A doua amintire cu ciori

O ştire de vineri (primarul Timişoarei se arăta neputincios în faţa invaziei ciorilor, prea inteligente ca să poată fi stârpite) mi-a adus aminte de câteva întâmplări cu ciori. Prima e din anul 1980, a doua din 1990, ştiu precis. Pun o oglindă în faţa lor, deci vă vorbesc mai întâi despre a doua.

Mă confruntasem cu un hop, viaţa îmi trăsese o palmă, mi se părea că sufăr, sufeream. La vârsta aceea, te aprinzi repede. Mă aprinsesem. Am mers la văru-meu, simţeam nevoia să împărtăşesc. M-a ascultat. M-a lăsat să vorbesc, să spun tot ce aveam pe suflet. Am vorbit pe nerăsuflate. Un pic timid la început, apoi tot mai fără aer. Voiam să scap. Nu ştiu dacă a zâmbit, pot acum să îmi imaginez că a făcut-o (însă foarte puţin). După ce am terminat, mi-a dat un pahar cu apă, apoi a zis: „Hai!”. Îi venise o idee.

Am mers la marginea Bucureştiului, lângă o baltă. Luase puşca la el. Eu nu mai trăsesem de trei ani, din armată. Nu-mi plăcea. La o margine a bălţii erau nişte plopi plini de ciori. Mi-a întins puşca. Am ochit, am tras. Un foc. O cioară. Nu bubuitura m-a trezit, ci căderea verticală a păsării negre. Nu le-am văzut pe suratele ei zburând speriate, nu le-am auzit. Tot ce am văzut a fost căderea nesfârşită a ciorii pe care am lovit-o. Mi-am cumpărat liniştea cu uciderea ei. Am mers acasă, am mâncat, am băut, am dormit bine, m-am trezit a doua zi mai liniştit, am putut să nu mă mai gândesc, mi-am văzut de drum.

Asta e a doua amintire cu ciori. Mâine, o voi povesti pe prima.

P.S. Întâmplarea din acea zi de toamnă m-a impresionat într-atât încât am scris un poem. Caietul pe care scrisesem s-a pierdut la un moment dat. Aveam versurile în cap, într-un sertăraş. Am scotocit. Până la urmă, am găsit trei strofe. Acum vorbesc despre asta cu detaşare. Parcă n-aş fi fost eu.

Anunțuri
Etichete: , ,

4 Responses to “A doua amintire cu ciori”

  1. Acest „am ochit” este de fapt un mic ritual. Oare de ce sa ochesti cand in fata ta se afla un plop plin de ciori? Doar pentru ca asa se tragea in armata? Trebuia mai intai sa iei tinta bine in catarea pustii? „Am ochit” cred ca tine mai degraba de o nehotarare: sa trag sau sa nu trag? Sa rapun o alta viata ca sa o salvez pe a mea?!?

    Apreciază

    • Îmi place interpretarea ta. Poate că a ochi dezvăluie o ezitare, o întrebare, o dilemă, e răgazul pentru rezolvarea dilemei. Dar nu cred că a fost aşa, nu cred că am tras de timp atunci. Poate a fost reflexul de care spui. În orice caz, nu am vrut să trag la nimereală, am ochit anume acea nefericită zburătoare.

      Apreciază

Trackbacks

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: