Carmen, doamna Miercurii fără Cuvinte

Ce tip de visător e Carmen? Sursa: Între vis și realitate

Ce tip de visător e Carmen? Sursa: Între vis și realitate

Există două tipuri de visători: cei cu capul în nori și cei cu picioarele pe pământ. Fiecare are câte ceva aparte. Carmen e genul de visător care se plasează undeva între cele două tipuri clasice. Nu întâmplător, blogurile ei au încă din denumire o poveste, care se poate spune aproape de la sine, plasată fix acolo, între vis și realitate.

Există, desigur, și povestea spusă de Carmen Renges-Messerle. Am ținut mult să vorbesc cu ea din foarte multe puncte de vedere. Pe de o parte, atunci când am spus că blogul ei este unul dintre cele 5 cu care aș pleca pe o Insulă WiFi pustie am fost sincer. Pe de altă parte, aveam și un pretext imediat: celebra Miercure fără Cuvinte.

Săptămână de săptămână, blogul lui Carmen a găzduit faimoasa întâlnire a celor care, miercurea, au postat una sau mai multe fotografii neînsoțite de text. Un omagiu adus „fotografiei care înseamnă cât 1000 de cuvinte”. Un fel de parolă de intrare într-un club select de prieteni și punct de plecare pentru prietenii transferate din virtual în real.

Ce și cum a fost pentru mine MfC și ce este acum

Nu îmi amintesc când anume am intrat prima oară în contact cu Grupul MfC inventat de Carmen, dar știu că m-am străduit aproape săptămânal să fiu și eu acolo și m-am simțit provocat de fiecare dată să răspund cumva temei enunțate de Carmen. Așa percepeam eu postările ei de miercuri, ca pe niște teme, ca pe niște provocări.

Iar într-o zi de decembrie, ultima zi de miercuri a anului trecut, Carmen a anunțat că, gata, se retrage. Cunosc câțiva bloggeri care au intrat în panică. Mă rog, poate că nu ăsta e cuvântul potrivit. Mă refer la cuvântul blogger. Fiindcă, așa cum am spus mai sus, Miercurea fără Cuvinte era un pretext de întâlnire a unor prieteni. Era o comunitate.

Atunci când Carmen a adăugat „m-aș bucura ca unul dintre participanții constanți la MfC să preia în continuare rubrica”, am avut o pornire. Începând cu prima zi de miercuri a anului 2016, MfC continuă pe blogul meu. Ca acest lucru să fie posibil, a fost nevoie de multe discuții cu Carmen, care m-a dădăcit, mi-a explicat, mi-a arătat, ba, chiar, m-a scos din rahat într-o zi de miercuri când ceva n-a funcționat. Și azi, când se fac deja aproape 20 de MfC-uri organizate de mine, când lucrurile par să se miște, încă simt că undeva, în spatele meu, e Carmen, gata să repare ceea ce, eventual, stric eu.

Acesta este contextul. Urmează discuția

Acesta a fost contextul în care am abordat-o pe Carmen, pentru o discuție mai puțin tehnică, în momentul în care stăpâneam deja binișor Secretele Tabelului. Plus încă ceva care m-a cotrariat: Carmen lăsa să se înțeleagă că părăsește lumea blogosferei. „Plec, dar nu șters blogul”, a fost concesia pe care a făcut-o.

Dialogul s-a desfășurat în urmă cu foarte mult timp (cred că în luna februarie). Acum s-a transformat într-un articol un pic mai lung decât această nesfârșită introducere. Presupun că vor fi 4-5 episoade.

Iar acum va vorbi mai mult Carmen

RENUNȚAREA LA BLOGGING.

Am renunțat la blogging, însă nu am închis blogul. Mi-am lăsat „o portiță“ spre lumea virtuala, atâta vreme cât încă mai exista grupul de prieteni pe care am obișnuit sa-l frecventez.”

ÎNCEPUTURILE MfC.

La început am avut emoții. Nu pentru numărul participanților, ci pentru apariția la timp a tabelului de înscriere. Timp de 6 ani, tabelul nu a lipsit niciodată, iar de întârziat, a întârziat doar de două ori, câteva minute (probleme tehnice) .”

NOTA MEA. În cele patru luni și jumătate de când mă ocup de MfC, apariția tabelului a întârziat o dată, 7-8  minute, tot din motive tehnice. Și de câteva ori au fost prieteni MfC care s-au plâns că nu pot urca linkurile în tabel. Deci înțeleg foarte bine și apreciez performanța lui Carmen.

DESPRE NUMĂRUL DE PARTICIPANȚI.

Am început în 2010 cu 5-6 înscrieri și am ajuns la un record de 119 înscrieri într-un tabel din anul 2012.”

Cea mai populată Miercure fără Cuvinte. Sursa: Între vis și realitate

Cea mai populată Miercure fără Cuvinte a anului 2012, anul cel mai intens. Sursa: Între vis și realitate

Am observat ca multe bloguri înregistrează miercurea cel mai ridicat număr de vizite și comentarii. Au fost ani când la MfC participau în jur de 100 de bloggeri. În ultimul an, numărul participanților a rămas constant în jur de 30.”

NOTĂ. Anul 2012 a fost într-adevăr unul foarte bogat pentru MfC, cu o medie de aproximativ 95 de participanți. În perioada în care MfC a migrat pe blogul meu, media e de doar 20-22 de participanți, deci îmi scot încă o dată pălăria în fața lui Carmen. (Pentru rigoare, media MfC 2015 pe blogul lui Carmen s-a situat undeva în jur de 35 de participanți, deci am speranțe să ne apropiem, mai ales că prietenii MfC sunt cam aceiași.)

LOCUL 4 ÎN ZELIST.

Nu am urmărit să urc în clasamente. Atunci când m-am trezit pe locul 25 nici nu știam ce este ZeList. Tot fără să urmăresc deloc asta, în urmă cu vreo doi ani cred, ajunsesem pe locul 4 :)) M-a amuzat! Dar nu înțeleg nici astăzi cum funcționează ZeList și nici nu mă interesează.”

NOTĂ. ZeList prezintă un clasament, care ordonează blogurile înscrise în funcție de mai multe criterii (site-uri care au linkuri către blog, linkuri recente, număr de postări săptămânale). În data de 17 ianuarie 2012, blogul Vis și realitate 2 a ocupat locul al 4-lea în ZeList și ani la rând a fost constant în rândul primelor 20 de bloguri din România.

– va urma

NOTĂ. Mai jos, lista episoadelor acestui dialog.

Carmen, doamna Miercurii fără Cuvinte – episodul 1

 

SCUZE pentru acest adevărat ping-pong, dar m-am gândit să fiți primii care află despre această discuție cu Carmen. M-aș bucura să intrați în dialog, voi, prietenii Miercurii fără Cuvinte (Gianina, Piratul cinefil, Rux-Copilărim, Alex-B, Sorin, Ileana-Carmen, Laura, Jurnal cu flori, Pauza de ceai, cristi, Anca, Paula, Poteci de dor, Jurnalul Denisei, Elena, addicted, Andra, Lumea lui Alexandru, Angi, Floarea, Andra, Daurel, LePetitPrince, NaivLucruri interesanteMihaela, Zolty, Flaviana, Zina, Ileana, Suzana, Iulisa, Vasilica, Liviu, Gigi Țepuș, Grișka, Mihaela, Morișca, domnu io).

Anunțuri

28 Responses to “Carmen, doamna Miercurii fără Cuvinte”

  1. O singură remarcă: brandul „Miercurea fără cuvinte” nu a fost creat de Carmen, asa cum s-a lăsat atâta vreme să se înţeleagă, ci l-a preluat de la bloggerii străini, care au participat la acest fenomenul cum mult înainte ca ea să-l dezvolte cu bloggerii români. Cei care au ştiut adevărul nu au intrat în jocul ei. Mulţi care au intrat afând adevărul s-au retras. Deci nu-i originală şi i s-a mai spus acest lucru însă i-a ignorat pe cei care i-au spus-o, s-a certat cu ei şi chiar i-a îndepărtat. Aşa că. Ar fi mai bine să faceţi o cercetare mai amănunţită în ceea ce priveşte „Miercurea fără cuvinte” şi să daţi Cezarului cei a Cezarului!
    Baftă!

    Apreciază

    • Salut, Un cititor. Carmen nu a pretins niciodată, cel puțin nu în discuțiile cu mine, că ar fi inventat MfC. Ea chiar precizează clar că a participat la Wordless Wendsday și că a vrut să îi implice și pe bloggerii români. Pentru bloggerii români, care au participat frecvent la MfC, Carmen a fost și este „doamna Miercurii fără cuvinte”.

      Apreciază

Trackbacks

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: