Trei prieteni beau bere de Crăciun

Ca orice om normal, nu sunt foarte atent la lenjeria de pat; o observ doar dacă este ceva nu-mi place, da’ nu-mi place rău! Mă interesează mai mult să fie patul nici prea tare, nici prea moale, suficient de mare încât să am loc în el dacă vreau să îmi întind brațele și, desigur, mă uit la cine e în pat, lângă mine (nu-mi place să dorm singur). Ilarion, care vrea să se dea mare, se oprește să toarne bere. E a doua zi de Crăciun, dar afară e cald, soare strălucitor, nici urmă de zăpadă. E un Crăciun atipic, cum nu s-a mai văzut. În orice caz, merge o bere, cu băieții. Băieții, adică dl. Lică și domnul Inginer, pe care doamna expert PR l-a trimis să ia și el aer, până se trezește ea bine. Doamnei expert PR nu-i sunt totuna lenjeriile de pat, are preferințe atât în ceea ce privește textura, materialul, cât și în privința imprimeurilor. Domnul Inginer știe asta și se declară depășit (în sinea lui). Încearcă să țină pasul și, oricum, ar face orice să o știe fericită pe iubita lui. Îi convine ca ea să fie foarte fericită atunci când se bagă în pat, pentru că sunt șanse bune să-i fie și lui bine. Așa a ajuns domnul Inginer pe site-ul homeX.ro. Voia să-i facă o surpriză.

Lenjerie de pat Mona (337 de lei) de la homeX.ro

A intrat pe homeX la categoria „lenjerii de pat” și așa a aflat de altfel despre lenjeriile de pat 3D, denumire care l-a cam contrariat.

În vremea lui „totul e 3D și 4G„, nu-și imagina cum ar putea arăta o lenjerie de pat 3D și la ce ar folosi. Oferta de pe site-ul cu pricina, la acest capitol, l-a descumpănit un pic, apoi s-a liniștit. Lenjerie de pat 3D e ceva pentru copii (asta dacă te iei după modele și după dimensiuni).

Nu e cazul. Nu-și pune problema să aibă copii. Deocamdată. E drept, doamna expert PR a bătut unele apropouri, dar el s-a făcut că nu aude, a schimbat vorba, a sărutat-o după ureche etc. În acest etc. stă secretul bunei lor conviețuiri.

 

 

Lenjerie de pat FC Barcelona (139 de lei) de pe homeX.ro

– Şi de ce nu ai cumpăra o lenjerie de pat 3D?, spune Ilarion, ca pentru sine. Domnul Inginer se întreabă dacă nu a gândit cu glas tare și dacă nu cumva Ilarion acestui gând îi răspunde. Fiu-meu, Sebi, are una cu emblema clubului de fotbal FC Barcelona. Iar nevastă-mea…

Domnul Inginer nu mai ascultă. Nu e sigur dacă nevasta lui Ilarion s-a întors, dacă Ilarion s-a întors la nevastă-sa sau dacă e vorba de vreo amintire al cărui tâlc doar Ilarion îl știe și, eventual, doar dl. Lică îl intuiește. Dar dl. Lică este și el cu gândurile lui.

Cei trei prieteni își sorb în liniște ultimele înghițituri de bere, apoi se duce fiecare la ale lui. Parcă le lipsește ceva. Poate zăpada, poate nevestele, poate o dâră de tinerețe pierdută.

Nu e cazul domnului Inginer, care roșește la gândul că doamna expert PR e încă în pat, tolănită printre orhideele de pe lenjeria de pat care îi păstrează mirosul, culorile vii, calitățile materialului (bumbac și microfibre) și după multiple spălări.

 

NOTĂ. Acest articol face parte dintr-o serie de texte din categoria „Pauza de publicitate”, marcate cu (P)

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: