eram un instrument muzical, aş fi fost… youtube
• Dacă eram o emoţie, aş fi fost… ayahuasca
• Dacă eram un sunet, aş fi fost… plugusorul
• Dacă eram un element, aş fi fost… fructe văratice ale iernii
• Dacă eram un cântec, aş fi fost… why worry
• Dacă eram un film, aş fi fost … avatar, nu?
• Dacă eram un serial, aş fi fost… o pahitomată
• Dacă eram o carte, aş fi fost… apolodor
• Dacă eram un personaj de ficţiune, aş fi fost… personaj al unei poveşti pe care am inventat-o
• Dacă eram un fel de mâncare, aş fi fost… tartă cu rucola
• Dacă eram un oraş, aş fi fost… oraşul exotic
• Dacă eram un gust, aş fi fost… o aromă târzie
• Dacă eram o culoare, aş fi fost… alb de propria-mi umbră
• Dacă eram un material, aş fi fost… pe cale de dispariţie
• Dacă eram un cuvânt, aş fi fost… mai mult decât un cuvânt
• Dacă eram o parte a corpului, aş fi fost… limba; română 😉
• Dacă eram o expresie a feţei, aş fi fost…. o oarecare nebunie greu de perceput
• Dacă eram o materie de şcoală, aş fi fost… un simplu exerciţiu
• Dacă eram un personaj de desene animate, aş fi fost… tatăl lui Nemo
• Dacă eram o formă, aş fi fost… un pic din camera mea
• Dacă eram un număr, aş fi fost… 39, nu încape îndoială
• Dacă eram un mijloc de transport, aş fi fost… străzi
• Dacă eram o haină, aş fi fost.. striptease
• Ziua cea mai frumoasă: azi
• Cel mai mare obstacol: viaţa prea singură ce ni s-a dat
• Cea mai mare greşeală: casele fără cărţi
• Rădăcina tuturor relelor: răul de la suflet
• Distracţia cea mai plăcută: căutarea pe google
• Cea mai mare înfrângere: inexprimarea Şi deznădejdea
• Cel mai bun profesor: mi-amintesc cu drag dascălul de istorie, profii de fizică, mate, filosofie
• Prima necesitate: un set de dorinte
• Ceea ce te face cel/a mai fericit/ă: o viata împreună
• Cel mai mare mister: unde greşesc femeile când flirtează online
• Cel mai rău sentiment: deznădejdea
• Cel mai bun cadou: frunzisoarele din jurul florilor de măr
• Lucrul cel mai de valoare: libertatea
• Calea cea mai rapidă: limba română
• Sentimentul cel mai plăcut: cutiuta cu amintiri
• O protecţie efectivă: depinde
• Cel mai bun remediu: romanian smile
• Forţa cea mai puternică: logica, metrul şi cupa
• Persoanele cele mai necesare: o familie norocoasă
• Lucrul cel mai plăcut dintre toate: sunt câteva mici plăceri nevinovate

Etichete: , ,
08/06/2009

Femeia de foc

Îmi place că e fierbinte ca un foc, noaptea, când mă urc pe ea. Din toată peştera, doar mie frig nu mi-e. Ea frige. Mereu altfel, ca desenele din foc. În flăcări văd ca-n nori. Numai ploaie nu văd. Femeia de la râu, în schimb, e ca o ploaie rece. Ca un jar într-un bulgăre de gheaţă. Ca o tăietură de peşte prin râu. Ea e rece ca şi cum ar fi acolo zăpadă. Atunci de ce-mi vine mereu să mă urc pe ea, să se urce pe mine? Are pielea ca apa dusă pe foc înainte să sfârâie.

%d blogeri au apreciat asta: