Pe când modele Dinka pe podium?

 

Oameni din tribul Dinka, Suda. Sursa: tekey.net

Oameni din tribul Dinka, Suda. Sursa: tekey.net

Am descoperit un fotoreportaj impresionant, despre un trib din Sudan, pe numele lui Dinka – care face parte dintr-o comunitate ce trăiește ca în secolul al zecelea, pe ambele maluri ale Nilului.

Femeie Dinka. Sursa: tenkey.net

Femeie Dinka. Sursa: tekey.net

Pe de o parte, e vorba de peisaje incredibile, cu turme de vaci cu coarne lungi (le-am denumit așa, nu știu cum se numesc, dacă mă ajută cineva atunci voi face cuvenita precizare).

Pe de altă parte, e vorba de oameni, foarte frumoși, zvelți, tunși scurt, cu pielea netedă – și bărbații, și femeile. Parcă de aceea și stau tot timpul dezbrăcați; de ce să își ascundă frumusețea?

Mă întreb, prin urmare, cum ar arăta o prezentare de modă, cu fițe de la un capăt la altul, care să folosească drept modele aceste femei? Modele Dinka. Eu cred că ar fi cool de tot, ar bate recorduri.

Până una-alta, vă las să admirați fotografiile realizate de Carol Beckwith și Angela Fisher, care și-au petrecut ultimii 30 de ani din viață studiind ritualuri, ceremonii și viața de zi cu zi a triburilor africane.

Și dați click pe articolul original, ca să vă bucurați cum se cuvine de aceste fotografii minunate. Mai găsiți un reportaj despre tribul amazonian Ashaninka și multe, multe alte lucruri foarte faine.

Turmele tribului Dinka, în amurg. Sursa: tekey.net

Dinka Woman with Baby

Femeie Dinka, cu copilul în brațe. Sursa: tekey.net

Femeie Dinka, transportând ceva-nntr-un coș, pe cap. Sursa: tekey.net

Femeie Dinka, transportând ceva-nntr-un coș, pe cap. Sursa: tekey.net

Femeie Dinka, transportând ceva pe cap. Sursa: tekey.net

Femeie Dinka, transportând ceva pe cap. Sursa: tekey.net

dinka

Turmele tribului Dinka. Sursa: tekey.net

 

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: