Ziua cârtiţei

Munții Retezat. Cai pe-un picior de plai, pe-o gură de Rai. Lângă lacul Bucura, sub Curmătură. Foto cu telefonul: Călin Hera

Munții Retezat. Cai pe-un picior de plai, pe-o gură de Rai. Lângă lacul Bucura, sub Curmătură. Foto cu telefonul: Călin Hera

Ziua Cârtiţei (Groundhog Day, 1993) este un film la care m-am uitat mereu şi mereu cu plăcere. În film este vorba despre un prezentator al emisiunii meteo trimis să facă un reportaj de la un festival local prilejuit de apariţia la lumina zilei a unei rozătoare care iese din hibernare în aceeaşi zi, an de an. Localnicii folosesc acest pretext ca să spună cum va fi vremea, în funcţie de apariţia rozătoarei, şi să-i tragă un chef straşnic. Pentru prezentatorul meteo e, deja, o plictiseală, fiindcă mai făcuse transmisii asemănătoare şi în anii precedenţi, patru la număr. Atât că, de data asta, i se întâmplă ceva ciudat: dimineaţa se trezeşte în ziua de ieri, a Cârtiţei, ale cărei întâmplări le repetă apoi, la nesfârşit. Ceea ce e amuzant o vreme, pentru că îi permite să facă mici modificări în program, în propriul avantaj (găsiţi trailerul filmului mai jos).

Numele filmului a devenit expresie uzuală, cel puţin în grupul meu de prieteni, folosită în loc de mai cunoscuta expresie deja vu.

Filmul, cu Bill Murray şi Andie MacDowell în rolurile principale, e foarte amuzant şi nu are cum să nu te ducă cu gândul la întrebarea „Ce aş face eu dacă?„.

Retezat, momentul meu

M-am întrebat câteodată care ar fi ziua pe care aş repeta-o, dacă aş putea alege asta. Sau, măcar, la care m-aş întoarce uneori, s-o retrăiesc. Când am fost cel mai fericit, când am simţit cel mai deplin că mă bucur de viaţă, când am făcut alegerea bună, când am avut noroc? Când am avut succes, când am reuşit? Când am făcut un lucru bun pentru ceilalţi, când mi-am mulţumit părinţii, familia? Când am sărutat prima oară o fată, când am avut prima noapte de dragoste? Când am fost împreună cu toţi cei pe care i-am iubit de-a lungul vieţii sau măcar cu cei mai mulţi dintre ei? Aş alege fără ezitare oricare din zilele acelea (mai greu e să alegi doar una).

Apoi a trecut timpul. Cât nu ai ajuns încă la vârsta la care îţi alimentezi viaţa cu amintiri, te mulţumeşti să trăieşti, pur şi simplu. Să îşi creezi, zilnic, ziua pe care să îţi doreşti cândva să o retrăieşti. E ceva prea filozofic? Nu ştiu, poate. Dar e un gând la care ţin, un plan de viaţă care merită băgat în seamă.

Cam în faza asta m-a prins ultima provocare venită via Blogal Initiative: Ce moment ai repeta cu plăcere? Mi-am zis că sunt în Ziua Cârtiţei. Că privesc într-o oglindă cum privesc într-o oglindă cum privesc într-o oglindă.

 

Munții Retezat. Selfie lângă lacul Bucura. Foto cu telefonul: Călin Hera

Munții Retezat. Selfie lângă lacul Bucura. Foto cu telefonul: Călin Hera

Şi mi-am amintit dimineaţa în care am urcat în maşină împreună cu ai mei şi ne-am dat jos, mare minune!, în Poiana Pelegii, la începutul unei călătorii pe care am refăcut-o atunci, aş reface-o mereu. Este probabil cea mai lesnicioasă cale de a intra în inima Retezatului, la Lacul Bucura. În ziua la care mă refer, am trăit cu bucurie fiecare pas. Fiecare centimetru care m-a dus înspre ceea ce îmi place să numesc A doua mea casă.

Undeva, deasupra Căldării Bucurei, ungând pate pe pâine, prin 1985, probabil.

Amintire alb-negru din Retezat. Undeva, deasupra Căldării Bucurei, ungând pate pe pâine.

Pentru că nu mai fusesem de multă vreme şi mai ales pentru că eram cu ei, cei cărora voiam să le împărtăşesc bucuria mea şi nesaţul, pofta de munte, de acest munte.  O călătorie spre şi dinspre. O călătorie iniţiatică. O trăire. Şi, deopotrivă, o retrăire, un gând dus mai departe. Munţii Retezat au acest dar, de a face daruri pentru toată viaţa.

Munții Retezat. Indicator turistic spre vârful Retezat, aflat lângă lacul Bucura. Foto cu telefonul: Călin Hera

Munții Retezat. Indicator turistic spre vârful Retezat, aflat lângă lacul Bucura. Foto cu telefonul: Călin Hera

În mod cert, acesta este momentul meu, la care m-aş întoarce mereu, pentru că acolo, în Munţii Retezat, se află primele drumeţii împreună cu tatăl meu, primele lecţii de schi, primele cărări, primele nopţi în cort, prieteniile adevărate, oamenii-model pe care i-am cunoscut. Acolo e Frumuseţea, acolo este Deplinul, întinderea, nesfârşirea. Acolo am fost de atâtea ori şi acolo e o bună parte din sufletul meu. Dacă ar fi să mă aflu în Ziua Cârtiţei, acolo aş vrea să fiu.

 

cremosso 1

V-am spus că am fost provocat la această mărturisire. De vină e Danone Cremosso (au şi pagină de Facebook), care a făcut un formular special în care oricine îşi poate încărca momentele aparte, spre a le împărtăşi celorlalţi. Vă invit să o faceţi, mi-ar plăcea să citesc despre momentele voastre unice.

 

cremosso

Mi se pare o idee excelentă. A vorbi despre lucruri / momente aparte e un exemplu, o invitaţie, un semn că se poate, că viaţa e despre bucurie.

Anunțuri

2 comentarii to “Ziua cârtiţei”

  1. O alegera buna !

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: