Despre prostie

Prostia este răspândită. E vastă. Desăvârșită. Prostia poate fi simpatică. De prostie se rânde cu poftă. Uneori, proștii rând de prostie incredibil de mult. Câteodată, își dau seama că râd de ei înșiși. Aceștia sunt proștii care mai au o șansă.

Se spune că „prostul  nu e prost destul/dacă nu e și fudul”. Fals. Prostul fudul e doar un prost care se fălește cu prostia lui. Pe care nu o conștientizează. Altfel nu s-ar fuduli cu ea. Prostul care s-ar lăuda cu prostia lui ar deveni un filozof interesant.

Prostul care știe că e prost are două variante (în afară de aceea de a deveni filozof): să-și accepte starea și să se retragă în bun simț (eventual să încerce să își depășească această condiție – prin ambiție și muncă) sau să facă zgomot, pentru a deturna atenția.

Un prost care își recunoaște prostia e de preferat unui deștept care nu-și recunoaște deșteptăciunea.

Prostia e periculoasă doar în două situații: când e agresivă sau când este la putere. Atunci când e agresivă, prostia poate deranja un număr mic de oameni (dar îi deranjează rău). Atunci când prostia e la putere, au de suferit mai mulți oameni, proști sau deștepți. Prostia agresivă la putere este cea mai nefericită combinație.

NOTĂ. Dacă doriți, puteți citi și despre:

Etichete:

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: