Ce-a ales câinele-filozof: mahalaua sau New York-ul?

Câinele care a avut de ales între New York şi o străduţă bucureşteană. Foto: Călin Hera

Câinele care a avut de ales între New York şi o străduţă bucureşteană. Foto: Călin Hera

Am fost întrebat, Carmen m-a întrebat, ce a făcut câinele dintr-o fotografie pe care am postat-o pe acest blog într-o Miercure fără Cuvinte. Iată faptele (mai jos).

Când l-am văzut prima oară era vară. O vară bucureşteană, cu aer încremenit. Recunosc, privirea mi-a fost atrasă iniţial de plăcuţa pe care scrie „NEW YORK 6148 km„. Sărea în ochi, dacă se întâmpla să treci atunci pe acea străduţă din apropiere de Piaţa Chibrit. Mie mi s-a întâmplat. Apoi am văzut gardul, cu şipci verticale. Ar fi bună o fotografie, mi-am zis, dar n-ar strica şi ceva viu. Atunci am văzut dulăul negru. Ezita. Să dea din coadă sau să latre (eterna dilemă a câinilor de curte din mahala)? L-am lăsat cu această dilemă, fiindcă mă grăbeam. Ştiu sigur că atunci nu a lătrat, dar nu am habar dacă a dat sau nu din coadă.

Câteva zile mai târziu, fotografiam poarta şi gardul oamenilor, dar lipsea mogâldeaţa neagră şi nici altă fiinţă vie cu două sau patru picioare nu a trecut prin cadru. Aşa că am mai aşteptat până spre toamnă, când am imortalizat câinele filozof, prefăcându-mă că adevărata lui dilemă e încotro s-o apuce, spre New York, cale de 6.148 km, sau în curte, să se războiască cu vreo pisică. Nu, câinele negru avea aceeaşi dilemă pe care am sesizat-o atunci când am făcut cunoştinţă: să latre (la mine) sau să dea din coadă?

Am tras vreo opt cadre în care stătea cuminte, preocupat lăuntric, apoi am zis să vin mai aproape, nu via zoom, ci de-a dreptul. După ce am făcut trei-patru paşi, s-a ridicat. Cred că nu şi-a mai pus problema să dea din coadă. Poate că arătam ciudat, nu ştiu. Cert e că, după ce m-a privit sticlos, a întors capul spre indicatorul de New York, apoi, aproape leneş, a trecut în curte prin poarta foarte puţin întredeschisă. După care a început să latre, însă foarte neconvingător.

Anunțuri

4 comentarii to “Ce-a ales câinele-filozof: mahalaua sau New York-ul?”

  1. Foarte interesant cum a ales să latre abia după ce s-a strecurat în curte! 🙂

    Apreciază

  2. draguta poveste, o poveste întinsa peste 2 anotimpuri… Catelul a dat dovada ca nu este doar filozof, ci detine si educatie nobila! 🙂 De ce sa latre daca nu exista niciun pericol pentru „teritoriul” lui? 🙂

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: