Zece cărţi

Circulă pe Facebook o leapşă cu care cred că am avut de a face şi în perioada de aur a bloggeritului la români. Dar cum m-a prins într-o pasă bună şi cum cel care m-a provocat e nimeni altul decât, răspund aici care sunt cele zece cărţi care mi-au plăcut şi, eventual, m-au influenţat, de la începuturile mele de cititor şi până în prezent. 

Ca să trec direct la enumerare, cu precizarea că ordine e absolut aleatoare, iată:

  • Cireşarii – Constantin Chiriţă
  • Toate pânzele sus – Radu Tudoran
  • Cei trei muşchetari – Al. Dumas
  • Căpitan la 15 ani – Jules Verne
  • Istm – Ion Mircea
  • Iona – Marin Sorescu
  • Povestaşul – Mario Vargas Llosa
  • Un veac de singurătate – Gabriel Garcia Marquez
  • Numele trandafirului – Umberto Eco
  • Biblia

Notă. Am ştiut de la început că exerciţiul e înşelător, pentru că, de pildă, dacă aş începe să enumăr titlurile semnate de Llosa, aş depăşi cele zece poziţii solicitate de leapşă. La fel în mai toate celelalte cazuri. Aşa că am ales primul titlu care mi-a venit în minte atunci când mi-a trecut prin faţa ochilor amintirea unui autor ale cărui scrieri mi-au pricinuit mari ajunsuri.

Chiar şi aşa, n-a mai fost loc, deşi ar fi trebuit, pentru – ordine aleatoare –  Eugen Evu (care m-a influenţat mult), George Topârceanu, George Coşbuc, Cezar Petrescu, Ioan Dan, Nicolae Strâmbeanu, Radu Paraschivescu, Gabriel Liiceanu, Andrei Pleşu, Mircea Cărtărescu, Ioana Pârvulescu, Ioan Chirilă, Knut Hamsun, Karl May (da, de ce nu?), Huxley, Salinger, Jack London, Mark Twain, Lev Tolstoi şi mă opresc, că nu asta a fost ideea.

Deci, da.

P.S. Leapşa mai departe către (aproape aleator): neobosita Carmen, Flavius, Alex şi Roxana.

 

 

Anunțuri
Etichete: , ,

One Trackback to “Zece cărţi”

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: