Atunci când grecii aşteaptă cadouri

 

Citat Alexis Tsipras. Sursa: InfoNaiv

Citat Alexis Tsipras. Sursa: InfoNaiv

Aflată la câţiva paşi de momentul unei federaţii europene, Uniunea Europeană se confruntă cu crize din ce în ce mai complexe. Pentru că nimeni din exterior nu are interesul ca Europa să fie cu adevărat puternică, aşa, ca pe vremuri. Există chiar forţe importante pentru care ideea unei Uniuni Europene, actor global de prim rang, dă frisoane. Şi fac tot ce pot pentru a slăbi forţa UE. Mi-au venit aceste gânduri, fără pretenţia cine ştie căror revelaţii, atunci când premierul Greciei, Alexis Tsipras, a găsit de cuviinţă să meargă până la Moscova chiar înainte ca la Bruxelles să aibă loc discuţii extrem de importante despre viitorul Uniunii în contexul crizei greceşti; sau măcar despre viitorul Greciei în interiorul Uniunii. Şi am avut un sentiment bizar.


În plin embargou de toate felurile la care e supusă Federaţia Rusă din partea Uniunii Europene și SUA, premierul grec își dă mâna cu eternul președinte rus, Vladimir Putin – o sfidare calculată.

Cu ocazia vizitei de două zile la Sankt Petersburg, vă reamintesc, Alexis Tsipras semna un acord preliminar privind constructia unei sectiuni din Turkish Stream pe teritoriul Greciei și a unui împrumut pentru realizarea proiectului. Era mai mult decât un semnal.

Câteva citate din Tsipras la Sankt Petersburg (am preluat de aici); dar pozițiile lui sunt destul de străvezii și la Atena.

„Uniunea Europeana trebuie să se întoarcă la principiile ei de bază: solidaritate, democrație și justiție social”

„După criza din 2008, lumea s-a schimbat. În Europa am avut iluzia că suntem buricul pamantului (…) Dar centrul lumii s-a schimbat, există noi forțe la nivel politic și economic. Relațiile internaționale capătă un carcater multipolar”.

„Ne aflăm în mijlocul unei furtuni, dar suntem un popor care știe să se descurce pe mare și nu ne sperie furtuna și nici posibilitatea de a descoperi noi oceane și de a ajunge în porturi mai sigure”.

Atunci când ne extaziem în fața verticalității lui Alexis Tsipras, îi lăudăm grija pentru bietul popor și îl compătimim pentru „umilința” la care vor să îl supună Merkel & Co., să nu uităm că omul joacă pentru cealaltă echipă. Poate că nu din dragoste pentru ceilalţi, nu avem dovezi că ar fi aşa. Poate că pur şi simplu aşa crede el că e mai bine. Dar asta pune serios în pericol ideea de solidaritate europeană, de uniune, de viitor comun, la bine şi la rău.

Anunțuri
Etichete: , , ,

One Trackback to “Atunci când grecii aşteaptă cadouri”

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: