Eugen Evu: Ultima

Ultima, de Eugen Evu

Ultima, de Eugen Evu

Public astăzi o poezie primită de la un bun prieten.

Ultima

Cea mai frumoasă poezie

N-am s-o scriu niciodată

Pentru că ea, încă de când a fost gândită,

A şi fost împuşcată.

Aşa că, iertaţi-mă, plec să trăiesc

Între ochii fiilor mei şi ai femeii

Fără acest surogat de zid chinezesc

Dintre oglinizile din Casa Scânteii.

Am blestemat mâna care a scris

Şi iubirea mea către lume

Poezia care de şapte ori m-a ucis

Neînţeleasă de nimeni anume

Şi totuşi, şi totuşi, semen al meu!

Nimeni nu a văzut un vers ucigaş

Nimeni n-a văzut cum plânge Dumnezeu

Trădat de cel mai bun prieten din oraş

Şi nimeni nu va îndura vreodată

Ce îndură poetul pentru cântecul său

Aşa cum plânge cântecul meu, iată,

Ca un pumnal scăpat din lacrimi

de un curcubeu…

NOTĂ. Am primit de la Eugen Evu o poezie scrisă în anul 1983. O public pe acest blog fără alte comentarii în afară de unul simplu: am recitit aceste versuri în timp ce televiziunile arată cum zeci, sute de oameni sunt în permanenţă în faţa Clubului Colectiv, aprind lumânări şi se roagă pentru sufletele celor care au murit în incendiul de vineri.

În poezia lui Eugen Evu este despre viaţă, despre creaţie, despre ceea ce arde în interiorul creatorului de artă. Şi mă gândesc că trupa aceea de rock asta făcea, oferea. Şi spectatorii de aceea veniseră: să primească, să împărtăşească, să se bucure.

Anunțuri
Etichete: ,

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: