Ieftin ca braga

Bragagiu. Fotografie de epocă găsită în vitrina prăvăliei cu bragă din Craiova. Foto cu telefonul: Călin Hera

Bragagiu. Fotografie de epocă găsită în vitrina prăvăliei cu bragă din Craiova. Foto cu telefonul: Călin Hera

Am văzut-o din goana ușoară a mașinii. Treceam pe strada Vasile Alecsandri din Craiova, unde mă scosese sensul unic de lângă piață. Am încetinit, dar nu am putut opri. Traficul m-a obligat să merg mai departe. Cu regret. Dar a doua zi am revenit. Era tot acolo! Nu am putut merge la ea de-a dreptul. Am oprit câțiva metri mai departe, cel mult 20. M-am întors pe jos, cu emoție. Am privit-o pe îndelete. Părea că îi place.

Am făcut și două fotografii. Mă așteptam să aud o voce severă. Nu m-aș fi mirat nici dacă aș fi primit o palmă răsunătoare. Meritam. Pentru insolență. Pentru câte nebunii îmi imaginam. Am interpretat tăcerea, care surâdea într-un fel aparte, ca pe o încuviințare. Așa că mi-am luat inima în dinți și, cu inima strânsă, eu, om în toată firea, am îndrăznit să fac un pas care nu lăsa loc de dubii. Unul ireversibil, presupun, fiindcă de la un moment dat încoace sunt tot mai puține lucruri ireversibile. Oricât de pragmatic ai pretinde că ești.

Am intrat în magazin, fermecat de imaginea ei, a vitrinei, și de ceea ce îmi imaginam. Căutam ceva din trecut. Ceva ce știam că a fost, știam că nu mai prea este și eram cumva furios că nu. „Există o generaţie întreagă, generaţii deja, care habar nu au ce e aia”, spunea, nu cu mult timp în urmă, Andrei Pleșu. Dacă tot l-am adus în discuție, mai adaug o remarcă a lui: „Domnule, braga este un subiect serios! E un subiect de cultură. Există o tradiţie veche a acestei băuturi.” (am găsit referirile lui Andrei Pleșu în Evz).

Vedere din Craiova. Reclama din vitrina prăvăliei cu bragă. Foto cu telefonul: Călin Hera

Vedere din Craiova. Reclama din vitrina prăvăliei cu bragă. Foto cu telefonul: Călin Hera

Prima mea bragă

– Ați mai fost aici?, m-a întrebat domnul din spatele tejghelei. Impropriu spus tejghea, dar putem aproxima.

– Nu, am răspuns aproape rușinat.

– Atunci gustați înainte, poate nu vă place.

Vedere din Craiova. Reclama din vitrina prăvăliei cu bragă. Foto cu telefonul: Călin Hera

Vedere din Craiova. Reclama din vitrina prăvăliei cu bragă. Foto cu telefonul: Călin Hera

Am primit un pahar cu bragă. Rece. Tulbure. Prima mea bragă. La o vârstă la care.

Am băut cu nesaț. Ușor contrariat. Mă așteptam la altceva. Nu pot defini la ce mă așteptam. Cred că dacă n-ar fi fost locul extrem de civilizat, de curat, cred că dacă mi s-ar fi întâmplat la un bâlci, cum e în ultima vreme cel din Polovragi, nici n-aș fi încercat. Cred că braga trebuie să fie curată, igienică, pentru a putea fi savurată cu adevărat. Am avut acest noroc în magazinul de bragă din Craiova.

Am aflat că braga e cu secrete

– Nu-i chiar atât de ieftină ca în zicală, am remarcat, în timp ce plăteam.

Braga de la Craiova costă cam cât Coca-cola. Sau cât Granini. Mai precis, o sticlă de doi litri costă 9,5 lei, una de un litru 5 lei. Pentru o sticlă de juma’ de litru plătești 3 lei, respectiv 1,5 lei pentru un pahar de 250 mililitri. La patru sticle de un litru am primit discount un leu.

– Nu-i, a recunoscut omul (figură de intelectual). Dacă aș știi cum se face, și aș produce-o eu, ar fi mai ieftină. La Severin, de unde o iau, e mai ieftină. E mult de muncă, vreo opt ore, dar e simplu. Însă nu știu toate secretele, așa că o cumpăr de la Severin.

Am aflat deci că braga e cu secrete. Că doamna care o face pune în ea nu doar mei, porumb sau secară, ci încă vreo trei-patru ingrediente pe care numai ea le știe. Și îi iese. Iar el vrea să vândă bragă autentică, tradițională. Îi place ideea. E vrăjit de idee. Se vede că îi place.

– De când ați deschis? Aveți clienți?, întreb. Că nu prea văd pe nimeni.

– Am deschis de trei luni. Au început să vină. Nu am făcut reclamă, vreau mai întâi să văd cum merge, dacă prinde. Pe fiică-mea am învățat-o, îi place braga, deși a strâmbat din nas la început.

Doamna bragăi din sudul României

Furnizorul bragagiului din Craiova este o doamnă din Turnu Severin, care se numește Domnica Bairam. Provine dintr-o familie albaneză, de unde a moștenit, din bunic în tată-n fiică secretele câtorva rețete de bragă, sugiuc, halviță, înghețată etc. Doamnei Bairam îi place să prepare bragă și celelalte. Îi place. Cred că acesta e principalul secret. Ingredientul numărul unu.

Este foarte greu să păstrezi tradiția, mai ales că toate sunt naturale și se fac manual. Braga trebuie fiartă cinci ore pe foc de lemne și apoi o strecurăm manual. Mulți specialști în gastronomie greșesc când spun că braga este preparată numai din făină de mei, porumb sau secară… Mai trebuie câteva ingrediente, care să o facă bună la gust” (Domnica Bairam).

Am găsit această declarație și o parte din povestea Domnicăi Bairam, doamna bragăi din sudul României, aici.

 

De ce să nu reînviem o tradiței ieftină ca braga?

Despre bragă știam doar că este foarte ieftină. Dintr-o expresie din ce în ce mai puțin cunoscută și folosită. „Ieftin ca braga” înseamnă „foarte ieftin”. De parcă nimic nu ar putea fi mai ieftin. De parcă braga ar fi unitatea de măsură minimă a ieftinului. La preț mă refer.

Vedere din Craiova. Reclama din vitrina prăvăliei cu bragă. Foto cu telefonul: Călin Hera

Vedere din Craiova. Reclama din vitrina prăvăliei cu bragă. Foto cu telefonul: Călin Hera

Nu știam ce gust are, cum arată, în ce condiții trebuie băută, nu știam nici dacă e ceva alcoolic sau non-alcoolic. Aveam însă un fel de nostalgie. Știam câteva fotografii cu bragagii de la sfârșitul secolului al XIX-lea. Îmi imaginam. Aș fi vrut să gust. Să beau. Mă fascinau cărțile lui Panait Istrati, ale lui Caragiale (Ioan Luca și Mateiu), cărțile Ioanei Pârvulescu. Atmosfera din ele, foarte potrivită cu un pahar-două cu bragă rece.

Bragagiu. Fotografie de epocă găsită în vitrina prăvăliei cu bragă din Craiova. Foto cu telefonul: Călin Hera

Bragagiu. Fotografie de epocă găsită în vitrina prăvăliei cu bragă din Craiova. Foto cu telefonul: Călin Hera

După ce am dat de bragagiul de tip nou din Craiova, m-am bucura să degust bragă. Cred că pe vremuri, oamenii o beau ca să-și astâmpere setea. Cred că și-o astâmpărau. Cred că știu și de ce preferau să bea bragă în loc de apă plată (așa i se zice acum apei chioare). E mai altfel. Și te hrănește. Era mai ieftină și mai populară decât berea. Mult mai ieftină. Cel puțin la fel de hrănitoare. Iar după cinci-șase pahare de bragă nu amețești deloc. N-ai de ce.

Braga trebuie păstrată și băută rece, la cel mult 10 grade Celsius. Pe vremuri, bragagii o țineau în pivnițe (însă nu puteau să o păstreze prea mult, 3-4 zile, fiindcă după aceea începe să se acrească) și aveau mereu la ei, când ieșeau s-o vândă, gheață.

Braga se bea ca atare, de sete, sau acompaniată de o pastramă, un sandwich, pop-corn. Poate că merge și la o prăjitură, de ce nu?

Sincer, mi-ar plăcea să pot cumpăra bragă de la magazinul din colț.

Dacă ar trebui să organizez o nuntă tradițională, cum se face acum, cu mireasa, mirele și nuntașii îmbrăcați în ii, aș aduce la petrecere un butoiaș sau două cu bragă. Ar fi senzație, pun rămășag! La urma urmelor, de ce să nu reînviem braga?

 

Anunțuri
Etichete: , ,

One Trackback to “Ieftin ca braga”

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: