Shakespeare telegrafic

Începe Festivalul Filmului European

Dilema Veche publică, după un bun obicei devenit tradiție, cronici altfel ale filmelor care urmează să fie difuzate în cadrul Festivalului Filmului European (5-29 mai, în mai multe reprize, între care și una la Hunedoara).

Tare m-am bucurat să văd astăzi în „Dilema veche” un text semnat de vechiul meu prieten (cu care niciodată nu m-am întâlnit față în față) Dan Costinaș. El realizează o cronică alcătuită din 13 texte de Proză Arhiscurtă, rescriind în stil telegrafic producția Maxine Peake as Hamlet, care face parte dintr-o secțiune specială a FFE, secțiunea Shakespeare 400 a FFE.

Iată, de pildă, telegrama a șasea:

Virtuoasa O. În felul meu, chiar o iubesc. Mi-ar fi plăcut s-o simt de partea mea. Ce păcat că a pus temei pe vorbele unor poame rele şi a văzut în mine un biet nebun. În sinea ei se zbuciumă cumplit, e sinceră, deşi mereu îi spun că cinstea nu se-mpacă bine cu frumuseţea. La mănăstire o văd mai degrabă, decît unită cu-n bărbat.

Sau a șaptea:

Capcana de şoareci: Gonzago şi Baptista. Uzurpatorul dă în clocot. Pleacă fiert. Deplorabil criminal! Îi cade rău la lingurică o nevinovată confruntare cu fapta-i monstruoasă. Regina G. e tulburată; prima cumpănă, dar nu mă crede pe de-a-ntregul. Începutul sfîrşitului: îl omor pe şambelanul (era să scriu şobolanul) P.

Sau a zecea:

A murit neprihănită. La trup, că mintea-i deja de-o vreme plecase fără ţintă. Cum altfel, cînd, într-o clipă, Omul iubit îţi ucide Tatăl iubit? Debusolată, fără a avea alături măcar un umăr de nădejde. Nu vom afla vreodată dacă a fost suicid ori simplă întîmplare aducătoare de nenorocire. Am omorît-o eu? Nemiloasă dilemă.

„Dacă unii îl îmbracă pe Hamlet în jeans, eu de ce să nu îi public depeșele, chiar dacă telegraful s-a inventat câteva secole mai târziu?!”, mi-a spus Dan Costinaș. Chiar așa!

Mă bucur că Dan s-a îmbolnăvit de Proză Arhiscurtă într-atât încât a publicat deja o carte de PA-uri (Umbra mării și alte confesiuni) și, iată, scrie PA-uri în Dilema veche.

 

One Trackback to “Shakespeare telegrafic”

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: