Se întâmplă din nou: Festivalul Filmului European vine la Hunedoara

Afișul Festivalului Filmului European, ediția Hunedoara, fotografiat la Cinema Pro. Foto: Calin Hera

Afișul Festivalului Filmului European, ediția Hunedoara, fotografiat la Cinema Pro. Foto: Calin Hera

În speech-ul rostit la Cinema Pro din București, prezentatorul Galei de deschidere a ediției a XX-a a Festivalului Filmului European a spus că, anul acesta, festivalul are un număr record de ediții locale și merge în cele mai mari orașe din țară. Apoi a enumerat, în ordine: Hunedoara, Cluj, Timișoara, Baia-Mare și Tîrgu Mureș. Jur că n-am făcut niciodată exerciții de telepatie, deci nu eu i-am dictat această ordine. Dar așa a spus.

Hunedoara. Plus posibile capitale culturale europene

Nu știu care e tâlcul acestei întâmplări, nu știu nici dacă e vreun tâlc la mijloc, dar știu că ideea organizatorilor a fost aceea de a duce anul acesta festivalul în locurile care candidează pentru onoarea și oportunitatea de a fi Capitale Europene ale Culturii în anul 2021. Iar în finala românească se află București, Timișoara, Cluj-Napoca și Baia-Mare. A fost adăugat orașul Tîrgu Mureș, care are mult entuziasm, infrastructură și tradiție în organizarea Festivalului Filmului European, plus, surpriză pentru cine nu avea vreo bănuială, Hunedoara!

De ce Hunedoara? Poate pentru proiecțiile în aer liber din curtea Castelului, adică serile magice mai ales atunci când apare Luna printre creneluri, poate pentru bucuria cu care hunedorenii au întâmpinat Festivalul la ediția din anul trecut și poate din încă vreun motiv sau două.

Orașul fără cinematografe, a doua oară pe harta Festivalului Filmului European

Vedere din Hunedoara. Imagine de la FFE 2015 în curtea Castelului. Foto: Calin Hera

Vedere din Hunedoara. Imagine de la FFE 2015 în curtea Castelului. Foto: Calin Hera

Da, se întâmplă din nou. Pentru a doua oară, Hunedoara – orașul fără cinematografe găzduiește o ediție locală a Festivalului Filmului European! Și asta cu toate că varianta excelentă și de mare clasă de anul trecu, Casa de cultură, este acum închisă (după tragedia de la Colectiv)!

Nu știu toate amănuntele care au dus la imposibilitatea redeschiderii Casei de cultură, nici calculele care fac imposibilă existența în Hunedoara măcar a unei săli de cinema, dar realitatea este dureroasă.

Mă bucur enorm că, în ciuda acestor condiții, Festivalul Filmului European se întoarce la Hunedoara.  De data asta, proiecțiile vor avea loc în curtea interioară a Castelului și, interesantă surpriză, în Aula Facultății de Inginerie. Mi se pare simbolică această alegere într-un oraș dominat aproape un secol de industrie la cel mai înalt nivel.

În același timp, Slavă Domnului, Castelul e la locului lui, renovat și primitor. Singura problemă ar fi să plouă (dar există și în acest caz o soluție faină, care se numește Sala Bethlen, din Palatul Administrativ). Deci, vom avea filme la Castel!

Cele mai multe filme la o ediție locală a Festivalului Filmului European

Vom avea chiar multe filme. Nouă. Cele mai multe filme difuzate la o ediție locală, deși partenerii sunt orașe mari, cu potențial mult mai mare și… cu cinematografe!

Filmele sunt diverse, unele foarte faine. Gala de deschidere aduce la Hunedoara un film românesc foarte nou, făcut de Cristi Mitulescu: Dincolo de calea ferată. Nu veți găsi prea multe cronici despre el, pentru că a avut premiera în urmă cu o lună. GĂSIȚI AICI PROGRAMUL COMPLET

Încerc să îmi temperez entuziasmul. Dar n-am cum să nu vă împărtășesc bucuria.

Pentru o strategie culturală a Hunedoarei – castelul este „locomotiva” ideală

Vedere din Hunedoara. Castelul la vreme de FFE 2015. Acum va fi cel puțin la fel de frumos. Foto: Calin Hera

Vedere din Hunedoara. Castelul la vreme de FFE 2015. Acum va fi cel puțin la fel de frumos. Foto: Calin Hera

Dacă mai era nevoie de vreo demonstrație, cred că acum e clar pentru toată lumea: Castelul este cea mai bună „locomotivă” a Hunedoarei. Este aici cu mult timp înainte de Combinatul siderurgic (care a marcat viețile atâtor generații), va mai fi și mulți, mulți ani de acum încolo.

Nu-l poți ignora. N-ai de ce. N-ai decât să-l iubești. Să te mândrești cu el și să-l valorifici. Să folosești inteligent și creativ imaginea lui, simbolistica, spațiile.

Cred sincer că un buget local trebuie dimensionat în așa fel încât investițiile în educație și cultură să fie în top. Luând în calcul desigur și sponsori. Chiar dacă nu e cu mici și bere, un eveniment cultural de clasă înseamnă o investiție importantă în comunitate, cu beneficii pentru toată lumea: pentru comunitate și pentru cei care fac investiția.

O tot spun, fără să am pretenția că aș fi singurul, nici pe departe (e și vocea mea în cor): șansa Hunedoarei este Hunedoara culturală și turistică. Și, da, șansa Hunedoarei sunt hunedorenii. Cei plecați, al căror suflet a rămas acasă, cei bucuroși să fie acasă și cei mai tineri dintre noi: copiii și tinerii isteți și creativi, care au nevoie de modele, de contacte cu „lumea bună” și au nevoie să fie lăsați în pace să se dezvolte. Să se facă mari și să ofere.

Iar acum, avem nevoie să nu plouă seara, ca să ne vedem la Castel. Și cei care nu vor să urce până acolo, să meargă fain-frumos la Aula Facultății de Inginerie. Oau!

3 Responses to “Se întâmplă din nou: Festivalul Filmului European vine la Hunedoara”

  1. Dacă primăvara natura dezmorțește si aduce speranțe noi de viață mai bună și armonioasă,atunci pot spune că în Hunedoara vine primăvara !.oare va fi o primăvară frumoasă !?prevestește o toamnă plină,bogata de roade !? Este un vis frumos de al meu,ca locuitor si născut în Hunedoara !? Sau este un vis al tuturor celor implicați în responsabilitatea directă de prosperitate a orașului ???. Gândul întoarcerii acasă e tot mai dulce,nu dezamăgiți,faceti doar ce trebuie,si vom avea și o toamnă pe măsură ! Succes si inima buna tuturor ce pot face posibil acest vis! Un hunedorean !

    Apreciază

Trackbacks

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: