De ce renunță la blog un blogger de succes

Da, Carmen! Sursa: Vis si realitate

Da, Carmen! Sursa: Vis si realitate

Închei discuția în foileton cu Carmen, Prima Doamnă a „Miercurii fără cuvinte” într-o zi de miercuri, în care prietenii fenomenului inițiat de ea în urmă cu șase ani postează articole în care, teoretic, nu sunt cuvinte, doar fotografii. După ce, în primele cinci episoade ( 1, 2, 3, 45) am vorbit despre începuturile MfC, bloggerița Carmen, dacă a făcut bani din blog, întâlnirile din virtual și din real și ce crede Carmen despre reglementarea internetului, am vrut foarte mult să aflu motivul principal pentru care un blogger de succes renunță la blogging. Am scotocit prin discuția noastră, am aflat și vă supun atenției.

La un moment dat, de-a lungul discuției cu Carmen, am căutat să fac un bilanț al celor șapte ani de blogging ai ei.

Care e, așadar, bilanțul bloggeritei Carmen?

„Pentru a răspunde, voi folosi câteva date oferite de platforma Blogspot. Până în decembrie 2012, blogul meu înregistra sub 25.000 vizite pe lună, apoi numărul de vizite a început sa crească, astfel încât în noiembrie 2015 erau 42.400 vizite. Cam 1.400 pe zi. În Top 10 al celor mai accesate articole afișate pe blogul meu nu se află niciunul înscris în Miercurea fără cuvinte”, mi-a răspuns Carmen.

Iată Top 3 articole de pe blogul lui Carmen:

  1. Joc al cifrelor sau un cod misterios?!? (3197 vizualizări)
  2. Balet la cinematograf (III) (3187 vizualizari)
  3. Rețeta pentru plăcintă cu prune (2986 vizualizari)

Altfel spus, succesul bloggeriței nu trebuie căutat numaidecât în Miercurea fără cuvinte. Fenomenul iscat de ea a susținut creșterea, a consolidat. Atât. Din 100 de bloggeri, care ar fi găzduit tabelul Mfc, probabil că 90 s-ar fi bucurat să crească, cam ca într-un exercițiu Google Ad: ca din pușcă, până la un anumit nivel și doar atunci, în zilele de miercuri.

O fotografie în care, chiar dacă nu apare, e foarte multă Carmen. Sursa: Vis și realitate

O fotografie în care, chiar dacă nu apare, e foarte multă Carmen. Sursa: Vis și realitate

La Carmen s-a întâmplat altceva. Pentru că ea este altfel. Carmen e autentică. Se bucură de viață, de călătorii, de mici detalii, și bucuria ei e un zâmbet cu toată gura. Priviți fotografiile cu Carmen. Privește spre voi. Deschis. Direct. Spune ceva. Ne spune, mereu, ceva. Ne întinde mâna, ne așterne masa, ne arată flori, locuri, suflet. E cu noi 100%.

Și totuși…

„… un blog trăiește prin cititorii lui”

Ceva a lipsit. Carmen a oferit totul. Sută la sută. Celor 1.400 de oameni care veneau zilnic pe blogul ei. În schimb, spune Carmen, „abia 0,5% din cei care au accesat paginile blogului au lăsat comentarii”. Unul din 200.

Nici mult, dar nici puțin. Probabil normal. Vii, vezi, pleci. Îți place ce-ai văzut? Probabil că da. Spui că ți-a plăcut? Spui ce ți-a plăcut? Oferi vreo nouă perspectivă? Dai bună ziua, mulțumesc că mi-ai deschis ușa? Probabil că nu. Statistic că nu.

Ei, bine, pe Carmen asta a afectat-o. Pentru ea, nu cifrele contează. N-a interesat-o cât de sus se află în topul ZeList. Câte afișări, ce Page Rank. Cât i se oferă pentru un advertorial, pentru un link, niște cuvinte cheie propuse de experți SEO. Pentru Carmen, blogul e un mijloc de lărgire a cercului de prieteni. De a ajunge la oameni cu care altfel n-ar fi putut intra în contact. De a afla de la ei, de a le împărtăși lor. De a-i ajuta, dacă asta i-ar sta în puteri, de a-i bucura, de a-i pune pe gânduri. Viața e alcătuită din secunde, din fracțiuni de secundă, și fiecare clipă are însemnătatea ei. Fiecare dram de iubire are însemnătatea lui. Fiecare împărtășire.

„Abia 0,5% din cei care au accesat paginile blogului au lăsat comentarii. Această constatare m-a dezamăgit, descurajat și determinat să renunț la a mai publica pe blog” (Carmen)

Carmen nu e o sfântă. Nu și-a asumat vreun rol. E un om normal, așa cum ar trebui să fie oamenii normali. În momentul în care a constatat că doar șapte oameni din o mie patru sute care îi intră în casă dau binețe, și-a zis că ceva nu e în regulă.

Această constatare m-a dezamăgit, descurajat și determinat să renunț la a mai publica pe blog. Consider ca un blog trăiește prin cititorii lui”, spune Carmen, și pune în această spusă toată bunătatea ei. Nu acuză, nu se revoltă. Încearcă să înțeleagă. Poate o fi ceva greșit pe undeva prin lumea asta a blogurilor. Poate că astea-s limitele. Poate că pur și simplu una-i una (blogosfera), alta-i alta (viața reală).

Ce i-aș cere eu peștișorului de aur

Ochii Sibiului fotografiați de Carmen. Sursa: Vis si realitate 2

Ochii Sibiului fotografiați de Carmen. Sursa: Vis si realitate 2

Dacă m-aș trezi cu peștișorul de aur în față, s-ar putea să-l rog să facă în așa fel încât prietenii văzuți ai blogului Vis și realitate și cei care doar au trecut pe acolo, le-a plăcut dar au ținut asta pentru ei, să mai dea o tură pe acolo și să spună ceva. Sunt curios ce-ar ieși.

NOTĂ. Mai jos, lista episoadelor acestui dialog

  1. Carmen, doamna Miercurii fără Cuvinte 
  2. Cum s-a născut fenomenul Miercurea fără cuvinte
  3. Bani din blog. Varianta Carmen
  4. „Am renunțat la blogosferă, însă nu am închis blogul”
  5. „A ignora un agresor virtual are același efect ca în viașa reală”
  6. De ce renunță la blog un blogger de succes

22 Responses to “De ce renunță la blog un blogger de succes”

  1. Mare figura Carmen!🙂 Nu ma credeti pe cuvant! Puteti vedea in chiar fotografiile de aici! Are atata imaginatie, spirit de observatie, pe langa caldura sufleteasca; si are talent in mesterit diverse, si se descurca minunat cu cei mici – toate acestea (si multe altele sunt dovedite pe blogul ei). De atatea ori m-a facut sa zambesc! Am si invatat de la ea, am vazut locuri frumoase alaturi de ea (virtual), mi-am amintit lucruri pe care le credeam uitate…🙂
    Cred ca e dezamagitor sa nu primesti reactii de la cei care viziteaza „casuta virtuala”, e ca si cand vorbesti singur, intr-un fel, ca si cum oferi ceva ce nu vrea cineva. Dar sunt convinsa ca nu e asa! Toti cei care ajung / au ajuns la Carmen, au plecat cu ceva bun, cu ceva frumos sau interesant. Ma gandesc ca multi nu au un cont care sa-i ajute sa lase un comentariu (asa eram si eu pana in 2010, cand credeam ca nu oricine poate scrie un mesaj oriunde si, oricum, nu aveam cont google sau blogger etc)🙂 Cei mai multi sunt foarte grabiti – isi iau informatia si pleaca – asa faceam si asa fac si acum (in cele mai multe ocazii)… dar mai putin…
    Poate, intr-o zi, Carmen va reveni.🙂

    Apreciat de 2 persoane

    • E frumos ce și cum spui, Diana. Și, da, ai dreptate: cei mai mulți nu au blog, poate nici cont Google, nu vor să mai bifeze nu știu ce căsuțe ca să poată posta un comentariu pe un blog sau altul. Ceea ce e o scuză. Până la un punct. Dincolo de acel punct e tocmai întrebarea „Ce mai e și interentul ăsta dacă ne îndepărtează de comportamentul normal, de bun simț, din viața reală?”. La ce bun să acumulăm (informație, impresii, trăiri, bani) dacă nu folosim asta, dacă nu prelucrăm și nu împărtășim. Încotro mergem?

      Apreciat de 1 persoană

  2. Vă mulţumesc amândurora… m-ati emotionat… sunt „fara cuvinte”! ☺

    Apreciază

  3. vă felicit pe amândoi pentru un interviu-suflet şi cuvinte frumoase!

    Apreciat de 1 persoană

  4. Mie mi s-a intamplat sa vorbesc „singura” si cu un interlocutor real… Asta mi se pare si mai rau!

    Un interviu interesant si emotionant!

    Carmen, ma gandesc totusi, ca ideile tale nu au ramas doar intr-un jurnal. Sunt imprastiate viu si vor ramane.
    Ai avut atatea postari cu imagini marine. Valurile avanseaza si se retrag, intr-o continua miscare. Asa cred ca se intampla si cu blogurile si vizitatorii lor. Atunci cand facem lucruri bune si frumoase pentru ceilalti, ce este mai important de fapt? Ca le-am facut sau cat de mult observa ceilalti acest lucru? Eu ma multumesc cu prima parte. Si ma simt bine cu mine. De cealalta parte, o filozofie de genul: nici nu stiti ce pierdeti, este mai putin dezamagitoare. Asa cred, cel putin.

    Voi mai adauga: succes Carmen, succes Calin pe noile drumuri!

    Apreciat de 2 persoane

  5. Randuri bune de meditate! Ma simt … sunt din acei oameni care lasa rar comentariu. De acum sigur o voi face mai des. Nu am vazut-o ca si un gest de nepolitete, desi acum imi dau seama ca poate sa fie. De ce nu obisnuiam sa las comentarii?
    1. Din lipsa de timp de cele mai multe ori.
    2. Pentru ca atata timp cat nu aveam un comentariu de calitate de lasat mi se parea ca consum aiurea timpul unui blogger care oricum munceste fara (prea mari) beneficii.
    Oricum acest articol, ca si toate celalalte din interviul cu Carmen mi s-a parut foarte educative! Multumesc Calin! Multumesc Carmen! Va multumesc amandorura pentru lectia de azi!
    Un sfarsit de saptamana placut!

    PS: Poate ca in natura umana suntem mai atenti la nevoile celorlalti doar cand simtim ca ii pierdem si doar atunci, din pacate, ne facem mai mult timp pentru ei!

    Apreciat de 2 persoane

    • Îți mulțumesc pentru mărturisire, Paula. Într-un fel sau în altul, suntem cu toții așa, privim astfel ideea de a lăsa un comentariu pe un blog. Nu e niciun capăt de țară. Dar, da, atunci când sunt mai mulți care n-o fac, deși ar putea-o face, autorul care așteaptă o vorbă bună, un feedback, poate să fie dezamăgit. Nu se întâmplă imediat, dar în șapte ani se pot aduna astfel de păreri de rău. De întrebări. De evaluări și autoevaluări. Sunt convins că prietena noastră Carmen știe cât e de iubită, de apreciată. Uneori, din când în când, e bine să și spunem asta, direct, pe șleau (că ținem la cineva, că ne place ce face). Nu totul e subînțeles.

      Și, da, ai mare dreptate: „suntem mai atenti la nevoile celorlalti doar cand simtim ca ii pierdem si doar atunci, din pacate, ne facem mai mult timp pentru ei!”

      Apreciat de 1 persoană

    • Asa este, ai dreptate Cristi.

      Apreciază

  6. La o postare din 2014 am aproape 75.000 de vizionari si 10 comentarii. Aproape toate blogurile au probleme cu comentariile.

    Apreciat de 1 persoană

  7. Nu am înţeles foarte clar ce înseamnă blogger de succes, în cazul de faţă. Aici cineva şi-a făcut o părere foarte greşită despre Carmen.
    Citind blogul ei, oricine poate vedea că, comentariile cele mai multe au venit doar la ” Miercurea fără cuminte”, o idee preluată de la bloggerii străini care au creat o comunitate sub acest titlu cu mult înainte de a fi preluată, ca să nu spun furată şi apoi auto-însuşită de Carmen. Unii bloggeri i-au si spus la un moment dat, pe la începuturi aşa, că ideea este furată, s-a certat cu ei dar a continuat cu nişte nulităţi, pe care i-a putut atrage sau prosti, doar să crească în statistici. Cunoscătorii ştiu despre ce este vorba.
    În altă ordine de idei, comentariile vin în funcţie de temperamentul bloggerului, în funcţie de comportamentul lui, în funcţie de cum îşi respectă comentatorii.
    Pe bloggerii sarcastici, prea plini de ei, aroganţi şi parşivi lumea îi ocoleşte. Şi sunt destui dintr-ăştia, de ţi-e şi scârbă să le vorbeşti.
    Chestia cu miile vizitatori e şubredă rău, e gogonată rău. Numai un prost crede.
    Cum draq, din atâtea mii să nu aibe unul singur un cuvânt de spus vis-a-vis de ce postezi?

    Apreciază

  8. You are so vain…..
    Or you’re looking for sympathy.

    Apreciază

Trackbacks

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: