Uneori e imposibil să ajungi în Grecia

Drama lui Aylan simbolizează criza refugiaților în presa internațională. Sursa: InfoNaiv

Drama lui Aylan simbolizează criza refugiaților în presa internațională. Sursa: InfoNaiv

E frumos în Grecia. Plajele sunt ideale pentru concedii care îți tihnesc după un an greu. E ceva la care să tinzi tot anul: plajă, apă bună, tzatziki, salată grecească, muzică, bună dispoziție, seri lungi, nopți romantice, briză, lene. Mai vezi o ruină, mai pui o poză pe Facebook.Merită să strângi bani de-a lungul anului ca să-i cheltuiești ca un boier vreme de zece zile pe o insulă grecească! Insula Kos, de exemplu.

Uneori e greu să ajungi în Grecia. Mulți români se opresc în Bulgaria, care are condiții mai avantajoase decât pe litoralul românesc. Românii aleg. După buget. Românii fac alegeri. E plin Facebook-ul de foto-alegeri. Puțini din cei care postează fotografii din vacanțele pe care și le-au ales își mai amintesc că, nu cu mult timp în urmă, alegerile făcute erau de alt tip: la ce coadă să stau, Amara, Eforie Nord sau Eforie Sud, banca din fața blocului sau banca din spatele blocului? Vociferăm nemulțumiți că nu e una, că nu e alta, că ăla e un porc, că aia e o vacă – și avem dreptate de multe ori, deși câteodată ar trebui să ne mai uităm și în oglindă – ne-am putea referi la noi înșine…

Uneori e greu să ajungi în Grecia… Mai ales atunci când e despre viață și moarte. Acum stăm la televizor și spunem: ce le-a trebuit să plece? Sunt proști, cum să treci marea cu o barcă? Eu sunt mai șmecher, eu iau bere la 2 litri de la chioșcul aflat la parter, eu nu aș fi plecat așa, teleu-teleleu prin lume. Ca să ce? Și dacă printre ei sunt teroriști? Știu eu sigur că sunt teroriști de la ISIS, ăștia au tocmit așa-ziși refugiați, le-au zis să se dea loviți, iar când vor ajunge în Germania vor pune în aplicare planul. Planul. E mai bine să nu-i primim în România. Ce nevoie avem? Nu ne oferim țara. Țara. Patria. Neamul românesc. Fibra. Copilașii.

 

Aylan avea trei ani

Aylan Kurdi, copilașul sirian de trei ani găsit mort pe o plajă din apropiere de Bodrum. Sursa: The Guardian

Aylan Kurdi, copilașul sirian de trei ani găsit mort pe o plajă din apropiere de Bodrum. Sursa: The Guardian

Uneori e imposibil să ajungi în Grecia. Aylan avea trei ani. Se născuse într-un moment prost. Totuși, părinții lui s-au bucurat. E băiat! Acum, frate-său are cu cine să se joace. Vom avea sprijin la bătrânețe. S-au bucurat. Războaiele trec, noi rămânem. Când va fi mai rău, ca acum să fie! Dar a fost din ce în ce mai rău. Se moare în jur. Nu mai există nuanțe. Nu mai sunt unii mai buni decât ceilalți. Toți sunt mai răi.

Mami și tati stau în bucătărie de vorbă. Aș vrea să ascult ce spun, dar mi-au zis să merg la culcare. Eu sunt mare, am cinci ani. Eu nu mă culc devreme. Dar mami și tati mi-au spus să îl iau pe Aylan, că el e obosit și trebuie să doarmă. Să am grijă de el. Ai mereu grijă de el, e frățiorul tău, se va baza mereu pe tine, te vei baza mereu pe el. Și pe mami și tati, dar când noi vom fi bătrâni, veți fi tu și cu el și cu familiile voastre și voi veți avea grijă de noi. Acum ai grijă de Aylan, ține-l de mână, cum îi place, și dormiți. Somn ușor. Venim și noi imediat, mai avem ceva de vorbit.

Nu știu ce au vorbit mami și tati. Acum?!, a țipat mami. Am adormit, dar nu prea mult. Mami m-a luat în brațe, m-a pupat pe frunte și a zis că vrea să îmi spună ceva. M-am speriat. Cred că mami a plâns mai înainte. Tati n-o supără niciodată pe mami, dar acum cred că i-a zis ceva care a făcut-o să plângă. Mami mi-a zis că plecăm într-o vacanță. N-am mai fost în vacanță de când eram eu mic. Atunci de ce plângi?, am întrebat-o. De bucurie, mi-a zis, dar cred că a vrut să mă păcălească. Nu știu de ce trebuie să plecăm acum, când mie mi-e somn, dar sunt băiat mare și mă prefac că înțeleg. Mami l-a luat în brațe pe Aylan și l-a pupat. I-a cântat la ureche. Tati avea două geamantane în mâini și o sacoșă mare pe umăr. Mie mi-a dat un rucsac. Ia și rucsăcelul lui Aylan, i-l dai când se trezește. Nu știu când au făcut bagajele, probabil când am adormit eu, pentru că era nimic pregătit înainte, știu sigur. Și mai am un indiciu: îl uitaseră pe Ursuleț.

Afară ne aștepta mașina unchiului R. Cred că îi era somn, așa mi s-a părut. Era nervos, avea hainele mototolite, dar mi-a zâmbit. O să fie bine, mi-a zis și mi-a ciufulit părul. Normal că o să fie bine. Mergem în vacanță.

Mami, unde mergem în vacanță? Abia când s-a făcut dimineață mi-a venit ideea să întreb. Ce prost sunt, asta era prima întrebare. Mergem în Grecia, mi-a zis mami. Nu știu ce e Grecia, dar nu întreb. Tati spune că trebuie să vorbesc numai când e ceva foarte important.

Au trecut multe zile de când am plecat în vacanță. Unchiul R. a trebuit să se întoarcă, dar pe drum ne-am întâlnit cu mulți oameni care plecau în vacanță în Grecia. Toți aveau multe bagaje. Și noi am avut multe bagaje (în portbagajul unchiului R. mai erau două geamantane), dar atunci când am urcat în tren am pierdut multe dintre ele. Tati s-a supărat, zicea că avea nu știu ce important într-un geamantan. Mami a zis că nu-i nimic, important e că suntem împreună. Când am coborât din tren, oamenii vorbeau ceva ce nu înțelegeam. Sunt turci, mi-a zis tati. Mami mi-a spus să stau lângă ea și să-l țin de mână pe Aylan, orice ar fi.

Nu înțeleg ce vacanță e asta. Vreau acasă. Mi-e foame. Mi-e sete. Tati e nervos. Azi m-a certat că n-am stat cuminte și am vărsat cana cu ceai. Dar nu eu am fost de vină, ci Aylan, care are febră. Nu puteam da vina pe el, așa că tati m-a certat pe mine. Mi-a dat și o palmă. Așa ceva nu s-a mai întâmplat. Am plâns. Apoi am văzut că plânge și el. Nu știa că îl văd, plecase mai încolo, lângă un cort verde. M-am luat după el, de-aia l-am văzut. Când m-am întors, m-a certat mami. M-a strâns în brațe și m-a certat. Unde ai fost?!

 

Mami plânge din te miri ce

Am ajuns la mare. Acum știu: suntem lângă Bodrum, în Turcia, iar Grecia este dincolo de mare. Și acolo e mare, dar e o mare mai frumoasă. E mâncare și e frumos. E salată grecească și tzatziki. E muzică frumoasă. Așa mi-a zis tati. Acum nu mai e nervos, e nerăbdător. Mă ia în brațe, mă pupă. A uitat că m-a certat și că mi-a dat o palmă. Și eu am uitat. Sunt fericit. Și Aylan se simte mai bine. Îi vine să alerge. E neastâmpărat. Mami mi-a zis iar: ține-l de mână tot timpul, să nu se piardă. Mami plânge din te miri ce. De fericire, puiule, îmi zice.

Am plecat azi-noapte. Am lăsat toate bagajele în cort. Vine mâine unchiul R. cu verișorii și ni le aduce el, mi-a zis tati. Mai avem doar rucsacul meu și rucsăcelul lui Aylan. Tati a luat rucscaul. A pus în el tricouri, o pungă cu biscuiți, două sticluțe cu apă și portofelul lui mare. În rucsăcelul lui Aylan, pe care l-am ținut eu, dar dup-aia l-a luat mami, mai sunt două sticluțe cu apă. M-a lăsat să îl iau pe Ursuleț. Îl țin în brațe. Îl țin de mână pe Aylan, care e ghemuit în poala lui mami. Tati stă în fața noastră. Suntem mai mulți în barcă, vreo unsprezece. Barca se clatină. Mami mi-a zis că e mai bine așa, cu barca, ajungem mai repede, până dimineață. Dar nu văd capătul mării, i-am zis, cum ajungem atât de repede? Mami mi-a zis să dorm, atunci timpul trece repede-repede. Dormi, visează frumos, și când te trezești vom fi în Grecia. Într-o clipită. Îmi place cum zice mami „într-o clipită”. Aylan doarme deja. Aș dormi și eu, dar îmi place să mă uit la stele. Sunt atât de multe stele și e liniște. Și suntem doar noi, unsprezece. Înghesuiți, deși în jurul nostru e apă și întuneric. Dacă n-ar fi luna din care parcă cineva a luat o mușcătură, cum am făcut eu cu un biscuite, nu ți-ai da seama care e apa, care e cerul și care e întunericul. Aș vrea să îl întreb pe tati de unde știe nenea care e drumul bun spre Grecia, dar mami mi-a zis să dorm, așa că privesc stelele printre gene. Strâng din pleoape, le forțez să pară închise.

 

Nimeni nu mai conduce barca

Nu mai văd stele. Nu mai văd luna. Doar n-au mâncat-o de tot. Nu-l mai văd pe tati, s-a dus la nenea care conduce barca, strigă la el. Strigă toată lumea. Aylan plânge. Mami plânge și ea, dar se preface că nu. Zice că i-a intrat praf în ochi. Mami nu prea știe să mintă. Sunt eu mic, dar nu sunt prost. De unde praf aici, în întuneric, pe mare? Barca a înnebunit. Cred că trebuia să luăm o altă barcă, una care nu înnebunește. Mami îmi zice să-l țin de mână pe Aylan. Fratele meu tremură de frig. Tricoul lui roșu s-a udat. Pantofiorii s-au udat. Și pantalonii scurți s-au udat. Și părul meu s-a udat. Trebuia să o las pe mami să mă tundă și pe mine când i-a tăiat părul lui Aylan. Acum am părul mare și ud și mi-a făcut frig și mie. Tremur. Vine tati. Tremură și el. Sunt sigur că nu îi e frig. Lui tati nu îi e niciodată frig. Tati nu tremură niciodată. Tati stă în picioare și se uită la mami și la noi. În barcă e apă. Mami stă în apă. Eu mă ridic, dar cad. Barca se clatină. Tati se clatină. Tati nu tremură. Barca se clatină, scârțâie. Tati nu tremură. Tati nu se mai vede. Tati se ține de barcă. Tati înclină barca. Tati dă drumul la barcă și barca își revine. Tati mă strigă pe nume. Tati șoptește numele lui mami. Tati e acum lângă o spumă albă de apă. Mami îl strigă pe tati. Aylan plânge. Nenea care conduce barca strigă ceva, aruncă o frânghie. Dar nu tati e cel care o apucă, ci un alt om. Apoi altul. În apă sunt mai mulți oameni. În barcă nu mai suntem decât mami, Aylan, eu și nenea care conduce barca. Dar nimeni nu mai conduce barca. Marea conduce barca și întunericul care se risipește.

O întreb pe mami unde e Grecia. Mi-a promis că dimineață suntem în Grecia, îmi vine să îi zic, dar nu e vina ei. Mami nu îmi răspunde. Mami îl caută cu privirea pe tati, care e un punct. Aylan plânge. Eu nu plâng. Eu îl țin pe Aylan de mână. Mami se ridică din barcă. Eu mă ridic din barcă. Nenea care conduce barca se ridică din barcă. Rucsăcelul lui Aylan se ridică din barcă. Nu. Nu se ridică nimeni, nimic. Doar barca, doar ea, coboară încet. Barca noastră crede că Grecia e în jos și merge acolo. Aș vrea să o întreb pe mami de ce am luat o barcă atât de proastă? Dar mami țipă. Mami îi spune ceva lui nenea care conduce barca. Nenea care conduce barca îl apucă pe Aylan de o mână. De cealaltă îl țin eu. Îmi vine să mă duc după barcă, poate că nu e atât de proastă. Poate că Grecia e jos. Mami mă trage la suprafață. Nenea care conduce barca e rănit. Îi curge sânge. Aylan tușește. Mami tușește. Eu tușesc. Nenea care conduce barca plutește. Mami a plecat după tati. Eu îl țin de mână pe Aylan. Frățiorul meu dă din picioare. Eu nu mai știu unde e Grecia. Nu mai știu unde e nimic. Dar, cel mai rău, nu mai știu unde e mânuța lui Aylan, pe care mami mi-a zis să n-o scap, orice ar fi.

Descoperirea jandarmilor turci

Trupul unui copil de trei ani, identificat ulterior de autoritățile turce ca aparținându-i lui Aylan al-Kurdi, a fost găsit cu fața în jos pe o plajă de lângă stațiunea Bodrum, pe țărmul turcesc al Mării Egee. Pe același țărm a fost găsit și trupul fratelui lui Aylan, un băiețel în vârstă de cinci ani. Potrivit The Guardian, Aylan al-Kurdi și familia lui plecaseră din orașul Kobani (Siria), unde au loc lupte dure între insurgeți ai statului islamic și forțele kurde. Intenționau să ajungă pe Insula Kos din Grecia.

Două fotografii cu trupul neînsuflețit al lui Aylan, în una din ele este ținut în brațe de un bărbat în uniformă, au devenit virale în ultimele 12 ore, ținând prima pagină a majorității publicațiilor din lume, alături de întrebări retorice despre reacția amorțită a lumii civilizate față de dramele din Orientul zdruncinat.

UPDATE. The Independent publică povestea lui Aylan al-Kurdi și o fotografie, culeasă de pe Twitter, în care apar Aylan și fratele lui, Ghalib (5 ani). Între cei doi copii, ironic, un Ursuleț de pluș. Exact ursulețul pe care mi l-am imaginat când am scris rândurile de mai sus…

Aylan (stânga) și fratele lui, Ghalib, plus Ursulețul. Sursa: twitter

Aylan (stânga) și fratele lui, Ghalib, plus Ursulețul. Sursa: twitter

Adevărul din povestea lui Aylan

UPDATE. Tatăl micuților Aylan și Ghalib se numește Abdulah și a este probabil singurul supraviețuitor al tragediei. El povestește cum a încercat să ajungă în Grecia cu o barcă, la care a vâslit, după ce a încercat în zadar să convingă niște călăuze să-i ducă în lumea liberă. Bărbatul povestește cum i s-au scurs din mâini, în apă, pe rând, cei doi fii și soția, Rehan (35 de ani). În barcă erau 14-15 persoane, între care se aflau și alți copii în afară de fii lui Abdulah. Dezastrul s-a petrecut noaptea. Panica a precedat răsturnarea bărcii. Descrierea făcută imaginată de mine a fost făcută fără pretenția că s-ar apropia de realitate (deși sunt multe elemente care se suprapun, suprinzător pentru mine). Am încercat să îmi arăt solidaritatea, durerea și să vă îndemn pe voi, cititorii mei, să ne gândim împreună la suferințele acestei lumi (atunci când credem că noi avem probleme) și să ne rugăm pentru sufletele celor plecați dintre noi – plecați de la ei de acasă cu speranța că vor ajunge într-o lume mai liniștită, mai sigură, mai bună.

Abduah, tatăl lui Aylan. Sursa: reuters

Abduah, tatăl lui Aylan. Sursa: reuters

 

 

O problemă europeană, acum şi în România

Problema refugiaţilor a fost prima ocazie în care românii au început să conştientizeze foarte direct faptul că aparţin unei comunităţi europene. A fost şi este cu siguranţă prima dezbatere adevărată la nivel european, la care românii au participat, cu mic, cu mare, acasă, la birou, în tramvai, la birt.

Subiectul a beneficiat de toate atuurile: spectaculozitate, sentiment, proximitate, participare directă, potenţial de breaking news. Poveşti dure, poveşti lacrimogene. Politică, religie, naţionalism. Pitoresc. Genul de subiect la care toată lumea se pricepe, la care au, cu toţii, soluţii. Tot tacâmul, deci.

Românii, chiar dacă nu s-au confruntat direct cu valurile de refugiaţi sirieni, afgani etc., au siţit că se află în miezul problemelor europene, că îi priveşte.

Asta explică miza pe care au dat-o politicienii români de la vârf, dar şi bâlbele. Lucrurile pot fi spuse / rezolvate complicat sau simplu. Complicat e să despici firul în patru, la nesfârşit. Simplu e să te gândeşti că trebuie, înainte de orice, să fii om. Ca individ sau ca popor, ca societate. Primul gând e să ajuţi, nu să te întrebi care sunt pericolele. Al doilea, să faci un plan, o strategie. O mie, două mii, cinci mii, zece mii de oameni nu trebuie să fie o problemă pentru o ţară cu douăzeci de milioane de oameni. Iar ca să micşorezi eventuale riscuri, trebuie să acţionezi întru integrarea acelor oameni. Nu ghetouri, da invitarea lor în cât mai multe zone unde să se poată integra. Aici chiar că trebuie să vizezi situaţiile tip win-win. E mai simplu decât pare. Şi mai normal.

Anunțuri

2 Trackbacks to “Uneori e imposibil să ajungi în Grecia”

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: