Cum era să rămână dl. Lică fără bunică

Domnul Lică are, ca toți oamenii, o bunică. A lui e mai aparte. E încă prea voinică. Și, uneori, se poartă ca o fetiță mică. Se cațără. Și cade. Și iarăși se ridică. De-o vreme însă, biata, e tristă. Se oftică. De vină e caisul. „Nu-l vezi ce se usucă? Acum-acuma pică”, se plânge și suspină năstrușnica bunică.

Ce-i drept, caisul moare de ți se face frică. Plin mai demult de roade, acum pare să zică: „Mă duc, mă fac surcele, mă faceți foc, adică”.

Chemat ca să rezolve, vecinul Nea Costică, cu degetul cel teafăr se scarpină la chică. Și râde dup-aceea, și spune: „Domnu’ Lică, caisul lu’ matale este, la o adică, ca un panou electric. Că cablu’ care merge în fund de curticică, s-a cam zdrelit aicea. Și treaba se complică. Un pom de se uscă nu-i bai, la o adică. Dar dacă vine p-ormă, duioasa ta bunică, cu un topor într-însul, devine floricică.”

Anunțuri
Etichete:

2 Trackbacks to “Cum era să rămână dl. Lică fără bunică”

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: